Crema antireumatica "Puterea Calului"

Sanatate cu frunze verzi - Patrunjelul

Când rupi o frunză de pătrunjel ca s-o pui în oala cu supă, un fir de
leuştean ca să boteze ciorba cu aromă sau o rămurea de mărar ca să
parfumeze o salată de castraveţi, nu te gândesti niciodată că verdeţurile
pe care le-ai cumpărat la piaţă ascund în ele comori cu mult mai
nepreţuite decât aromarea bucatelor. Ei bine, modestele frunze pe care le
tocăm fără milă cu ghilotina cuţitului sunt zăcăminte absolut fabuloase
de principii vitale, medicamente verzi, pe care natura le umple de forţă
în luna mai. Reconsiderate cu demnitatea care li se cuvine, scoase din
rolul de Cenuşărese ale bucătăriei, ele vă pot dărui remedii de sănătate
nepreţuite. Folosiţi-le! Costă puţin şi pot mai mult decât tonele de
medicamente pe care le înghiţim.

PĂTRUNJELUL

Îl ştim atât de bine ca aliment, încât ideea că ar putea fi şi medicament ni se pare mai mult o figură de stil. Ba fiert în supe, ba tocat în salate, s-a banalizat prea tare, ca să-l mai poţi privi cu respect. Şi totuşi, va trebui să reconsiderăm pătrunjelul, acordându-i importanţa
pe care o merită. Puţine medicamente din lume se pot compara ca eficienţă cu această legumă, care, corect preparată şi administrată, are o acţiune terapeutică extrem de intensă. Atât de intensă, încât laboratoarele unor universităţi şi firme farmaceutice prestigioase din lume l-au luat în studiu pentru a-i afla tainele. Iar ceea ce s-a descoperit despre el merită toată atenţia. De aceea, îl vom scoate din supă şi-l vom pune acolo unde-i e locul: între miracolele naturii, care cresc până şi în grădină cu zarzavat.
Ce folosim de la pătrunjel
Totul! Rădăcina este un excelent remineralizant, stimulent al rinichilor, drenor al ficatului şi antiviral. Frunzele şi tulpinile neutralizează şi ajută la eliminarea toxinelor din organism,
împrospătează respiraţia, dizolvă şi ajută la eliminarea pietrelor la rinichi şi la ficat. Fructele (seminţele) de pătrunjel sunt un puternic tonic digestiv, stimulează puternic glandele sexuale şi au efecte afrodiziace uimitor de puternice, combat alcoolismul. Iată, în continuare, câteva
preparate din pătrunjel.
Sucul de frunze
Pentru a obţine sucul de pătrunjel verde se mixează o mână de frunze proaspete, la care s-au adăugat patru linguri de apă, după care se lasă jumătate de oră la macerat, apoi se filtrează. Licoarea obţinută este bine să se consume imediat sau să fie păstrată la frigider, dar nu mai
mult de 4 ore. Sucul proaspăt obţinut din frunze de pătrunjel este un puternic medicament, care de obicei nu se administrează singur, ci diluat în puţin suc de rădăcină de morcov. De regulă, se iau de 4 ori pe zi, câte 4-6 linguri de suc de frunze de pătrunjel, diluate în câte un sfert
de pahar de suc de morcov.
Sucul de rădăcină
În funcţie de mijloacele avute la dispoziţie, se poate prepara în două
moduri:

Varianta I - cu storcătorul centrifugal: Este cea mai simplă metodă şi presupune să avem un storcător de fructe centrifugal (cum se găsesc în comerţ). Rădăcinile de pătrunjel se spală bine, eventual frecându-le cu o perie aspră, dar fără a le râzui cu cuţitul, întrucât astfel s-ar pierde
anumite vitamine şi enzime preţioase conţinute de coaja subtire de la suprafaţă. După spălare, se taie bucăţi, apoi se pun în centrifugă (nu se ţin înainte în apă sau la frigider). Sucul care rezultă se consumă imediat sau se pune într-o sticlă cu dop şi se lasă la răcoare. Se bea în maximum
30 de minute de la preparare, diluat în proporţia de 1:3 în suc de morcov.

Varianta II - prin tocare urmată de filtrare manuală: Rădăcinile de pătrunjel se spală şi se taie mărunt, după care se trec prin maşina manuală de tocat carne. Pasta astfel obţinută se filtrează printr-un tifon pus în două, aşa încât sucul obţinut în final să fie cât mai limpede. Sucul
se pune deoparte, iar reziduul rezultat se foloseşte în scopuri culinare sau se aruncă. Administrarea se face, de asemenea, la scurtă vreme (maximum 30 de minute) după obţinerea sucului.
Pulberea
Se obţine din seminţe de pătrunjel, prin măcinarea cu râşniţa electrică de cafea sau prin sfărâmarea în piuă (urmată de cernere prin sita pentru făină albă). După măcinare, pulberea se păstrează la frigider într-un borcan bine închis, pentru a nu se evapora uleiurile volatile. Se
administrează jumătate de linguriţă rasă, de 2-3 ori pe zi.
Cataplasmă
Rădăcina de pătrunjel se da prin răzătoarea fină şi apoi se înveleşte într-un tifon. Se aplică pe locul afectat vreme de 30-60 de minute, după care se îndepărtează şi se lasă pielea să se usuce la aer. De regulă, aplicaţiile se fac zilnic, vreme de minimum 7 zile.
Boli care se vindecă prin tratamentul intern cu pătrunjel
Hepatita virala - studii recente au arătat că pătrunjelul are un neobişnuit efect de combatere a virusurilor care atacă ficatul. Se recomandă aşadar bolnavilor de hepatită A, B şi C să facă vreme de 4 săptămâni o cură cu suc proaspăt de frunze de pătrunjel, câte
cincisprezece linguri pe zi, luate de preferinţă pe stomacul gol, înainte de masă.
Alcoolism - într-un litru de apă se pun patru rădăcini de pătrunjel, coaja de la o lămâie şi coaja de la un grepfruit. Se fierbe tot acest amestec până scade la jumătate, se ia de pe foc şi se adaugă două linguri de seminţe de pătrunjel. Se lasă acoperit să se răcească şi apoi se filtrează. Se pastrează la frigider şi se ia de patru ori pe zi câte o lingură din acest preparat, până la epuizarea întregii cantităţi. Acest remediu reduce nevoia de alcool, înlătură unele sechele hepatice şi nervoase ale alcoolismului, dând chiar o intoleranţă la acest drog. Ca paleativ contra intoxicaţiei alcoolice acute (beţiei) şi a urmărilor ei, se consumă mari cantităţi de pătrunjel frunze, care se mestecă bine, înainte de înghiţire.
Celulita, acumulare de apă în ţesuturi - se face o cură de suc de rădăcină de pătrunjel, minimum trei săptămâni, timp în care se bea un pahar pe zi. Suplimentar, se face un masaj energic pe zonele afectate cu suc de pătrunjel proaspăt.
Litiaza renală şi biliară - se bea de trei ori pe zi, înainte de masă cu 1-2 ore, câte un sfert de pahar de suc de pătrunjel (rădăcină şi frunze), diluat cu trei sferturi de pahar de suc de morcovi.
Anorexie - câteva frunze de pătrunjel mestecate înainte de masă trezesc pofta de mâncare şi activează digestia, fiind un excelent remediu contra anorexiei. De asemenea, acest zarzavat combate greaţa, fiind de un real ajutor celor cu boli grave, care nu pot mânca din cauza stărilor
de greaţă persistente.
Halena - pătrunjelul verde mestecat îndelung dă un miros plăcut respiraţiei, acţionează ca un dezinfectant excelent asupra căilor respiratorii medii şi superioare. Se recomandă ca tratament celor care suferă de halenă, precum şi celor cu boli respiratorii cronice.
Infecţii recidivante, imunitate slabită - în medicina arabă, pătrunjelul verde tăiat fin, amestecat cu suc de lămâie, ulei de măsline şi puţin usturoi (eventual câteva felii de roşii), este folosit ca salată ce se administrează celor care au boli infecţioase recidivante. Studii recente
făcute la universitatea din Ankara (Turcia) au pus în evidenţă că acest remediu culinar făcut din pătrunjel activează puternic sistemul imunitar şi, în plus, combate direct foarte multe specii de bacterii şi ciuperci parazite.
Boala canceroasă - salatele cu mult pătrunjel şi sucul de frunze şi rădăcină de pătrunjel sunt un excelent adjuvant în tratamentul cancerului. Acest zarzavat proaspăt menţine pofta de mâncare, activează sistemul imunitar, susţinând organismul să lupte cu boala, ajută la
restabilirea echilibrului hormonal. În plus, pătrunjelul verde combate multe dintre reacţiile adverse ale citostaticelor şi ale radioterapiei.
Sterilitate masculină, impotenţă - se face un tratament de 40 de zile, timp în care se administrează, de patru ori pe zi, câte o jumătate de linguriţă de pulbere de seminţe de pătrunjel, înainte de masă. Pentru efecte rapide, se ia o doză unică din următorul preparat: două linguriţe de pulbere de pătrunjel şi un vârf de cuţit de piper negru se amestecă bine până când se omogenizează. Remediul se ia pe stomacul gol. Acelaşi tratament este extrem de eficient contra frigidităţii.
Tratamentul extern cu pătrunjel
Hernie - o sută de grame de rădăcini de pătrunjel se fierb vreme de 15 minute într-o jumătate de litru de borş. Se scot apoi rădăcinile, se zdrobesc, se pun într-un tifon şi se aplică sub formă de cataplasmă pe zona afectată. Zeama rezultată în urma fierberii pătrunjelului în borş se
bea pe parcursul unei zile.
Inflamaţii ale pleoapelor şi ale ochilor - se aplică o compresă cu suc de frunze de pătrunjel, care se ţine vreme de 20 de minute. Frunzele de pătrunjel au efecte antiinfecţioase, antiinflamatoare şi regenerative.
Contra inflamaţiilor sânilor (la femeile care alăptează) - se pune pe locul afectat o cataplasmă cu frunze şi rădăcini de pătrunjel, fierte câteva minute în apă. Aplicaţia durează 30 de minute şi se repetă zilnic. Cataplasma din frunze de pătrunjel proaspete, nefierte, ajută la
oprirea lactaţiei.
Nevralgie - se combină sucul de rădăcină de pătrunjel în proporţie egală cu alcool de 70 de grade. Se înmoaie degetul arătator în acest preparat şi se ung traseele nervoase afectate, precum şi gingiile.
Precauţii:
Sucul de pătrunjel (rădăcină sau frunze) are o acţiune terapeutică atât de intensă, încât nu se foloseşte niciodată nediluat, ci doar amestecat cu suc de morcov, cu care se combină foarte bine.
În doze mai mari de 200 ml la adulţi şi de 60 de ml la copii, sucul de pătrunjel poate da reacţii adverse, cum ar fi hiperexcitabilitate nervoasă, anumite deranjamente digestive.
O doză mai mare de 8 grame de seminţe produce vertij, spasme, deranjamente digestive puternice.
Contraindicaţii
Pătrunjelul nu va fi utilizat în scopuri terapeutice de către femeile însărcinate, întrucât are efecte abortive (produce avortul). Cel mai puternic efect abortiv îl au seminţele (câteva grame determină începerea contracţiilor uterine), dar nici efectul similar al rădăcinii şi mai ales al
frunzelor nu este de neglijat.

0 Responses to "Sanatate cu frunze verzi - Patrunjelul"

Blog Widget by LinkWithin