Chimenul
CEAPA
O CRIZA DE NERVI POATE FI OPRITA DACA SE INSPIRA PUTERNIC DE CATEVA ORI DINTR-O CEAPA TAIATA IN DOUA?
Boli ce pot fi prevenite cu ceapa
Cancerul - La fel ca usturoiul si prazul, ceapa prezinta capacitatea de a acumula seleniu din sol, o substanta protectoare impotriva aparitiei cancerului. Consumul de ceapa (cel putin jumatate de ceapa cruda pe zi) a fost asociat cu o reducere de cel putin 50% a riscului de aparitie a cancerului de stomac, dar si cu o reducere semnificativa a incidentei cancerului de san.Litiaza renala cu urati - este foarte bine prevenita de consumul zilnic al unei salate de ceapa (120 grame), asezonata cu suc de lamaie. Substantele active din ceapa dizolva calculii cu urati si previne formarea altora noi.
Diabetul - doua studii independente facute de spitalele universitare ale unor facultati de medicina arata ca un consum zilnic semnificativ de ceapa cruda (140 de grame pe zi) scade glicemia, prevenind si chiar tratand diabetul. Interesant este ca in aceleasi studii s-a pus in evidenta un alt fapt remarcabil: ceapa NU reduce nivelul glicemiei la cei care nu sufera de diabet. Ateroscleroza - un studiu preliminar realizat cu voluntari barbati arata ca administrarea a 50 grame de ceapa proaspata pe zi diminueaza foarte mult riscul cresterii colesterolului seric, determinat de o alimentatie cu un continut ridicat de grasimi. De asemenea, consumul de ceapa previne ateroscleroza, ischemia cardiaca si amelioreaza hipertensiunea.
Imbatranirea prematura -ceapa cruda consumata zilnic are efecte bune de combatere a afectiunilor cardiovasculare si a imbatranirii, datorita neutralizarii radicalilor liberi de catre substantele antioxidante din ceapa.
Tratamente interne cu ceapa
Tulburari de memorie - se trateaza cu ceapa cruda, cate 80 de grame (o ceapa mai mare) pe zi. Substantele active din ceapa au efecte neuroprotectoare si imbunatatesc irigarea cu sange a creierului. Tratamentul cu ceapa inlatura mai ales problemele legate de memoria de scurta durata, adica exact cea care este cel mai afectata in primele faze la bolnavii cu Alzheimer. Tratamentele cu ceapa imbunatatesc totodata si coordonarea motorie, fiind o sansa pentru persoanele in varsta.
Depresie - doua-patru linguri de suc proaspat de ceapa, administrat dimineata si seara, sunt un leac surprinzator de puternic impotriva depresiei. Sucul foarte proaspat de ceapa, administrat pe stomacul gol, cu putin suc de fructe (mere sau portocale), stimuleaza puternic activitatea sistemului nervos central, inducand o stare de vioiciune, optimism, dorinta de actiune.
Sterilitate masculina - ceapa consumata sub forma de salata este un stimulent al activitatii gonadelor la barbati, imbunatatind productia de sperma, dar si de testosteron. Astfel, ceapa este si o speranta in tratamentul efeminarii barbatilor moderni, care au ajuns din cauza tulburarilor endocrine produse de alimentatie, de sedentarism ori de consumul de alcool, sa se confrunte in numar tot mai mare cu obezitatea, celulita, vergeturile, ginecomastia etc.
Tuse persistenta, tuse convulsiva - se bea decoct de ceapa cat de fierbinte posibil, indulcit cu miere. Doua-trei cani pe zi din acest remediu prea putin placut la gust, ba chiar respingator pentru unii, are efecte aproape miraculoase de oprire a acceselor de tuse, de eliminare a secretiilor de pe arborele bronsic, de refacere a epiteliilor distruse de infectia respiratorie.
Litiaza biliara - se iau zilnic 2-3 lingurite de ulei, in care s-a macerat ceapa, preparat dupa reteta data in anexa acestui articol. Tratamentul se face vreme de 14 zile, urmate de 7 zile de pauza, dupa care se poate relua. Este eficient pentru prevenirea formarii unor noi calculi biliari, dar si pentru eliminarea celor existenti, mai ales daca nu sunt de dimensiuni foarte mari.
Bronsita - se iau dimineata, la pranz si seara, cate 2-3 lingurite de sirop de ceapa, in cure de cate 2-3 saptamani. Este un remediu util, mai ales in tratamentul bronsitei infectioase, dar si al celei tabagice, precum si al celei alergice.
Adjuvant in astmul bronsic - zilnic se bea un sfert de pahar de lapte fierbinte, in care se pune o lingurita de suc de ceapa si cateva picaturi de suc de usturoi. Acest preparat favorizeaza eliberarea arborelui bronsic de secretii, elimina in buna masura senzatia de sufocare, previne contractura spastica a cailor respiratorii.
Infectie cu candida pe traiectul digestiv - un studiu foarte recent arata ca sucul de ceapa (50 ml), administrat in 3-4 reprize pe parcursul unei zile, combate infectiile cu candida si cu multe alte ciuperci parazite, la fel de eficient ca multe alte medicamente de sinteza, fara a da obisnuinta si nici reactii adverse. Acelasi studiu arata ca in tratarea candidei, cele mai bune rezultate se obtin prin asocierea cepei cu usturoiul.
Adjuvant in ascita si in edeme cardiace - se consuma zilnic 50 ml de suc de ceapa dizolvat intr-un pahar (200 ml) de lapte cald. Este un remediu stravechi, care in multe cazuri a dat rezultate bune.
Tratamente externe cu ceapa
Eczeme - componentii cu sulf, care dau mirosul specific din ceapa, sunt antiinflamatori si au efecte antibacteriene si antifungice puternice. Din acest motiv, cataplasmele cu ceapa aplicate zilnic, vreme de 45 de minute, pe eczemele infectioase, dar si pe cele alergice, duc la diminuarea suprafetei zonelor afectate de catre acestea si la scaderea unor simptome conexe (mancarimi, usturime etc.).
Degeraturi - se pun cataplasme cu ceapa rasa pe zonele afectate, care se tin vreme de minimum doua ore. Este un tratament care da rezultate neasteptat de bune in degeraturile de gravitate mica si medie.
Retentie de urina - un remediu de prim ajutor este cataplasma cu ceapa pusa pe zona abdominala inferioara, vreme de cateva ore. Nu se stie exact mecanismul de actiune al acestui remediu, dar are efecte certe de stimulare a functionarii rinichilor si eliminare a urinei.
HEMOROIZII
Simptome si semne
- Durerile pot merge pana la o senzatie de greutate anala. In caz de inflamatie locala (anita hemoroidala), pana la o durere violenta si insuportabila in caz de strangulare a unui prolaps hemoroidal (hemoroid exteriorizat si vizibil), numit procidenta hemoroidala. Trombozele hemoroidale (tumefactii albastrui, rotunjite si tari, provenite din formarea cheagurilor sangvine), de cele mai multe ori externe, sunt de asemenea, responsabile de dureri mari.
- Sangerarile, sau rectoragiile hemoroidale, provin din leziunile retelei capilare adiacente zonei hemoroidale interne. Sangerarea, de culoare rosu-aprins, este de cele mai multe ori putin abundenta si declansata de defecatie. Totusi, orice sangerare trebuie sa conduca la un examen rectoscopic aprofundat, astfel incat sa poata exclude ipoteza unui cancer.
ACNEEA
IMPOTENTA
Incapacitate a unui barbat de a obtine sau de a mentine o erectie si, din acest motiv, de a avea un raport sexual satisfacator. Impotenta desemneaza de asemenea, dar in mod abuziv, tulburarile ca ejacularea precoce sau cea retrograda.
Cauze
Impotenta, care poate fi observata la orice varsta la barbatul adult, este provocata de tulburari de origine organica sau psihica.
- Impotenta organica poate fi consecutiva unor afectiuni vasculare, neurologice sau endocrine, care au rasunet asupra organelor ce permit erectia, in particular nervii, vasele sangvine si corpii cavernosi ai penisului: diabetul, ateroscleroza, arterita, alterarea venelor peniene insuficienta suprarenala, boala lui La Peyronie, alcoolismul, tabagismul, toxicomania (fata de opiacee mai ales). Impotenta poate, de asemenea, sa survina in urma unei interventii chirurgicale (ablatia prostatei, a vezicii sau a rectului) sau in urma unei leziuni a maduvei spinarii, provocand intreruperea plexului nervos (intersectarea mai multor ramuri nervoase) al bazinului. Medicamentele utilizate impotriva tensiunii arteriale sunt uneori responsabile de impotenta, ca de exemplu psihotropele.
- Impotenta psihogena raspunde de cele mai multe ori unuia sau mai multor esecuri resimtite ca devalorizante in fata unei partenere sau unei prea mari angoase in momentul raporturilor amoroase.Simptome si semne - In cursul impotentelor psihogene exista erectii normale inconstiente, mai ales in timpul somnului, sau constiente, la trezire in mod deosebit, dar in afara oricarei situatii amoroase.
LITIAZA
Litiaza biliara - calculii se formeaza in vezicula biliara si pot migra in caile excretorii biliare. Una din cauze o reprezinta ereditatea, varsta inaintata, sarcinile multiple, obezitatea, diabetul, unele medicamente. Femeile sufera mult mai des de litiaza biliara decat barbatii. Cele mai multe litiaze biliare nu provoaca nici un simptom. Uneori ele dau dureri sub coaste in partea din dreapta sus a abdomenului. O litiaza biliara este descoperita adesea in cursul unui examen de rutina. Diagnosticul se pune pe baza ecografiei. Fara simptome, litiaza veziculei nu trebuie sa fie tratata deoarece tratamentele au efecte nedorite si nu si-au dovedit importanta. Dar calculii veziculei pot fi sursa unor complicatii ca o colecistita acuta, o colica hepatica, o angiocolita. In caz de durere si de colecistita, tratamentul este colecistectomia; medicamentele si litotripsia dau rezultate limitate. Calculii din coledoc trebuie sa fie scosi prin chirurgie sau prin endoscopie.
Litiaza urinara - apare cand calculii ce se formeaza in rinichi si care pot migra in uretere si in vezica. Cand este gasita o cauza, este de cele mai multe ori vorba de un obstacol in curgerea urinii sau de o infectie urinara. In alte cazuri, este vorba de o dereglare metabolica a organismului, consecutiva unor excese alimentare sau prin boli hormonale. Se intampla ca unii calculi sa nu antreneze nici un simptom. Dar ei sunt adesea durerosi sau sursa a unor complicatii: colica nefretica, hematurie, infectie grava a rinichiului, insuficienta renala. Diagnosticarea lor este posibila multumita radiologiei. Calculii mai mici de cinci milimetri se elimina spontan pe cai naturale. Calculii de acid uric prea mari sunt dizolvati de apele minerale sau de medicamente care fac urina alcalina (bazica). Pentru alti calculi, se dispune de mai multe metode: ablatia chirurgicala aproape ca nu mai este folosita; litotripsia extracorporala pulverizeaza calculii prin unde de soc produse de un aparat extern, endoscopia permite reperarea calculului, indepartarea lui ca atare sau practicarea unei litotripsii. Tratamentul preventiv al recidivelor cuprinde tratamentul unei eventuale cauze. Trebuie sa se bea din abundenta, cu exceptia cazului de colica nefretica. Un regim alimentar care evita substantele prezente in calculii bolnavului trebuie sa fie urmat.