Bulimia este tulburare de alimentatie, caracterizata de un consum alimentar excesiv. O persoana cu bulimie mananca o cantitate mare de alimente intr-o perioada scurta de timp, pentru ca apoi sa-si provoace varsaturi, sa se supuna unui exercitiu fizic exagerat, sa consume laxative, diuretice sau alte medicamente in scopul unei eliminari fortate a alimentelor. Persoanele afectate de bulimie sunt obsedate de propriul aspect fizic si nu au respect de sine.
Persoana afectata de bulimie pierde controlul alimentar in timpul unui astfel de episod de infulecare; apoi este cuprins de rusine, vinovatie si frica intensa de ingrasare si reia comportamentul excesiv, realizand un cerc vicios. Nediagnosticata si netratata, boala conduce la probleme serioase de sanatate.
Etiologia bulimiei este neclara, dar se pare ca apare ca rezultat al asocierii unui istoric familial (genetic) cu anumite influentele sociale precum admirarea unei siluete longiline, dar si a unui tip de personalitate care tinde la perfectionism. Evenimentele stresante ale vietii de zi cu zi pot declansa bulimia in cazul persoanele predispuse sa dezvolte boala.
Bulimia debuteaza cel mai frecvent in adolescenta tarzie sau la adultul tanar, in special la femei de rasa alba, baieti adolescenti, insa poate aparea chiar si la adulti. Deoarece este o boala cronica, aceasta persista si pe parcursul vietii adulte. La fiecare 10 femei cu bulimie, un barbat dezvolta aceasta boala.
Sportivii, in general sau persoane cu anumite profesii care necesita o constitutie fizica cu greutate mica, precum balerine, manechine, gimnasti, au un risc crescut de a dezvolta bulimie. Anumite tipuri de personalitate cu control inadecvat al impulsivitatii sau acceselor maniacale (comportament obsesiv compulsiv) au de asemenea, un risc crescut de a dezvolta boala. Majoritatea persoanelor cu bulimie apartin unui statut socio-economic mediu sau superior, cu toate ca boala nu are legatura cu statutul socio economic, rasa sau originea etnica.
Simptome
O persoana cu bulimie :
- prezinta episoade recurente de excese alimentare (infulecare), consumand cantitati mari de mancare intr-un timp scurt, pierzand controlul asupra cantitatii de alimente consumate;
- recurge la autoinducerea varsaturilor, a efortului fizic excesiv, folosirea neterapeutica a laxativelor, diureticelor, emeticelor (medicamente care provoaca varsatura);
- prezinta episoade de apetit exagerat de cel putin 2 ori pe saptamana timp de cateva luni;
- se autoevalueaza in raport cu greutatea si aspectul fizic;
- nu toate persoanele care sufera de bulimie isi provoaca varsaturi, dar, apeleaza la alte metode de eliminare fortata ca raspuns la excesele alimentare anterioare.
mai multe despre bulimia nervoasa puteti afla de aici.
Crema antireumatica "Puterea Calului"
Bulimia nervoasa
De ce are nevoie organismul de calciu?
Stim cu totii cât este de important sa avem o alimentatie corecta pentru a mentine santatatea si echilibrul intregului organism.Unul dintre mineralele esentiale pentru organismul uman este calciul si este necesar pentru toate varstele .
Bebelusi , frati mai mari , mamici , tatici si bunici , cu totii trebuie sa aiba grija de ei sau unii de altii. Din generatie in generatie, un aport zilnic corespunzator de calciu asigura sanatatea intregului organism si impiedica aparitia gravelor probleme de sanatate de mai târziu.
Este important ca in copilarie si adolescenta sa se realizeze un aport optim de saruri minerale cu scopul de a contribui la dezvoltarea masei osoase si astfel sase previnafracturile si mai tarziu osteoporoza. De cele mai multe ori, calciul ingerat din alimente nu este suficient pentru necesarul intregului organism .
Deficienta de calciu este asociata cu tulburari neuromusculare si cu demineralizarea oaselor. Acidul ascorbic (vitamina C) joaca un rol important în procesele biologice de oxidoreducere si în respiratia celulara. Este de asemenea esentiala pentru formarea colagenului si reparatia tesuturilor. Dozele mari de vitamina C sunt eficiente pentru profilaxia si tratamentul infectiilor cailor respiratorii superioare. Deficienta de calciu si de acid ascorbic poate fi datorata unor carente nutritionale sau poate sa apara în diferite situatii în care nevoile organismului sunt crescute.Nevoie sporita de calciu si vitamina C este în timpul sarcinii si în perioada de alaptare, în perioadele de crestere rapida (copilarie si adolescenta), la vârstnici, în cursul bolilor si în convalescenta.
Suplimentele de calciu ce contin o combinatie de saruri de calciu u s or solubile si ionizabile in catitati mari aduc un aport mai adecvat de calciu .
Dermatita seboreica
Dermatita seboreica reprezinta descuamarea grasa pe fond eritematos a pielii capului.
Dermatita seboreica este o afectiune cutanata cronica inflamatorie, ce afecteaza zonele bogate in glande sebacee: fata (sprancene, santuri nazale, obraji, scalp) si trunchiul (in dreptul sternului si in pliurile cutanate).
Cauza dermatitei seboreice nu este pe deplin inteleasa, dar este recunoscut faptul ca ciuperca microscopica Pityrosporon ovale este implicata in aparitia acestei dermatoze; la fel si factorii genetici, de mediu si starea generala de sanatate a persoanei.
Radiatiile UVA si UVB inhiba proliferarea ciupercii P. ovale, astfel incat la numerosi pacienti se inregistreaza o ameliorare in timpul verii.
Dermatita seboreica este mai frecventa la barbati decat la femei, probabil deoarece activitatea glandelor sebacee este controlata de hormonii masculini. Dermatita seboreica apare pentru prima data in adolescenta si apare cu intermitente la varsta adulta.
Dermatita seboreica este agravata de modificarile de umiditate, temperatura, de traumatisme (grataj) sau de stresul emotional.
Prevalenta dermatitei seboreice este de 3 -5% din populatie, mai grava la barbati. Matreata, cea mai usoara forma de dermatita seboreica este cea mai frecventa, fiind prezenta la 15 -20% din populatie.
Debutul este de obicei la pubertate, iar varful incidentei se inregistreaza la 40 ani. Dermatita seboreica apare si la sugari, sub forma "crustelor de lapte" si la varstnici.
Etiologia dermatitei seboreice ramane necunoscuta, desi numerosi factori (genetici, hormonali, de mediu, etc) sunt implicati.
Pityrosporum ovale (o specie de ciuperca) a fost implicata in aparitia acestei boli. Se crede ca dermatita seboreica ar fi rezultatul unui raspuns inflamator fata de aceasta ciuperca, dar acest lucru nu a fost demonstrat.
P. ovale este prezenta la toate persoanele, dar cauzele care determina aparitia dermatitei seboreice doar la unele persoane nu sunt cunoscute. Nivelul de colonizare al pielii afectate cu acest organism este mai scazut decat cel al pielii sanatoase. Totusi, faptul ca dermatita seboreica raspunde la medicatia antifungica sugereaza ca ciuperca este implicata in aceasta afectiune cutanata.
Factorii genetici si mediu, precum si afectiunile comorbide cresc riscurile de aparitie a dermatitei seboreice.
Desi dermatita seboreica afecteaza doar 3% din populatia generala, incidenta la persoanele cu HIV este de 85%. Persoanele cu tulburari ale sistemului nervos central (boala Parkinson, paralizii ale nervilor cranieni, etc.) par a fi predispuse la aparitia dermatitei seboreice sau sunt refractare la tratament.
Dermatita seboreica se intalneste la 3 – 5% din populatie si se prezinta sub forma unor placi rosii, acoperite de scuame grase, mai mult sau mai putin pruriginoase.
Aceasta dermatoza este limitata la zonele fetei si trunchiului in care glandele sebacee sunt numeroase si foarte active. Distributia este simetrica, iar regiunile afectate sunt cele acoperite cu par – scalpul, sprancenele, barbia, dar si fruntea, santurile nazolabiale si conductul auditiv extern.
Pe trunchi, scuamele apar in special in dreptul sternului si in pliurile cutanate – zonele axilare, submamare, ombilicale si anogenitale.
Dermatita seboreica ce se manifesta in perioada neonatala, dispare in primele 6 -12 luni de viata, indicand faptul ca este un raspuns la stimularea hormonala materna.
Una dintre caracteristicile dermatitei seboreice este matreata, caracterizata prin descuamarea pielii scalpului, insotita uneori de prurit (mancarimi). Numerosi pacienti cred ca aparitia acestor scuame fine, albe se datoreaza uscarii pielii si utilizeaza mai rar samponul, ceea ce favorizeaza acumularea scuamelor. Inflamatia care urmeaza agraveaza simptomele.
Cazurile mai grave de dermatita seboreica se caracterizeaza prin prezenta unor scuame grase pe fondul unor placi eritematoase. Pacientii acuza prurit si senzatii de arsura in regiunile fetei afectate de dermatita seboreica. Netratate, scuamele se pot ingrosa, devenind galbene si grase. Uneori, apare o suprainfectie bacteriana.
Alcoolismul - abuzul sau dependenta de alcool
Consumul cronic de alcool poate cauza diferite probleme de sanatate, aparute in special la nivelul anumitor organe, precum, ficatul, sistemul nervos central (in special creierul) si inima. De asemenea agraveaza hipertensiunea arteriala, problemele tractului digestiv (recidive ale ulcerului peptic), poate agrava osteoporoza sau poate cauza diferite tipuri de cancer. Apar, de asemenea, probleme legate de interactiunile medicamentoase si alcool sau probleme legate de activitatea sexuala (disfunctii erectile, scaderea libidoului sexual). Alcoolismul poate conduce la aparitia unui comportament violent, accidente, izolare sociala si dificultati aparute la locul de munca sau in familie.
Alcoolismul poate cauza probleme grave in randul adolescentilor, femeilor insarcinate si in randul persoanelor care prezinta diferite afectiuni. Femeile insarcinate nu trebuie sa consume alcool pe toata perioada sarcinii, pentru a evita aparitia problemelor legate de devoltarea fizica si psihica normala a nou nascutului.
Este necesar consultul medical de urgenta (ambulanta sau serviciul de primire urgente a spitalului) in cazul oricarei persoane care a consumat alcool si prezinta urmatoarele simptome:
-pierderea constientei, crize de apoplexie sau dificultati in respiratie (dispnee), simptome ale intoxicatiei acute cu etanol (alcool)
-confuzie, tremor accentuat si agitatie extrema, simptome caracteristice sevrajului (sindrom care apare la intreruperea consumului de alcool); in cazuri rare, poate aparea o forma grava a acestui sindrom, numit delirium tremens, care poate cauza chiar si decesul persoanei
-tentativa de suicid sau violenta extrema.
Este necesar consultul medical de specialitate, de urgenta, in cazul persoanelor care au consumat alcool si prezinta urmatoarele:
-istoric personal de consum exagerat de alcool sau simptome caracteristice sevrajului si care nu urmeaza nici un tratament
-accepta de bunavoie consultul medical de specialitate, desi de cele mai multe ori, persoanele care amana investigarea unei afectiuni, nu reusesc sa faca controlul in timp util (inaintea aparitiei complicatiilor)
-prezinta o recadere legata de consumul excesiv de alcool.
Este necesar un consult medical de specialitate in cazul in care exista:
-dependenta de alcool sau abuz de alcool
-negarea problemelor legate de consumul excesiv de alcool sau imposibilitatea de a cere ajutor specializat
-episoade de pierdere a constientei (nu-si aduce aminte ce s-a intamplat pe durata unui episod de consum excesiv de alcool)
-consum excesiv de alcool asociat cu tratament medicamentos pentru diferite afectiuni (in special antihistaminice sau acetaminofen)
-consum excesiv de alcool asociat cu afectiuni cronice
-imposibilitatea desfasurarii normale a activitatilor zinice (cotidiene)
-semne de dependenta de alcool, inclusiv dezvoltarea tolerantei la alcool sau existenta semnelor de sevraj (confuzie, tremor accentuat) in momentul in care se incearca stoparea consumului de alcool
-influente negative din partea altei persoane care consuma alcool si doreste ajutor specializat.
Varicela
Este o boala infectioasa acuta, contagioasa, cunoscuta si sub numele de varsat de vant produsa de virusul varicelo-zosterian si manifestata prin eruptie polimorfa, pruriginoasa, aparuta in valuri. Virusul varicelo-zosterian determina varicela ca infectie primara si herpes zoster ca infectie recurenta. Sursa de infectie o constituie bolnavii de varicela sau de herpes zoster care sunt infectiosi prin leziunile tegumentare si mai ales prin cele ale mucoaselor. Poarta de intrare a infectiei este mucoasa nazofaringiana si cea conjunctivala.
Mod de transmitere
Transmiterea este respiratorie, prin picaturile de secretie nazofaringiana raspandite aerogen sau foarte rar prin obiecte proaspat murdarite cu secretii ale mucoaselor sau leziuni tegumentare. Boala este mai frecventa la copii intre 2-14 ani, iarna si la inceputul primaverii. Contagiozitatea este foarte mare, in special in stadiul initial, durata perioadei de contagiune incepand cu 1-2 zile inainte de aparitia eruptiei si dureaza aproximativ 6 zile dupa ultimul val eruptiv. Practic, sursa de infectie este omul bolnav. Crustele de varicela nu sunt contagioase. Desi imunitatea dupa varicela este de lunga durata se admite ca la unele persoane virusul poate persista ani in stare latenta in celulele nervoase, provocand la adulti tabloul de herpes zoster.
Simptome
Incubatia variaza intre 10-21 de zile, in medie fiind de 14-15 zile iar carantina dureaza 3 saptamani. Formele severe apar numai la copii si adultii cu rezistenta scazuta. La copii, simptomele care preced eruptia pot fi minore (febra moderata, cefalee, mialgii) care dureaza 7-10 zile. La interval de 1-2 zile apar elemente eruptive noi.
Perioada preeruptiva dureaza 2-3 zile cu dureri de cap, febra si dureri musculare si rareori o eruptie trecatoare de tip scarlatiniform. In perioada eruptiva, care dureaza 7-10 zile, eruptia apare mai intai pe corp unde domina, apoi pe fata si membre fiind insotita de febra si mancarime, cu aspect de vezicule comparate cu picatura de roua - de mentionat ca eruptia poate aparea si pe palme, pielea capului, pe mucoase, mai ales in cavitatea bucala, laringe si tesuturi conjunctive. Intre valurile eruptive starea generala este buna, fiind influentata doar de caracterul pruriginos al eruptiei (care poate determina neliniste, agitatie) sau de durerea ulceratiilor de la nivelul mucoaselor. La sfarsit vezicula se usuca, formand o crusta, fara sa lase cicatrice, cu exceptia unei usoare pigmentatii trecatoare. Stadiul de cruste poate dura 10-20 de zile; febra insoteste fiecare puseu eruptiv, nefiind insa foarte crescuta. Evolutia bolii este de obicei usoara, spre vindecare urmata de o imunitate durabila. Este posibila suprainfectia bacteriana a elementelor eruptive. Complicatiile neurologice (menigo-encefalita) apar mai ales la copii imunodeprimati. Pneumonia este rara la copii.
Boli ce se trateaza cu ajutorul socului
Gripa, guturai, sensibilitate la epidemiile de gripă -
vaccinurile antigripale cele mai sofisticate au acum o concurentă
serioasă: tinctura de fructe de soc. Cel puţin aşa susţin cercetătorii, care
au testat extractul pe zeci de tipuri de virusuri care produc gripa.
Concluzia: substanţele conţinute de fructele de soc blochează infectarea
celulelor sănătoase de către virusurile gripale şi, ca atare, stopează
boala, atât în fazele incipiente, cât şi în cele avansate. Acţiunea fructelor
de soc este deocamdată unică în lume, nici un alt medicament de sinteza
sau natural neajungând la asemenea performante. Preventiv, în timpul
epidemiilor de gripă care se fac deja simţite la începutul toamnei, se fac
cure de două săptămâni, timp în care se iau 2-3 linguri de tinctură de soc
pe zi. Dacă gripa v-a „prins” deja, luaţi pe parcursul unei zile 2-4 linguri
de tinctură diluată în apă, timp de 7-10 zile la rând. Vindecarea se va
face mult mai rapid, iar în plus, vor fi mult diminuate anumite
simptome, cum ar fi febra, durerile musculare, stările de slăbiciune.
Obezitate, îngrăşare - Schema de administrare folosită în acest tratament
este cea prezentată la modul de obţinere a tincturii de soc.
Constipaţie, constipaţie cronică, colita de putrefacţie - se
administrează dimineaţa, pe nemâncate, una-trei linguri de tinctură de
soc, diluate într-o cană de apă. Tratamentul se face vreme de patru
săptămâni la rând şi se poate relua, la nevoie, după o pauză de 5-7 zile.
Herpes - atunci când apar primele simptome ale unei erupţii
herpetice (uşoară febră, nervozitate, usturime sau mâncărimi), se ia câte
o lingură de tinctură, diluată în jumătate de pahar de apă, din oră în oră,
în total 3-4 doze. Se menţine tratamentul vreme de o săptămână.
Anumite principii active din fructele de soc anihilează mecanismul
enzimatic prin care virusurile pătrund în celulele sănătoase, stopând
astfel boala ori grăbind vindecarea. Un fenomen similar se petrece şi în
cazul infecţiei cu temutul virus HIV, despre al cărei tratament vom vorbi
în continuare.
Adjuvant în tratamentul infecţiei cu HIV - se fac tratamente de
lungă durată cu tinctură de fructe de soc. Se administrează 2-4 linguri pe
zi, pe stomacul gol, în cure de 45 de zile, cu o săptămână de pauză, după
care se reia.
Pentru îmbunătăţirea vederii nocturne, adjuvant în tratarea
bolilor oculare - se iau zilnic 3-4 linguriţe de pulbere de fructe uscate
de soc. Administrarea se face pe stomacul gol, în cure de 3-4 săptămâni.
Anumiţi pigmenţi (care dau culoarea neagră boabelor), vitaminele şi
mineralele din compoziţia acestor fructe au un efect excepţional asupra
ochilor.
Adjuvant în tratarea tumorilor maligne şi benigne - o cură de
treizeci de zile cu tinctură de fructe de soc, administrată câte 2 linguri pe
zi, are efecte surprinzător de puternice, prin activarea sistemului
imunitar, element extrem de important în tratarea acestei categorii de
afecţiuni.
Psoriazis, alergie cutanată, sclerodermie, boli de piele
rezistente la tratamentele clasice - mai ales în lunile octombrie-
noiembrie, când multe boli de piele, cum ar fi psoriazisul sau
sclerodermia, tind să recidiveze sau să se agraveze, cura cu suc sau tinctură de fructe de soc este cât se poate de binevenită. Se
administrează zilnic 1-2 linguriţe de suc sau 3-4 linguriţe de tinctură, pe
o perioada de minimum patru săptămâni.
Precauţii şi contraindicaţii
Întrucât are un efect laxativ şi purgativ puternic, tinctura din
fructe de soc va fi administrată cu prudenţă în doze mari (peste 2 linguri
pe zi), pentru a nu accelera prea mult tranzitul intestinal. Cu excepţia
cazurilor în care se foloseşte tinctură de fructe de soc pentru slăbire
rapidă sau contra constipaţiei, este indicat să se ia zilnic şi câte una-
două linguriţe de pulbere de creţişoară (Alchemilla vulgaris) sau de
scoarţă de stejar (Quercus sp.), pentru a ţine sub control tranzitul
intestinal.
Preparatele obţinute din fructele de soc proaspete, mai ales
tinctură şi sucul, sunt contraindicate în cazurile de diaree acută şi
cronică, precum şi în cazul colitei de fermentaţie.
Persoanele care au un colon sensibil sau suferă frecvent de
balonare ar fi bine să consume în paralel cu preparatele din fructe de soc
şi anumite condimente cu rol carminativ şi antiinflamator intestinal:
seminţe de fenicul, seminţe de chimen, busuioc, mentă.
Atenţie la toxicitatea socului
Fructele de soc sunt foarte puternice ca remediu, fiind mai degrabă
medicament decât aliment. Şi ca orice medicament ingerat în doze prea
mari, poate da reacţii adverse cât se poate de neplăcute: vomă, arsuri la
stomac, inflamarea gâtului, dificultăţi în respiraţie.
Dozele periculoase sunt de 200 de grame de fruct sau de suc şi de
300 de grame de tinctură pe zi.
Bronsita acuta - caracteristici
Bronsita acuta este o boala inflamatoare a cailor respiratorii caracterizata printr-un sindrom bronsic acut cu evolutie de scurta durata, nefiind insotit de modificari radiologice. Cand aceasta infectie apare, caile respiratorii se inflameaza producand mai multa secretie (flegma) ca de obicei. Inflamatia impreuna cu mucusul produs obstructioneaza respiratia. Bronsita este de obicei cauzata de acelasi virus ca si guturaiul. Virusul ataca mucoasa arborelui bronsic provocandu-i rani. Corpul lupta in mod normal cu virusul, dar in tot acest timp mucoasa se inflameaza mai mult si produce mai multa secretie. Corpului ii este necesar un anumit timp pentru a repara stricaciunile provocate iar in aceasta perioada de refacere este posibil sa tusiti si sa aveti o respiratie
ingreunata. Daca fumati perioada de refacere va dura mai mult.
Bronsita poate fi transmisa prin tuse. De asemenea cei care fumeaza sau care muncesc in locuri cu mult fum sunt mai expusi riscului de a contacta bronsita acuta deoarece plamanii acestora au suferit deja stricaciuni.
Forme clinice ale bronsitei acute
1.Bronsita acuta infectioasa - care este de doua tipuri:
- bronsita acuta virala (cea mai frecventa), este produsa de virusuri: gripal A, B, paragripal 1,2,3, sincitial respirator (afecteaza preponderent copii si persoanele tinere), adenovirusuri, virusul rujeolei etc.
- bronsita acuta bacteriana apare in evolutia unei bronsite acute virale prin suprainfectie cu flora, care populeaza In mod normal nazofaringele: pneumococi, streptococi aerobi si anaerobi, corynebacterii, neisserii, bacterioides.
2.Bronsita acuta chimica se produce prin iritatia cailor respiratorii in urma expunerii accidentale sau profesionale la diverse substante chimice praf, ciment, fum, gaze iritante, vapori de acizi, amoniac sau acetona etc.
Diagnosticare
Este posibil ca medicul dumneavoastra sa efectueze unele analize cu scopul de a elimina alt diagnostic posibil cum ar fi pneumonia.
Pneumoniile virale sau bacteriene, bolile infectioase virale ce debuteaza cu sindrom cataral si bronsitic: rujeola, varicela, gripa , mononucleoza infectioasa, bronsita acuta obstructiva necesita diferentiere de un debut de astm bronsic.
Hemograma este normala sau evidentiaza leucopenie (in viroze), uneori leucocitoza (in infectiile bacteriene), examenul bacteriologic al sputei fiind necesar la bolnavii suferind de o boala cronica grava.
Radiografia pulmonara este normala (nu se efectueaza in timpul sarcinii).
Alte procedee diagnostice sunt rinoscopia si faringoscopia.
Bronsita acuta la copii constituie 20% din totalul infectiilor respiratorii acute, 20% din cazuri bronsita acuta este cauzata de adenovirusuri si pana la 10% - de virusurile gripale. La sugar si copilul mic bronsita acuta este produsa predominant de virusul sincitial respirator si virusul paragripal 3. Bronsita acuta incepe dupa o infectie virala cu semne de rinita, febra . Peste 3-4 zile apare tuse seaca, frecventa care in asociere cu traheita devine chinuitoare, cu arsuri sau dureri in piept. Peste 2-3 zile tusea devine productiva, cu sputa muco-seroasa sau mucupurulenta, provocand la sugar si copii mici vome cu amestec de sputa. In bronsita acuta la copil se asculta inasprirea murmurului vezicular si raluri bronsice sibilante si ronflante.
Bronsita acuta, mai ales forma obstructiva, evolueaza la batrani mai grav, adesea agravand insuficienta cardiaca (indusa de cardiopatia ischemica sau valvulopatii) si se complica cu bronhopneumonie de staza.
Durata bronsitelor acute necomplicate este de 5 -10 zile si la tratament adecvat se vindeca complet; bronsita acuta netratata si, mai ales, in prezenta factorilor iritanti are tendinta de cronicizare.
Tratament
Bronsita este cauzata de un virus, deci antibioticele nu va vor ajuta, chiar daca secretiile sunt colorate sau dense.
In unele cazuri medicul recomanda medicamente destinate astmaticilor.
Nu fumati.
Evitati atmosfera poluata.
In tratamentul bronsitei acute la copil se prevede necesitatea respectarii unui regim hidric optim, care sa previna dehidratarea (prin febra si dispnee). In caz de deshidratare se va face un supliment de rehidratare orala. Alimentatia va fi obisnuita.
Pot fi administrati agenti antivirali. Nu se administreaza antibiotice (cu exceptia cazurilor de infectie cu mycolasma pneumoniae, care necesita tratament cu eritromicina). De asemenea, se administreaza preparate mucolitice: acetilcisteina, bromhexina, efitusina, mucosistina si decocturi mucolitice, care fluidifica si faciliteaza expectoratia mucusului bronsic.
Epilepsia
Epilepsia este o tulburare neurologica comuna care se datoreaza unor factori care interfereaza cu impulsurile electrice la nivelul creierului. Sistemul nervos produce descarcari electrice bruste, excesive si dezorganizate, care duc la aparitia convulsiilor. Convulsiile interfera temporar cu controlul musculaturii, controlul defecatiei (eliminarea de fecale), vorbirea, vederea si constienta bolnavului. Aparitia convulsiilor este inspaimantatoare, in special daca sunt severe. Din fericire, tratamentul reduce impulsurile electrice anormale la nivelul creierului si controleaza crizele convulsive.
Epilepsia nu este o forma de retardare intelectuala sau boala psihica si nu este contagioasa.
CAUZE
Ce determina aparitia epilepsiei?
Cauzele epilepsiei nu sunt pe deplin cunoscute. Mai putin de jumatate din bolnavii de epilepsie, au o cauza primara neindetificabila.
Adesea, epilepsia este rezultatul unor alte boli cum ar fi:
- traumatismele craniene
- tumorile cerebrale
- infectiile cerebrale
- accidente vasculare cerebrale
Epilepsia poate aparea si la persoanele fara factori de risc. Nu poate fi identificata intotdeauna o cauza. Acest lucru este valabil, in special, in multe forme de epilepsie la copii. La unele persoane, epilepsia se datoreaza unei tumori, infectii sau traumatisme cerebrale.
Epilepsia apare mai frecvent la copii decat la adulti. Este posibil sa existe agregare familiala (adica mai multe cazuri de epilepsie in familie), dar nu este obligatoriu sa existe istorie familiala de epilepsie pentru ca cineva sa faca epilepsie.
Convulsiile epileptice apar atunci cand descarcarile electrice anormale ale neuronilor perturba echilibrul normal al impulsurilor nervoase. Factorii care determina aceste descarcari electrice anormale nu sunt intotdeauna clari.
Afectiunile care pot duce la aparitia epilepsiei sunt:
- traumatismele craniene
- accidentele vasculare cerebrale sau alte boli care afecteaza circulatia sangvina la nivelul creierului
- ateroscleroza (depunerea de grasimi) arterelor cerebrale
- tumorile cerebrale
- infectiile cerebrale, cum ar fi meningita sau encefalita
- boala Alzheimer
- abuzul de bauturi alcoolice
- abuzul de droguri si perioada de dezintoxicare
Tumorile, zonele de tesut cicatriceal datorate traumatismelor sau altor boli pot deteriora o anumita zona din creier si pot determina convulsii partiale.
Cu toate acestea, epilepsia poate aparea in absenta tuturor acestor conditii.
SIMPTOME
Convulsiile sunt singurul simptom vizibil al epilepsiei. Exista mai multe tipuri de convulsii, iar simptomele fiecarui tip in parte se manifesta diferit la diferite persoane. Convulsiile pot dura de la cateva secunde pana la cateva minute. Constienta poate fi pierduta sau mentinuta in timpul convulsiilor, depinzand de tipul de epilepsie. Unii bolnavi isi amintesc ce s-a intamplat in timpul convulsiilor, in timp ce altii nici nu realizeaza ca au facut convulsii.
Convulsiile in timpul carora bolnavul cade sau muschii devin rigizi (tepeni) sau isi pierde controlul sunt usor de recunoscut. Dar multe convulsii nu implica aceste reactii, si pot fi foarte greu de recunoscut. Unele convulsii se manifesta printr-o privire fixa si pierduta timp de cateva secunde. Altele constau in cateva spasme musculare, sau in caderea capului din pozitia normala sau perceptia unor mirosuri (de obicei neplacute) si unor imagini pe care doar bolnavul le simte.
Convulsiile epileptice survin, adesea, fara o avertizare in prealabil, cu toate ca unii bolnavi mentioneaza o "aura" inainte de inceperea convulsiilor. Convulsiile inceteaza atunci cand activitatea electrica anormala se incheie si activitatea cerebrala revine la normal.
Boli ale gingiilor :Gingivita si paradontopatia
Bolile gingiilor sunt reprezentante de infectii bacteriene ale tesuturilor si osului ce inconjoara si sustin dintii. Mai sunt denumite boli parodontale.
Gingivita este o boala care afecteaza doar gingia (tesutul care inconjoara dintii). Bolile gingiilor sunt progresive si se intind sub linia de insertie a gingiei, afectand tesuturile de suport ale dintilor si osul, aparand parodontopatia.
Gingivita se manifesta prin gingii rosi, inflamate, care sangereaza cu usurinta la periaj. Deoarece gingivita nu cauzeaza, de obicei durere, majoritatea oamenilor nu urmeaza tratamentul necesar.
Parodontopatia apare cand bolile gingiilor progreseaza. Gingia se desprinde de pe dinti, lasand spatii adanci, unde bacteriile se pot dezvolta si distruge osul in care dintii sunt fixati. Gingiile se retrag ducand la aspectul de dinti lungi. Dintii devin mobili, pot cadea sau trebuie extrasi.
CAUZE
Bolile gingiilor sunt cauzate de inmultirea bacteriilor de pe dinti si gingii. Ele sunt prezente in placa (o substanta clara, aderenta, produsa in cavitatea bucala). Neindepartata la timp, aceasta placa se transforma in depozit aderent pe dinti.
Bacteriile din placa se hranesc cu zaharul din alimente sau bauturi, producand toxine si alte chimicale.
Toxinele irita gingiile, cauzand inflamarea si sangerarea acestora.
Placa se poate transforma intr-un depozit mineral, numit tartru, care irita gingiile si duce la desprinderea lor de pe dinti.
In timp ce bacteriile sunt cauza directa a bolilor gingiilor, o serie de alti factori afecteaza sanatatea gingiilor. Riscul de a dezvolta boli ale gingiilor creste in urmatoarele cazuri:
- fumatori sau persoane care mesteca tutun
- prezenta de antecedente familiale de paradontopatii (alti membrii ai familiei au asemenea boli, exista o componenta genetica)
- femeile care trec prin schimbari hormonale la pubertate, menopauza sau sarcina
- anumite medicamente, precum anticonceptionale, antidepresivele sau medicamentele pentru boli cardiace
- boli care slabesc sistemul imun, acesta neputand lupta cu infectia (diabetul zaharat, SIDA, leucemia, nivel ridicat de stress, dieta saraca in nutrienti).
SIMPTOME
Simptomele initiale sunt reprezentate de:
- gingii rosii, inflamate, sensibile
- gingii care sangereaza cu usurinta la periaj sau la folosirea atei dentare
Datorita faptului ca gingivita nu este dureroasa, simptomele pot trece neobservate si pacientul nu solicita tratament. Netratata, aceasta boala progreseaza. Ajungandu-se la parodontopatie simptomele devin notabile:
- gingii desprinse de pe dinti si retrase
- respiratie urat mirositoare, persistenta
- puroi la nivelul gingiilor
- o schimbare in relatiile dintre dinti in timpul masticatiei
- dinti mobili.
Rinoreea[secretia nazala]
Rinoree este termenul medical ce descrie orice scurgere de materii fluide (adesea avand consistenta mucoasa) din nas. Rinoreea este un simptom comun, prezent in multe afectiuni, insa destul de rar are semnificatie grava. Atunci cand scurgerea provine din sinusuri infectate sau congestionate este mai vascoasa si adesea incolora. In unele cazuri, mucusul in exces se poate scurge prin nazofaringe si poate determina aparitia unei tuse (accentuata noaptea de pozitia decliva), adesea sacaitoare si de obicei productiva. Scurgerea nazofaringiana a acestor secretii poate determina aparitia unor dureri de gat.
Daca secretiile sunt in cantitati mai mari si sunt si infectate, pot astupa tuba lui Eustachio (sau conductul auditiv, ce face legatura intre faringe si urechea interna), ducand la aparitia durerii locale si otitei. Scurgerile pot bloca si sinusurile, determinand, de asemenea, dureri si infectarea zonei respective (procesul infectios numindu-se sinuzita).
CAUZE
Cauzele rinoreei sunt foarte variate, insa de cele mai multe pacientii nu trebuie sa se alarmeze de aparitia ei.
Cel mai frecvent rinoreea are cauza alergica (praf, polen sau orice alte substante cu potential alergen ce ajung in contact cu mucoasa nazala).
Alte cauze frecvente ale rinoreei:
- infectii virale sau bacteriene: raceli, gripe, sinuzite
- aerul neumidificat
- intreruperea utilizarii decongestionantelor nazale (apare un fenomen de rebound congestiv) - situatia se numeste, in termeni medicali de specialitate „rinita medicamentoasa”. Cel mai frecvent, aparitia ei este determinata de medicamente precum efedrina, xilometazolina, dar si de consumul de cocaina.
Cauze rare sunt:
- polipoza nazala (ce apare ca rezultat al unor alergii si inflamatii cronice)
- scurgeri de LCR (apar de obicei dupa traumatismele cranio-cerebrale violente care presupun ruperea meningelui, situatie care permite scurgerea LCR spre cavitatea nazala)
- rinita vasomotorie (boala nonalergica si noninfectioasa).
Exista si o serie de factori de mediu ce pot determina aparitia rinitei pasagere, cum ar fi contactul cu legume precum ceapa, usturoiul, ardeiul iute, piperul.
In cazul copiilor, rinoreea poate fi determinata si de prezenta corpilor straini in nas.
Pacientii sunt sfatuiti sa apeleze la consultul medical ori de cate ori prezinta:
- scurgeri nazale aparute dupa un traumatism cranian
- scurgeri cu miros fetid, avand consistenta vascoasa si alta culoare decat alb-galbui, mai ales daca sunt unilaterale
- scurgeri ce sunt insotite de febra, frison, alterarea starii generale
- simptome cu durata de peste 3 saptamani.
Boli ale aparatului genital feminin
VAGINITA
Este de obicei insotita si de inflamatia vulvei (vulvo-vaginite). Cauza este infectioasa si se datoreaza fie germenilor banali, fie gonococului, fie parazitului tricomonas sau unor micoze (ciuperci).
Formele clinice variaza in functie de germenul care le produce. In general se manifesta prin usturime si dureri intensificate de urinat si de raporturi sexuale. Uneori se instaleaza si mancarimi violente.
In infectia cu tricomonas secretia vaginala este spumoasa, aerata, de culoare galben-verzuie; in infectiile micotice secretia este groasa, grunjoasa, iar ca simptomatologie predomina senzatia de mancarime.
Tratamentul vaginitei indiferent de cauza care a provocat-o, trebuie aplicat ambilor parteneri, deoarece barbatul aparent sanatos, este in realitate purtator de parazit si poate reinfecta femeia.
Tratamentul consta in administrarea pe gura (orala) a medicamentelor specifice la ambii soti; femeia insa trebuie sa faca si un tratament local cu ovule si irigatii vaginale. In perioada tratamentului este obligatorie abstinenta sexuala. Uneori pentru o vindecare sigura este necesara repetarea tratamentului.
Folosirea de medicamente in irigatii vaginale fara indicatii precise poate sa agraveze boala si sa dea complicatii. Pentru prevenirea vaginitelor este obligatorie respectarea riguroasa a normelor de igiena intima si a vietii sexuale.
Raporturile sexuale intamplatoare, cu persoane necunoscute, de cele mai multe ori se platesc prea scump.
METRITA
Metrita, inflamatia uterului, poate fi localizata la nivelul colului uterin (metrita cervicala sau cervicita) sau a corpului uterin. Metritele cervicale sunt destul de frecvente si se manifesta prin scurgere abundenta, cu aspect vascos sau mucopurulent, datorita infectarii glandelor colului uterin.
In metrita cervicala se mai pot produce eroziuni in jurul orificiului colului uterin sau chiar adevarate rani care sangereaza putin. De aceea la aparitia acestor semne nu mai are rost sa se amane consultatia medicului, care de la caz la caz face un examen colposcopic, iar in cazuri care ridica suspiciuni, o biopsie.
In urma stabilirii diagnosticului trebuie urmat tratamentul corespunzator (aplicarea de ovule si pansament pe col, diatermocoagularea - distrugerea cu ajutorul curentilor electrici de inalta frecventa a mucoasei afectate sau tratamentul chirurgical care consta in extirparea colului uterin).
In ultimii ani s-a generalizat un tip de examen citologic denumit metoda Babes-Papanicolau, in toate colectivitatile de femei. Acest examen simplu s-a dovedit a fi foarte eficace in depistarea precoce a cancerului uterin. De aceea in interesul propriei lor sanatati, femeile trebuie sa se prezinte, cu incredere, la cabinetul medicului ginecolog, pentru un consult de rutina, cel putin o data pe an.
ANEXITA
Anexitele, inflamatii ale trompelor si ovarelor sunt numite si salpingo-ovarite sau metroanexite, deoarece de cele mai multe ori inflamatia intereseaza in grade diferite atat uterul, cat si trompele cu ovarele. Leziunile predominante sunt de obicei la nivelul trompei (salpinge), ovarul fiind mai rar si in mica masura atins de procesul inflamator. Leziunile anexiale sunt de obicei bilaterale, insa mai accentuate intr-o parte.
Simptomatologia bolilor aparatului genital la femeie se caracterizeaza in formele acute prin dureri de abdomen si in durerea spatelui, febra, secretie vaginala abundenta sau pierderi de sange. Intensitatea durerilor este variabila: uneori sunt surde, alteori violente si exagerate de eforturi de urinare, de scaun etc.
Tratamentul care consta in administrarea de antibiotice, calmante vitaminoterapie, repaus la pat, poate duce la vindecare. Nici in acest domeniu medicamentele singure nu pot sa duca la rezolvare deplina, nu pot sa faca minuni. In cazul tratamentului necorespunzator vindecarile care survin nu sunt depline, aparand recidive frecvente, complicatii si, treptat, boala se cronicizeaza.
Anexita cronica se caracterizeaza prin dureri persistente in bazin uni sau bilaterale, accentuate de frig, oboseala, menstruatie. Raporturile sexuale, dureroase si ele, incep sa fie evitate. Deseori apar tulburari menstruale.
Sterilitatea este una din urmarile frecvente ale inflamatiilor genitale cronice. Tratamentul formelor cronice fiind mai dificil si de lunga durata, trebuie luate toate masurile pentru a se evita imbolnavirea acuta, iar cand aceasta are loc, trebuie tratata cu toata grija pana la completa ei vindecare.
Tromboflebita-o afectiune tot mai des intalnita
Tromboflebita reprezinta inflamatia unei vene asociata cu tromboza. Tromboza reprezinta formarea unui cheag (trombus) in interiorul sistemului circulator (vase sanguine sau cavitatile cardiace). Cel mai frecvent se intalneste tromboza venoasa, la acest nivel putand exista urmatoarele forme de tromboza: tromboflebita si flebotromboza.
Cauze - Un cheag risca sa se formeze atunci cand o persoana sta prea multa vreme alungita sau imobilizata: de exemplu, ca urmare a unei interventii chirurgicale, mai ales cand aceasta se face pe micul bazin sau pe membre, sau dupa o nastere. El poate aparea, de asemenea, ca urmare a imobilizarii unui membru prin gips sau din cauza unei compresiuni mai mult sau mai putin indelungate a unei vene, de exemplu la femeie la sfarsitul sarcinii sau dupa un zbor prelungit cu avionul fara a parasi scaunul. Tulburari congenitale sau dobandite ale hemostazei (ansamblul fenomenelor fiziologice care conduc la oprirea unei sangerari), ale coagularii sau ale fibrinolizei (dezagregarea fibrinei care antreneaza dizolvarea cheaguri lor sangvine) sunt uneori cauze ale unei flebite.
Simptome si diagnostic - In caz de tromboflebita profunda a unui membru inferior, subiectul sufera dureri spontane sau provocate prin palparea pulpei si simte o senzatie locala de caldura. Gamba se umfla. Aceste semne unilaterale se asociaza eventual cu febra si cu o crestere a ritmului cardiac. Mai rar, cheagul poate privi venele subcutanate. Daca acestea devin tari si sunt inflamate pe una din portiunile lor, este vorba de o flebita superficiala. In ambele cazuri, diagnosticul este confirmat printr-un eco-Doppler venos sau printr-o flebografie.
Evolutie - Cheagul se poate intinde din aproape in aproape, impiedicand circulatia sangvina. Odata constituit, cheagul poate, de asemenea, sa se fragmenteze sau sa migreze brusc catre vena cava sau catre cavitatile cardiace drepte si sa se opreasca intr-o ramura a arterei pulmonare, ceea ce provoaca o embolie pulmonara. In sfarsit, se constata uneori aparitia unor edeme, a unor tulburari trofice (relative la nutritia tesuturilor), a varicelor, chiar al unui ulcer al gambei, ansamblu de simptome desemnat sub denumirea de boala postflebitica.
Tratament - Tromboflebitele profunde constituie urgente medicale, al caror tratament trebuie de preferinta sa se faca in mediu spitalicesc. Sunt prescrise anticoagulante. Odata tromboflebita vindecata, membrul afectat este comprimat cu un bandaj elastic numit contentie, astfel ca sa evite aparitia varicelor. O tromboflebita superficiala isi revine dupa un tratament antiinflamator si nu imbraca acelasi caracter de urgenta.
Prevenire - Prevenirea tromboflebitelor este esentiala si consta in masuri simple: contractii musculare voluntare si repetate sub gips, imobilizarea la pat pe o durata limitata (de exemplu, dupa o interventie chirurgicala sau dupa o nastere) si utilizarea unui tratament anticoagulant preventiv in toate circumstantele de risc.
Gastrita
Gastrita consta in afectiunea mucoasei gastrice reprezentata de procese inflamatorii, degenerative, metaplazice, alergice. Aceste leziuni pot avea o evolutie autolimitanta ducand la cicatrizare sau dimpotriva pot duce la complicatii grave reprezentate in special de hemoragii sau perforatii.
Gastritele sunt clasificate, din punct de vedere al evolutiei, in acute si cronice. Din punct de vedere clinic ele pot fi asimptomatice sau insotite de anumite simptome clinice. Acestea uneori pot fi nespecifice, diagnosticul fiind dificil de stabilit, in aceste cazuri impunindu-se investigatii paraclinice precum: endoscopia, examenul histopatologic si investigarea bacteriologica a mucoasei gastrice.
Gastrita acuta este cauzata frecvent de ingestia unor medicamente (aspirina, antiinflamatorii - gastrita postconsum de AINS), de abuzul de bauturi alcoolice - gastrita etanolica, meselor copioase, condimentelor sau alimentelor dificil de digerat. In unele cazuri se instaleaza secundar ingestiei de substante caustice precum acidul sulfuric, clorhidric, acetic, substante care provoaca rani pe diferite portiuni ale mucoasei gastrice - gastrita acuta postingestionala. In alte cazuri poate fi provocata de refluxul bilei din duoden in stomac, in special dupa anumite interventii chirurgicale la nivelul stomacului ce favorizeaza refluxul bilios.
Gastritele acute pot fi clasificate in: gastrita acuta simpla, coroziva si alergica.
Evolutia gastritei acute poate fi de scurta durata cu tendinta rapida spre vindecare dupa administrarea tratamentului adecvat sau dupa indepartarea cauzelor. Neglijarea gastritei acute poate duce la cronicizare sau complicatii severe.
Gastritele cronice se caracterizeaza prin prezenta unor simptome dispeptice de lunga durata resimtite de bolnav la nivelul abdomenului superior si sensibilitate dureroasa epigastrica moderata. Gastrita cronica are o evolutie indelungata de obicei progresiva si poate duce in timp la atrofia mucoasei gastrice.
O complicatie severa a oricarei forme de gastrita este reprezentata de hemoragia de la nivelul mucoasei gastrice, manifestarile clinice fiind diferite in functie de cantitatea sangelui pierdut - de la usoara anemie, la scaune melenice si soc hemoragic.
Semnele clinice ale gastritei cronice sunt caracterizate prin senzatii de presiune si arsura in epigastru, dureri surde permanente, uneori cu iradieri dorsale ce pot fi influentate mai ales de schimbarea de pozitie sau de miscari.
Gastrita cronica de multe ori, este nemanifesta si se descopera intamplator. Unele cercetari medicale au aratat ca numai o treime din adulti au o mucoasa gastrica absolut normala, restul de doua treimi prezentand semne de gastrita.
Atunci cand sunt prezente simptomele, acestea sunt reprezentate la debut de dureri epigastrice de intensitate variabila si initial fara ritmicitate, care apar de obicei dupa mese mai condimentate, dupa consumul alimentelor mai acide sau mai greu digerabile, alcool, etc. Durerile sunt insotite de senzatie de balonare, satietate, mai rar apar chiar varsaturi postprandiale.
Printre cauzele gastritei cronice se mai numara infectia cu Helicobacter Pylori, refluxul biliar, utilizarea pe termen lung a medicamentelor de tip aspirina si auto-imunitatea (boala Biermer).
Frecvent se manifesta printr-o senzatie de arsura in partea superioara a abdomenului numita pirozis, dar poate evolua si fara simptome.
Exista numeroase cauze, cele mai frecvente fiind reprezentate de consumul de alcool, anumite medicamente (spre exemplu aspirina, analgeticele, AINS - antiinflamatoarele nesteroidiene, dar si cele steroidiene, pot genera iritatii ale mucoasei gastrice pina la gastrita si uneori complicatii ale acesteia chiar administrate in doze uzuale la cei sensibili), abuzul de cafea, consumul alimentelor prea reci sau prea fierbinti, infectia cu Helicobacter Pylori, ingurgitarea unor substante caustice, anumite boli infectioase, stresul, etc.
Pentru prevenirea gastritei, exista cateva principii de alimentatie ce pot fi aplicate si adaptate necesitatilor fiecaruia. Este utila eliminarea zaharul si alimentelor cu aditivi sintetici - explozia de cazuri de gastrita din ultimii ani este cauzata in buna masura si de alimentele imbogatite cu „E"-uri, intrucat ele pot afecta digestia, favorizeaza (in special zaharul) dezvoltarea bacteriei Helicobacter Pylori in stomac, sensibilizeaza, in timp, intreg sistemul digestiv si produc perturbari digestive in lant. Mai ales cei care au predispozitie sau sufera deja de gastrita trebuie sa evite strict zaharul si alimentele cu aditivi sintetici (in primul rand cei pentru gust, aroma si colorantii).
Se recomanda renuntarea la consumul de alcool - indiferent de provenienta sau de tarie - acesta alaturi de tutun este marele inamic al stomacului.
Gustul dulce, picant, acru sau amar puternic poate sa declanseze pusee de gastrita printr-un mecanism simplu: stimularea gustativa intensa produce o secretie puternica de sucuri gastrice care nu sunt suportate de stomacul sensibilizat.
Fumatul joaca un rol extrem de important in etiologia gastritei si ulcerului - se recomanda renuntarea cit mai rapida la fumat in cazul suferintei gastrice.
INCONTINENTA URINARĂ
Reprezintă pierdera involuntară de urină temporară sau permanentă.
Conform statisticilor, peste 15% dintre vârstnici au această problemă.
Inconţinenţa urinară poate fi trecătoare sau cronică. Cea tranzitorie este
determinată de cauze reversibile: infecţii urinare, vaginite şi uretrite
atrofice, unele medicamente (diuretice, antihipertensive, antihistami-
nice, sedative, decongestionante nazale cu efedrină), alcoolul, unele boli
(insuficienţă cardiacă sau venoasă), constipaţia.
Dintre cauzele aparitiei inconţinenţei urinare cronice la persoanele
în vârstă, una principală este tulburarea de contractie a muşchiului
vezicii urinare, una secundară este în urma unor afecţiuni neurologice
(accidente vasculare cerebrale, boala Parkinson, boala Alzheimer) sau
alte cauze (cistite, cancere vezicale, obstrucţie uretrală). O altă cauză
este şi cea datorată stresului, mai ales la femeile în vârstă şi constă în
pierderea de urină prin manevre ce cresc presiunea intraabdominală
(tuse, strănut, ridicare unor obiecte grele), fiind o consecinţă a slăbirii
planşeului pelvin prin îmbătrâniri şi naşteri multiple. La bărbaţi
principala cauză este afecţiunea prostatei (adenomul sau cancereul de
prostată). În 5% dintre cazuri inconţinenţa urinară este secundară
neuropatiei diabetice, deficitul de vitamină B12 sau este idiopatică. La
toate aceste cauze se adaugă modificările fiziologice de vârstă (scăderea
capacităţii vezicii urinare, creşterea eliminării lichidelor consumăte
ziua, pe timpul nopţii). Mobilitatea redusă a vârstnicului, tulburările de
mers, pierderea echilibrului, contribuie la apariţia inconţinenţei urinare.
Consecinţe ale acestei afecţiuni sunt: medicale (leziuni locale, ulceraţii,
micoze, infecţii urinare), psihosociale (jenă, izolare socială, depresie),
economice.
La primele simptome bolnavul trebuie să se prezinte la medicul de
familie pentru identificarea cauzei şi să se determine o anumită conduită
terapeutică. Tratarea infecţiilor urinare prin antibiotice, atrofiei vaginale
prin terapie hormonală, eliminarea unor medicamente, tratamentul
constipaţiei pot rezolva această problemă.
În inconţinenţa urinară de stres, alături de modificarea stilului de
viaţă (scăderea greutăţii corporale la obezi, oprirea fumatului, exerciţii
de întărire a planşeului pelvian), tratamentul factorilor precipitanţi (tuse,vaginite), un rol important îl au tratamentele farmacologice şi
chirurgicale.
Pentru inconţinenţele urinare care nu au răspuns la aceste măsuri,
un rol major îl are educarea pacientului. Golirea vezicii urinare la
anumite intervale de timp, reducerea consumului de lichide după oră
18.00, golirea vezicii urinare înainte de culcare, au efect benefic.
Toaleta locală riguroasă previne apariţia infecţiilor bacteriene, micotice,
leziunilor. Purtarea condoamelor, tampoanelor, pamperşilor, montarea
sondelor urinare temporar sau definitiv, devin necesare în inconţinenţa
urinară refractară la măsurile terapeutice.
Se fac băi calde de şezut cu coada şoricelului, coada calului (100 gr
plante la fiecare baie), sare de bucătărie (2 pumni de sare de Basna). Se
beau zilnic 4 ceşti de ceai de creţişoară. Se freacă regiunea vezicală cu
esenţă de traista ciobanului, care înviorează musculatura dinspre
exterior.
CATARACTA ŞI GLAUCOMUL
CATARACTA ŞI GLAUCOMUL: nu sunt numai niste boli ale ochilor,ci provin mai exact dintr-o 
dereglare a rinichilor. De cele mai multe ori, glaucomul merge mână în mână cu reumatismul şi durerile articulare. Se face un amestec în părţi egale din urzică, ventrilică,gălbenele şi coada calului, se beau 3 ceşti în care se pune 1 linguriţă de bitter suedez. În cazul cataractei, se ung pleoapele cu bitter suedez.Rinichiul dereglat transmite presiunea ascendentă mai departe ochilor.Băile de şezut cu coada calului ajută la retragerea presiunii din ochii afectaţi.
Se iau 100 gr plante uscate sau 2,5 kg de plantă proaspătă.Acestea se lasă peste noapte la macerat în apă rece, apa trebuie 
să acopere plantele. În ziua următoare se încălzeşte maceratul, se filtrează şi se toarnă peste apa din baie, care trebuie să aibă temperatura de 37-38C. Durata băii este de 15-20 minute, încăperea de baie trebuie să fie încălzită, apa de baie să acopere regiunea renală, inima să fie în afara apei. Fără a se şterge, bolnavul se acoperă cu un halat şi se culcă timp de 1 oră ca să transpire. Se prepară o baie de aburi pentru ochi astfel: 20 gr
silur, 20 gr odolean, 20 gr muşeţel, 10 gr verbină, 30 gr soc se amestecă,se iau 5 linguri de plante se opăresc cu 1 l de vin alb care a fost înfierbântat până la limita de fierbere. Aburul este lăsat să acţioneze asupra ochilor închişi. Tratamentul reflexogen se va face în zona ochilor, a glandelor suprarenale, limfatice corp superior, capului şi ochilor.
Reflexoterapia se bazează pe stimularea punctelor VU1, situat în apropierea unghiului intern al ochiului şi VU2, situat la extremitatea internă a sprâncenei - tonifiere, punctelor 39, 40, 49, 8, 23.
APNEEA ÎN SOMN (SFORAITUL)
APNEEA ÎN SOMN SFORĂITUL):este oprirea voluntară sau involuntară a respiraţiei. Această se poate produce în circumstanţe foarte variate,de la
traumatisme,aspiraţii de corpi străini,până la apneea din cadrul stopului cardiorespirator,ce necesită măsuri speciale de tratament.
Oprirea respiraţiilor normale în timpul somnului are ca urmare o proastă aprovizionare cu oxigen a tuturor organelor, putând duce, în timp, la afectări importante ale funcţiilor acestora.
Studiile efectuate pe pacienţi cu SAS netratat anterior au arătat o creştere a incidenţei cazurilor de hipertensiune arterială,infarct de miocard şi accidente vasculare cerebrale.Pe de altă parte, alterarea calităţii somnului duce la somnolenţă în timpul zilei. Această,la rândul ei,are numeroase urmări cum ar fi:scăderea capacităţii de concentrare la volan, până la adormitul la volan
(ceea ce produce accidente de circulaţie),scăderea capacităţii de concentrare la locul de muncă cu alterarea calităţii muncii depuse de pacient.Nu orice persoană care sforăie noaptea suferă de SAS. În general,motivul prezentării la medic este oboseala exagerată din timpul zilei. Un rol important îl are partenerul (partenera) de somn,care poate da relaţii despre numărul şi durata pauzelor de respiraţie din cursul nopţii.
Există o serie de condiţii care pot predispune un individ la apariţia SAS:boala are tendinţa la "agregare" familială şi consumul de alcool predispune la dezvoltarea acestei suferinţe.În general pacienţii sunt supraponderali,ei asociază tulburări endocrine sau metabolice importante.Tot un element de diagnostic clinic este şi nicturia(necesitatea de a merge des la toaletă pe timpul nopţii), un alt motiv pentru alterarea calităţii somnului,o altă explicaţie posibilă pentru somnolenţa exagerată din timpul zilei.
Examenul pacienţilor are poate evidenţia obezitatea, valorile crescute ale tensiunii arteriale, examenul ORL, care pune în evidenţă modificările din sfera cavumului (văl palatin, lueta, amigdale, faringe),este absolut necesar pentru un diagnostic corect al SAS.
Există mai multe remedii terapeutice, în funcţie de cât de avansată este afectarea organică determinată de SAS. Multi pacienţi vin târziu la medic, atunci când boala este deja visceralizată (au apărut modificări în organ).Prin scăderea în greutate, evitarea consumului de alcool, a fumatului, precum şi prin simple măsuri medicamentoase de scădere a presiunii din căile respiratorii, se poate ameliora calitatea vieţii bolnavului.Alte remedii terapeutice sunt mai complexe, necesită intervenţii chirurgicale (cel mai adesea excizia cu laser a unei părţi din valul palatin) sau utilizarea unor dispozitive speciale în timpul nopţii, care asigură permeabilitatea căilor respiratorii prin menţinerea unei anumite presiuni a aerului la nivelul lor.Se pot face inhalaţii cu ceai de muşeţel, muguri de pin, pentru a usura respiraţia. Camera se aeriseşte bine, nu trebuie să fie supraîncălzită dar nici prea rece. Iarna se recomandă aşezarea unui vas cu apă pe sursa de căldură pentru a se umezi aerul. Înainte de culcare se bea un pahar cu lapte, eventual îndulcit cu miere, călduţ, sau ceai de tei,
muşeţel. Se va evita mâncarea grea seara, mai ales înainte de culcare.Este recomandat ca masă de seară să fie luată cu cel puţin 2-3 ore înainte de culcare.
SINUZITA
Sinusurile sunt cavitati ale oaselor craniene, acoperite cu o mucoasa identica cu mucoasa nazala. Fiecare sinus comunica cu fosele nazale prin mici conducte ce asigura trecerea aerului.
Sinusurile sunt denumite corespunzator asezarii lor: sinus maxilar, frontal, sfenoidal sau etmoidal. In mod similar, in functie de sinusul infectat, vorbim de sinuzita frontala, maxilara, sfenoidala sau etmoidala.
O infectie nazala virala sau bacteriana duce la inflamarea mucoasei nazale, existand riscul obstruarii sinusurilor. Mucusul nu mai este drenat in mod normal, creand conditii propice multiplicarii microbilor. Durerea si senzatia de presiune la nivelul fetei, caracteristice sinuzitei, se datoreaza acumularii unor colectii purulente la nivelul sinusurilor.
Tipuri de sinuzita
Sinuzita acuta
Tratata in mod adecvat, sinuzita se vindeca in trei saptamani si nu survine mai des de trei ori pe an. In majoritatea cazurilor, sinuzita este urmarea unei infectii virale a cailor respiratorii superioare.Alti factori:
» abces dentar
» alergii
» poluare atmosferica
» polipi nazali
» deviatie de sept nazal
Sinuzita cronica
Sinuzita este considerata cronica atunci cand este recurenta sau cand manifestarile sale depasesc sase saptamani. Daca sinuzita nu raspunde la tratamentele obisnuite sau daca nu este tratata, ea evolueaza in sinuzita cronica. In general, cronicitatea se instaleaza dupa cateva pusee de sinuzita acuta.
Sinuzita se poate explica printr-o serie de factori: alergii la parul unor animale, la acarieni, polen, ciuperci sau la alte substante ce pot provoca inflamatii ale mucoasei nazale.
Alti factori posibili:
» tabagismul (activ sau pasiv)
» sistemul imunitar slabit
» o anomalie anatomica: deviatie de sept nazal
» polipi nazali
» natatia
» inhalarea de cocaina
» un traumatism facial ce provoaca o obstructie a unui sau mai multor sinusuri
Semne si simptome
» durere faciala (deasupra sprancenelor, a dintilor, in jurul ochilor si in spatele acestora)
» senzatii dureroase de presiune in zona sinusurilor
» congestie nazala
» secretii nazale galbene sau verzui, purulente in cazul unei infectii bacteriene. Daca secretiile sunt limpezi, este vorba de o raceala (in acest caz antibioticele nefiind utile)
» tuse
» febra usoara si o stare generala de rau
» diminuare sau pierdere a simtului olfactiv
In cazul unei sinuzite cronice, simptomele sunt aceleasi, dar dureaza mai mult timp (peste 6 saptamani).
Cauze si factori de risc
Sinuzita acuta este deseori rezultatul unei infectii virale a tractului respirator superior, dar alergenii (substante care provoaca alergii) sau substantele poluante pot fi de asemenea cauze ale sinuzitei acute.
Bacteriile responsabile de sinuzita acuta sunt Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, si Moraxella catarrhalis. Aceste microorganisme, alaturi de stafilococul auriu si de bacteriile anaerobe sunt responsabile pentru sinuzita cronica.
Ciupercile duc la aparitia sinuzitei cronice in special la pacientii cu boli ce afecteaza sistemul imunitar (SIDA, leucemie, diabet).
Factori de risc
» o infectie a cailor respiratorii superioare (principalul factor)
» tabagismul (activ sau pasiv)
» mediul de viata umed sau poluat
» varsta. Desi sinuzita apare uneori la sugari si copii mici, ea este mult mai frecventa in randul adultilor. Sinusurile se formeaza progresiv pana la varsta de 12 ani.
» antecedentele personale de sinuzita
» alergiile respiratorii (rinita alergica, astmul alergic)
» malformatii congenitale nazale sau ale sinusurilor – ce determina obstruarea acestora din urma
» polipi nazali
» abcese dentare
» boli ce afecteaza sistemul imunitar (leucemie, SIDA, diabet)
» fibroza chistica
Melanomul
Melanomul este o forma rara, dar grava de cancer cutanat, deoarece metastazeaza rapid, invadand alte organe. Desi melanomul nu reprezinta decat 5% din cancerele pielii, el provoaca 75% din decesele cauzate de cancerele cutanate.
Cele mai frecvente forme de cancer ale pielii sunt carcinomul bazocelular si carcinomul spinocelular. Carcinomul bazocelular afecteaza cu precadere persoanele peste 50 ani si reprezinta 90% din cancerele cutanate. Evolutia sa este foarte lenta, iar capacitatea de metastazare redusa.
Descoperit si tratat inca din primele stadii, 90% din cazurile de melanom pot fi tratate cu succes.
Depistarea precoce a acestui tip de cancer cutanat este cea mai buna metoda de reducere a mortalitatii. Rata de succes in tratamentul cancerului de piele este in mod ipotetic de 100%, daca toate cazurile ar fi tratate inainte de aparitia metastazelor. De aici si importanta unui consult medical inca de la primele semne de suspiciune, cu atat mai mult cu cat primele manifestari ale cancerului nu sunt dureroase. Desi partile corpului expuse la soare prezinta un risc crescut, cancerul de piele se poate dezvolta in orice regiune a corpului.
Expunerea la radiatiile ultraviolete emise de soare constituie principala cauza a cancerelor de piele; sursele artificiale de radiatie sunt de asemenea incriminate. Riscurile de a dezvolta acest tip de cancer depind de zona geografica: Africa de Sud si Australia inregistreaza cel mai mare numar de cazuri (la persoanele cu pielea alba).
In cazul carcinoamelor, efectul nefavorabil al expunerii la radiatiile ultraviolete este cumulativ: efectele asupra pielii incep din copilarie si se pot amplifica pe tot parcursul vietii. In schimb, in cazul melanoamelor, se pare ca expunerea intensa, in special cea provocata de arsurile solare, poate fi deosebit de periculoasa.
Incidenta cancerelor de piele creste in fiecare an cu 5% in intreaga lume.
Varsta medie de diagnostic a melanomului este de 53 ani. Totusi, melanomul este cel mai frecvent tip de cancer la femeile de 25 – 29 ani si pe locul doi, dupa cancerul de san la femeile de 30 -34 ani.
Semne si simptome
Peste 80% din pacienti observa o leziune pigmentara, de culoare neuniforma, cu margini neregulate care creste in diametru sau proeminenta.
In unele cazuri, un nev preexistent (alunita) se poate transforma – sangereaza, se usuca sau isi schimba culoarea, marimea sau forma. O alunita normala este o pata bruna, neagra sau rosiatica, plata sau usor in relief; are o forma rotunda sau ovala, cu margini regulate si masoara de obicei mai putin de 6 mm in diametru.
Daca forma sau culoarea devin neregulate, iar diametrul depaseste 6 mm, sau daca pata sangereaza, trebuie consultat de urgenta medicul.Alte simptome, precum sangerarea, pruritul, ulcerarea si durerea constatate la o leziune pigmentara sunt mai putin comune si necesita consult medical de urgenta.
Cauze
Melanomul extensiv in suprafata se dezvolta indeosebi pe regiunile cu expunere intermitenta si intensa la soare (pe trunchi la barbati; pe picioare si spate la femei). Melanomul malign lentigo este mai frecvent pe partile expuse in mod obisnuit la soare: fata, gat si brate.
Incidenta bolii este in crestere la indivizii cu pigment melanic redus, care traiesc in zone calde, aproape de ecuator, fapt ce sugereaza un rol cauzativ al radiatiilor ultraviolete.
Cancerul este rezultatul unei interactiuni complexe dintre diferiti factori, atat genetici cat si de mediu. Totusi, expunerea excesiva la radiatiile ultraviolete este principalul factor de risc in dezvoltarea melanomului, indiferent daca radiatiile provin de la soare sau de la aparatele de bronzare.
Aproximativ 40 -50% din melanome se dezvolta din nevii pigmentari, restul din melanocitele din pielea normala. Leziunile precanceroase cuprind nevii atipici (displazici). Cazurile foarte rare de melanoame in copilarie se dezvolta dintr-un nev congenital gigant. Desi melanoamele pot surveni in timpul sarcinii, sarcina nu creste riscul ca un nev sa se transforme intr-un melanom. De altfel, nevii isi schimba frecvent dimensiunea si culoarea in timpul sarcinii.
Intrucat o mica parte din cazurile de melanom cutanat apar prin transformarea nevilor preexistenti, indepartarea tuturor nevilor melanocitari nu garanteaza prevenirea aparitiei melanomului.
Totusi, pentru indivizii cu numerosi nevi (comuni sau displazici) sau cu antecedente familiale de melanom, autoexaminarea pielii este de mare importanta pentru detectarea precoce a cancerului cutanat.
Factori de risc
- Principalul factor de risc pentru melanoame este expunerea la soare. Cremele solare protejeaza
in special impotriva radiatiilor UVB (cele care cauzeaza arsuri) si mai putin impotriva radiatiilor UVA. Desi radiatiile UVA si UVB afecteaza in mod diferit pielea, ambele pot determina transformari cutanate ce pot duce la aparitia cancerului. De asemenea, radiatiile emise de aparatele de bronzare pot fi nocive pentru piele.Alti factori de risc sau semnele de alarma pentru melanom sunt:
- un nev care isi schimba aspectul (principalul semn de alarma clinic)
- nevi atipici sau displazici
- numar mare de nevi comuni (> 100)
- nev gigant congenital (> 20 cm in diametru la un adult)
- antecedente de melanom
- sensibilitate la soare / antecedente de arsuri solare
- cazuri de melanom in familie (rude de gradul 1)
- antecedente de carcinom bazocelular sau de carcinom spinocelular
- varsta peste 50 ani
- xeroderma pigmentosum – afectiune rara, ereditara, caracterizata prin aparitia unor pete pigmentare pe zonele expuse, ce evolueaza spre epitelioame multiple, responsabile de deces in timpul adolescentei
pacientii cu psoriazis care efectueaza un tratament radiatii ultraviolete A
HIPERTENSIUNEA ARTERIALA
Hipertensiunea arteriala (HTA) reprezinta o crestere a valorilor tensiunii arteriale peste limita normala, bazata pe media intre cel putin 2 determinari realizate in doua sau mai multe vizite dupa screeningul initial. Valorile normale ale tensiunii arteriale au fost stabilite de catre foruri internationale pentru valoarea TA <130/80.
- istoricul familial de HTA; cresteri intermitente ale TA in trecut; afectiuni sau tratamente anterioare efectuate de pacient;
- existenta factorilor de risc: fumat, diabet zaharat, dislipidemia, istoric familial de decese premature datorate bolilor cardiovasculare;
- evaluarea stilului de viata al pacientului in aspecte privind dieta, activitatea fizica, statutul familial, profesia , nivelul de educatie;
- examenul fizic;
- investigatii de laborator.
Hipertensiunea arteriala este de doua tipuri:
esentiala (a carei cauza nu se cunoaste, fiind si cea mai frecventa) si
secundara (care are cauza cunoscuta); aceasta din urma poate fi de cauza renala, endocrina, neurologica sau alte cauze variate.Consecintele hipertensiunii au rasunet in intreg organismul: cele mai importante efecte sunt cele asupra cordului, neurologice si renale.Tratamentul isi propune sa scada mortalitatea si imbolnavirea de cauza cardiovasculara si renala, iar tensiunea arteriala sa atinga valorile tinta de 140/90 mmHg pentru populatia generala si, respectiv, 130/80 mmHg pentru cei cu diabet sau boli renale. O componenta majora a tratamentului HTA o constituie modificarea stilului de viata, la care se adauga la nevoie tratamentul farmacologic. Acesta din urma poate contine unul sau mai multe medicamente, in functie de valorile TA si bolile asociate.Hipertensiunea arteriala este o boala cronica care nu se vindeca si trebuie tratata toata viata (necesita administrarea zilnica a tratamentului medicamentos in cazul in care acesta este instituit).
Angina pectorala
Cauza este reprezentata de obicei de obstructia critica a arterelor coronare datorita aterosclerozei. Angina pectorala apare atunci cand travaliul cardiac si necesarul miocardic de oxigen depasesc capacitatea arterelor coronariene de a asigura aportul de sange oxigenat. Frecventa cardiaca, tensiunea sistolica sau presiunea arteriala si contractilitatea sunt factorii determinanti majori ai necesarului miocardic de oxigen. O crestere a oricaruia din acesti factori in conditiile unui flux sangvin coronarian scazut poate induce. Astfel, la un pacient cu un grad critic de stenoza coronariana, efortul fizic induce angina ameliorata de repaus.
Disconfortul din angina pectorala nu este de obicei perceput ca durere. Poate fi o jena surda, vaga, putin ingrijoratoare sau poate deveni rapid o senzatie severa, intensa, de presiune precordiala. Are localizare variabila, dar cel mai frecvent este resimtita langa stern. Poate iradia in umarul stang si in jos pe marginea interna a bratului stang , chiar si in degete, drept in spate, in gat, maxilare si dinti, si ocazional in jos pe marginea interna a bratului drept. Poate fi de asemenea resimtita in abdomenul superior.
Angina pectorala este in mod tipic declansata de activitatea fizica si de obicei nu persista mai mult de cateva minute, disparand la repaus.
Diagnosticul se bazeaza pe acuzele caracteristice de disconfort toracic declansat de efort si ameliorat de repaus.
Principiul major al tratamentului este de a preveni sau de a reduce ischemia si de a diminua simptomele. Boala subiacenta, de obicei ateroscleroza, trebuie delimitata si principalii factori de risc trebuie eliminati.
Postări
