Conopida contine o cantitate considerabila de potasiu, fibra si multe vitamine si minerale importante. Este saraca in calorii, fiind buna pentru o dieta de slabit, gasindu-se din abundenta in piete si la preturi rezonabile.
Cum procedam: se spala conopida, se desface in buchetele si se fierbe putin in aburi, de preferat, sa ramana un pic crocanta. Astfel contine mai multe substante vitale si-si pastreaza gustul (decat fiarta pana se face terci). Se consuma in trei variante, astfel:
1.Dupa fierbere se aseaza cateva buchetele in farfurie si se rade pe ea putina branza uscata.
2.Se aseaza-n farfurie cateva buchetele cand inca mai sunt calde si se toarna peste ele un sos facut din iaurt (cu 0% grasimi sau 0,1% grasime) si sos de soia in care ati pus si patrunjel verde sau marar cat mai mult. Aceste verdeturi proaspete contin multe vitamine si-i dau si un gust bun (nu se pune sare).
3.Varianta cu numarul trei este sa stropim din belsug conopida fiarta cand este calda cu suc de lamaie si ulei de masline extravirgin. Adaugam si patrunjel si marar verde, pentru o aroma deosebita. De preferat, se mananca de 5-6 ori pe zi, in cantitati mici, in locul celor trei mese consistente.
Atentie, se mananca incet, se mesteca mult si bine. Mancarea se digera mai usor, te saturi mai repede, cu o cantitate de mancare mai mica. Se beau 2-3 litri de lichid pe zi - apa plata sau ceai - si se face multa miscare. Dupa o saptamana cu aceasta dieta consumati paine integrala, legume fierte sau inabusite cu putin ulei, apoi repetati dieta cu conopida daca doriti sa scapati de mai multe kilograme. Intr-o saptamana se pierd 2-2,5 kg.
Crema antireumatica "Puterea Calului"
Dieta cu conopida
Boli ale gingiilor :Gingivita si paradontopatia
Bolile gingiilor sunt reprezentante de infectii bacteriene ale tesuturilor si osului ce inconjoara si sustin dintii. Mai sunt denumite boli parodontale.
Gingivita este o boala care afecteaza doar gingia (tesutul care inconjoara dintii). Bolile gingiilor sunt progresive si se intind sub linia de insertie a gingiei, afectand tesuturile de suport ale dintilor si osul, aparand parodontopatia.
Gingivita se manifesta prin gingii rosi, inflamate, care sangereaza cu usurinta la periaj. Deoarece gingivita nu cauzeaza, de obicei durere, majoritatea oamenilor nu urmeaza tratamentul necesar.
Parodontopatia apare cand bolile gingiilor progreseaza. Gingia se desprinde de pe dinti, lasand spatii adanci, unde bacteriile se pot dezvolta si distruge osul in care dintii sunt fixati. Gingiile se retrag ducand la aspectul de dinti lungi. Dintii devin mobili, pot cadea sau trebuie extrasi.
CAUZE
Bolile gingiilor sunt cauzate de inmultirea bacteriilor de pe dinti si gingii. Ele sunt prezente in placa (o substanta clara, aderenta, produsa in cavitatea bucala). Neindepartata la timp, aceasta placa se transforma in depozit aderent pe dinti.
Bacteriile din placa se hranesc cu zaharul din alimente sau bauturi, producand toxine si alte chimicale.
Toxinele irita gingiile, cauzand inflamarea si sangerarea acestora.
Placa se poate transforma intr-un depozit mineral, numit tartru, care irita gingiile si duce la desprinderea lor de pe dinti.
In timp ce bacteriile sunt cauza directa a bolilor gingiilor, o serie de alti factori afecteaza sanatatea gingiilor. Riscul de a dezvolta boli ale gingiilor creste in urmatoarele cazuri:
- fumatori sau persoane care mesteca tutun
- prezenta de antecedente familiale de paradontopatii (alti membrii ai familiei au asemenea boli, exista o componenta genetica)
- femeile care trec prin schimbari hormonale la pubertate, menopauza sau sarcina
- anumite medicamente, precum anticonceptionale, antidepresivele sau medicamentele pentru boli cardiace
- boli care slabesc sistemul imun, acesta neputand lupta cu infectia (diabetul zaharat, SIDA, leucemia, nivel ridicat de stress, dieta saraca in nutrienti).
SIMPTOME
Simptomele initiale sunt reprezentate de:
- gingii rosii, inflamate, sensibile
- gingii care sangereaza cu usurinta la periaj sau la folosirea atei dentare
Datorita faptului ca gingivita nu este dureroasa, simptomele pot trece neobservate si pacientul nu solicita tratament. Netratata, aceasta boala progreseaza. Ajungandu-se la parodontopatie simptomele devin notabile:
- gingii desprinse de pe dinti si retrase
- respiratie urat mirositoare, persistenta
- puroi la nivelul gingiilor
- o schimbare in relatiile dintre dinti in timpul masticatiei
- dinti mobili.
UTILIZĂRI INTERNE SI EXTERNE ALE LAVANDEI
UTILIZĂRI INTERNE ALE LAVANDEI
Dischinezie biliară, balonarea la bolnavii de bilă, crizele
biliare însoţite de dureri de cap - Se ia lavanda sub forma de pulbere,
administrată pe stomacul gol, câte o linguriţă de patru ori pe zi. Datorită
principiilor sale active amare, lavanda măreşte secreţia de bilă şi ajută la
evacuarea ei, calmând durerile abdominale şi activând digestia.
Depresia, anxietatea - în cazurile uşoare se ia lavanda sub formă
de tinctură - 1 linguriţă dizolvată în jumătate de pahar de apă, de 3-4 ori
pe zi, în cure de lungă durată (3 luni minimum). Uleiul volatil de
lavandă se administrează în depresiile şi crizele de anxietate severe:
două picături de ulei volatil amestecate cu puţină miere se iau de trei ori
pe zi, pe stomacul gol. Studiile făcute până în prezent au arătat că există
o anumită selectivitate a pacienţilor trataţi cu această plantă, unii
neavând o reacţie specială la uleiul volatil, în timp ce la alţii s-a
observat o ameliorare clară a stării lăuntrice, ameliorare tradusă prin
reducerea sensibilităţii psihice, estomparea fricilor şi angoaselor,
reapariţia dorinţei de viaţă.
Aritmie cardiacă, adjuvant în ischemia cardiacă apărută pe
fond de stres - Lavanda este prin excelenţă o plantă antistres, motiv
pentru care, administrată în cure de lungă durată, ameliorează şi, gradat,
conduce la vindecarea bolilor produse de acesta. În problemele cardiace
s-a observat o acţiune deosebit de favorabilă a tincturii de lavandă, care
acţionează direct la nivelul sistemului nervos central. Se administrează
de trei-patru ori pe zi câte o linguriţă de tinctură diluată în jumătate de
pahar de apă.
Viermi intestinali, infecţii cu protozoarul Giardia lamblia - Se
combină în proporţii egale tinctură de lavandă, de pelin şi de cimbru
(toate tincturile se prepară la fel ca cea de lavandă). Se ia din această
combinaţie de tincturi câte o linguriţă diluată în puţină apă, de patru ori
pe zi, înainte de masă. O cura durează minimum două săptămâni. Acest
tratament este eficient atât singur, cât şi în combinaţie cu remediile
alopate, a căror eficienţă o măreşte.
Oboseala, iritabilitatea psihică, insomnia - Cele mai bune
rezultate se obţin făcând băi cu lavandă, cu jumătate de oră înainte de
culcare. Suplimentar, este bine să puneţi sub pernă un mic săculeţ (ceva
mai plat) cu lavandă. Somnul va fi mai odihnitor şi mai lin, iar peste zi
veţi remarca o mult mai bună rezistenţă psihică şi stăpânire de sine.
Intern, se ia tinctură de lavandă: o linguriţă de trei ori pe zi.
Dureri de cap, migrenă, ameţeală - Ca remediu de urgenţă se
iau 1-2 picături de ulei volatil de lavandă cu puţină miere. Ca tratament
pe termen lung se recomandă pulberea de lavandă: o linguriţă de patru
ori pe zi, administrată pe stomacul gol.
Reumatism - Se face un ceai din o parte flori de soc şi două părţi
lavandă, o linguriţă din acest amestec fiind opărită cu o cană de apă,
după care se lasă să se răcească puţin şi se filtrează. Se beau pe zi 2-3
căni din acest ceai, cât mai cald (pentru ca efectul sudorific şi depurativ
să fie mai intens). Are un gust destul de greu de suportat, dar o cura de
10 zile cu acest ceai are efecte antireumatice excepţionale.
Tuse convulsivă, gripă, bronşită - 2 picături de ulei volatil se
amestecă cu o lingură de miere şi se administrează câte puţin din acest
amestec, care nu va fi înghiţit direct, ci va fi lăsat să alunece pe gât
pentru a-şi exercita din plin efectele antiinfecţioase şi calmante. Se iau
maximum 6 picături de ulei de lavandă pe zi la adulţi şi două picături pe
zi la copii.
FOLOSIREA EXTERNA A LAVANDEI
Adjuvant în pneumonie şi bronşita cronică - La 4 linguri de
lavandă proaspăt măcinată se adaugă apă, amestecând progresiv, până
când se formează o pastă, care se înveleşte în tifon şi se aplică pe piele.
Deasupra cataplasmei se pune o sticlă cu apă fierbinte şi se acoperă cu o
pătură, ca să păstreze căldura. Cataplasma se ţine minimum o jumătate
de oră.
Contra păduchilor şi a altor insecte parazite - 3-4 picături de
ulei volatil de lavandă se amestecă cu o linguriţă de oţet şi se aplică pe
păr (sau pe zona afectată), după care capul se acoperă vreme de câteva
ore, pentru a se forma un mediu de vapori de ulei volatil care vor
elimina insectele. Se aplică tratamentul 7-10 zile la rând.
Pentru creşterea părului - Se face un masaj la rădăcina părului
cu oţet de lavandă obţinut prin macerare după metoda de mai sus.
Intreţinerea pielii uscate - Imediat după baie se aplică uleiul
gras de lavandă (obţinut prin macerarea plantei în ulei de floarea-
soarelui, după metoda de mai sus) pe toată pielea, făcându-se în acelaşi
timp un masaj uşor.
Eczeme uscate, tumefacţii produse de loviri - Se aplică uleiul
gras de lavandă pe zona afectată de 3-4 ori pe zi.
Câteva utilizări casnice ale lavandei
Condiment de lavandă - amestecaţi în cimbrul cu care
condimentaţi mâncărurile puţină lavandă (într-o proporţie aproximativă
de 1:5). Mâncărurile vor căpăta o aromă deopotrivă delicioasă şi
rafinată, fiind, în plus, şi mai uşor digerabile. În zona sudică a Alpilor,
cimbrul amestecat cu lavandă se dă mâncăcioşilor pentru a le regla
apetitul şi a-i ajuta astfel să scadă spontan în greutate.
Pentru a scăpa de molii - se pun în dulap săculeţi cu inflorescenţe
de lavandă uscată. Zilnic, conţinutul săculeţilor se freacă în palme
pentru ca astfel să se degaje cât mai mult ulei volatil, care alungă
insectele.
Furnicile, puricii şi gândacii fug de mirosul de lavandă. Pentru a
scăpa de musafirii nepoftiţi, stropiti de două ori pe zi locurile în care
aceştia se ascund sau traseele pe care vin, cu o soluţie formată din 6
linguri de apă şi 10 picături de ulei volatil de lavandă.
Pentru a scăpa de mirosurile neplăcute din casă - puneţi într-o
cană de apă 10 picături de ulei volatil de lavandă şi 10 picături de ulei
volatil de mentă. Stergeţi cu această soluţie pereţii, podelele toate zonele
care degajă mirosuri neplăcute. Evitaţi suprafetele lăcuite, pentru că
uleiurile volatile sunt un dizolvant redutabil şi strică lacul.
Rinoreea[secretia nazala]
Rinoree este termenul medical ce descrie orice scurgere de materii fluide (adesea avand consistenta mucoasa) din nas. Rinoreea este un simptom comun, prezent in multe afectiuni, insa destul de rar are semnificatie grava. Atunci cand scurgerea provine din sinusuri infectate sau congestionate este mai vascoasa si adesea incolora. In unele cazuri, mucusul in exces se poate scurge prin nazofaringe si poate determina aparitia unei tuse (accentuata noaptea de pozitia decliva), adesea sacaitoare si de obicei productiva. Scurgerea nazofaringiana a acestor secretii poate determina aparitia unor dureri de gat.
Daca secretiile sunt in cantitati mai mari si sunt si infectate, pot astupa tuba lui Eustachio (sau conductul auditiv, ce face legatura intre faringe si urechea interna), ducand la aparitia durerii locale si otitei. Scurgerile pot bloca si sinusurile, determinand, de asemenea, dureri si infectarea zonei respective (procesul infectios numindu-se sinuzita).
CAUZE
Cauzele rinoreei sunt foarte variate, insa de cele mai multe pacientii nu trebuie sa se alarmeze de aparitia ei.
Cel mai frecvent rinoreea are cauza alergica (praf, polen sau orice alte substante cu potential alergen ce ajung in contact cu mucoasa nazala).
Alte cauze frecvente ale rinoreei:
- infectii virale sau bacteriene: raceli, gripe, sinuzite
- aerul neumidificat
- intreruperea utilizarii decongestionantelor nazale (apare un fenomen de rebound congestiv) - situatia se numeste, in termeni medicali de specialitate „rinita medicamentoasa”. Cel mai frecvent, aparitia ei este determinata de medicamente precum efedrina, xilometazolina, dar si de consumul de cocaina.
Cauze rare sunt:
- polipoza nazala (ce apare ca rezultat al unor alergii si inflamatii cronice)
- scurgeri de LCR (apar de obicei dupa traumatismele cranio-cerebrale violente care presupun ruperea meningelui, situatie care permite scurgerea LCR spre cavitatea nazala)
- rinita vasomotorie (boala nonalergica si noninfectioasa).
Exista si o serie de factori de mediu ce pot determina aparitia rinitei pasagere, cum ar fi contactul cu legume precum ceapa, usturoiul, ardeiul iute, piperul.
In cazul copiilor, rinoreea poate fi determinata si de prezenta corpilor straini in nas.
Pacientii sunt sfatuiti sa apeleze la consultul medical ori de cate ori prezinta:
- scurgeri nazale aparute dupa un traumatism cranian
- scurgeri cu miros fetid, avand consistenta vascoasa si alta culoare decat alb-galbui, mai ales daca sunt unilaterale
- scurgeri ce sunt insotite de febra, frison, alterarea starii generale
- simptome cu durata de peste 3 saptamani.
Boli ale aparatului genital feminin
VAGINITA
Este de obicei insotita si de inflamatia vulvei (vulvo-vaginite). Cauza este infectioasa si se datoreaza fie germenilor banali, fie gonococului, fie parazitului tricomonas sau unor micoze (ciuperci).
Formele clinice variaza in functie de germenul care le produce. In general se manifesta prin usturime si dureri intensificate de urinat si de raporturi sexuale. Uneori se instaleaza si mancarimi violente.
In infectia cu tricomonas secretia vaginala este spumoasa, aerata, de culoare galben-verzuie; in infectiile micotice secretia este groasa, grunjoasa, iar ca simptomatologie predomina senzatia de mancarime.
Tratamentul vaginitei indiferent de cauza care a provocat-o, trebuie aplicat ambilor parteneri, deoarece barbatul aparent sanatos, este in realitate purtator de parazit si poate reinfecta femeia.
Tratamentul consta in administrarea pe gura (orala) a medicamentelor specifice la ambii soti; femeia insa trebuie sa faca si un tratament local cu ovule si irigatii vaginale. In perioada tratamentului este obligatorie abstinenta sexuala. Uneori pentru o vindecare sigura este necesara repetarea tratamentului.
Folosirea de medicamente in irigatii vaginale fara indicatii precise poate sa agraveze boala si sa dea complicatii. Pentru prevenirea vaginitelor este obligatorie respectarea riguroasa a normelor de igiena intima si a vietii sexuale.
Raporturile sexuale intamplatoare, cu persoane necunoscute, de cele mai multe ori se platesc prea scump.
METRITA
Metrita, inflamatia uterului, poate fi localizata la nivelul colului uterin (metrita cervicala sau cervicita) sau a corpului uterin. Metritele cervicale sunt destul de frecvente si se manifesta prin scurgere abundenta, cu aspect vascos sau mucopurulent, datorita infectarii glandelor colului uterin.
In metrita cervicala se mai pot produce eroziuni in jurul orificiului colului uterin sau chiar adevarate rani care sangereaza putin. De aceea la aparitia acestor semne nu mai are rost sa se amane consultatia medicului, care de la caz la caz face un examen colposcopic, iar in cazuri care ridica suspiciuni, o biopsie.
In urma stabilirii diagnosticului trebuie urmat tratamentul corespunzator (aplicarea de ovule si pansament pe col, diatermocoagularea - distrugerea cu ajutorul curentilor electrici de inalta frecventa a mucoasei afectate sau tratamentul chirurgical care consta in extirparea colului uterin).
In ultimii ani s-a generalizat un tip de examen citologic denumit metoda Babes-Papanicolau, in toate colectivitatile de femei. Acest examen simplu s-a dovedit a fi foarte eficace in depistarea precoce a cancerului uterin. De aceea in interesul propriei lor sanatati, femeile trebuie sa se prezinte, cu incredere, la cabinetul medicului ginecolog, pentru un consult de rutina, cel putin o data pe an.
ANEXITA
Anexitele, inflamatii ale trompelor si ovarelor sunt numite si salpingo-ovarite sau metroanexite, deoarece de cele mai multe ori inflamatia intereseaza in grade diferite atat uterul, cat si trompele cu ovarele. Leziunile predominante sunt de obicei la nivelul trompei (salpinge), ovarul fiind mai rar si in mica masura atins de procesul inflamator. Leziunile anexiale sunt de obicei bilaterale, insa mai accentuate intr-o parte.
Simptomatologia bolilor aparatului genital la femeie se caracterizeaza in formele acute prin dureri de abdomen si in durerea spatelui, febra, secretie vaginala abundenta sau pierderi de sange. Intensitatea durerilor este variabila: uneori sunt surde, alteori violente si exagerate de eforturi de urinare, de scaun etc.
Tratamentul care consta in administrarea de antibiotice, calmante vitaminoterapie, repaus la pat, poate duce la vindecare. Nici in acest domeniu medicamentele singure nu pot sa duca la rezolvare deplina, nu pot sa faca minuni. In cazul tratamentului necorespunzator vindecarile care survin nu sunt depline, aparand recidive frecvente, complicatii si, treptat, boala se cronicizeaza.
Anexita cronica se caracterizeaza prin dureri persistente in bazin uni sau bilaterale, accentuate de frig, oboseala, menstruatie. Raporturile sexuale, dureroase si ele, incep sa fie evitate. Deseori apar tulburari menstruale.
Sterilitatea este una din urmarile frecvente ale inflamatiilor genitale cronice. Tratamentul formelor cronice fiind mai dificil si de lunga durata, trebuie luate toate masurile pentru a se evita imbolnavirea acuta, iar cand aceasta are loc, trebuie tratata cu toata grija pana la completa ei vindecare.
Tromboflebita-o afectiune tot mai des intalnita
Tromboflebita reprezinta inflamatia unei vene asociata cu tromboza. Tromboza reprezinta formarea unui cheag (trombus) in interiorul sistemului circulator (vase sanguine sau cavitatile cardiace). Cel mai frecvent se intalneste tromboza venoasa, la acest nivel putand exista urmatoarele forme de tromboza: tromboflebita si flebotromboza.
Cauze - Un cheag risca sa se formeze atunci cand o persoana sta prea multa vreme alungita sau imobilizata: de exemplu, ca urmare a unei interventii chirurgicale, mai ales cand aceasta se face pe micul bazin sau pe membre, sau dupa o nastere. El poate aparea, de asemenea, ca urmare a imobilizarii unui membru prin gips sau din cauza unei compresiuni mai mult sau mai putin indelungate a unei vene, de exemplu la femeie la sfarsitul sarcinii sau dupa un zbor prelungit cu avionul fara a parasi scaunul. Tulburari congenitale sau dobandite ale hemostazei (ansamblul fenomenelor fiziologice care conduc la oprirea unei sangerari), ale coagularii sau ale fibrinolizei (dezagregarea fibrinei care antreneaza dizolvarea cheaguri lor sangvine) sunt uneori cauze ale unei flebite.
Simptome si diagnostic - In caz de tromboflebita profunda a unui membru inferior, subiectul sufera dureri spontane sau provocate prin palparea pulpei si simte o senzatie locala de caldura. Gamba se umfla. Aceste semne unilaterale se asociaza eventual cu febra si cu o crestere a ritmului cardiac. Mai rar, cheagul poate privi venele subcutanate. Daca acestea devin tari si sunt inflamate pe una din portiunile lor, este vorba de o flebita superficiala. In ambele cazuri, diagnosticul este confirmat printr-un eco-Doppler venos sau printr-o flebografie.
Evolutie - Cheagul se poate intinde din aproape in aproape, impiedicand circulatia sangvina. Odata constituit, cheagul poate, de asemenea, sa se fragmenteze sau sa migreze brusc catre vena cava sau catre cavitatile cardiace drepte si sa se opreasca intr-o ramura a arterei pulmonare, ceea ce provoaca o embolie pulmonara. In sfarsit, se constata uneori aparitia unor edeme, a unor tulburari trofice (relative la nutritia tesuturilor), a varicelor, chiar al unui ulcer al gambei, ansamblu de simptome desemnat sub denumirea de boala postflebitica.
Tratament - Tromboflebitele profunde constituie urgente medicale, al caror tratament trebuie de preferinta sa se faca in mediu spitalicesc. Sunt prescrise anticoagulante. Odata tromboflebita vindecata, membrul afectat este comprimat cu un bandaj elastic numit contentie, astfel ca sa evite aparitia varicelor. O tromboflebita superficiala isi revine dupa un tratament antiinflamator si nu imbraca acelasi caracter de urgenta.
Prevenire - Prevenirea tromboflebitelor este esentiala si consta in masuri simple: contractii musculare voluntare si repetate sub gips, imobilizarea la pat pe o durata limitata (de exemplu, dupa o interventie chirurgicala sau dupa o nastere) si utilizarea unui tratament anticoagulant preventiv in toate circumstantele de risc.
Lavanda sau levantica
„Spaima moliilor”, îmbătătoarea floare de levănţică este
totodată un remediu de sănătate, prea puţin cunoscut
Sfârşitul de vară şi începutul de toamnă este o perioadă privilegiată pentru plantele aromatice, care acum sunt în plină maturitate parfumând cu miresme întreg văzduhul.
Ce sunt plantele aromatice? Sunt specii care conţin o categorie cu totul specială de substanţe, aşa-numitele uleiuri aromatice (numite şi volatile sau eterice) care au, pe lângă calitatea lor de odorizant extrem de puternic, virtuţi terapeutice cu totul speciale. Multe din uleiurile volatile sunt mai puternice decât antibioticele în combaterea infecţiilor de tot felul, mai eficiente decât
remediile de sinteză în reglarea activităţii nervoase şi hormonale, fiind pe bună dreptate considerate adevărate medicamente ale viitorului.
Lavanda este prin excelenţă o plantă europeană, originară din zona Alpilor, unde creşte spontan, pe pajişti întinse de la poalele munţilor şi până la altitudini de 1700 de metri, îmbălsămând aerul cu un miros de neconfundat. Răspândirea acestei plante în întreaga Europa s-a făcut cu
sute de ani în urmă, când a patruns, prin Marea Britanie, până în zonele
îndepărtate ale Rusiei orientale.
Lavanda (Lavandula angustifolia) este un subarbust cu o înălţime de
până la cincizeci de centimetri, cu tulpini subţiri şi lemnoase, frunze
mici, de un verde-cenuşiu, şi flori liliachii-roşietice. Întreaga parte
aeriană înflorită degajă o mireasmă puternică datorită uleiurilor volatile
secretate din abundenţă. La noi, ea este o plantă de cultură, cerinţele ei
faţă de climă (în special faţă de căldură) împiedicând-o să crească
spontan. O găsim cultivată în zona de deal şi de şes, în locuri unde
temperaturile, mai ales pe timpul verii, sunt mai ridicate. Din păcate, la
noi în ţară, în ultimii zece ani, suprafeţele pe care este cultivată lavanda
s-au restrâns tot mai mult, zeci şi sute de hectare de soiuri ameliorate de
lavandă fiind distruse sau lăsate în părăsire. Din acest motiv, o veţi găsi
destul de greu în magazinele naturiste, şi la preţuri ceva mai mari decât
cele obişnuite. Însă, veţi vedea, eforturile pentru a o achiziţiona merită
din plin, pentru că subtilele sale efecte vindecătoare sunt unice printre
plantele de la noi.
Reţete pe baza de lavandă
Pulberea de lavandă
Planta se macină fin cu râşniţa electrică de cafea sau în piuă, după
care se pune într-un borcan de sticlă închis ermetic, care se pastrează la
întuneric şi răcoare. Se ia o linguriţă de pulbere de 3-4 ori pe zi. Planta
se ţine sub limbă vreme de 10-15 minute, după care se înghite cu apă. În
ciuda parfumului său dulce, veţi remarca faptul că are un gust
surprinzător de amar, motiv pentru care adesea este preferată tinctura.
Tinctură de lavandă
Se obţine prin măcinarea părţilor aeriene uscate, cu râşniţa electrică
de cafea, după care pulberea obţinută se pune într-un borcan care va fi
umplut până la o treime, restul fiind completat cu alcool de 70 de grade.
După adăugarea alcoolului peste pulberea de plantă, borcanul se închide
ermetic şi se lasă la macerat vreme de 14 zile, agitând din când în când
conţinutul pentru o mai bună solubilizare a principiilor active. După
trecerea intervalului de timp necesar macerării, preparatul se filtrează
prin tifon, iar tinctura obţinută se păstrează în sticluţe mici şi închise la
culoare. Se administrează pe stomacul gol, de trei-patru ori pe zi, câte o
linguriţă dizolvată în jumătate de pahar de apă.
Uleiul volatil de lavandă
Este preparatul cel mai puternic din lavandă, ce nu poate fi însă
obţinut casnic, ci numai prin procedee industriale (de obicei prin
distilare cu aburi). Îl găsim în magazinele şi farmaciile naturiste de la
noi. Intern: se iau amestecate cu miere sau pe o bucăţică de zahăr 2-3
picături de trei ori pe zi. Extern: uleiul se foloseşte amestecat în
unguente, adăugat la apa de baie, pentru aromatizarea aerului
încăperilor.
Atenţie: înainte de a folosi un ulei volatil pentru uz intern, citiţi cu
atenţie eticheta şi prospectul. Există şi uleiuri volatile numai pentru uz
extern, care sunt semisintetice şi foarte dăunătoare organismului,
administrate intern. În cazul în care în timpul tratamentului apar
simptome cum ar fi ameţeala, durerea de cap, greaţa, usturimea la
urinare, se întrerupe administrarea.
Oţetul aromatic de lavandă
Într-o sticlă cu gâtul larg se pun 10 linguri de lavandă mărunţită,
peste care se adaugă jumătate de litru de oţet de mere. Se lasă să se
macereze vreme de 10 zile la temperatura camerei, după care se
filtrează. Se foloseşte pentru fricţionări şi comprese.
Uleiul gras de lavandă
La jumătate de litru de ulei de floarea-soarelui rafinat se adaugă 5
linguri de lavandă uscată şi mărunţită. Se pune într-un borcan închis
ermetic şi se lasă să se macereze la soare sau în apropierea unei surse de
căldură vreme de 5 zile, după care se filtrează. Uleiul uşor aromatizat
obţinut se mai pune la macerat cu alte 5 linguri de lavandă vreme de
încă 5 zile, după care se filtrează ş.a.m.d., până când capătă un miros
foarte puternic de lavandă. Se foloseşte pentru masaje şi fricţionari.
Baia cu lavandă
Două mâini de lavandă se lasă la macerat în 2 litri de apă, vreme de
8-10 ore (de dimineaţa până seara), după care se filtrează. Planta rămasă
după filtrare se opăreşte cu încă 2 litri de apă clocotită, după care se
acoperă, se lasă să se răcească şi se filtrează. În final, se combină cele
două extracte, preparatul obţinut fiind adăugat în apa din cada de baie.
Bitterul Suedez - Afectiuni tratate
Pe cale internă:
Indigestie, balonare, dischinezie biliară - Se ia câte o linguriţă
de bitter, diluată în jumătate de cană de apă, de patru ori pe zi, înainte de
masă. În cazurile de indigestie, se poate administra imediat ce apar
simptomele neplăcute o doză mai mare de bitter - 2 linguriţe într-un
pahar cu apă.
Afecţiuni hepatice cronice - Plantele amare ale bitterului
acţionează cu mare putere în sensul decongestionării şi regenerării
ficatului. Se administrează câte o linguriţă, de 3 ori pe zi, într-o cană de
apă (250 ml), pe stomacul gol. Se vor face cure de câte 2-3 săptămâni,
urmate apoi de o săptămână de pauză.
Anorexie, anorexie psihică - Încă din primele zile ale
administrării bitterului se declanşează o senzaţie naturală de foame,
simultan cu trezirea unui neobişnuit tonus psihic şi a poftei de viaţă,
stări care trebuie de altfel să caracterizeze orice om sănătos. Aceasta
conduce la o normalizare ponderală gradată, prin echilibrarea funcţiilor
digestive, ca şi a stărilor emoţionale. Se vor lua 3 mese pe zi, bitterul
fiind administrat cu 20 de minute înainte de fiecare masă, în doză de 1-2
linguriţe la o cană cu apă.
Boli de piele - Se face o cură de o lună cu bitter suedez, din care
se administrează câte o linguriţă într-un pahar cu apă, de trei ori pe zi,
pe stomacul gol. Efectele se instalează gradat, dar sunt persistente, fapt
ce va fi uşor constatat la cei predispuşi la eczeme ori acnee, precum şi la
cei care nu pot să scape de unele infecţii cu ciuperci sau bacterii cu
localizare pe piele. Tratamentul intern se asociază foarte bine cu
aplicaţiile externe descrise mai jos.
Afecţiuni alergice - Bitterul se foloseşte în cure de două luni. Se
administrează de patru ori pe zi, câte o linguriţă de bitter diluată într-un
pahar cu apă. Modul de acţiune a preparatului în cazul acestor afecţiuni
nu este încă pe deplin elucidat, se pare însă ca efectul tonifiant şi
purificator puternic asupra principalelor organe de eliminare şi drenare
din corp (ficat, rinichi, plămâni), conduce gradat la o reglare a reacţiilor
imunitare ale organismului.
Tulburări menstruale (ciclu menstrual neregulat, dureros,
abundent) - Administrarea se realizează într-un mod aparte: cu 4-5 zile
înaintea menstruaţiei, se administrează câte o linguriţă de trei ori pe zi,
iar în primele două zile în care ciclul menstrual s-a declanşat, se
administrează câte o jumătate de linguriţă de 5-6 ori pe zi, diluată într-
un pahar cu apă.
Cistita, infecţii renale - Sunt afecţiuni în care bitterul exercită
printre cele mai puternice efecte. Se administrează câte o linguriţă de
patru ori pe zi în 250 ml de apă (se consumă astfel zilnic un litru de apă
cu preparat). În cazurile de criză, se vor aplică suplimentar comprese
calde cu bitter pe zona vezicii urinare sau a rinichilor, după caz.
Viermi intestinali - Se administrează de trei ori pe zi câte o
linguriţă de bitter suedez, diluat într-un pahar cu apă.
Guturai (raceală), gripă - Bitterul se administrează din trei în
trei ore, pe întreaga durată a zilei, în doză de o jumătate de linguriţă - o
linguriţă la un pahar cu apă. Are efecte de eliberare treptată a căilor
respiratorii, de reducere a inflamaţiilor şi a durerilor gâtului, de uşurare
a respiraţiei şi reglare a temperaturii în caz de febră. De asemenea, are
efecte de stimulare imunitară.
Febra - Este recomandat ca bitterul să fie administrat chiar de la
începutul declanşării stărilor febrile. În aceste cazuri, în primele zile se
va administra din două în două ore câte o linguriţă la o jumătate de
pahar cu apă. Alimentaţia trebuie să fie foarte uşoară în acest interval,
bazată mai mult pe legume, fructe şi băuturi naturale (sucuri proaspete
din citrice sau apă plată). Odată cu reducerea temperaturii, remediul se
administrează normal, câte o linguriţă de trei ori pe zi.
Stări de greaţă dimineaţa, migrene - Se administrează atât
preventiv, câte o linguriţă de trei ori pe zi, cât şi ca adjuvant în cazul în
care au apărut aceste stări - câte o linguriţă din oră în oră, dar nu mai
mult de 5 administrări zilnic.
Reumatism, gută - Bitterul are un efect „cu bătaie lungă” în
cazul acestor boli, prin declanşarea proceselor de mobilizare şi
eliminare a toxinelor din tot corpul. Se va folosi în cure de lungă durată (3 luni), timp în care se administrează de patru ori pe zi câte o linguriţă
de preparat la o cană cu apă, pe stomacul gol. După o pauză de o lună,
cura se poate relua de mai multe ori.
Boli cardiace, asociate cu valori crescute ale colesterolului -
Bitterul suedez reduce valorile colesterolului, ajută la menţinerea
tinereţii şi flexibilităţii vaselor de sânge, având şi efecte tonice cardiace.
Se administrează în tratamente de minimum două luni, timp în care se
iau câte 3 linguriţe pe zi.
Boli ale pancreasului, adjuvant în diabet - Se iau 3-4 linguriţe
de bitter pe zi, diluate în apă. Plantele amare din compoziţia să au efecte
tonice şi antiinflamatoare asupra pancreasului.
Adjuvant în boala canceroasă - Este recomandat mai ales
pentru stimularea poftei de mâncare, reducerea senzaţiei de greaţă şi,
eventual, a febrei. În plus, are efecte de stimulare a imunităţii, motiv
pentru care poate fi un ajutor preţios în această afecţiune. Se ia o
linguriţă diluată în jumătate de pahar cu apă, înaintea fiecărei mese.
Pe cale externă:
Dureri de cap, tulburări nervoase posttraumatice - Se pune pe
ceafă o compresă cu bitter suedez, care se ţine minimum 30 de minute.
Răni, cicatrice persistente - Se spală rănile cu un tampon bine
înmuiat în preparat. Se stoarce apoi tamponul de vată înmuiata în bitter
suedez deasupra locului tratat, aşa încât pe zona afectată să se formeze o
crustă de preparat.
Arsuri uşoare şi medii - Se aplică cu ajutorul unui tampon de
vată bitter pe locul afectat.
Tromboflebită - Se pun comprese cu bitter suedez pe zona
afectată.
Luxaţii, entorse - Zilnic, se ţine vreme de două ore o compresă
pe zona articulaţiei accidentate.
Înţepături de insecte - Se scoate acul, după care se aplică o
compresă înmuiată în bitter.
Precauţii şi contraindicaţii la tratamentul cu bitter suedez
Intern, datorită concentraţiei destul de mari de alcool, nu va fi de
regulă administrat nediluat. Excepţie vor face doar cazurile în care este
contraindicat aportul masiv de lichide în corp. Întrucât conţine plante cu
efecte abortive (pelin, angelică), nu va fi administrat intern femeilor
gravide.
Extern, va fi folosit sub forma de compresă, după ce se dă în
prealabil un strat protector cu cremă de gălbenele pe porţiunea de piele
care va fi tratată. De asemenea, după aplicarea pe porţiunea de piele, va
fi lăsată la aer măcar un sfert de oră, pentru a se zvânta. În cazul în care
apar senzaţii de arsură ori maceraţia puternică a tegumentelor,
tratamentul va fi întrerupt temporar.
Postări
