Crema antireumatica "Puterea Calului"

SINUZITA




Sinuzita este o inflamatie ce afecteaza una sau mai multe din cele patru perechi de cavitati ale oaselor craniene, numite sinusuri. Inflamatia sinusurilor este de obicei cauzata de o infectie.
Sinusurile sunt cavitati ale oaselor craniene, acoperite cu o mucoasa identica cu mucoasa nazala. Fiecare sinus comunica cu fosele nazale prin mici conducte ce asigura trecerea aerului.
Sinusurile sunt denumite corespunzator asezarii lor: sinus maxilar, frontal, sfenoidal sau etmoidal. In mod similar, in functie de sinusul infectat, vorbim de sinuzita frontala, maxilara, sfenoidala sau etmoidala.
O infectie nazala virala sau bacteriana duce la inflamarea mucoasei nazale, existand riscul obstruarii sinusurilor. Mucusul nu mai este drenat in mod normal, creand conditii propice multiplicarii microbilor. Durerea si senzatia de presiune la nivelul fetei, caracteristice sinuzitei, se datoreaza acumularii unor colectii purulente la nivelul sinusurilor.

Tipuri de sinuzita

Sinuzita acuta

Tratata in mod adecvat, sinuzita se vindeca in trei saptamani si nu survine mai des de trei ori pe an. In majoritatea cazurilor, sinuzita este urmarea unei infectii virale a cailor respiratorii superioare.
Alti factori:
» abces dentar
» alergii
» poluare atmosferica
» polipi nazali
» deviatie de sept nazal

Sinuzita cronica

Sinuzita este considerata cronica atunci cand este recurenta sau cand manifestarile sale depasesc sase saptamani. Daca sinuzita nu raspunde la tratamentele obisnuite sau daca nu este tratata, ea evolueaza in sinuzita cronica. In general, cronicitatea se instaleaza dupa cateva pusee de sinuzita acuta.
Sinuzita se poate explica printr-o serie de factori: alergii la parul unor animale, la acarieni, polen, ciuperci sau la alte substante ce pot provoca inflamatii ale mucoasei nazale.
Alti factori posibili:
» tabagismul (activ sau pasiv)
» sistemul imunitar slabit
» o anomalie anatomica: deviatie de sept nazal
» polipi nazali
» natatia
» inhalarea de cocaina
» un traumatism facial ce provoaca o obstructie a unui sau mai multor sinusuri

Semne si simptome

» durere faciala (deasupra sprancenelor, a dintilor, in jurul ochilor si in spatele acestora)
» senzatii dureroase de presiune in zona sinusurilor
» congestie nazala
» secretii nazale galbene sau verzui, purulente in cazul unei infectii bacteriene. Daca secretiile sunt limpezi, este vorba de o raceala (in acest caz antibioticele nefiind utile)
» tuse
» febra usoara si o stare generala de rau
» diminuare sau pierdere a simtului olfactiv
In cazul unei sinuzite cronice, simptomele sunt aceleasi, dar dureaza mai mult timp (peste 6 saptamani).

Cauze si factori de risc

Sinuzita acuta este deseori rezultatul unei infectii virale a tractului respirator superior, dar alergenii (substante care provoaca alergii) sau substantele poluante pot fi de asemenea cauze ale sinuzitei acute.
Bacteriile responsabile de sinuzita acuta sunt Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, si Moraxella catarrhalis. Aceste microorganisme, alaturi de stafilococul auriu si de bacteriile anaerobe sunt responsabile pentru sinuzita cronica.
Ciupercile duc la aparitia sinuzitei cronice in special la pacientii cu boli ce afecteaza sistemul imunitar (SIDA, leucemie, diabet).

Factori de risc
» o infectie a cailor respiratorii superioare (principalul factor)
» tabagismul (activ sau pasiv)
» mediul de viata umed sau poluat
» varsta. Desi sinuzita apare uneori la sugari si copii mici, ea este mult mai frecventa in randul adultilor. Sinusurile se formeaza progresiv pana la varsta de 12 ani.
» antecedentele personale de sinuzita
» alergiile respiratorii (rinita alergica, astmul alergic)
» malformatii congenitale nazale sau ale sinusurilor – ce determina obstruarea acestora din urma
» polipi nazali
» abcese dentare
» boli ce afecteaza sistemul imunitar (leucemie, SIDA, diabet)
» fibroza chistica

0 Responses to "SINUZITA"

Blog Widget by LinkWithin