Crema antireumatica "Puterea Calului"

HREANUL


Cunoscut încă din vremea antichităţii, leac preţuit de greci şi
romani, hreanul era o plantă răspândită şi printre daci, care îi spuneau
usturonilă. Frunzele crude, legate pe frunte, alungau durerile şi
limpezeau mintea, din rădăcina dată pe răzătoare se coceau turte cu care
se vindecau gâlcile, iar ceaiul de flori alungau cele mai grele răceli.
Decăzut din vechea lui glorie, hreanul se mai foloseşte rar ca
medicament şi mult mai des ca picanterie alimentară. Păcat!, forţa lui
vindecătoare e remarcabilă şi... gratuită.

Care este secretul puterii sale?
În primul rând iuţeala din rădăcini, care îl face să fie foarte eficient în
tratarea bolilor reumatice şi ale căilor respiratorii superioare. Pe urmă,
rădăcina de hrean este foarte bogată în vitamine (în special C şi din
complexul B) şi minerale, conţine substanţe antibiotice naturale,
enzime, fitohormoni etc. Numeroase leacuri populare pun în valoare acest „arsenal” de principii active ale hreanului în boli din cele mai
diverse, aşa cum vom vedea în continuare:

Reţete cu hrean


Tinctură de hrean


Se dau prin răzătoarea mică rădăcinile de hrean, se pun într-un
borcan până se umple o treime şi restul se completează cu alcool alb
alimentar de 80 de grade. Se lasă la macerat 8 zile, apoi se strecoară,
presând amestecul printr-un tifon. Intern, se ia o jumătate de linguriţă de
3-4 ori pe zi pentru tratarea tusei, guturaiului, gripei. Extern: se aplică
pentru tratarea reumatismului, plăgilor (rănilor) necrozate. Aplicarea
tincturii este uşor dureroasă, dar foarte eficientă.

Siropul de hrean


Se dă prin răzătoare o rădăcină de hrean, se adaugă 4 linguri de
miere, se amestecă bine şi se lasă câteva minute la macerat. Se
strecoară, presând conţinutul cu un tifon. Se obţine siropul crud.
Resturile care rămân în tifon se pun la fiert cu puţină apă (cât să le
acopere). După fierbere, se strecoară prin presare, se lasă să se răcească,
apoi se amestecă împreună cu siropul crud. Se iau trei linguri pe zi.
Recomandări: astm, bronşita cronică, afecţiuni ale căilor respiratorii
medii şi inferioare în general.

Energizant cu hrean


Se spală foarte bine 12 ouă, apoi se pun într-un vas, cu coajă cu tot,
şi se ţin timp de 12 ore în suc natural de lămâie (trebuie să le acopere).
Se scot ouăle din sucul de lămâie, se sparg şi se bat bine, după care se
pun din nou în vasul cu suc de lămâie, în care se mai adaugă 1 kg de
hrean curăţat de coajă şi dat pe răzătoare, 1 litru de ţuică naturală tare
(palincă de prune), 1 kg de miere. Amestecul se ţine la macerat într-un
borcan, vreme de nouă zile, după care se iau zilnic, după mesele
principale, 1-3 linguri.

Vin tonic cu hrean


Într-un litru de vin roşu, natural, se pun 15 linguri de hrean dat prin
răzătoarea fină. Se astupă sticla şi se lasă să se macereze conţinutul
vreme de 8-9 zile, după care se filtrează. Se administrează 3-4 linguri
din acest vin tonic pentru îmbunătăţirea digestiei, pentru stimularea şi
reglarea activităţii cardiace, contra anemiei şi pentru prevenirea litiazei renale. Pe termen lung, acest vin cu hrean este şi un tonic sexual şi un
afrodiziac foarte bun.

Făină de hrean


Rădăcinile de hrean se taie cubuleţe şi se pun pe calorifer sau în
apropierea unei surse de căldură ca să se usuce. Atunci când se elimină
complet apa şi devin uscate ca iasca, aceste cubuleţe se macină cu
râşniţa electrică de cafea, obţinându-se un praf alb, cu efecte puternic
iritative: făina de hrean, care se foloseşte în obţinerea decocturilor,
pentru cataplasme sau administrată ca atare. De regulă, măcinarea
rădăcinilor uscate pentru obţinerea făinii de hrean se face chiar înainte
de folosirea acesteia. Altfel, dacă este depozitată, pe măsură ce trece
timpul ea îşi pierde proprietăţile terapeutice.

Cataplasma cu hrean


Varianta 1: Se dă hreanul prin răzătoarea mică, după care se
înveleşte în tifon şi se pune pe locul afectat. Se ţine până când apare
senzaţia de arsură, după care se îndepărtează. Este aplicaţia externă cu
efectul cel mai puternic, dar este destul de dură, aşa încât adesea este
preferată o variantă mai blândă.
Varianta 2: Se pun într-un vas 2 linguri de făină de hrean şi 2
linguri de făină de seminţe de in, se adaugă apă şi se amestecă foarte
bine, până când se formează o pastă. Această pastă se înveleşte în tifon
şi se aplică pe locul afectat vreme de 1 oră.

Oţetul de hrean


Se rade o rădăcină de hrean şi se introduce într-o sticlă. Se toarnă
deasupra oţet de mere cu miere, până ce lichidul acoperă hreanul. Se
lasă să se macereze într-un loc cald, timp de zece zile, după care se
scoate din sticlă câte puţin lichid, care se utilizează pentru aplicaţii
externe. Este folosit cu succes contra parezelor faciale, contra
descuamării pielii şi a seboreei.

Indicaţii terapeutice ale hreanului


Guturaiul, tusea de diverse etiologii - se iau 5-6 linguriţe pe zi
de sirop de hrean, care se înghite încet, lăsându-l să acţioneze la nivelul
gâtului. Suplimentar se face gargară cu tinctură de hrean: trei linguriţe
de tinctură la un sfert de pahar de apă.

Bronşita cronică şi acută, astmul - se consumă zilnic 3-4
linguriţe de hrean ras, simplu sau în combinaţie cu morcov dat prin
răzătoare. Hreanul are efecte antibiotice puternice, expectorante şi
bronhodilatatoare.
Adjuvant în tuberculoza pulmonară - se administrează zilnic,
după mesele principale, câte 3-4 linguriţe din tonicul pe bază de hrean
descris mai sus.
Polipii uretrali - se iau zilnic câte 4 linguriţe de tinctură de
hrean, dizolvate în puţină apă.
Digestia lentă, gastrita hipoacidă - se consumă 2-3 linguri de
hrean ras fin, în timpul meselor principale. Suplimentar, se pot lua
înainte de masă 1-2 linguri de vin tonic cu hrean.
Anemia la adulţi - se iau cu câteva minute înainte de masă 3-4
linguri de vin tonic cu hrean.
Inapetenţa, anemia la copii - se consumă cel puţin o dată pe zi
o salată din hrean ras fin (1-2 linguriţe) şi sfeclă roşie (1-2 linguri).
Această minicură se ţine minimum o lună, fiind recomandată cu
precădere pe perioada iernii şi la trecerea de la sezonul rece la cel cald.
Reumatismul, guta - într-o cană de lapte cald se pun 1-2
linguriţe de hrean. Acest preparat se bea pe stomacul gol, de 1-2 ori pe
zi. Un tratament durează minimum 3 săptămâni.
Nasul înfundat (rinita cronică) - se consumă hrean ras: 2-4
linguriţe pe zi. Suplimentar se face tratamentul extern recomandat
pentru sinuzită.

Aplicaţii externe cu hrean


Sinuzita, rinita - într-o basma de culoare roşie (aşa cere tradiţia...)
se pun 2 linguriţe de hrean ras. Se aplică această cataplasmă pe zona
frunţii atât timp cât este suportată, având grijă să nu apară arsura pe
piele. Nasul se desfundă aproape instantaneu şi încep să fie eliminate
secreţii din abundenţă, curăţindu-se astfel căile respiratorii superioare.
Se recomandă să se facă acest tratament, cu efecte extrem de rapide,
câte patru-cinci zile la rând.
Bronşita, gripa, congestiile pulmonare - se aplică pe torace
cataplasme cu făină de in şi hrean (preparate după metoda de mai sus),care se ţin vreme de 30-60 de minute. Aplicaţia se repetă o dată la 2-3
zile.
Durerile reumatice - pe zona afectată se aplică o cataplasmă cu
hrean crud atât timp cât nu apare senzaţia de arsură. Suplimentar, după
îndepărtarea cataplasmei se poate aplică un unguent camforat.
Paradontoza - se mestecă îndelung hrean crud dat prin răzătoare
(eventual amestecat cu morcov ras pentru atenuarea iuţelii). La nivelul
gingiilor, hreanul are efecte de stimulare puternică a circulaţiei şi a
proceselor trofice.
Stomatita - 3-4 linguriţe de tinctură de hrean se dizolvă în jumătate
de pahar de apa. Se fac clătiri îndelungate ale gurii cu această soluţie.
Paralizia faciala - se aplică pe obraz, de două ori pe zi, o compresă
cu oţet de hrean, obţinut după reţeta de mai sus. Peste compresă se pune
un nailon şi se ţine o sticlă cu apă caldă, aşa încât să se obţina o uşoară
hipertermie locală. Fiecare aplicaţie durează 10-15 minute.

Reţete de frumuseţe


Ten palid, ofilit - se aplică cu un tampon de vată oţet de hrean, care
are efecte de activare a circulaţiei sanguine şi efecte tonice asupra pielii.
Menţinerea tinereţii pielii - se aplică pe obraz seara, înainte de
culcare, sirop de hrean, care se ţine vreme de 10-15 minute, după care se
îndepărtează cu un tampon de vată înmuiat în lapte.
Descuamarea tenului - se şterge zona afectată cu tinctură de hrean
(eventual diluată în puţină apă), după care se aplică un unguent de
gălbenele.

Precauţii şi contraindicaţii la tratamentul cu hrean


Intern, hreanul se administrează cu prudenţă persoanelor cu colon
iritabil sau care suferă de gastrită hiperacidă. Abuzul de hrean în
alimentaţie duce la deranjamente digestive şi tulburări nervoase.
Extern, hreanul, mai ales sub forma de cataplasmă, va fi folosit cu
prudenţă la persoanele care au pielea sensibilă, alergică.

0 Responses to "HREANUL"

Blog Widget by LinkWithin