Ginsengul românesc - BRÂNCA URSULUI

Creşte înaltă, chiar foarte înaltă pentru o plantă ierboasă, putând
depăşi doi metri, are frunzele mari şi de un verde închis, florile albe şi
seminţele late, cu un miros foarte pătrunzător şi un gust picant. O
întâlnim de la deal, unde preferă pădurile luminoase şi umede, până la
munte, unde creşte pe marginea drumeagurilor şi a pâraielor. Se folosesc
de la ea rădăcinile, care se culeg primăvara, florile, seminţele şi
frunzele, care se recoltează la începutul lui august. Toate părţile plantei
au proprietăţi revigorante şi tonice, însă inflorescenţele şi, mai ales,
seminţele au o asemenea putere curativă, încât pe bună dreptate au fost
asemănate cu ginsengul, pe care însă îl depăşesc în multe privinţe.
Seminţele de brânca-ursului redau tinereţea biologică şi fertilitatea,
reglează activitatea sistemului nervos, ajută la refacerea capacităţii
funcţionale a rinichilor, previn şi combat cu o eficienţă extraordinară
hipertensiunea

Recoltare şi uscare

Florile şi seminţele de brânca-ursului se recoltează prin
desprinderea lor de pe lujerul plantei, pe timp uscat şi, pe cât posibil,
spre orele serii, când razele soarelui au o intensitate mai mică. După
recoltare se pun la uscat în strat subţire, pe hârtie, în locuri lipsite de
umiditate şi bine aerisite, întrucât planta este sensibilă la umezeală şi
poate mucegăi foarte uşor. Atunci când tijele inflorescenţelor devin
rigide şi trosnesc când sunt îndoite, iar seminţele scot un sunet sec şi
sunt tari la pipăit, procesul de uscare s-a încheiat, iar planta se pune la
păstrare în săculeţi de pânză sau de hârtie.

Preparare şi administrare

Tinctura de brânca-ursului

Este cel mai eficient preparat obţinut din brânca-ursului, fiind o
forma de administrare în care planta acţionează nu doar foarte puternic,
ci şi extrem de rapid. Se obţine prin măcinarea inflorescenţelor şi
seminţelor cu râşniţa electrică de cafea, după care pulberea obţinută se
pune într-un borcan care va fi umplut până la o treime cu ea, restul fiind
completat cu alcool de 70°. Se închide borcanul ermetic şi se lasă la
macerat vreme de 8-10 zile, agitând din când în când conţinutul.
Preparatul se filtrează prin tifon, iar tinctura obţinută se păstrează în
sticluţe mici şi închise la culoare.
Se administrează pe stomacul gol, de trei ori pe zi, câte o linguriţă
de soluţie diluată în jumătate de pahar de apă.

Pulberea de brânca-ursului

Planta se macină cu râşniţa electrică de cafea sau se mărunţeşte în
piuă, după care se pune la păstrare într-un borcan de sticlă închis
ermetic. Se ia o linguriţă de pulbere pe stomacul gol de trei ori pe zi. La
copiii peste 12 ani doza va fi înjumătăţită, cei cu vârsta între 6 şi 12 ani
vor lua un sfert de linguriţă, iar sub această vârstă doza va fi de un vârf
de cutit. Planta se ţine sub limbă câteva minute, după care se înghite cu
apă. Este o formă de administrare folosită mai ales atunci când tinctura
nu este tolerată.

Uleiul de brânca-ursului

10 linguri de pulbere din planta uscată se pun în jumătate de litru de
ulei rafinat de floarea-soarelui şi se lasă să se macereze la soare vreme
de trei săptămâni, într-un borcan închis ermetic, după care se filtrează
prin tifon. Se va obţine un ulei ceva mai închis la culoare şi puternic
aromat, care va fi păstrat în sticluţe mici, în locuri întunecoase, fiind
folosit pentru aplicaţii externe.

Cataplasmă cu frunze de brânca-ursului

Frunzele proaspete sunt zdrobite cu sucitorul pe o planşetă de lemn,
după care sunt aplicate pe zona tratată, unde se lasă vreme de 3-4 ore
(eventual se fixează cu tifon prins cu leucoplast). După îndepărtarea
cataplasmei, pielea se spală bine cu infuzie de muşeţel, după care se lasă
să se zvânte la aer, evitându-se însă contactul direct cu razele solare.
Boli care se vindecă prin administrarea de brânca-ursului
Impotenţa - se ia tinctură, câte o linguriţă, de 3-4 ori pe zi.
Frigiditatea - o linguriţă de tinctură luată cu 20-30 de minute
înainte de actul sexual relaxează musculatura uterină, măreşte
stimularea neuro-transmitatorilor care generează dorinţa erotică şi ajută
la dezinhibarea psihică.
Sterilitatea la femei şi bărbaţi - se face tratament de lungă durată
cu tinctură de brânca-ursului, câte o linguriţă de patru ori pe zi.
Eficienţa este mult mărită dacă se ţine un regim lacto-vegetarian şi se
renunţă la alcool, tutun şi cafea.
Menopauza prematură - se face un tratament progresiv cu
tinctură. Se începe cu 20 de picături luate de trei ori pe zi, în prima
săptămână, şi se creşte doza cu câte 10 picături pe săptămână, până când
se ajunge la 50 de picături, luate de trei ori pe zi, în a patra săptămână.
Se face o lună de tratament cu zece zile de pauză. Această gradare a
tratamentului este necesară pentru a preveni fenomenele neplăcute date
de relansarea activităţii hormonale (bufeuri, nervozitate, sângerări
menstruale prelungite). De asemenea, eficienţa tratamentului este
sporită de o dietă lacto-vegetariană şi cu multe crudităţi.
Insuficienţa ovariană, insuficienţa dezvoltare a sânilor şi a altor caracteristici feminine - o lingură de miere se amestecă bine cu o
linguriţă de tinctură şi se ia pe stomacul gol înainte de masă. Se iau 3-4
asemenea doze pe zi.
Epilepsia - se fac cure succesive, de câte 40 de zile, cu 10-20 de
zile pauză. Se ia pe nemâncate câte o linguriţă rasă de pulbere de
brânca-ursului, de 3-4 ori pe zi.
Hipertensiunea - 50 de picături de tinctură se administrează de
patru ori pe zi, înainte de mesele principale.
Insuficienţa renală, adjuvant în boli venerice - se ia o linguriţă de
tinctură diluată în jumătate de pahar de apă, de 3-4 ori pe zi.
Tratamentul se face minimum 40 de zile şi are un efect de stimulare a
circulaţiei sanguine şi a imunităţii locale, de restabilire a funcţiei renale.
Două aplicaţii externe
Adjuvant în scleroza în plăci - se aplică frunze zdrobite de brânca-
ursului pe coloană, vreme de 3-4 ore pe zi. Tratamentul se repetă cât de
des pe timpul verii, când se găsesc frunze crude din această plantă. În
sezonul rece se fac masaje pe coloană cu ulei de brânca-ursului.
Răceli frecvente ale rinichilor, anexita şi metroanexita - tălpile se
masează de două ori pe zi energic, cu ulei de brânca-ursului.
Suplimentar se fac masaje cu ulei cald pe zona bazinului, după care se
acoperă cu o pânză de bumbac şi o pătură de lână, pentru a păstra
căldura. Tratamentul are un excelent efect de stimulare a imunităţii
locale luând cu „mâna” răcelile de tot felul.

Precauţii la tratamentul cu brânca-ursului

Supradozarea acestui remediu produce reacţii de tip alergic,
vasodilataţie periferică şi hipotensiune.
Afecţiunile prostatei manifeste sau latente pot fi activate de această
plantă. În cazul în care apare o jenă la urinare, se va întrerupe
tratamentul cu brânca-ursului şi se va trece la o cură cu ceaiuri din
plantele: pufuliţă (Epilobium hirsutum) şi ghimpe (Xanthium
spinosum), după care se va putea relua tratamentul iniţial. În caz de
hipotensiune, planta va fi administrată împreună cu măghiranul
(Majorana hortensis), care are rol compensator.
Planta este contraindicată femeilor gravide. După tratamentul
extern cu brânca-ursului este interzisă expunerea la soare, deoarece are
proprietăţi fotosensibilizante.
Le recomand tuturor celor care au probleme legate de epilepsie să apeleze la virtuţile acestei plante.Toţi bărbaţii ar trebui să cunoască această plantă.

Read more....

SINUZITA

Sinuzita este o inflamatie ce afecteaza una sau mai multe din cele patru perechi de cavitati ale oaselor craniene, numite sinusuri. Inflamatia sinusurilor este de obicei cauzata de o infectie.
Sinusurile sunt cavitati ale oaselor craniene, acoperite cu o mucoasa identica cu mucoasa nazala. Fiecare sinus comunica cu fosele nazale prin mici conducte ce asigura trecerea aerului.
Sinusurile sunt denumite corespunzator asezarii lor: sinus maxilar, frontal, sfenoidal sau etmoidal. In mod similar, in functie de sinusul infectat, vorbim de sinuzita frontala, maxilara, sfenoidala sau etmoidala.
O infectie nazala virala sau bacteriana duce la inflamarea mucoasei nazale, existand riscul obstruarii sinusurilor. Mucusul nu mai este drenat in mod normal, creand conditii propice multiplicarii microbilor. Durerea si senzatia de presiune la nivelul fetei, caracteristice sinuzitei, se datoreaza acumularii unor colectii purulente la nivelul sinusurilor.

Tipuri de sinuzita

Sinuzita acuta

Tratata in mod adecvat, sinuzita se vindeca in trei saptamani si nu survine mai des de trei ori pe an. In majoritatea cazurilor, sinuzita este urmarea unei infectii virale a cailor respiratorii superioare.
Alti factori:
» abces dentar
» alergii
» poluare atmosferica
» polipi nazali
» deviatie de sept nazal

Sinuzita cronica

Sinuzita este considerata cronica atunci cand este recurenta sau cand manifestarile sale depasesc sase saptamani. Daca sinuzita nu raspunde la tratamentele obisnuite sau daca nu este tratata, ea evolueaza in sinuzita cronica. In general, cronicitatea se instaleaza dupa cateva pusee de sinuzita acuta.
Sinuzita se poate explica printr-o serie de factori: alergii la parul unor animale, la acarieni, polen, ciuperci sau la alte substante ce pot provoca inflamatii ale mucoasei nazale.
Alti factori posibili:
» tabagismul (activ sau pasiv)
» sistemul imunitar slabit
» o anomalie anatomica: deviatie de sept nazal
» polipi nazali
» natatia
» inhalarea de cocaina
» un traumatism facial ce provoaca o obstructie a unui sau mai multor sinusuri

Semne si simptome

» durere faciala (deasupra sprancenelor, a dintilor, in jurul ochilor si in spatele acestora)
» senzatii dureroase de presiune in zona sinusurilor
» congestie nazala
» secretii nazale galbene sau verzui, purulente in cazul unei infectii bacteriene. Daca secretiile sunt limpezi, este vorba de o raceala (in acest caz antibioticele nefiind utile)
» tuse
» febra usoara si o stare generala de rau
» diminuare sau pierdere a simtului olfactiv
In cazul unei sinuzite cronice, simptomele sunt aceleasi, dar dureaza mai mult timp (peste 6 saptamani).

Cauze si factori de risc

Sinuzita acuta este deseori rezultatul unei infectii virale a tractului respirator superior, dar alergenii (substante care provoaca alergii) sau substantele poluante pot fi de asemenea cauze ale sinuzitei acute.
Bacteriile responsabile de sinuzita acuta sunt Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, si Moraxella catarrhalis. Aceste microorganisme, alaturi de stafilococul auriu si de bacteriile anaerobe sunt responsabile pentru sinuzita cronica.
Ciupercile duc la aparitia sinuzitei cronice in special la pacientii cu boli ce afecteaza sistemul imunitar (SIDA, leucemie, diabet).

Factori de risc
» o infectie a cailor respiratorii superioare (principalul factor)
» tabagismul (activ sau pasiv)
» mediul de viata umed sau poluat
» varsta. Desi sinuzita apare uneori la sugari si copii mici, ea este mult mai frecventa in randul adultilor. Sinusurile se formeaza progresiv pana la varsta de 12 ani.
» antecedentele personale de sinuzita
» alergiile respiratorii (rinita alergica, astmul alergic)
» malformatii congenitale nazale sau ale sinusurilor – ce determina obstruarea acestora din urma
» polipi nazali
» abcese dentare
» boli ce afecteaza sistemul imunitar (leucemie, SIDA, diabet)
» fibroza chistica

Read more....

Melanomul

Melanomul este o tumora maligna ce se dezvolta in melanocite - celulele care produc melanina si care se gasesc in piele, par si membranele ochiului. Melanina este o substanta pigmentara ce determina culoarea pielii.
Melanomul este o forma rara, dar grava de cancer cutanat, deoarece metastazeaza rapid, invadand alte organe. Desi melanomul nu reprezinta decat 5% din cancerele pielii, el provoaca 75% din decesele cauzate de cancerele cutanate.
Cele mai frecvente forme de cancer ale pielii sunt carcinomul bazocelular si carcinomul spinocelular. Carcinomul bazocelular afecteaza cu precadere persoanele peste 50 ani si reprezinta 90% din cancerele cutanate. Evolutia sa este foarte lenta, iar capacitatea de metastazare redusa.

Descoperit si tratat inca din primele stadii, 90% din cazurile de melanom pot fi tratate cu succes.
Depistarea precoce a acestui tip de cancer cutanat este cea mai buna metoda de reducere a mortalitatii. Rata de succes in tratamentul cancerului de piele este in mod ipotetic de 100%, daca toate cazurile ar fi tratate inainte de aparitia metastazelor. De aici si importanta unui consult medical inca de la primele semne de suspiciune, cu atat mai mult cu cat primele manifestari ale cancerului nu sunt dureroase. Desi partile corpului expuse la soare prezinta un risc crescut, cancerul de piele se poate dezvolta in orice regiune a corpului.
Expunerea la radiatiile ultraviolete emise de soare constituie principala cauza a cancerelor de piele; sursele artificiale de radiatie sunt de asemenea incriminate. Riscurile de a dezvolta acest tip de cancer depind de zona geografica: Africa de Sud si Australia inregistreaza cel mai mare numar de cazuri (la persoanele cu pielea alba).
In cazul carcinoamelor, efectul nefavorabil al expunerii la radiatiile ultraviolete este cumulativ: efectele asupra pielii incep din copilarie si se pot amplifica pe tot parcursul vietii. In schimb, in cazul melanoamelor, se pare ca expunerea intensa, in special cea provocata de arsurile solare, poate fi deosebit de periculoasa.
Incidenta cancerelor de piele creste in fiecare an cu 5% in intreaga lume.
Varsta medie de diagnostic a melanomului este de 53 ani. Totusi, melanomul este cel mai frecvent tip de cancer la femeile de 25 – 29 ani si pe locul doi, dupa cancerul de san la femeile de 30 -34 ani.

Semne si simptome

Peste 80% din pacienti observa o leziune pigmentara, de culoare neuniforma, cu margini neregulate care creste in diametru sau proeminenta.
In unele cazuri, un nev preexistent (alunita) se poate transforma – sangereaza, se usuca sau isi schimba culoarea, marimea sau forma. O alunita normala este o pata bruna, neagra sau rosiatica, plata sau usor in relief; are o forma rotunda sau ovala, cu margini regulate si masoara de obicei mai putin de 6 mm in diametru.
Daca forma sau culoarea devin neregulate, iar diametrul depaseste 6 mm, sau daca pata sangereaza, trebuie consultat de urgenta medicul.
Alte simptome, precum sangerarea, pruritul, ulcerarea si durerea constatate la o leziune pigmentara sunt mai putin comune si necesita consult medical de urgenta.

Cauze

Melanomul extensiv in suprafata se dezvolta indeosebi pe regiunile cu expunere intermitenta si intensa la soare (pe trunchi la barbati; pe picioare si spate la femei). Melanomul malign lentigo este mai frecvent pe partile expuse in mod obisnuit la soare: fata, gat si brate.
Incidenta bolii este in crestere la indivizii cu pigment melanic redus, care traiesc in zone calde, aproape de ecuator, fapt ce sugereaza un rol cauzativ al radiatiilor ultraviolete.
Cancerul este rezultatul unei interactiuni complexe dintre diferiti factori, atat genetici cat si de mediu. Totusi, expunerea excesiva la radiatiile ultraviolete este principalul factor de risc in dezvoltarea melanomului, indiferent daca radiatiile provin de la soare sau de la aparatele de bronzare.
Aproximativ 40 -50% din melanome se dezvolta din nevii pigmentari, restul din melanocitele din pielea normala. Leziunile precanceroase cuprind nevii atipici (displazici). Cazurile foarte rare de melanoame in copilarie se dezvolta dintr-un nev congenital gigant. Desi melanoamele pot surveni in timpul sarcinii, sarcina nu creste riscul ca un nev sa se transforme intr-un melanom. De altfel, nevii isi schimba frecvent dimensiunea si culoarea in timpul sarcinii.
Intrucat o mica parte din cazurile de melanom cutanat apar prin transformarea nevilor preexistenti, indepartarea tuturor nevilor melanocitari nu garanteaza prevenirea aparitiei melanomului.
Totusi, pentru indivizii cu numerosi nevi (comuni sau displazici) sau cu antecedente familiale de melanom, autoexaminarea pielii este de mare importanta pentru detectarea precoce a cancerului cutanat.

Factori de risc

- Principalul factor de risc pentru melanoame este expunerea la soare. Cremele solare protejeaza in special impotriva radiatiilor UVB (cele care cauzeaza arsuri) si mai putin impotriva radiatiilor UVA. Desi radiatiile UVA si UVB afecteaza in mod diferit pielea, ambele pot determina transformari cutanate ce pot duce la aparitia cancerului. De asemenea, radiatiile emise de aparatele de bronzare pot fi nocive pentru piele.
Alti factori de risc sau semnele de alarma pentru melanom sunt:
- un nev care isi schimba aspectul (principalul semn de alarma clinic)
- nevi atipici sau displazici
- numar mare de nevi comuni (> 100)
- nev gigant congenital (> 20 cm in diametru la un adult)
- antecedente de melanom
- sensibilitate la soare / antecedente de arsuri solare
- cazuri de melanom in familie (rude de gradul 1)
- antecedente de carcinom bazocelular sau de carcinom spinocelular
- varsta peste 50 ani
- xeroderma pigmentosum – afectiune rara, ereditara, caracterizata prin aparitia unor pete pigmentare pe zonele expuse, ce evolueaza spre epitelioame multiple, responsabile de deces in timpul adolescentei
pacientii cu psoriazis care efectueaza un tratament radiatii ultraviolete A

Read more....

HREANUL

Cunoscut încă din vremea antichităţii, leac preţuit de greci şi
romani, hreanul era o plantă răspândită şi printre daci, care îi spuneau
usturonilă. Frunzele crude, legate pe frunte, alungau durerile şi
limpezeau mintea, din rădăcina dată pe răzătoare se coceau turte cu care
se vindecau gâlcile, iar ceaiul de flori alungau cele mai grele răceli.
Decăzut din vechea lui glorie, hreanul se mai foloseşte rar ca
medicament şi mult mai des ca picanterie alimentară. Păcat!, forţa lui
vindecătoare e remarcabilă şi... gratuită.

Care este secretul puterii sale?
În primul rând iuţeala din rădăcini, care îl face să fie foarte eficient în
tratarea bolilor reumatice şi ale căilor respiratorii superioare. Pe urmă,
rădăcina de hrean este foarte bogată în vitamine (în special C şi din
complexul B) şi minerale, conţine substanţe antibiotice naturale,
enzime, fitohormoni etc. Numeroase leacuri populare pun în valoare acest „arsenal” de principii active ale hreanului în boli din cele mai
diverse, aşa cum vom vedea în continuare:

Reţete cu hrean

Tinctură de hrean

Se dau prin răzătoarea mică rădăcinile de hrean, se pun într-un
borcan până se umple o treime şi restul se completează cu alcool alb
alimentar de 80 de grade. Se lasă la macerat 8 zile, apoi se strecoară,
presând amestecul printr-un tifon. Intern, se ia o jumătate de linguriţă de
3-4 ori pe zi pentru tratarea tusei, guturaiului, gripei. Extern: se aplică
pentru tratarea reumatismului, plăgilor (rănilor) necrozate. Aplicarea
tincturii este uşor dureroasă, dar foarte eficientă.

Siropul de hrean

Se dă prin răzătoare o rădăcină de hrean, se adaugă 4 linguri de
miere, se amestecă bine şi se lasă câteva minute la macerat. Se
strecoară, presând conţinutul cu un tifon. Se obţine siropul crud.
Resturile care rămân în tifon se pun la fiert cu puţină apă (cât să le
acopere). După fierbere, se strecoară prin presare, se lasă să se răcească,
apoi se amestecă împreună cu siropul crud. Se iau trei linguri pe zi.
Recomandări: astm, bronşita cronică, afecţiuni ale căilor respiratorii
medii şi inferioare în general.

Energizant cu hrean

Se spală foarte bine 12 ouă, apoi se pun într-un vas, cu coajă cu tot,
şi se ţin timp de 12 ore în suc natural de lămâie (trebuie să le acopere).
Se scot ouăle din sucul de lămâie, se sparg şi se bat bine, după care se
pun din nou în vasul cu suc de lămâie, în care se mai adaugă 1 kg de
hrean curăţat de coajă şi dat pe răzătoare, 1 litru de ţuică naturală tare
(palincă de prune), 1 kg de miere. Amestecul se ţine la macerat într-un
borcan, vreme de nouă zile, după care se iau zilnic, după mesele
principale, 1-3 linguri.

Vin tonic cu hrean

Într-un litru de vin roşu, natural, se pun 15 linguri de hrean dat prin
răzătoarea fină. Se astupă sticla şi se lasă să se macereze conţinutul
vreme de 8-9 zile, după care se filtrează. Se administrează 3-4 linguri
din acest vin tonic pentru îmbunătăţirea digestiei, pentru stimularea şi
reglarea activităţii cardiace, contra anemiei şi pentru prevenirea litiazei renale. Pe termen lung, acest vin cu hrean este şi un tonic sexual şi un
afrodiziac foarte bun.

Făină de hrean

Rădăcinile de hrean se taie cubuleţe şi se pun pe calorifer sau în
apropierea unei surse de căldură ca să se usuce. Atunci când se elimină
complet apa şi devin uscate ca iasca, aceste cubuleţe se macină cu
râşniţa electrică de cafea, obţinându-se un praf alb, cu efecte puternic
iritative: făina de hrean, care se foloseşte în obţinerea decocturilor,
pentru cataplasme sau administrată ca atare. De regulă, măcinarea
rădăcinilor uscate pentru obţinerea făinii de hrean se face chiar înainte
de folosirea acesteia. Altfel, dacă este depozitată, pe măsură ce trece
timpul ea îşi pierde proprietăţile terapeutice.

Cataplasma cu hrean

Varianta 1: Se dă hreanul prin răzătoarea mică, după care se
înveleşte în tifon şi se pune pe locul afectat. Se ţine până când apare
senzaţia de arsură, după care se îndepărtează. Este aplicaţia externă cu
efectul cel mai puternic, dar este destul de dură, aşa încât adesea este
preferată o variantă mai blândă.
Varianta 2: Se pun într-un vas 2 linguri de făină de hrean şi 2
linguri de făină de seminţe de in, se adaugă apă şi se amestecă foarte
bine, până când se formează o pastă. Această pastă se înveleşte în tifon
şi se aplică pe locul afectat vreme de 1 oră.

Oţetul de hrean

Se rade o rădăcină de hrean şi se introduce într-o sticlă. Se toarnă
deasupra oţet de mere cu miere, până ce lichidul acoperă hreanul. Se
lasă să se macereze într-un loc cald, timp de zece zile, după care se
scoate din sticlă câte puţin lichid, care se utilizează pentru aplicaţii
externe. Este folosit cu succes contra parezelor faciale, contra
descuamării pielii şi a seboreei.

Indicaţii terapeutice ale hreanului

Guturaiul, tusea de diverse etiologii - se iau 5-6 linguriţe pe zi
de sirop de hrean, care se înghite încet, lăsându-l să acţioneze la nivelul
gâtului. Suplimentar se face gargară cu tinctură de hrean: trei linguriţe
de tinctură la un sfert de pahar de apă.

Bronşita cronică şi acută, astmul - se consumă zilnic 3-4
linguriţe de hrean ras, simplu sau în combinaţie cu morcov dat prin
răzătoare. Hreanul are efecte antibiotice puternice, expectorante şi
bronhodilatatoare.
Adjuvant în tuberculoza pulmonară - se administrează zilnic,
după mesele principale, câte 3-4 linguriţe din tonicul pe bază de hrean
descris mai sus.
Polipii uretrali - se iau zilnic câte 4 linguriţe de tinctură de
hrean, dizolvate în puţină apă.
Digestia lentă, gastrita hipoacidă - se consumă 2-3 linguri de
hrean ras fin, în timpul meselor principale. Suplimentar, se pot lua
înainte de masă 1-2 linguri de vin tonic cu hrean.
Anemia la adulţi - se iau cu câteva minute înainte de masă 3-4
linguri de vin tonic cu hrean.
Inapetenţa, anemia la copii - se consumă cel puţin o dată pe zi
o salată din hrean ras fin (1-2 linguriţe) şi sfeclă roşie (1-2 linguri).
Această minicură se ţine minimum o lună, fiind recomandată cu
precădere pe perioada iernii şi la trecerea de la sezonul rece la cel cald.
Reumatismul, guta - într-o cană de lapte cald se pun 1-2
linguriţe de hrean. Acest preparat se bea pe stomacul gol, de 1-2 ori pe
zi. Un tratament durează minimum 3 săptămâni.
Nasul înfundat (rinita cronică) - se consumă hrean ras: 2-4
linguriţe pe zi. Suplimentar se face tratamentul extern recomandat
pentru sinuzită.

Aplicaţii externe cu hrean

Sinuzita, rinita - într-o basma de culoare roşie (aşa cere tradiţia...)
se pun 2 linguriţe de hrean ras. Se aplică această cataplasmă pe zona
frunţii atât timp cât este suportată, având grijă să nu apară arsura pe
piele. Nasul se desfundă aproape instantaneu şi încep să fie eliminate
secreţii din abundenţă, curăţindu-se astfel căile respiratorii superioare.
Se recomandă să se facă acest tratament, cu efecte extrem de rapide,
câte patru-cinci zile la rând.
Bronşita, gripa, congestiile pulmonare - se aplică pe torace
cataplasme cu făină de in şi hrean (preparate după metoda de mai sus),care se ţin vreme de 30-60 de minute. Aplicaţia se repetă o dată la 2-3
zile.
Durerile reumatice - pe zona afectată se aplică o cataplasmă cu
hrean crud atât timp cât nu apare senzaţia de arsură. Suplimentar, după
îndepărtarea cataplasmei se poate aplică un unguent camforat.
Paradontoza - se mestecă îndelung hrean crud dat prin răzătoare
(eventual amestecat cu morcov ras pentru atenuarea iuţelii). La nivelul
gingiilor, hreanul are efecte de stimulare puternică a circulaţiei şi a
proceselor trofice.
Stomatita - 3-4 linguriţe de tinctură de hrean se dizolvă în jumătate
de pahar de apa. Se fac clătiri îndelungate ale gurii cu această soluţie.
Paralizia faciala - se aplică pe obraz, de două ori pe zi, o compresă
cu oţet de hrean, obţinut după reţeta de mai sus. Peste compresă se pune
un nailon şi se ţine o sticlă cu apă caldă, aşa încât să se obţina o uşoară
hipertermie locală. Fiecare aplicaţie durează 10-15 minute.

Reţete de frumuseţe

Ten palid, ofilit - se aplică cu un tampon de vată oţet de hrean, care
are efecte de activare a circulaţiei sanguine şi efecte tonice asupra pielii.
Menţinerea tinereţii pielii - se aplică pe obraz seara, înainte de
culcare, sirop de hrean, care se ţine vreme de 10-15 minute, după care se
îndepărtează cu un tampon de vată înmuiat în lapte.
Descuamarea tenului - se şterge zona afectată cu tinctură de hrean
(eventual diluată în puţină apă), după care se aplică un unguent de
gălbenele.

Precauţii şi contraindicaţii la tratamentul cu hrean

Intern, hreanul se administrează cu prudenţă persoanelor cu colon
iritabil sau care suferă de gastrită hiperacidă. Abuzul de hrean în
alimentaţie duce la deranjamente digestive şi tulburări nervoase.
Extern, hreanul, mai ales sub forma de cataplasmă, va fi folosit cu
prudenţă la persoanele care au pielea sensibilă, alergică.

Read more....

GINSENGUL

Ginsengul (Panax ginseng) este una dintre plantele medicinale
emblematice ale lumii. A fost, se pare, prima dată cultivat în China, de
unde s-a răspândit pe tot continentul asiatic. În prezent, există o
multitudine de tipuri de ginseng, dintre care cele mai apreciate sunt cel
chinez şi cel coreean. Rădăcina acestei plante este considerată una
dintre cele mai bune adaptogene, motiv pentru care este folosită cu
succes într-o mare varietate de boli. Ce înseamnă plantă adaptogenă?
Plantele din această categorie sunt cele care măresc capacitatea şi viteza
de adaptare a organismului la condiţiile neprielnice de viaţă (frig, stres,
absenţa luminii, carenţe de alimentaţie etc.). În contextul articolului
nostru, interesează în primul rând efectul ginsengului de mărire a
imunităţii şi a rezistenţei organismului la frig şi la oscilaţiile de
temperatură.

Cum se administrează ginsengul

În farmaciile noastre, ginsengul se găseşte mai ales sub formă de
capsule care conţin pulbere de rădăcină, pură sau în amestec cu alte
plante chinezeşti. Aceste capsule se administrează conform
prospectului, doza pentru un adult fiind în jur de un gram de plantă pe
zi, în timp ce pentru copii ea se înjumătăţeşte sau se împarte la trei. De
asemenea, mai există şi fiole cu extract de ginseng, de obicei combinat
cu lăptişor de matcă. Se ia câte o fiolă pe zi. Un tratament pentru
mărirea imunităţii poate dura între zece şi treizeci de zile, putând fi
reluat periodic, atunci când ne simţim slăbiţi sau cu imunitatea scăzută.

Cui îi este recomandat ginsengul

Ca stimulent imunitar, această plantă este recomandată structurilor
mai puţin robuste, care au o rezistenţă redusă la efort şi intemperii. Este,
de asemenea, de un real folos persoanelor convalescente, mai în vârstă,
care se confruntă cu perioade de epuizare fizică sau intelectuală.

Precauţii la tratamentul cu ginseng

La femeile aflate la menopauza, ginsengul poate declanşa reacţii
cum ar fi bufeurile, reapariţia temporară a unor sângerări similare celor
menstruale. Este contraindicată administrarea ginsengului copiilor sub
10 ani. De asemenea, este contraindicată administrarea ginsengului
atunci când există afecţiuni tumorale, benigne sau maligne.

Read more....

ECHINACEA

Este o plantă înăltuţă, a cărei tulpină floriferă depăşeşte adesea un
metru, adusă din America de Nord, unde era un leac de căpătâi al pieilor
roşii.A fost preluată de către cercetătorii americani din medicina tradiţională a amerindienilor şi, ulterior, de către cei germani,care au descoperit faptul ca are efecte uimitoare de mărire a rezistenţei naturale a organismului la infecţii.

Se pare că cele mai spectaculoase rezultate le are,în timpul sezonului rece,în prevenirea gripei, fiind denumită adesea“vaccinul antigripal natural”.Cea mai folosită este specia cu flori roşii(Echinacea purpurea, foto 1),care este fără doar şi poate cel mai vândut stimulent imunitar de pe mapamond la ora actuală. Care sunt atuurile
acestui remediu? Acţionează relativ rapid (în 3-4 zile apar efectele de
mărire a capacităţii de apărare a organismului în fata infecţiilor),are o
toxicitate scăzută(este indicat şi copiilor mici),poate fi folosit pe termen lung, fără a da efecte adverse.

Cum se administrează echinacea?

Pe termen scurt,cel mai rapid şi simplu mod de administrare este tinctura, pe care o găsim în prezent în mai toate farmaciile şi magazinele naturiste. Se ia o linguriţă de tinctură de trei ori pe zi, de preferinţă pe stomacul gol, pentru prevenirea îmbolnăvirii. Atunci când răceala s-a instalat deja, se iau până la 4 linguriţe pe zi sau se apelează la remedii mai puternice, cum ar fi arnica. Pe termen mai lung, efecte extraordinare are pulberea de echinacea, care - deşi este mai greu de găsit în Plafar şi e ceva mai complicat de administrat - este mult mai eficientă decât tinctura. Se ia o jumătate de linguriţă de pulbere de echinacea, obţinută prin măcinarea plantei cu râşniţa electrică de cafea, de trei ori pe zi,în cure de minimum două săptămâni. Este un remediu excepţional atunci când simţim că ne încearcă răceala,când avem infecţii în gât,ale amigdalelor sau ale sinusurilor, care nu mai cedează. Reacţia imunitară potenţată de tratamentele cu pulbere de echinacea este atât de puternică,încât persoane care se tratau de un banal guturai au constatat dispariţia unor infecţii renale, a unor boli de piele de origine infecţioasă sau chiar a unor tumori benigne,care nu cedaseră la nici o altă formă de tratament.

Cui îi este recomandată echinacea?

Este în primul rând indicată persoanelor relativ sănătoase, care vor
să se ferească de bolile respiratorii din timpul iernii. O cură de 10-14
zile cu tinctură sau pulbere de echinacea măreşte considerabil capacitatea de apărare a organismului în faţa infecţiilor.Apoi,echinacea, mai ales sub forma de pulbere, este un adevărat elixir pentru persoanele foarte sensibile la frig,care fac guturai,se confruntă cu umflarea amigdalelor sau a ganglionilor la cea mai mică pală de curent.
O cură de o lună cu echinacea sub forma de pulbere ajută la eliminarea
gradată a infecţiilor persistente şi măreşte rezistenţa la bolile infecţioase.

Read more....

ARNICA

Este o plantă superbă,cu flori mari şi galbene,care creşte pe pajiştile înalte alemunţilor nostri la începutul verii.Arnica(Arnica montana)este o “rivală” serioasa a echinaceei, având, pe lângă efectele imunostimulatoare,şi o acţiune antibiotică puternică, motiv pentru care

adesea este folosită pentru tratarea infecţiilor deja declanşate. Mai mult,
datorită efectelor sale antidepresive şi tonice cerebrale, este un excelent
remediu pentru perioada de toamnă-iarnă, când tonusul psihic este în
scădere (ceea ce afectează nefast capacitatea organismului de a se apăra
de boli).

Cum se administrează arnica ?


Având (în doze mari) o toxicitate destul de mare, arnica se foloseşte
intern, mai ales sub forma de tinctură, care permite o dozare exactă şi
are efecte foarte puternice în cantităţi mici. Tinctura de arnică se găseşte
în farmaciile naturiste şi se administrează de regulă câte 50 de picături,
diluate într-o jumătate de pahar de apă, de trei-patru ori pe zi.
Persoanele care au probleme de imunitate la nivelul gâtului vor face
gargară cu două linguriţe de tinctură de arnică, diluate într-o jumătate de
pahar cu apă.

Cui îi este recomandată arnica ?

La fel ca şi la echinacea, o cură de două săptămâni cu arnică este
recomandată persoanelor care nu au probleme majore de sănătate, dar
care vor să evite bolile iernii, în special răcelile. Cele mai spectaculoase
efecte se obţin însă în mărirea imunităţii persoanelor deja afectate de
boli cum ar fi guturaiul, faringita, amigdalita, bronşita, sinuzita,
eventual cronicizate. Tinctura de arnică completează foarte bine şi
tratamentul cu antibiotice de sinteză. Este indicată în bolile însoţite de
febră, în prevenirea şi în tratarea infecţiilor rinichilor şi căilor urinare.

Read more....

Cura cu leurdă

Pentru inimă şi vasele de sânge

Este o plantă ce creşte în semi-umbra pădurilor de stejar, gorun sau
fag, are frunzele de un verde închis şi un miros ca de usturoi, motiv
pentru care se mai numeşte şi usturoită. Fără îndoială, cura cu leurdă
este un panaceu pentru întregul aparat cardiovascular, aşa cum vom
vedea în continuare.

Desfăşurarea curei

Sucul de leurdă se obţine astfel: o mână de frunze proaspete se taie
foarte fin, ca zarzavatul pentru ciorbe. Se pun într-un vas de sticlă şi se
toarnă deasupra un pahar de apă călduţă, după care se lasă să macereze

la temperatura camerei, vreme de patru ore, apoi se filtrează prin tifon.
Se obţine ceva mai mult de un pahar de suc, doză care va fi consumătă
pe stomacul gol, imediat după preparare, o dată pe zi. Tratamentul
durează 12 zile, pentru prevenirea afecţiunilor cardiovasculare, şi
minimum 30 de zile, pentru bolnavii cardiaci cronici. Dacă nu puteţi
avea în fiecare zi acest suc proaspăt de leurdă, atunci recurgeţi la o cură
cu tinctură de leurdă, care se prepară în următorul mod: frunzele
proaspete de leurdă se taie cât mai fin şi se pun într-un borcan de sticlă
cu filet, până acesta se umple pe trei sferturi. Deasupra se adaugă alcool
alimentar de şaptezeci de grade, cât să le pătrundă şi să le acopere, după
care borcanul se închide ermetic. Se lasă să macereze vreme de zece
zile, la temperatura camerei, timp în care se agită conţinutul borcanului
de 2-3 ori pe zi, pentru o mai bună extragere a principiilor active. După
trecerea acestui interval de timp, se filtrează preparatul obţinut. Se
administrează câte o linguriţă de tinctură, diluată în jumătate de pahar
de apă, de 4 ori pe zi, în cure de minimum 30 de zile.

Efectele curei cu leurdă

Studii făcute în Germania şi Austria au pus în evidenţă efectele
excepţionale ale acestei plante, pentru anihilarea radicalilor liberi din
sânge, pentru împiedicarea formării cheagurilor de sânge (trombi),
pentru menţinerea elasticităţii vaselor de sânge şi reglarea tensiunii
arteriale. Are efecte reglatoare asupra ritmului cardiac şi este un tonic
bun pentru muşchiul inimii, fiind considerat de către comunitatea
ştiinţifică una din cele mai bune plante din lume pentru afecţiunile
cardiovasculare, aşa cum o arată şi indicaţiile medicale care vor urma.

Câteva recomandări terapeutice

Flebita, tromboflebita şi trombozele sunt prompt eliminate cu
ajutorul acestei plante, care are puternice efecte antiinflamatoare
vasculare, fluidifiante sanguine şi anti-agregante plachetare.
Hipertensiunea, ateroscleroza şi ischemia cardiacă, asociate cu valori
ridicate ale colesterolului, sunt puternic combătute de această cură,
pentru că leurda conţine adenozină, o substanţă care conform unor studii
recente efectuate în Germania, are un rol esenţial în reducerea
colesterolului, în împiedicarea formării trombilor, în scăderea tensiunii
arteriale. Leurda este pe termen lung adjuvantul ideal şi pentru aritmia
cardiacă sau tahicardie, fiind administrată în cure de câte 2-3 luni.
Precauţii: La persoanele cu stomac sau colon extrem de sensibil,
leurda poate provoca stări de jenă sau uşoare crampe. Mamele care
alăptează nu vor consumă leurdă, deoarece această transmite un gust
neplăcut laptelui.

Read more....