Crema antireumatica "Puterea Calului"

Varicela

Este o boala infectioasa acuta, contagioasa, cunoscuta si sub numele de varsat de vant produsa de virusul varicelo-zosterian si manifestata prin eruptie polimorfa, pruriginoasa, aparuta in valuri. Virusul varicelo-zosterian determina varicela ca infectie primara si herpes zoster ca infectie recurenta. Sursa de infectie o constituie bolnavii de varicela sau de herpes zoster care sunt infectiosi prin leziunile tegumentare si mai ales prin cele ale mucoaselor. Poarta de intrare a infectiei este mucoasa nazofaringiana si cea conjunctivala.

Mod de transmitere

Transmiterea este respiratorie, prin picaturile de secretie nazofaringiana raspandite aerogen sau foarte rar prin obiecte proaspat murdarite cu secretii ale mucoaselor sau leziuni tegumentare. Boala este mai frecventa la copii intre 2-14 ani, iarna si la inceputul primaverii. Contagiozitatea este foarte mare, in special in stadiul initial, durata perioadei de contagiune incepand cu 1-2 zile inainte de aparitia eruptiei si dureaza aproximativ 6 zile dupa ultimul val eruptiv. Practic, sursa de infectie este omul bolnav. Crustele de varicela nu sunt contagioase. Desi imunitatea dupa varicela este de lunga durata se admite ca la unele persoane virusul poate persista ani in stare latenta in celulele nervoase, provocand la adulti tabloul de herpes zoster.

Simptome

Incubatia variaza intre 10-21 de zile, in medie fiind de 14-15 zile iar carantina dureaza 3 saptamani. Formele severe apar numai la copii si adultii cu rezistenta scazuta. La copii, simptomele care preced eruptia pot fi minore (febra moderata, cefalee, mialgii) care dureaza 7-10 zile. La interval de 1-2 zile apar elemente eruptive noi.
Perioada preeruptiva dureaza 2-3 zile cu dureri de cap, febra si dureri musculare si rareori o eruptie trecatoare de tip scarlatiniform. In perioada eruptiva, care dureaza 7-10 zile, eruptia apare mai intai pe corp unde domina, apoi pe fata si membre fiind insotita de febra si mancarime, cu aspect de vezicule comparate cu picatura de roua - de mentionat ca eruptia poate aparea si pe palme, pielea capului, pe mucoase, mai ales in cavitatea bucala, laringe si tesuturi conjunctive. Intre valurile eruptive starea generala este buna, fiind influentata doar de caracterul pruriginos al eruptiei (care poate determina neliniste, agitatie) sau de durerea ulceratiilor de la nivelul mucoaselor. La sfarsit vezicula se usuca, formand o crusta, fara sa lase cicatrice, cu exceptia unei usoare pigmentatii trecatoare. Stadiul de cruste poate dura 10-20 de zile; febra insoteste fiecare puseu eruptiv, nefiind insa foarte crescuta. Evolutia bolii este de obicei usoara, spre vindecare urmata de o imunitate durabila. Este posibila suprainfectia bacteriana a elementelor eruptive. Complicatiile neurologice (menigo-encefalita) apar mai ales la copii imunodeprimati. Pneumonia este rara la copii.


Read more....

Sanatate cu frunze verzi - Mararul

Este probabil zarzavatul cu cea mai lungă „carieră” din lume,
folosirea sa ca adaos în mâncăruri, dar şi ca medicament fiind
menţionată într-un papirus egiptean vechi de peste 4000 de ani. Mărarul
a fost intens folosit şi în medicina tibetană (Unani) şi în cea indiană
(Ayurveda), unde era administrat ca tonic digestiv, antiinfecţios şi
antiinflamator. În Antichitate, romanii preţuiau în mod special mărarul,
care era un remediu de prim ajutor contra tulburărilor digestive şi a
durerilor de cap ce apăreau după petrecerile prea îmbelşugate. În
medicina populară românească sucul proaspăt sau decoctul obţinut din
tulpinile de mărar se dădea contra bolilor de inimă şi contra tusei, dar şi
pentru diverse „boli femeieşti” ori pentru „boli de pântece”.
Secretul frunzelor sale fine, de un verde ambrat, este constituit de
uleiul aromat pe care îl conţin, o substanţă cu proprietăţi terapeutice
excepţionale. Uleiul aromatic din mărar acţionează în special asupra
sistemului digestiv şi a acelui nervos, dar are şi alte acţiuni, aşa cum
vom vedea în cele ce urmează:
Mărarul şi bolile digestive
Mărarul verde are darul de a ne feri de o mulţime de probleme, cum
ar fi: indigestia, hipoaciditatea sau balonarea. Mărarul este de un real
folos şi în colite, întrucât substanţele aromate pe care le conţine
împiedică bacteriile să se dezvolte în intestin. Persoanele care se
confruntă cu aceste probleme ar trebui să consume mâncăruri
condimentate cu mult mărar sau să mănânce salate de mărar, cu ulei de
măsline şi suc de lămâie, iar vara, să adauge în compoziţie şi roşii.
Mărarul şi sistemul nervos
În medicina tradiţională a multor popoare europene, mărarul este
renumit pentru efectele sale echilibrante asupra sistemului nervos.
Mestecarea câtorva tulpini de mărar verzi combate eficient durerile de
cap (inclusiv cele însoţite de ameţeală şi vărsături), redă acuitatea şi
claritatea simţurilor celor surmenaţi, combate astenia nervoasă.
Mărarul şi aparatul urinar
Consumarea a patru linguri de suc proaspăt de mărar (obţinut prin
centrifugare), de 3-4 ori pe zi, în cure de două săptămâni, este un
puternic stimulent al activităţii rinichilor, ajută la prevenirea şi
combaterea calculozelor, fiind şi un bun adjuvant în combaterea
cistitelor şi a infecţiilor renale. Acest remediu este cu atât mai indicat cu
cât nu are reacţii adverse şi poate fi administrat pe perioade lungi.
Mărarul şi stările post-graviditate
Frunzele de mărar proaspete, mestecate zilnic de femeile care au
născut de curând, sunt un excelent tonic fizic şi nervos, ajutând la
recăpătarea apetitului, stimulând secreţia lactică, îmbunătăţind calitatea
laptelui, favorizând recăpătarea tonusului psihic.
Mărarul şi feminitatea
Frunzele de mărar conţin mici cantităţi de estrogen, hormonul
feminin care catifelează pielea, face ca pilozităţile să crească mult mai
lent, ajută la creşterea naturală a sânilor, încetineşte foarte mult
procesele de îmbătrânire. Salatele asezonate cu mult mărar sunt aşadar
recomandate în această perioadă, când planta are maximum de forţă
terapeutică, fiind un adevărat elixir de frumuseţe.


Read more....
Blog Widget by LinkWithin