Crema antireumatica "Puterea Calului"

Rădăcina de măcris


Măcrişul (Rumex acetosa) este o plantă înăltuţă (atinge un metru),cu frunzele alungite, amintind de o săgeată. Partea aeriană are un gust acrişor foarte plăcut şi răcoritor, motiv pentru care era frecvent folosită în alimentaţie de către ţăranii noştri. Rădăcina sa pivotantă, cu un gust amărui-dulceag, era utilizată în medicina populară în tratarea afecţiunilor pielii. În prezent, rădăcina de măcriş este o adevărată revelaţie în tratarea bolilor de ficat, în special a hepatitelor virale extrem de agresive (A, B, C), precum şi a intoxicaţiilor de tot felul.

Unde găsim şi cum culegem rădăcina de măcriş

Măcrişul este o plantă foarte adaptabilă, crescând în locuri deschise
(pajişti şi fâneţe în special), din zonele de cămpie şi până la munte, la
2000 de metri altitudine. Rădăcina sa este profundă şi se culege prin
dezgropare cu cazmaua în luna octombrie, după ce tulpina şi frunzele
s-au uscat. După dezgropare, rădăcinile se spală de pământ în apă rece,
după care se despică în patru şi se lasă la uscat în locuri lipsite de
umiditate şi bine aerisite. În momentul în care fragmentele de rădăcină
îşi pierd elasticitatea şi se rup cu un pocnet sec atunci când le îndoim,
procesul de uscare s-a terminat.

Forme de administrare

Pulberea
Nu întâmplător am pus-o prima, întrucât este forma de administrare
cea mai eficientă şi cu acţiunea cea mai rapidă. Se obţine prin
sfărâmarea rădăcinilor de măcriş în piuă, urmată de măcinarea lor cu râşniţa electrică de cafea. Se obţine astfel o pulbere din care se
administrează de regulă câte o jumătate de linguriţă de patru ori pe zi.
Planta se ia pe stomacul gol, se ţine sub limbă vreme de 10-15 minute,
după care se înghite cu apă.
Un mic secret: în bolile de ficat şi în bolile produse de intoxicarea
organismului (care sunt principala specialitate a acestei plante), pulberea
de măcriş este foarte eficientă în combinaţie cu cea a plantelor amare:
anghinare, ţintaură, genţiană, pelin etc.
Decoctul
Două linguriţe de rădăcină de măcriş mărunţită se lasă la înmuiat
într-o jumătate de cană de apă de seara până dimineaţa, când se
filtrează; maceratul se pune deoparte, iar planta rămasă se fierbe cu încă
o jumătate de cană de apă 1-2 minute, după care se lasă la răcit; se
combină cele două extracte. Preparatul obţinut se consumă în 2-3
reprize pe parcursul unei zile.

Ce boli vindecă

Hepatita virală de tip A, B, C - următorul caz este relevant pentru
a ilustra eficienţa terapeutică a acestei plante: Doamna G.L. era într-o
situaţie disperată - suferea de o hepatită de tip C cu o evoluţie galopantă
şi care tindea spre ciroză. Pacienta era slabă (pierduse mai mult de zece
kilograme într-un an), pielea avea o tentă galbenă, nu putea merge la
serviciu şi nu putea face nici un fel de efort. În momentul în care a
început tratamentul cu un amestec de pulberi de rădăcină de măcriş,
iarbă de anghinare (Cinara scolymus), seminţe de armurariu (Silbyum
marianum) şi iarbă de sunătoare (Hypericum perforatum), în proporţii
egale, deja încercase cam toate tratamentele alopate sau naturiste
cunoscute în prezent, fără nici un rezultat. Ei bine, luând din această
combinaţie câte o linguriţă de pulbere pe stomacul gol, de patru ori pe
zi, după câteva săptămâni au apărut şi mult aşteptatele rezultate
pozitive. Mai întâi i-a revenit pofta de mâncare şi a căpătat o rezistenţă
ceva mai mare la efort. Încetul cu încetul, pielea a început să revină la
culoarea normală, iar tonusul psihic a cunoscut îmbunătăţiri
spectaculoase. Interesant este că în primele luni, la analizele de sânge nu
a fost evidenţiată o îmbunătăţire considerabilă a stării de sănătate a
ficatului, dar ea devenise încrezătoare în tratament, aşa ca l-a continuat. După patru luni, analiza sângelui a arătat, în sfârşit, că procesele de
destrucţie la nivelul ficatului au încetat şi lucrurile tind să revină la
normal. Eficienţa rădăcinii de măcriş a fost demonstrată fără nici un fel
de dubiu în momentul, mai mult decât neplăcut, în care planta s-a
terminat şi nu a mai putut fi găsită cu nici un chip la vreun Plafar sau la
un culegător de plante. Imediat, pacienta, deşi lua celelalte plante din
amestec, a început să se simtă rău şi să prezinte aceleaşi simptome de
dinainte de tratament. Din fericire, s-a gasit o nouă sursă a rădăcinii
miraculoase, cu care s-a putut continua tratamentul, aşa încât în prezent
pacienta este complet restabilită, şi-a reluat serviciul şi este chiar mai
energică decât înainte. Periodic, ea recurge la cure de 3 luni cu
amestecul care a vindecat-o şi care o ajută să se menţină sănătoasă.
Sechele posthepatice, tulburări hepatice apărute pe fond de
oboseală - se asociază pulberea de rădăcină de măcriş cu cea de iarbă de
anghinare, în proporţii egale, şi se administrează de trei ori pe zi, înainte
de mesele principale. Tratamentul este de minimum două săptămâni în
afecţiunile uşoare şi de două-trei luni în cele severe.
Adjuvant în bolile tumorale maligne şi benigne - se ia rădăcina
de măcriş sub formă de pulbere - câte o linguriţă de patru ori pe zi.
Anumite substanţe conţinute de acesta au efecte imunostimulente,
mobilizând organismul să elimine pe cale naturală formaţiunile
tumorale. Mai mult, rădăcina de măcriş este un stimulent blând şi
eficient al digestiei, ajută la menţinerea tonusului fizic şi psihic -
elemente extrem de importante în tratamentul bolii canceroase.
Petele pe piele apărute din cauza unor dezechilibre interne - se
beau zilnic pe stomacul gol 2-3 căni de decoct de rădăcină de măcriş.
Este un remediu de medicină populară românească folosit în foarte
multe zone ale ţării, a cărui eficienţă este explicată ştiinţific prin efectul
său extrem de benefic asupra ficatului şi prin calitatea sa de detoxifiant.
O cură pentru rezolvarea acestui gen de probleme durează minimum o
lună, iar eficienţa remediului creşte, dacă se adaugă şi o linguriţă de
iarbă de trei-fraţi-pătaţi (Viola tricolor) la o cană de preparat.
Acnee - patru linguriţe de pulbere de rădăcina de măcriş se combina
cu patru linguriţe de miere. Se consumă acest preparat pe parcursul unei
zile, pe stomacul gol. Cura durează minimum două luni.


Read more....

Boli ce pot fi vindecate prin tratamentul cu urzica

Alergie, boli autoimune - se consumă zilnic 2 pahare de suc de
urzică, pe stomacul gol, înainte de mesele principale. Acest suc are o
acţiune puternic depurativă, reglează activitatea imunitară şi are efect
antiinflamator. O cură durează minimum 21 de zile, cu 5 zile pauză,
după care se poate relua. În afara sezonului se consumă siropul de
urzică: 4-5 linguriţe pe zi, în cure de 1-2 luni.
Adenom de prostată, prostatita - se ia câte o linguriţă de
tinctură de rădăcina de urzică, de patru ori pe zi. Suplimentar, se bea suc
de urzică (obţinut însă nu doar din frunze, ci şi din rădăcini), câte un
pahar pe zi. Tratamentul durează minimum o lună, iar efectele sunt
spectaculoase, pentru că urzica acţionează nu doar ca antiinflamator şi
antitumoral, ci are şi efecte de reglare hormonală foarte bune, acţionând
asupra cauzei bolii.
Anemie, demineralizare - se consumă 1-2 pahare de suc de
urzică pe zi. Simultan, se consumă urzici fierte (gătite), câte un castron
pe zi minimum, pentru un aport masiv de minerale. De regulă, o cură de
remineralizare cu suc şi fiertura de urzici durează două săptămâni.
Efectele sunt mult mai puternice dacă se consumă şi 1-2 gălbenuşuri
crude pe zi.
Ciclu menstrual neregulat sau cu sângerari abundente - se
consumă suc de urzici, două pahare pe zi, în cure de câte trei săptămâni,
cu o săptămână de pauză. Frunzele de urzică sunt antihemoragice şi
antiinflamatoare, iar pe termen lung au efecte reglatoare endocrine
foarte bune. Sunt recomandate la femei şi pentru bolile de piele (cum ar
fi acneea sau anumite eczeme) care apar pe fondul dereglărilor
hormonale.
Boli de rinichi cronicizate, adjuvant în insuficienţa renală - se
consumă câte un pahar de suc de urzică pe zi, dimineaţa, imediat după
trezire. Tratamentul se menţine 20-30 de zile şi are efecte diuretice şi
regenerative asupra epiteliului renal.
Hipertensiune - se bea înainte de mesele principale câte o
jumătate de pahar de suc de urzică. Pe lângă efectele de reglare a
tensiunii arteriale, extractul apos de urzică are un efect protector asupra
vaselor de sânge, împiedică sclerozarea şi rigidizarea acestora.
Căderea părului, calviţie (chelie) - este ştiut că fiertura de
frunze de urzică pusă în ultima clătire la spălarea pe cap face ca părul să
crească sănătos şi frumos. Recent, oamenii de ştiinţă au observat că, la
rândul său, rădăcina de urzică luată de dată această intern încetineşte sau
opreşte procesele hormonale care duc la degradarea şi căderea firelor de
par odată cu vârsta. Se fac tratamente de câte 60 de zile, timp în care se
administrează câte o jumătate de linguriţă de pulbere de rădăcină de 3-4
ori pe zi, pe stomacul gol.
O observaţie importantă
S-a constatat că frunzele şi rădăcina de urzică au efecte destul de
diferite, aşa încât este necesară utilizarea lor separată, pentru tratarea
anumitor categorii de afecţiuni. Astfel, rădăcinile luate intern sunt foarte
bune reglatoare ale activităţii hormonale la bărbaţi, favorizează
regenerarea firului de păr şi a epiteliilor, au efecte imunomodulatoare şi
anticancerigene. În schimb, frunzele sunt foarte bune antihemoragice şi
antiinflamatoare, conţin multe minerale, au un efect depurativ, reglator
al tensiunii şi diuretic puternic.

Leacuri populare cu urzică

Contra reumatismului - frunzele de urzică proaspăt culese sunt
aplicate direct pe articulaţia afectată, legându-se împrejur un bandaj de
tifon şi lăsându-se să stea 5-15 minute. Imediat va apărea o reacţie
iritativă locală puternică (urzicarea), care va pune sângele în mişcare, va
produce o încălzire a întregii zone şi va determina schimbarea
metabolismului local. Nu sunt exact cunoscute procesele care se
desfăşoară atunci când ne urzicăm voluntar, cert este însă că, în urma
aplicării repetate a acestei proceduri de medicină populară, articulaţiile
se dezumflă şi se elasticizează, durerile se estompează şi este oprită
evoluţia reumatismului.
Pentru tratarea durerilor de spate (nevralgia sciatică) - se bate cu
tulpini de urzica proaspăt culeasă pielea de pe zona dureroasă a spatelui,
vreme de 5-10 minute. Apoi se înveleşte zona tratată cu o ţesătură foarte
călduroasă şi cât mai fină (ca să nu irite şi mai tare) din fire naturale.
Pacientul va rămâne culcat pe burtă şi învelit vreme de 30 de minute,
după care se va face o frecţie uşoară cu ulei de floarea-soarelui.
Cei cu circulaţia periferică slabă, care au mâinile şi picioarele mai
tot timpul reci, se vor urzica uşor, vreme de 5-10 minute, pe pielea de pe
zona labelor picioarelor şi a mâinilor. Această procedură, la fel ca şi cele
anterioare, este contraindicată în cazul persoanelor cu sensibilitate
alergică foarte mare. În unele sate era obiceiul ca atunci când ieşeau
primele urzici fragede să se meargă pe ele desculţ, pentru a pune sângele
în mişcare, pentru a alunga durerile de spate şi de" rărunchi". Acest mers
peste urzici se făcea de regulă primăvara, când urzicile nu erau încă
foarte iritative.


Read more....

Urzica - planta buna la toate

Nu există plantă mai modestă decât urzica, dar nici mai iubită, în
lumea satului românesc.. Cu domiciliul universal - de la margini de şanţ şi
de drum până la maluri de apă şi streaşini umede de păduri, îţi iese în
drum, cu frunzele ei ţepoase şi pline de clorofilă, vârându-se dinadins
sub talpa piciorului: “Ia-mă şi bea-mă, dacă vrei să trăieşti fără
medicamente în buzunar”. Într-adevăr, cine recurge la zeama şi ceaiul
lor, se va conecta direct la o sursă excepţională de energie, ca să nu mai
vorbim de remediul pe care îl reprezintă pentru anemii, probleme
respiratorii, boli de rinichi, genitale, de piele şi multe altele. În
concluzie: în loc s-o călcaţi, mai bine culegeţi-o şi luaţi-o acasă,
mulţumindu-i în gând pentru sacrificiul ei.

Recoltarea şi condiţionarea urzicii

Rădăcinile urzicii sunt subţiri şi întinse pe sub pământ ca o reţea,
adesea lungă de căţiva metri (urzicile cresc în colonii), care se
dezgroapă foarte uşor, întrucât se dezvoltă la adâncime mică. După
dezgropare, rădăcinile se taie, lăsând o parte dintre ele în continuare în
pământ, pentru a asigura regenerarea, iar apoi se spală într-un curent
rapid de apă şi se lasă la zvântat. Se prepară proaspete sau se usucă la
soare, până când devin casante, semn că pot fi depozitate.
Frunzele de urzică tinere se culeg în luna martie şi la începutul lui
aprilie, prin rupere cu mâna. Este bine în timpul recoltării să ne
protejăm cu o mănuşă, întrucât perii iritativi ai urzicii se dezvoltă cu
mult înainte ca frunzele să ajungă la maturitate. De regulă, frunzele fragede de urzică nu se usucă, ci se consumă proaspete, aşa cum vom vedea în continuare.

Preparate terapeutice pe bază de urzică

Sucul
Se obţine prin mixare sau prin macerare în apă.
Tinctură
Rădăcinile proaspete de urzică se taie cât se poate de mărunt şi se
pun într-un borcan cu filet, după care se adaugă alcool de şaptezeci de
grade cât să le cuprindă. Se închide borcanul ermetic şi se lasă la
macerat 2-3 săptămâni, într-un loc călduţ. După trecerea perioadei de
macerare, se filtrează, iar tinctura obţinută se păstrează în sticluţe mici,
închise la culoare.
Se administrează o linguriţă din această tinctură de 3-4 ori pe zi, pe
stomacul gol. De regulă, fiecare doza de tinctură se diluează în jumătate
de pahar de apă înainte de administrare.
Pulberea de rădăcină
Se macină fin cu râşniţa electrică de cafea rădăcinile uscate de
urzică. Administrarea se face pe stomacul gol: 1 linguriţă de pulbere de
4-6 ori pe zi.
Siropul de urzică
Se prepară din frunzele proaspete de urzică, care se toacă foarte fin,
după care se pun într-un borcan, umplându-l pe trei sferturi. Se
completează volumul rămas cu miere de albine lichidă, amestecându-se
încontinuu, aşa încât să omogenizăm preparatul. Se închide borcanul şi
se lasă conţinutul la macerat vreme de 30 de zile, după care se filtrează,
obţinându-se un sirop verzui, cu efecte detoxifiante şi reintineritoare
excepţionale.


Read more....

Testul Babes Papanicolau - o analiza ce-ti poate salva viata

Testul Papanicolau (care se mai numeste si frotiul Papanicolau) face parte din examenul ginecologic de rutina. Testul Papanicolau este folosit cu scopul identificarii modificarilor celulare anormale de la nivelul cervixului si pentru screeningul cancerului de col uterin.
Un test Papanicolau anormal arata ca celulele din cervix sunt modificate. Un rezultat anormal la acest test nu este neobisnuit, intrucat in mod normal celulele din cervix sufera in permanenta modificari. Aproximativ 5% pana la 10% din femeile care fac anual un test Papanicolau au un rezultat anormal, dar numai un mic procent din aceste rezultate anormale arata modificari care ar putea evolua spre cancer de col uterin.

CAUZE

Multe teste Papanicolau anormale sunt cauzate de infectii virale, cum ar fi infectia cu papilomavirusul uman (HPV) sau alte tipuri de infectie, precum cele determinate de bacterii, fungi sau protozoare (Trichomonas).Cea mai frecventa cauza este infectia cu HPV.
Modificarile naturale ale celulelor din colul uterin (vaginita atrofica) aparute la menopauza pot si ele da un test Papanicolau anormal. De regula modificarile celulare revin la normal in mod spontan sau dupa ce infectia s-a vindecat de la sine sau in urma tratamentului.
In unele cazuri, modificarile celulelor cervicale (din colul uterin) care dau un test Papanicolau anormal si care nu sunttratate pot evolua spre stadii precanceroase sau canceroase.

Anumite tipuri de HPV care au un risc crescut, in special tipurile 16 si 18, au fost asociate cu dezvoltarea cancerului de col uterin.
Totusi, de obicei, modificarile celulelor cervicale progreseaza lent si este nevoie de multi ani pentru a deveni celule canceroase.
Celulele din colul uterin au o probabilitate mai mare decat majoritatea celulelor din organismul uman de a suferi modificari deoarece, in mod normal, celulele cervicale trec constant prin modificari.
Colul uterin are doua tipuri de celule:
- celule columnare cu forma rectangulara in profunzimea colului uterin si
- celule plate, scuamoase la suprafatacolului
- celulele columnare se transforma in permanenta in celule scuamoase intr-o zona a colului denumita zona de transformare.
Deoarece celulele din aceasta zona a colului suntin permanenta schimbare, ele au un risc crescut de a avea modificari anormale. Majoritatea modificarilor celulare anormale gasite la un test Papanicolau provin din zona de transformare.
Localizarea zonei de transformare variaza de la o femeie la alta. Ea poate fi la suprafataexterna a colului uterin, care poate fi vazuta in timpul unui test Papanicolau, sau in interiorul colului uterin, care nu poate fi vazuta la test.

FACTORI DE RISC

Majoritatea modificarilor celulare cervicale sunt rezultatul comportamentelor sexuale cu risc crescut, ale pacientei sau ale partenerului sau sexual, avute in prezent sau candva, posibil chiar si cu multi ani in urma.
Aceste comportamente cresc riscul de infectii si de a face o boala cu transmitere sexuala (BTS). La femeile care au o relatie monogama (cu un singur partener sexual), un rezultat anormal la testul Papanicolau datorat virusului HPV nu indica neaparat un comportament cu risc crescut in prezent. De vreme ce virusul HPV ramane in celulele corpului timp de multi ani, modificarile celulelor cervicale pot fi consecinta unei infectii cu HPV dobandita cu cativa ani inainte.
Fumatul sau slabire a sistemului imun pot de asemenea sa creasca riscul de aparitie a modificarilor celulelor cervicale.
Efectuarea regulata de teste Papanicolau pentru screening si evaluarea oricarui rezultat anormal poate reduce riscul de a se dezvolta un cancer de col uterin.

Comportamentele sexuale cu risc crescut includ:
- inceperea vietii sexuale la o varsta mica (inainte de varsta de 18 ani)
- contactul sexual neprotejat, care creste riscul de infectie cu tipuri de papilomavirus uman (HPV), Chlamydia, virusul imunodeficientei umane (HIV)
- trei sau mai multi parteneri sexuali de-a lungul vietii
- contact sexual cu cineva care a avut multipli parteneri sexuali
- simptomele care pot indica modificari ale celulelor din colul uterin (cervicale)
- modificarile celulelor cervicale care pot da un test Papanicolau anormal nu duc prin ele insele la aparitia de simptome. O infectie cu HPV - cea mai frecventa cauza a acestor modificari - de obicei nu da nici un simptom
- de aceea este atat de important screeningul prin efectuarea regulata a testului Papanicolau, pentru a se observa din timp modificarile, in cazul in care acestea apar
- daca o infectie sau o boala cu transmitere sexuala (BTS) este cauza anormalitatii testului Papanicolau, pot fi prezente simptome datorate infectiei sau BTS.
Bolile cu transmitere sexuala pot avea o varietate de simptome, inclusiv:
- secretie vaginala anormala, cum ar fi o modificare in cantitatea, in culoarea, in mirosul sau in vascozitatea secretiei vaginale; de exemplu ea a devenit mai tulbure, mai decolorata sau urat mirositoare pe o perioada de cateva zile pana la 2 saptamani
- durere, arsura sau mancarime in timpul urinarii care dureaza de mai mult de 24 ore
- durere in timpul actului sexual
- durere in zona pelvina sau in zona abdominala joasa
- durere, arsura, furnicaturi sau mancarime in zona genitala
- bube, umflaturi, basicute, inrosiri sau negi pe sau in jurul organelor genitale
Numai un mic procent din testele Papanicolau anormale indica prezenta unor modificari celulare cervicale care ar putea evolua spre cancer de col uterin.

Simptomele cancerului de col uterin pot fi:
- sangerare vaginala anormala sau o modificare inexplicabila semnificativa a ciclului menstrual
- sangerare in momentul in care ceva vine in contact cu colul uterin (cum ar fi in timpul actului sexual sau la introducerea unei diafragme)
- secretie vaginala anormala care contine mucus cu urme de sange.

Ce trebuie facut in cazul unui test Papanicolau anormal?

Desi majoritatea testelor Papanicolau anormale suntcauzate de infectii sau inflamatii care pot fi tratate, este necesara o noua evaluare ulterioara pentru siguranta ca modificarile celulare anormale au fost rezolvate. Optiunile de tratament variaza in functie de gradul modificarilor celulare: minora, moderata sau severa.
In cazul modificarilor celulare minore, poate fi de ajuns doar o monitorizare din partea unui doctor (asteptare si urmarire), de un test pentru HPV, sau in unele cazuri de colposcopie.
In cazul modificarilor celulare moderate sau severe, este necesara continuarea evaluarii prin colposcopie si posibil prin biopsie cervicala. Ulterior, modalitatile de tratament care distrug sau inlatura in mod specific celulele anormale ar putea fi recomandate, in functie de rezultatele biopsiei.


Read more....

Dieta Day Light

Aceasta dieta prevede mese normale pe toata durata saptamanii, de fapt, pe toata durata anului, cu o singura zi de restrictii alimentare - ziua "light". Astfel, putin cate putin, vei pierde kilogramele care te deranjeaza - pana la 10 kg in mod definitiv - fara a provoca dezechilibre in organism.

Schema zilei "light":

Mic dejun
- 30-40 g paine integrala sau paine integrala prajita; 30 g marmelada sau miere; ceai la discretie
Gustare pentru dimineata si dupa-amiaza
- un fruct, la alegere
Pranz
- 250 g legume crude sau fierte
- 200 g carne alba sau 2-3 oua sau 300 g peste
Cina
- 250 g legume crude sau fierte
- 200 g carne alba sau 2-3 oua sau 300 g peste

In ziua Day-Light:
-Nu gati cu ulei, otet sau sosuri. Foloseste doar suc de lamaie sau otet aromatizat si/sau ierburi aromatice, pentru a putea inlocui sarea.
-Nu bea nicio bautura carbogazoasa sau alcool. Sunt admisi doar 2 litri de apa plata sau minerala. -Daca esti vegetariana, ca sa nu renunti la proteine, inlocuieste carnea si pestele cu soia.
Dieta a fost creata de Marc Messegue si experimentata in centrul sau de sanatate din Umbria. Scopul?
Obtinerea unei pierderi in greutate de 200 g saptamanal, 800 g intr-o luna, 10 kilograme intr-un an.
Secretul acestei diete?
Sa tii regim doar o zi din cele sapte ale saptamanii. Un "sacrificiu" usor de tolerat pentru persoanele care dau jos mai greu kilogramele si care, din acest motiv, nu au avut rezultatele scontate in trecut. "De multe ori, adoptarea unei diete reprezinta renuntarea la viata sociala si, implicit, la micile placeri ale vietii, explica Messegue. Cine simte asta ca pe o povara, inevitabil va renunta cu usurinta la orice tip de regim si se va "arunca" asupra alimentelor, acumuland ulterior mai mult decat au pierdut.

Iata care este ideea Day Light:
O zi de regim controlat, care va reduce un kilogram de pe cantar. Din acest kilogram, 80% este apa, restul este grasime. Este suficient sa repeti ziua "light" in fiecare saptamana, pentru a insuma o pierdere graduala (200 g o data) , ceea ce, in timp, garanteaza o slabire consistenta si definitiva." Atentie, insa: unii nutritionisti nu considera suficienta o zi de regim alimentar pe saptamana pentru a compensa excesele alimentare. Metoda este valabila doar pentru cei care sunt obisnuiti cu perioade de alimentatie moderata. Cine se stie gurmand trebuie sa adopte in plus cateva reguli alimentare chiar si pentru restul zilelor:
- mananca incet, fara stres, fara intreruperi, intr-o atmosfera de calm si liniste;
- inainte de masa principala, consuma o salata, care va crea senzatia de satietate;
- mananca la ore fixe;
- nu bea in timpul meselor: acest lucru duce la ingreunarea digestiei, prin marirea cantitatii de acid in stomac;
- dupa ora 17.00 nu se consuma alimente bogate in proteine, greu de digerat, iar cu 2 ore inainte de culcare nu se mananca nimic;
- seara, inainte de culcare, poti bea o cana cu ceai de tei sau musetel.

In timpul saptamanii

-Redu portiile obisnuite: daca vrei sa pierzi pana la patru kilograme intr-un an, este suficient sa renunti la cate "o furculita" de paste, una de orez sau doua felii de paine in fiecare zi si urmeaza aceste reguli:
- Nu manca paste sau orez mai mult de o data pe zi si, la aceeasi masa, daca mananci paine, nu mai manca orez sau cartofi.
- Incepe fiecare masa cu legume crude sau fierte.
- Ca gustare, incearca sa mananci intotdeauna fructe de sezon care nu numai ca blocheaza pofta de mancare, ci aduc si vitamine si oligoelemente utile echilibrului sistemului biochimico-hormonal si, implicit, al metabolismului.


Read more....

GHINDA

În octombrie, frumoasele fructe ale stejarilor, cu pălăriuţele lor
aşezate pe creştet, formează un adevărat covor în padurile de deal şi de
câmpie sau în preajma arborilor solitari. În urmă cu un secol, ghindele
erau considerate o adevărată bogăţie, culeasă cu grijă, pentru a fi
folosită ca medicament pentru oameni şi ca aliment pentru animale, pe perioada iernii. Ele erau, totodată, şi obiecte de veneraţie magică. Astfel,
se credea că ghindele conţin în ele o tainică esenţă a vigorii stejarului,
capabilă să redea puterile celor bolnavi sau obosiţi, să prelungească
tinereţea şi să aducă noroc şi prosperitate. Ghinda se administra uscată
şi pisată, sub formă de decoct, plămădită în vin sau sub formă unei
„cafele” .

Preparate din ghindă

Pulberea de ghindă - se culeg ghindele şi se lasă să se usuce într-
un loc călduros şi bine ventilat, în strat de 2-3 degete grosime, timp de
3-4 săptămâni. După ce s-au uscat, se macină cu râşniţa electrică de
cafea sau se pisează în piuă, iar din pulberea obţinută se administrează
câte 3-4 linguriţe pe zi.
Cafeaua de ghinda - pe o tavă încinsă se prăjesc, vreme de un sfert
de oră, ghinde şi seminţe de năut (în proporţia 2:1), amestecându-le
mereu, aşa încât să nu se rumenească prea tare. Se macină şi se obţine o
pulbere maronie - cafeaua de ghindă. Se pun la o jumătate de cană de
apă (150 ml) 1-3 linguriţe din această pulbere, după care se mai lasă să
fiarbă 2-3 minute. Se consumă caldă. Iată în continuare câteva indicaţii
terapeutice:

Diaree, dizenterie - se iau 3-4 linguriţe de pulbere de ghindă pe
zi, pe stomacul gol. Planta se ţine sub limbă vreme de câteva minute,
după care se înghite cu apă. În cazurile grave, doza se poate mări până
la 10 linguriţe pe zi, acest leac vegetal având o toxicitate foarte scăzută.
Adjuvant în hemoragii interne - se administrează pe stomacul
gol 2-3 linguriţe de pulbere de ghindă, foarte fin măcinată. Dacă
hemoragia este puternică, se fierb 6 linguriţe de pulbere de ghindă într-o
cană de apă, vreme de două minute, după care se filtrează şi se consumă
pe stomacul gol, în doză unică.
Colita de fermentaţie, enterita - se beau 2-3 căni de cafea de
ghinda pe zi. Acest preparat nu se va îndulci şi va fi băut întotdeauna pe
stomacul gol, înainte de masă.
Ulcer, gastrită - se administrează câte 1 linguriţă de pulbere de
ghindă de 2-3 ori pe zi, între mese sau atunci când apar dureri (dar
întotdeauna pe stomacul gol). Acest remediu are efecte antiacide,
calmante gastrice şi cicatrizante.
Debilitate, anemie - se face o cură de o lună, timp în care se
administrează în fiecare zi câte 3 linguriţe rase de pulbere de ghindă.
Pentru a nu apărea constipaţia, se administrează concomitent şi tărâţe de
grâu, miere, fructe proaspete.
Surmenaj, dureri de cap pe fond de oboseală - se bea o cafea
de ghindă (obţinută din 2-4 linguriţe la o cană de apă) îndulcită cu
miere. Are un efect energizant oarecum asemănător cu cel al cafelei
clasice, dar fără să mai apară acea accentuare a oboselii, resimţită după
trecerea efectului cofeinei.


Read more....

CASTANELE COMESTIBILE

Au fost aduse pe teritoriul ţării noastre odată cu primele legiuni
romane care au ocupat Dacia, iar de atunci, castanul comestibil a fost
aclimatizat şi cultivat mai ales în zona de vest a ţării. Mai târziu, prin
secolul al XIV-lea, castanii comestibili au fost intens plantaţi în jurul
mănăstirilor din Oltenia şi Moldova, iar cu ocazia aceasta, fructele lor
au intrat în reţetele vestitelor leacurile monahale, ocupând printre
acestea un loc de cinste. Cu ele se tratau reumatismul şi degerăturile,
problemele digestive şi intestinale, diferitele boli ale bătrâneţii. Nu în
ultimul rând, castanele au fost folosite ca hrană uşoară şi extrem de
hrănitoare pentru convalescenţi, bogăţia lor de minerale şi de vitamine
(greu degradabile în procesul preparării) fiind un excelent sprijin pentru
o vindecare rapidă.
Culegerea castanelor comestibile se face de la sfârşitul lui
septembrie şi până la începutul lui noiembrie. Pentru uz intern, se
folosesc fructele proaspete. Pentru utilizări externe, sunt foarte eficiente
şi castanele uscate (uscarea se face la fel ca la castanele sălbatice).

Pireul de castane
: este unul dintre puţinele produse prelucrate
termic care păstrează, în mare parte, vitaminele fructului proaspăt.
REŢETA: se spală bine castanele cu tot cu coajă, după care se pun în
apă clocotită, unde se lasă să fiarbă la foc mediu, vreme de 45 de minute
(nu mai mult, pentru a nu ieşi taninurile din coajă, care dau un gust
neplăcut). Se scot castanele din apa clocotită şi se cojesc cât sunt calde,
după care se pisează cu o furculiţa sau se zdrobesc cu o lingura din
lemn. Iată în continuare câteva indicaţii terapeutice pentru acest
remediu:

Hemoroizi, varice, tromboflebită - se consumă câte o farfurie
de piure de castane, îndulcit cu miere şi aromatizat cu coajă de lămâie
rasă, înainte de micul dejun şi de cină. Se face o cură de câteva
săptămâni. Acest preparat stimulează tranzitul intestinal, are efecte
antiinflamatoare şi tonice vasculare.
Boli cronice de rinichi - vitaminele din miezul castanelor,
precum şi anumite principii din coajă au efecte stimulente asupra
activităţii renale şi împiedică formarea calculilor. Se consumă câte o
farfurie de pireu de castane înainte de fiecare masă, în cure de minimum
două săptămâni.
Indigestie, diaree - treizeci de castane comestibile (proaspete sau
uscate) se pisează şi se pun să fiarbă la foc mic în trei căni de apă, până
când scad la o treime. Zeama foarte concentrată rezultată se bea într-o
doză unică.
Convalescenţă, perioada de creştere la copii - se consumă o
combinaţie de pireu de castane şi brânză de vaci (în proporţii egale),
îndulcite cu miere. Este o hrană uşor digerabilă şi foarte energizantă.
Degerături, dureri reumatice care se agravează la frig - cinci
mâini de castane se fierb cu trei litri de apă până când scad la jumătate.
Se filtrează decoctul rezultat, cu care se fac spălături cât mai calde
posibil pe locurile afectate. Aplicaţia durează 10-15 minute şi se repetă
zilnic, până la completa vindecare.


Read more....
Blog Widget by LinkWithin