Crema antireumatica "Puterea Calului"

Rasina si cetinile de brad - partea 1

În pădurile de la munte, brazii şi pinii secretă spre
sfârşitul lui ianuarie, maximul de uleiuri aromate şi volatile - care îi
vor ajuta să treacă cu bine prin iarnă. Dincolo de încremenirea aparentă
a anotimpului, lumea vegetală are „abilitatea” de a se menţine într-o
continua transformare, mereu atentă la primejdiile din exterior. Din
acest proces continuu de adaptare şi de transformare a plantelor rezultă
şi o multitudine de remedii puternice, pe care noi, oamenii, le putem
folosi pentru a ne ocroti sănătatea. Două dintre ele, răşina şi cetinile de
brad - sunt cele mai accesibile medicamente vegetale proaspete ale
iernii.

Unde găsim şi cum recoltăm răşina

Răşina de brad se acumulează pe trunchiul arborelui, acolo unde
acesta a fost rănit, ea având un rol de dezinfectant şi de cicatrizant. Ca
atare, o vom putea recolta de pe orice traseu turistic montan, deoarece -
veti vedea - în aceste zone, brazii sunt, din pacate, adesea scrijeliţi şi au
scurgeri mari de răşină.
Răşina se desprinde de pe trunchi cu ajutorul unui cuţitaş, doar de
acolo unde stratul este gros şi nu mai este nevoie să răzuim trunchiul,
pentru a nu-l răni în plus şi pentru a nu lua şi bucăţi de scoarţă, care
ulterior ne vor deranja în procesul preparării. Răşina se poate depozita
în pungi de plastic, dar nu mai mult de câteva zile, deoarece le va
dizolva, sau în cutii metalice, în cazul în care vrem să o ţinem o
perioadă mai lungă de timp (termenul sau de valabilitate este de 3-4
ani).

Preparate pe bază de răşină

Tinctura

Se obţine foarte simplu, amestecând un pahar (200 ml) de alcool
alimentar tare, de 80-90 de grade, cu 3-4 linguri de răşină. Amestecul se
pune într-un borcan care se va închide ermetic şi se lasă minimum 3 zile
într-un loc călduţ, agitându-l periodic, aşa încât răşina să se dizolve cât
mai bine. Apoi preparatul se filtrează, iar tinctura rezultată se
depozitează în sticluţe care vor fi închise şi ele ermetic. Tinctura de
răşină de brad este un remediu cicatrizant, antiinfecţios şi antiinflamator
comparabil cu propolisul, dar mult mai bine tolerat de către organism.

Unguentul

Se prepară din şapte linguri de untură, o lingură de răşină de brad
cât mai curată şi câte o linguriţă de miere zaharisită şi de ceară de albine
(ambele le găsim în pieţe, la apicultori). Mai întâi se pune într-un vas la
foc mic untura şi se lasă până devine lichidă, după care se adaugă răşina
şi ceara, care se lasă şi ele să se dizolve complet, după care se ia vasul
de pe foc, se adaugă mierea şi se lasă să se răcească. Cât mai este cald,
unguentul se toarnă într-un borcan, care va fi închis şi lăsat în frigider,
unde se poate păstra până la trei luni.

Uleiul cu răşină

Într-o oală cu apă clocotită, ţinută pe foc mic, se pune un vas cu 100
ml (jumătate de pahar) de ulei de măsline, care se lasă să se încălzească.
După ce uleiul a devenit fierbinte, se pune o lingură de răşină şi se
amestecă bine până se dizolvă complet, după care se filtrează, se lasă să
se răcească şi se pune într-o sticlă care va fi închisă ermetic. Cu acest
ulei se fac fricţionări pentru combaterea afecţiunilor respiratorii şi se
aplică pe arsuri de gravitate mică şi pe contuzii, pentru o vindecare
rapidă.

Răşina în tratamente interne

Cistitele, cistitele cu hemoragie, infecţiile renale - se ia de 3 ori
pe zi câte o linguriţă de tinctură de răşină de brad, dizolvată în jumătate
de pahar de apă. Preparatul se administrează pe stomacul gol, în cure de
minimum 14 zile, având efecte antiinfecţioase, cicatrizante şi
regenerative epiteliale foarte puternice. De asemenea, răşina de brad (şi
într-o măsură şi mai mare cea de pin) are efecte de stimulare a diurezei
şi a activităţii rinichilor similare tincturii de ienupăr, dar fără acţiunea
iritativă a acesteia.
Tusea - se ia de 3-4 ori pe zi câte o linguriţă de tinctură de răşină,
amestecată cu o lingură de miere lichidă. Este un excelent calmant,
dezinfectant şi stimulent imunitar pentru zona gâtului.
Tabagismul - se administrează, o dată la patru ore, o jumătate de
linguriţă de tinctură de răşină de brad, amestecată cu o linguriţă de
miere de salcâm. Acest preparat decongestionează arborele bronşic de
secreţii şi, se pare, reduce dorinţa de a fuma, fiind de ajutor celor care
vor să renunţe la acest viciu extrem de periculos pentru sănătate.
Balonare şi colici abdominale care apar în contact cu frigul -
se administrează înainte de a ieşi din casă o linguriţă de tinctură pusă pe
o bucăţică de pâine uscată.
Infecţii intestinale, colita de fermentaţie - vreme de trei
săptămâni se administrează înainte de fiecare masă o bucăţică de pâine
uscată, pe care s-a pus o linguriţă de tinctură de răşină. Se iau minimum
trei doze pe zi.

Răşina în tratamente externe

Răcelile de tot felul - se face un masaj al întregului corp,
insistându-se asupra zonei toracice, cu ulei de răşină preparat după
metoda de mai sus. Este un remediu popular, care se foloseşte atât
pentru prevenirea îmbolnăvirilor, cât şi pentru vindecarea rapidă.
Amigdalita - se face gargară cu două linguriţe de tinctură de
răşina dizolvată în puţină apă. Această procedură are un efect
antimicrobian şi stimulent imunitar rapid, fiind recomandată şi în
faringită, traheită, faringo-amigdalită etc.
Negii - o bucăţică de răşină se pune pe locul afectat şi se acoperă
cu un plasture care să o fixeze. Răşina se ţine 24 de ore, după care se
schimbă, tratamentul făcându-se 7 zile la rând.
Rănile - se cicatrizează mult mai repede şi fără urme, dacă se
tratează cu tinctură de răşină. Aceasta se aplică folosind un tampon de
vată, cu care se înmoaie locul afectat, curăţat bine în prealabil.
Arsurile - atunci când sunt de gravitate mică, se tratează cu
unguentul de răşină, a cărui reţetă am prezentat-o anterior. Arsurile de
gravitate mai mare se tratează într-o primă fază cu tinctură de răşină,
pentru a preveni infecţia, după mai multe zile folosindu-se unguentul.
Eczemele infecţioase uscate - se tratează cu comprese cu
tinctură de răşină, care se ţin vreme de un sfert de oră, pentru a înmuia
tegumentele, după care se lasă să se usuce, iar deasupra se pune o
pelicula de ulei de răşină. Acelaşi tratament se aplică în cazul
contuziilor (vânătăilor), efecte mai bune obţinandu-se prin utilizarea
unguentului în locul uleiului.

Precauţii şi contraindicaţii

La anumite persoane, răşina poate provoca reacţii alergice, atât
administrată intern, cât şi în contact cu pielea. Din acest motiv, înainte
de a începe un tratament cu acest produs, este necesar să facem un test,
administrând intern sau aplicând pe piele câteva picături de tinctură şi
văzând care este reacţia. Dacă apar senzaţii neplăcute de iritaţie,
inflamaţie, dacă se declanşează catar respirator sau apare înroşirea
pielii, nu va fi făcut tratament cu răşina. Răşina dizolvă substanţa din
care este alcătuită dantura, motiv pentru care nu se administrează pe
cale bucală decât sub formă de tinctură.



Read more....

10 sfaturi pentru a slabi fara regim

Cu toti stim de existenta regimurilor alimentare ca te ajuta sa slabesti rapid, insa, acestea te lasa flamand si lipsit de putere. Cea mai buna metoda de a slabi si a va mentine greutatea este de slabi treptat. Specialistii sustin ca poti face acest lucru fara fi nevoie de un regim, doar prin cateva schimbari in viata de zi cu zi.

1. Mancati zilnic micul-dejun. Acesta este un obicei comun in randul persoanelor care au slabit si au reusit sa isi mentina greutatea. Foarte multe persoane cred ca a sari peste micul-dejun le ajuta sa scape de calorii, dar, in realitate acestea ajung sa manance mult mai mult in cursul zilei. Pentru micul-dejun este recomandat un castron cu cereale si fructe sau produse alimentare cu continut scazut de calorii.

2. Nu mai intrati in bucatarie seara. Stabiliti o ora incepand cu care sa nu mai mancati; astfel veti evita "gustarile" din timpul serii. Beti o cana cu ceai, mancati o bomboana sau un iaurt daca aveti pofta de ceva dulce dupa masa. Apoi spalati-va pe dinti pentru a nu fi tentati sa mai mancati si altceva.

3. Alegeti cu grija bauturile. Bauturile cu adaos de zahar sau indulcitor contribuie la cresterea valorilor calorice si nu reduce foamea, asa cum o fac mancarurile solide. Potoliti-va setea cu apa (sau apa cu lamaie), lapte degresat sau sucuri de fructe 100% naturale. Daca va incearca o senzatie de foame intre mese incercati ca consumati un pahar de suc de legume. Daca obisnuiti sa consumati un pahar de vin sau un cocktail seara, incercati sa limitati consumul de alcool la zilele de week-end, astfel veti reduce consumul caloric.

4. Consumati legume si fructe. Consumul ridicat de legume si fructe este deseori umbrit de consumul de mancaruri cu continut caloric foarte ridicat. Incercati ca primul fel de mancare sa fie o salata sau o portie de supa. Aprovizionat-va cu fructe si legume si consumati la fiecare masa. Astfel, va veti imbogati dieta cu vitamine, minerale, fitonutrienti, fibre si nu veti mai fi tentati sa consumati dulciuri sau alte produse cu foarte multe calorii.

5. Consumati cereale. Substituind cerealele integrale cu cereale rafinate precum paine alba, prajituri, biscuiti si covrigi, beneficiati de fibra si va veti satura mult mai repede ceea ce va va determina sa mancati in proportii rezonabile.

6. Controlati spatiul din jur. Controlarea spatiului din jur, de la dotarea bucatariei cu alimente sanatoase pana la alegrea restaurantului potrivit, reprezinta o medota buna de a scadea consumul de calorii.

7. Consumati portii mici. Daca ati redus cu doar 10-20% portia de mancare, nu veti pierde in greutate. Majoritatea portiilor de mancare servite atat la restaurant cat si acasa sunt mult mai mari decat este necesar. Pentru a reduce portiile de mancare folositi castroane, farfurii si pahare mai mici.

8. Faceti mai multa miscare. Pe parcursul zilei faceti tot ce puteti pentru a fi mai activi: urcati si coborati pe scari (evitati folosirea scarilor rulante sau a liftului), mergeti pe jos cat se poate de mult, faceti jogging si cateva exercitii usoare care nu necesita deplasarea la sala.

9. Consumati proteine. Adaugarea proteinelor fara grasimi la fiecare masa va ajuta sa va simtiti satul si va impiedica sa mancati mai mult decat va este necesar. Consumati iaurt, nuci, unt de arahide, oua sau fasole. De asemnea, specialistii recomanda mese scurte si dese (la un interval de 3-4 ore), pentru a va mentine glicemia la un nivel normal.

10. Consumati produse fara grasime. Folositi variantele fara grasime (light) a sosurilor pentru salate, a maionezei si a altor produse. Ca substituenti folositi: mustarul in locul maionezei la sandwichuri, laptele degresat in loc de frisca la cafea, un pic de otet la salate in loc de sosuri cu continut caloric ridicat.


Read more....

Frunzele de telina


În medicina chineză se spune ca nu există aliment mai eficient pentru întinerirea corpului şi a minţii ca frunzele de ţelină. Ele dau vioiciune, calmează „focul interior” care mistuie resursele vitale, dau vigoare trupului şi, nu în ultimul rând, retrezesc virilitatea şi erotismul.Aceeaşi părere o aveau şi medicii greci şi romani, care puneau frunze proaspete de ţelină în vin, pentru mărirea puterii fizice şi a capacităţii de procreare. Vindecătorii populari romani foloseau ţelina verde ca pe un mic panaceu, util copiilor (pentru a-i face să crească repede şi a-i feri de boli), adulţilor (contra bolilor de rărunchi şi a oboselii), bătrânilor (contra reumatismului, senilităţii şi a altor neajunsuri). Deopotrivă aliment şi medicament, frunzele de ţelină au o serie de proprietăţi terapeutice remarcabile, recunoscute şi de medicina modernă, după cum vom afla în continuare.
Ţelina şi bolile de piele
Frunzele de ţelină sunt un excelent diuretic şi depurativ, precum şi
un fin reglator hormonal, întrunind multe din calităţile necesare tratării unor boli de piele cu o cauzalitate complexă, cum ar fi: psoriazisul,
sclerodermia, vitiligo, anumite forme de acnee, dermatozele alergice. Se
ţin cure de 2-3 săptămâni, timp în care se consumă la fiecare masă salate
asezonate cu ţelină verde din belşug.
Ţelina şi bolile cauzate de intoxicaţii
Zece-cincisprezece linguri de suc de ţelină consumate zilnic, în cure
de două săptămâni, sunt un excelent depurativ de primăvară, care
accelerează puternic procesul de eliminare a substanţelor toxice din
corp. Acest tratament este indicat în mod special persoanelor care
lucrează într-un mediu poluat, celor care au consumat sau consumă
carne, alimente cu aditivi alimentari, tutun sau medicamente de sinteză
cu efecte adverse puternice.
Ţelina şi echilibrul hormonal la femei
Studii făcute în China, Japonia, Rusia au pus în evidenta faptul că o
dietă în care se consumă multe legume şi zarzavaturi proaspete, în
special ţelină, în cantităţi mari prelungeşte tinereţea biologică a femeii,
combate foarte eficient dismenoreea şi infertilitatea. Sucul de ţelină este
un puternic remediu contra menopauzei premature, precum şi contra
tulburărilor care apar la debutul climaxului.
Ţelina şi potenţa
Nu există în medicina populară românească un remediu sexual mai
răspândit ca sucul proaspăt de ţelină. Putini ştiu însă că cel mai eficient
nu este sucul obţinut din rădăcină, ci din frunze. Din acesta se consumă
câte o jumătate de pahar pe zi, în cure de 3-4 săptămâni.
Ţelina şi reumatismul
Salatele cu multă ţelină tăiată mărunt sunt un excelent preventiv şi
adjuvant în tratamentul reumatismului şi al gutei. Ele au efect
antiinflamator, depurativ şi chiar uşor calmant pentru durere. Extern, se
face următorul tratament contra reumatismului: frunzele de ţelină
opărite cu apă clocotită se lasă să se răcească un pic şi se pun pe
articulaţiile dureroase, se învelesc cu un celofan şi pe deasupra cu o
ţesătură de lână. Se ţine această cataplasmă vreme de două ore. Este un
tratament valabil şi în vitiligo şi în cancerul de piele.


Read more....
Blog Widget by LinkWithin