Crema antireumatica "Puterea Calului"

GENŢIANA (Gentiana cruciata)

Numele îi vine din Antichitate, de la Gentius, regele Iliriei, care a
descoperit şi a menţionat pentru prima oară într-un tratat această plantă
medicinală. De mai bine de două mii de ani, genţiana este folosită în
toata Europa ca tonic amar, ca anti-toxic şi stimulent al funcţiilor
ficatului. În medicina populară românească, ocupă un loc de cinste,
fiind denumită de către vindecătorii populari din nordul ţării „căpitanul
buruienilor de leac”. Este folosită ca tonic digestiv şi al întregului
organism, precum şi ca remediu împotriva diferitelor otrăviri. Are
tulpinile lungi, de până la jumătate de metru, şi arcuite, flori superbe -
albastru-mov, rădăcinile sunt lungi ca nişte fire şi extrem de amare,
motiv pentru care planta mai este numită la noi şi fierea-pământului. Se
recoltează la fel ca şi cerenţelul, în noiembrie, prin dezgropare. Uscarea
şi condiţionarea rădăcinii acestei plante se face întocmai ca şi la
cerenţel.
Iată în continuare câteva utilizări terapeutice ale genţianei:
Crize biliare, dischinezie biliară, prevenirea litiazei biliare -
se administrează rădăcina de genţiană sub formă de tinctură, din care se
ia câte o linguriţă, diluată într-un sfert de pahar de apă, de 3-4 ori pe zi.
Cele mai bune momente pentru administrare sunt dimineaţa, imediat
după trezire, şi cu un sfert de oră înaintea meselor principale.
Boli de ficat - rădăcina de genţiană are efecte tonice hepatice,
adică stimulează funcţia şi ajută la regenerarea celulei hepatice, inhibă -
conform unor studii recente - dezvoltarea virusurilor care afectează
ficatul. Se administrează contra hepatitei cronice şi acute, contra
sechelelor post-hepatice. De regulă, se administrează sub formă de
pulbere, din care se ia o jumătate de linguriţă de 3-4 ori pe zi, în cure de
6-12 săptămâni.
Balonare, dispepsie, constipaţie atonă - rădăcina acestei plante
excepţionale conţine un principiu activ numit amarogentina, care este
considerată cea mai amară substanţă din lume. Ea stimulează foarte
puternic secreţia şi eliberarea sucurilor gastrice şi a bilei necesare
procesului de digestie, stimulează peristaltismul, eliminând majoritatea
tulburărilor digestive. Se fac cure de câte 3-6 săptămâni cu macerat la
rece de genţiană, din care se ia câte un sfert de pahar de patru ori pe zi,
de preferinţă cu un sfert de oră înainte de masă.
Indigestii frecvente, gastrita hipo-acidă - un studiu german
condus de dr. Franz Goetzl a arătat ca tinctura de genţiană măreşte
simţitor puterea de digestie şi elimină senzaţia de greutate în stomac sau
de greaţă de dinainte şi de după masă. Se administrează o linguriţă de
tinctură de genţiană diluată în puţină apă, cu 10-15 minute înainte de
fiecare masă.
Lipsa poftei de mâncare la copii - se pun 10-15 picături de
tinctură de genţiană într-o linguriţă de miere şi se administrează cu un
sfert de oră - douazeci de minute înainte de a mânca. Acest remediu
simplu va declanşa prompt o poftă de mâncare sănătoasă.
Hipotiroidie şi tulburări conexe - se administrează ca adjuvant
în tratamentul acestei afecţiuni tinctură de genţiană, câte o linguriţă de
patru ori pe zi, în cure de trei luni, cu 15-30 de zile de pauză. Are
puternice efecte de stimulare a metabolismului şi favorizează - se pare -
secreţia normală de hormoni tiroidieni.

O APLICAŢIE EXTERNĂ:

Leziuni ale pielii cu risc de malignizare - se pun zilnic cataplasme
cu rădăcină de genţiană preparate astfel: se ia pulberea de rădăcină şi se
pune într-un vas în care se adaugă progresiv apă călduţă, amestecând
încontinuu, până se formează o pastă. Se înveleşte în tifon şi se aplică
pe locul afectat, unde se ţine vreme de 1-3 ore.

Medicina magică: rădăcina de genţiană împreună cu cea de
angelică scot - se spune - răul din trup şi din suflet. Despre Pintea
Viteazu se spunea că purta mereu cu el o ploscă umplută cu plămădeala
celor două rădăcini, pe care o folosea contra „răului la inimă”. Se
credea, chiar, că rădăcina de genţiană administrată nouă sau şapte zile la
rând are proprietăţi exorcizante, scoţând demonii care produc feluritele
boli, precum şi orice rău din trup.

Modul de preparare al rădăcinilor

Maceratul la rece

Se pun două linguriţe de pulbere de rădăcini (obţinută prin
măcinarea cu râşniţa electrică de cafea) într-un pahar (200 ml) de apă şi
se lasă vreme de 8-10 ore la temperatura camerei, după care se
strecoară. Se consumă 1-3 pahare pe zi din acest macerat, întotdeauna
pe stomacul gol, cu minimum 15 minute înainte de masă. În funcţie de
afecţiunea tratată, cura cu astfel de macerate din flori durează 3-6
săptămâni.

Infuzia combinată

Se pun două linguriţe de pulbere de rădăcină într-un pahar de apă şi
se lasă să macereze vreme de 6-8 ore la temperatura camerei, după care
se strecoară. Extractul obţinut se pune deoparte, iar planta ramasă după
filtrare se opăreşte cu încă un pahar de apă, după care se lasă să se
răcească. În final, se combină cele două extracte, iar preparatul obţinut
se va administra pe parcursul unei zile.

Tinctura

Se pun într-un borcan douăzeci de linguri de pulbere de rădăcină,
care se acoperă cu alcool alimentar de 50 de grade, amestecând
încontinuu. Când întreaga masă de pulbere a fost acoperită, rămânând
deasupra un strat de alcool de două degete, se închide borcanul ermetic
şi se lasă conţinutul la macerat vreme de 12 zile, după care se strecoară.
Extractul obţinut se pune în sticluţe mici, închise la culoare, şi se
păstrează vreme de maximum 2 ani. Se administrează de regulă o
linguriţă de 4 ori pe zi, în tratamente de 1-3 luni.


Read more....

CERENTELUL

Trecem pe lângă el de zeci de ori, fără să ştim că este o plantă
medicinală, şi încă una de prim rang. Cerenţelul are nişte flori mici,
galbene, cu cinci petale, este înalt de nici jumătate de metru, iar frunzele
sale sunt dinţate. Rădăcina este puternică, perenă (dormitează iarna în
pământ, reînviind odată cu primăvara) şi - foarte interesant - are un
miros care aduce aminte de cuişoare, datorită unei substanţe volatile pe
care o secretă ambele specii. Este extrem de răspândit, crescând în masă
la adăpostul umbros al pădurii, dar şi pe marginile de drumuri, pe lângă
casă ori pe locurile virane. Se culege de la el rădăcina (rizomul), care se
scoate toamna, în noiembrie, când are maximum de principii active.
Rizomii se dezgroapă, se spală rapid în curent de apă rece, se despică în
două sau în patru şi se usucă în strat subţire, în locuri lipsite de
umiditate şi bine aerisite. Atunci când rădăcinile capătă o consistenţă
lemnoasă şi devin casante, rupându-se cu un pocnet sec, procesul uscării
s-a incheiat. Rizomii de cerenţel se păstrează în săculeţi de hârtie, în
locuri curate şi lipsite de umiditate. Iată, în continuare, şi câteva utilizări
terapeutice ale lor.

APLICAŢII INTERNE

Faringita, amigdalita, bronşita cronică - se ia de trei ori pe zi
câte o jumătate de linguriţă rasă de pulbere de cerenţel. Tratamentul durează minimum 2 săptămâni în bolile acute şi 6 săptămâni în cele
cronice, având efecte puternic antibiotice, astringente (reduce catarul) şi
tonice.
Depresie psihică, melancolie, astenie fizică şi psihică - zilnic se
administrează două căni de infuzie combinată de cerenţel. Se fac cure de
şase săptămâni, cu două săptămâni de pauză. Cerenţelul este un
stimulent blând, dar puternic al sistemului nervos central, iar aceste cure
au o intensă acţiune tonică psihică, favorizând recăpătarea tonusului
interior şi a bunei dispoziţii.
Infecţii intestinale, dizenterie (adjuvant), diaree - se iau patru
linguri de pulbere de rădăcină de cerenţel pe zi, până la eliminarea
afecţiunii. Rădăcina de cerenţel are efecte antibacteriene, este un
astringent excelent şi, în plus, ajută la menţinerea vitalităţii pacientului.
Atunci când diareea sau dizenteria este însoţită şi de o puternică
deshidratare, se face o infuzie combinată din cerenţel şi coada-racului
(Potentilla anserina), în părţi egale (1 linguriţă din fiecare la o cană de
apă), din care se beau 3-4 căni pe zi.
Boala canceroasă - se administrează câte o jumătate de linguriţă
de pulbere sau jumătate de pahar de infuzie combinată de cerenţel, cu
treizeci de minute înainte de masă. Această plantă este foarte utilă ca
adjuvant în cancer, eliminând anumite tulburări conexe cu el. Astfel,
cerenţelul ajută la recăpătarea apetitului alimentar, amplifică procesele
de asimilaţie, oprind scăderea în greutate, împiedică apariţia
deranjamentelor intestinale (la care sunt predispuşi mai ales cei care ţin
regimuri de crudităţi). În plus, ajută la menţinerea tonusului fizic şi, mai
ales, psihic - element de maximă importanţă la bolnavii de cancer.
Hemoragie uterină, adjuvant în hemoragiile interne - se ia o
doza de şoc de 2-3 linguriţe de pulbere de cerenţel, după care se
continuă cu administrarea a câte o linguriţă de pulbere de patru ori pe zi,
vreme de 4-5 zile. Cerenţelul reduce sângerarile prin micşorarea
calibrului vaselor sanguine, ajută la combaterea anemiei produse de
hemoragii, menţine tonusul fizic, eliminând într-o mare măsură senzaţia
de slăbiciune care apare după hemoragii.

APLICAŢII EXTERNE

Afte bucale, gingivite, stomatite - se fac de 3-4 ori pe zi clătiri
ale gurii cu infuzie combinată de cerenţel. Tratamentul durează 6-12 zile
şi are o acţiune antiinfecţioasă, cicatrizantăa şi regenerativăa epitelialăa.
Dureri de dinţi - se pune pe dinte un tampon de vată impregnat
cu tinctură de cerenţel, care se ţine vreme de cinci minute. Are efecte
anestezice, eliminând pentru o perioada de 15-30 de minute durerea.
Dureri musculare - se face un masaj uşor al zonei afectate cu
tinctură de cerenţel, vreme de 10 minute, după care se aplică alifie de
arnică sau de tătăneasă.
Medicina populară: despre cerenţel se spune că îi ajută să îşi
recapete puterile pe cei care au fost multă vreme bolnavi, pe cei care au
fost deocheaţi sau care sunt sub influenţa unui farmec sau al unui
blestem. Tot despre cerenţel se spunea că „ajută omul să-şi recapete
tăria, atât cea trupească, cât şi cea sufletească”. De aceea, vracii îl
dădeau ca fiertură sau plămădit în rachiu, pentru toate beteşugurile care
slăbeau trupul şi sufletul. Chiar pentru întărirea oaselor se dădea
cerenţel vreme de şapte săptămâni la rând, împreună cu rădăcina de
fierea-pământului (genţiana) şi iarba de coada-şoricelului.



Read more....

FRUNZELE DE MĂCRIŞ (Rumex acetosa)

Cu frunzele sale acrişoare şi înviorătoare, adevărat elixir pentru
persoanele astenice sau cu lipsă de apetit de viaţă, măcrişul este
remediul ideal pentru a ne trezi din amorţeala sfârşitului sezonului rece.
Ele stimulează digestia, au efecte detoxifiante, neutralizează otrăvurile
preluate din mediul înconjurător tot mai poluat. Se folosesc cu succes
pentru tratarea următoarelor afecţiuni:
Intoxicaţii cu mercur, plumb şi alte metale grele - se consumă o
salată obţinută dîntr-o mână de frunze proaspete cu jumătate de oră
înaintea mesei principale, de prânz. De regulă, o cură durează
paisprezece zile, iar în cazul persoanelor intoxicate cronic se reia de
cinci-şase ori.
Indigestie, inapetenţă - se mestecă câteva frunze proaspete de
măcriş înainte de masă. Principiile active din măcriş stimulează
producţia de sucuri gastrice, amplifică uşor apetitul şi măresc puterea de
digestie.
Senzaţie de vomă, migrenă - se iau 1-2 linguri de suc de măcriş la
intervale de o oră-două. La persoanele la care aceste probleme apar pe
fondul unor tulburări hepato-biliare, sucul de măcriş se amestecă în
proporţii egale cu cel de păpădie şi se administrează în acelaşi mod.
Alergie, eczeme alergice - se face o cură cu frunze de măcriş, o
mână pe zi, consumate ca atare sau sub formă de salată. Se consumă pe
stomacul gol, vreme de paisprezece zile, cu o pauză de patru-cinci zile,
după care se poate relua.
Pareze ale nervilor periferici, adjuvant în hemiplegie - se bea suc
de măcriş, un sfert de pahar dimineaţa şi un sfert de pahar seara, înainte
de culcare. Tratamentul se face în serii succesive, vreme de două
săptămâni, cu o săptămână de pauză.
IMPORTANT
Raţia maximă zilnică de frunze de măcriş este de 70-100 de grame
pentru un adult, peste această doză putând apărea fenomene de
demineralizare, tulburări digestive, ameţeli, tulburări nervoase.


Read more....

FRUNZELE DE PĂPĂDIE (Taraxacum officinalis)

Fără doar şi poate sunt cel mai puternic detoxifiant dintre frunzele
de primăvară. Gustul lor, pregnant amărui, le recomandă ca un excelent drenor pentru ficat şi vezica biliară, ele având în acelaşi timp efecte
laxative, diuretice şi depurative puternice.
Hepatita virală de tip A, B şi C - sucul de frunze de păpădie are
efecte miraculoase în toate bolile de ficat. Se consumă câte o jumătate
de pahar dimineaţa şi seara, pe stomacul gol. Tratamentul durează 2-3
luni şi se combină cu o alimentaţie strict vegetariană, fără prăjeli şi
alimente cu aditivi sintetici.
Efecte antivirale şi stimulente imunitare
foarte puternice are combinaţia de suc de păpădie cu suc din frunze de
pătrunjel, în proporţii egale - se beau două pahare pe zi.
Dischinezie biliară - se consumă salata de frunze de păpădie la
mesele principale. O cură durează minimum douasprezece zile.
Diabet zaharat de tip II (inclusiv formele insulinodependente) -
un grup de americani, membri ai unei asociaţii a diabeticilor
insulinodependenţi, au realizat pe ei înşişi un experiment tulburător.
Vreme de mai multe luni, au consumat frunze de păpădie, înainte şi
după fiecare masă, sub formă de salată sau ca atare. După o lună,
majoritatea lor a trebuit să-şi reducă la jumătate doza de insulină, pentru
ca după trei luni, unii dintre ei să renunţe practic la aceasta, precum şi la
orice altă medicaţie de sinteză. În timpul curei, ei au consumat 100-150
g de frunze crude de păpădie, fără nici un fel de alt adaos. După un an
de la tratamentul intensiv cu păpădie, în condiţiile unui regim cu raţia de
hidraţi de carbon riguros calculată şi al repetării curei la 1-2 luni,
rezultatele au rămas stabile.
Constipaţie (mai ales la persoanele obligate la un trai sedentar) - se
bea dimineaţa un pahar de suc de păpădie, obţinut prin metoda descrisă
în caseta acestui articol. Tratamentul se face vreme de două săptămâni la
rând.
Pentru eliminarea calculilor reno-urinari - studii de ultima oră
făcute în Statele Unite au pus în evidenţă faptul că anumite principii
active din frunzele şi rădăcina de păpădie modifică peristaltismul
(contracţiile muşchilor netezi) căilor urinare, ceea ce permite eliminarea
rapidă a calculilor de dimensiuni mici. Pentru a obţine acest efect, se
consumă trei pahare de suc de frunze de păpădie pe zi, pe stomacul gol,
preferabil la intervale scurte unul după celalalt. O cură durează cinci-
şapte zile, iar la nevoie se poate relua.
Acnee (mai ales la persoanele constipate) - se face o cură cu suc,
din care se beau un pahar dimineaţa şi unul seara, pe nemâncate. Cura
durează trei săptămâni şi se asociază cu un regim vegetarian, cu multe
crudităţi.


Read more....

FRUNZELE DE LOBODĂ (Atriplex hortensis)

Le cunoaştem mai ales ca ingredient pentru ciorbe, însă folosite în
stare crudă, ca salată sau suc, au efecte terapeutice mult mai puternice.
În medicina populară românească, cele trei varietăţi de lobodă
cunoscute (cu frunze roşii, verzi şi galbene) erau frecvent folosite
primăvara, pentru rezolvarea celor mai diverse probleme de sănătate.
Iată câteva dintre indicaţiile lor terapeutice:
Chisturi ovariene şi mamare apărute pe fondul dezechilibrului
hormonal - se face o cură de douăzeci şi opt de zile cu suc de frunze de
lobodă. Se bea o jumătate de pahar, de trei ori pe zi, pe nemâncate.
Tratamentul este bine să se înceapa atunci când luna este în descreştere.
Acnee, boli de piele în general - se consumă salate de frunze de
lobodă şi de păpădie, câte 2-3 porţii pe zi. O cură durează minimum
două săptămâni (o lună la persoanele cu boli cronice).
Adjuvant în bronşită şi astm - se mestecă frunze proaspete de
lobodă, bine spălate în prealabil. Părţile aeriene ale lobodei au efecte
antiinflamatoare, emoliente şi antiinfecţioase asupra căilor respiratorii
superioare. De asemenea, frunzele acestei plante scad febra.
Alergie - în perioadele de sensibilitate maximă, se consumă salate
din frunze proaspete de lobodă. Efecte mai puternice se obţin dacă se
adaugă frunze de păpădie şi de măcriş.
Dureri abdominale, probleme digestive la femeile însărcinate -
frunzele proaspete de lobodă se toacă mărunt, se amestecă cu miere şi se
aplică pe abdomen. Se acoperă cu o folie de plastic, peste care se aplică
o bucăţică de material de lână şi se ţine minimum o oră.


Read more....

FRUNZELE DE RIDICHE DE LUNĂ (Raphanus sativus)

Sunt arareori folosite în alimentaţie, pentru că foarte puţini oameni
ştiu că frunzele de ridiche au efecte vitaminizante şi remineralizante
mult mai puternice decât rădăcinile roşii şi apetisante. Ele conţin
vitaminele A, B1, B2 şi vitamina C, având în acelaşi timp efecte
antitoxice şi depurative puternice, mai ales în cure îndelungate. Iată
câteva dintre bolile în care este recomandată cura cu frunze de ridiche
de lună.
Avitaminoza A şi B, scorbut - se consumă salată de frunze de
ridichi de lună, câte două-trei porţii pe zi, înainte de mesele principale.
După o cură de 1-2 săptămâni, anumite simptome specifice
avitaminozelor de primăvară, cum ar fi sângerările gingiilor, astenia,
tulburările de ritm cardiac ori somnolenţă, dispar.
Intoxicaţie medicamentoasă - cura de o lună cu salată preparată
din frunze şi rădăcini proaspete de ridichi de lună este un excepţional
detoxifiant pentru întreg organismul. Ea ajută la refacerea florei
intestinale normale, protejează stomacul, elimină o bună parte din bolile
infecţioase care apar atunci când sistemul imunitar este slăbit de
administrarea abuzivă de medicamente. Acest tratament este recomandat
mai ales persoanelor care au luat vreme îndelungată medicamente de
sinteză cu efecte antibiotice, antiinflamatoare (mai ales corticoizi),
tranchilizante.
Hiperexcitabilitate nervoasă şi sexuală - se consumă salată din
frunze, 3-4 porţii pe zi, pe stomacul gol. Dacă rădăcinile de ridiche au
efecte stimulente nervoase şi uşor afrodiziace, frunzele sunt, dimpotrivă,
calmante uşoare şi anafrodiziace. Pentru un efect mai puternic, se
recomandă salatele din frunze de ridiche şi frunze de salată verde,
asezonate cu ulei de dovleac şi zeamă de lămâie, fără sare.
Boli hepatice şi biliare - se consumă suc de frunze de ridiche
(obţinut printr-una din metodele prezentate), câte 1 pahar de 2 ori pe zi.
Are efecte tonice hepatice, stimulează peristaltismul, fiind un remediu
blând şi uşor pentru persoanele cu astfel de probleme. Durata minimă a
unei cure este de 12 zile.


Read more....
Blog Widget by LinkWithin