Crema antireumatica "Puterea Calului"

Se afișează postările cu eticheta hipertensiune arteriala. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta hipertensiune arteriala. Afișați toate postările

Para - fructul sperantei


Sunt printre primele fructe cultivate pe pământ. Mai întâi, perii au crescut spontan la poalele munţilor Himalaya, în urmă cu 6000 de ani.
Apoi au fost cultivaţi şi a început răspândirea lor gradată în Asia şi pe continentul european, având un loc privilegiat în grădinile regale din întreaga lume. Se spunea despre pere că aduc în sufletul fiinţei umane blândetea şi iertarea, fiind recomandate în alimentaţia persoanelor cu porniri colerice, care se enervează foarte uşor. Plinius considera că perele sunt fructele speranţei, care readuc optimismul şi favorizează pornirile generoase.
Despre valoarea terapeutică a acestor fructe nu s-a ştiut multă vreme
mai nimic. Studii recente au arătat, însă, ca perele se disting prin câteva
calităţi vindecătoare, rar întâlnite la alte alimente, fiind excepţionale în
tratarea afecţiunilor renale şi urinare, a bolilor cardio-vasculare, precum
şi în intoxicaţii şi în bolile care apar pe fondul deficienţelor imunitare.
Colita de putrefacţie - este eliminată într-o săptămână cu
următorul tratament: înaintea fiecăreia dintre cele trei mese principale se
consumă câte o jumătate de kilogram de pere proaspete. Regimul
alimentar în această perioadă şi 2 luni după tratament va fi exclusiv
lacto-vegetarian, fără nici un fel de carne, fără ouă, fără majoritatea
lactatelor (se pot consumă doar unt, smântână de fermentaţie şi iaurt).
Anemia (inclusiv cea care apare la copii) - se consumă zilnic
minimum un kilogram de pere, ca atare sau sub formă de nectar. Perele,
pe lângă faptul că sunt destul de bogate în fier, stimulează hematopoeza,
adică procesul de formare a globulelor roşii.
Infecţii asociate cu febra, deficienţe imunitare - se face o cură
de 1-2 săptămâni cu nectar de pere, din care se consumă minimum un litru pe zi. Aceste fructe favorizează producţia de celule cu rol imunitar,
ameliorează stările febrile, hrănesc organismul, ajutându-l să lupte cu
boala.
Hipertensiune, aritmie cardiacă, boli cardio-vasculare în general - studii recente au arătat ca un consum ridicat de polifenoli
(substanţe organice prezente mai ales în fructe) din surse naturale este în
strânsă legătură cu un risc mult mai scăzut de apariţie a bolilor cardio-
vasculare. Perele şi piersicile sunt cele mai bogate în aceste substanţe
naturale, mai ales când nu sunt tratate cu pesticide. Mai ales persoanele
cu predispoziţie spre această categorie de afecţiuni, sau la care bolile
cardio-vasculare sunt deja instalate, ar trebui să consume în timpul
toamnei mari cantităţi din aceste fructe, în special pere, netratate chimic.
Litiaza renală (mai ales cu uraţi) - se consumă zilnic, vreme de
2-3 săptămâni, câte 1-2 litri de suc de pere pe zi. Acest remediu nu
numai că dizolvă şi mărunţeşte pietrele, ci şi favorizează eliminarea lor
promptă, prin marirea diurezei. De altfel, perele sunt un excelent
stimulent al activităţii rinichilor, fiind folosite şi în scop profilactic,
împotriva litiazelor de orice fel.


Read more....

Boli ce pot fi vindecate prin tratamentul cu urzica

Alergie, boli autoimune - se consumă zilnic 2 pahare de suc de
urzică, pe stomacul gol, înainte de mesele principale. Acest suc are o
acţiune puternic depurativă, reglează activitatea imunitară şi are efect
antiinflamator. O cură durează minimum 21 de zile, cu 5 zile pauză,
după care se poate relua. În afara sezonului se consumă siropul de
urzică: 4-5 linguriţe pe zi, în cure de 1-2 luni.
Adenom de prostată, prostatita - se ia câte o linguriţă de
tinctură de rădăcina de urzică, de patru ori pe zi. Suplimentar, se bea suc
de urzică (obţinut însă nu doar din frunze, ci şi din rădăcini), câte un
pahar pe zi. Tratamentul durează minimum o lună, iar efectele sunt
spectaculoase, pentru că urzica acţionează nu doar ca antiinflamator şi
antitumoral, ci are şi efecte de reglare hormonală foarte bune, acţionând
asupra cauzei bolii.
Anemie, demineralizare - se consumă 1-2 pahare de suc de
urzică pe zi. Simultan, se consumă urzici fierte (gătite), câte un castron
pe zi minimum, pentru un aport masiv de minerale. De regulă, o cură de
remineralizare cu suc şi fiertura de urzici durează două săptămâni.
Efectele sunt mult mai puternice dacă se consumă şi 1-2 gălbenuşuri
crude pe zi.
Ciclu menstrual neregulat sau cu sângerari abundente - se
consumă suc de urzici, două pahare pe zi, în cure de câte trei săptămâni,
cu o săptămână de pauză. Frunzele de urzică sunt antihemoragice şi
antiinflamatoare, iar pe termen lung au efecte reglatoare endocrine
foarte bune. Sunt recomandate la femei şi pentru bolile de piele (cum ar
fi acneea sau anumite eczeme) care apar pe fondul dereglărilor
hormonale.
Boli de rinichi cronicizate, adjuvant în insuficienţa renală - se
consumă câte un pahar de suc de urzică pe zi, dimineaţa, imediat după
trezire. Tratamentul se menţine 20-30 de zile şi are efecte diuretice şi
regenerative asupra epiteliului renal.
Hipertensiune - se bea înainte de mesele principale câte o
jumătate de pahar de suc de urzică. Pe lângă efectele de reglare a
tensiunii arteriale, extractul apos de urzică are un efect protector asupra
vaselor de sânge, împiedică sclerozarea şi rigidizarea acestora.
Căderea părului, calviţie (chelie) - este ştiut că fiertura de
frunze de urzică pusă în ultima clătire la spălarea pe cap face ca părul să
crească sănătos şi frumos. Recent, oamenii de ştiinţă au observat că, la
rândul său, rădăcina de urzică luată de dată această intern încetineşte sau
opreşte procesele hormonale care duc la degradarea şi căderea firelor de
par odată cu vârsta. Se fac tratamente de câte 60 de zile, timp în care se
administrează câte o jumătate de linguriţă de pulbere de rădăcină de 3-4
ori pe zi, pe stomacul gol.
O observaţie importantă
S-a constatat că frunzele şi rădăcina de urzică au efecte destul de
diferite, aşa încât este necesară utilizarea lor separată, pentru tratarea
anumitor categorii de afecţiuni. Astfel, rădăcinile luate intern sunt foarte
bune reglatoare ale activităţii hormonale la bărbaţi, favorizează
regenerarea firului de păr şi a epiteliilor, au efecte imunomodulatoare şi
anticancerigene. În schimb, frunzele sunt foarte bune antihemoragice şi
antiinflamatoare, conţin multe minerale, au un efect depurativ, reglator
al tensiunii şi diuretic puternic.

Leacuri populare cu urzică

Contra reumatismului - frunzele de urzică proaspăt culese sunt
aplicate direct pe articulaţia afectată, legându-se împrejur un bandaj de
tifon şi lăsându-se să stea 5-15 minute. Imediat va apărea o reacţie
iritativă locală puternică (urzicarea), care va pune sângele în mişcare, va
produce o încălzire a întregii zone şi va determina schimbarea
metabolismului local. Nu sunt exact cunoscute procesele care se
desfăşoară atunci când ne urzicăm voluntar, cert este însă că, în urma
aplicării repetate a acestei proceduri de medicină populară, articulaţiile
se dezumflă şi se elasticizează, durerile se estompează şi este oprită
evoluţia reumatismului.
Pentru tratarea durerilor de spate (nevralgia sciatică) - se bate cu
tulpini de urzica proaspăt culeasă pielea de pe zona dureroasă a spatelui,
vreme de 5-10 minute. Apoi se înveleşte zona tratată cu o ţesătură foarte
călduroasă şi cât mai fină (ca să nu irite şi mai tare) din fire naturale.
Pacientul va rămâne culcat pe burtă şi învelit vreme de 30 de minute,
după care se va face o frecţie uşoară cu ulei de floarea-soarelui.
Cei cu circulaţia periferică slabă, care au mâinile şi picioarele mai
tot timpul reci, se vor urzica uşor, vreme de 5-10 minute, pe pielea de pe
zona labelor picioarelor şi a mâinilor. Această procedură, la fel ca şi cele
anterioare, este contraindicată în cazul persoanelor cu sensibilitate
alergică foarte mare. În unele sate era obiceiul ca atunci când ieşeau
primele urzici fragede să se meargă pe ele desculţ, pentru a pune sângele
în mişcare, pentru a alunga durerile de spate şi de" rărunchi". Acest mers
peste urzici se făcea de regulă primăvara, când urzicile nu erau încă
foarte iritative.


Read more....

Cura cu leurdă




Pentru inimă şi vasele de sânge

Este o plantă ce creşte în semi-umbra pădurilor de stejar, gorun sau
fag, are frunzele de un verde închis şi un miros ca de usturoi, motiv
pentru care se mai numeşte şi usturoită. Fără îndoială, cura cu leurdă
este un panaceu pentru întregul aparat cardiovascular, aşa cum vom
vedea în continuare.

Desfăşurarea curei

Sucul de leurdă se obţine astfel: o mână de frunze proaspete se taie
foarte fin, ca zarzavatul pentru ciorbe. Se pun într-un vas de sticlă şi se
toarnă deasupra un pahar de apă călduţă, după care se lasă să macereze

la temperatura camerei, vreme de patru ore, apoi se filtrează prin tifon.
Se obţine ceva mai mult de un pahar de suc, doză care va fi consumătă
pe stomacul gol, imediat după preparare, o dată pe zi. Tratamentul
durează 12 zile, pentru prevenirea afecţiunilor cardiovasculare, şi
minimum 30 de zile, pentru bolnavii cardiaci cronici. Dacă nu puteţi
avea în fiecare zi acest suc proaspăt de leurdă, atunci recurgeţi la o cură
cu tinctură de leurdă, care se prepară în următorul mod: frunzele
proaspete de leurdă se taie cât mai fin şi se pun într-un borcan de sticlă
cu filet, până acesta se umple pe trei sferturi. Deasupra se adaugă alcool
alimentar de şaptezeci de grade, cât să le pătrundă şi să le acopere, după
care borcanul se închide ermetic. Se lasă să macereze vreme de zece
zile, la temperatura camerei, timp în care se agită conţinutul borcanului
de 2-3 ori pe zi, pentru o mai bună extragere a principiilor active. După
trecerea acestui interval de timp, se filtrează preparatul obţinut. Se
administrează câte o linguriţă de tinctură, diluată în jumătate de pahar
de apă, de 4 ori pe zi, în cure de minimum 30 de zile.

Efectele curei cu leurdă

Studii făcute în Germania şi Austria au pus în evidenţă efectele
excepţionale ale acestei plante, pentru anihilarea radicalilor liberi din
sânge, pentru împiedicarea formării cheagurilor de sânge (trombi),
pentru menţinerea elasticităţii vaselor de sânge şi reglarea tensiunii
arteriale. Are efecte reglatoare asupra ritmului cardiac şi este un tonic
bun pentru muşchiul inimii, fiind considerat de către comunitatea
ştiinţifică una din cele mai bune plante din lume pentru afecţiunile
cardiovasculare, aşa cum o arată şi indicaţiile medicale care vor urma.

Câteva recomandări terapeutice

Flebita, tromboflebita şi trombozele sunt prompt eliminate cu
ajutorul acestei plante, care are puternice efecte antiinflamatoare
vasculare, fluidifiante sanguine şi anti-agregante plachetare.
Hipertensiunea, ateroscleroza şi ischemia cardiacă, asociate cu valori
ridicate ale colesterolului, sunt puternic combătute de această cură,
pentru că leurda conţine adenozină, o substanţă care conform unor studii
recente efectuate în Germania, are un rol esenţial în reducerea
colesterolului, în împiedicarea formării trombilor, în scăderea tensiunii
arteriale. Leurda este pe termen lung adjuvantul ideal şi pentru aritmia
cardiacă sau tahicardie, fiind administrată în cure de câte 2-3 luni.
Precauţii: La persoanele cu stomac sau colon extrem de sensibil,
leurda poate provoca stări de jenă sau uşoare crampe. Mamele care
alăptează nu vor consumă leurdă, deoarece această transmite un gust
neplăcut laptelui.


Read more....

HIPERTENSIUNEA ARTERIALA

Hipertensiunea arteriala (HTA) reprezinta o crestere a valorilor tensiunii arteriale peste limita normala, bazata pe media intre cel putin 2 determinari realizate in doua sau mai multe vizite dupa screeningul initial. Valorile normale ale tensiunii arteriale au fost stabilite de catre foruri internationale pentru valoarea TA <130/80.


- istoricul familial de HTA; cresteri intermitente ale TA in trecut; afectiuni sau tratamente anterioare efectuate de pacient;
- existenta factorilor de risc: fumat, diabet zaharat, dislipidemia, istoric familial de decese premature datorate bolilor cardiovasculare;
- evaluarea stilului de viata al pacientului in aspecte privind dieta, activitatea fizica, statutul familial, profesia , nivelul de educatie;
- examenul fizic;
- investigatii de laborator.
Hipertensiunea arteriala este de doua tipuri:
esentiala (a carei cauza nu se cunoaste, fiind si cea mai frecventa) si
secundara (care are cauza cunoscuta); aceasta din urma poate fi de cauza renala, endocrina, neurologica sau alte cauze variate.Consecintele hipertensiunii au rasunet in intreg organismul: cele mai importante efecte sunt cele asupra cordului, neurologice si renale.Tratamentul isi propune sa scada mortalitatea si imbolnavirea de cauza cardiovasculara si renala, iar tensiunea arteriala sa atinga valorile tinta de 140/90 mmHg pentru populatia generala si, respectiv, 130/80 mmHg pentru cei cu diabet sau boli renale. O componenta majora a tratamentului HTA o constituie modificarea stilului de viata, la care se adauga la nevoie tratamentul farmacologic. Acesta din urma poate contine unul sau mai multe medicamente, in functie de valorile TA si bolile asociate.Hipertensiunea arteriala este o boala cronica care nu se vindeca si trebuie tratata toata viata (necesita administrarea zilnica a tratamentului medicamentos in cazul in care acesta este instituit).


Read more....
Blog Widget by LinkWithin