Crema antireumatica "Puterea Calului"

Cura cu struguri

Reteta e simpla: doua zile pe saptamana se mananca in exclusivitate 1,5 kg de struguri pe zi. Rezultatul: 1 kg mai putin la capatul saptamanii. Explicatia: fructele contin mult potasiu care elimina prisosul de apa din organism.
La capatul lunii, cand constatati efectiv ca surplusul de kilograme a disparut, oferiti-va un regal culinar, tot pe baza de... struguri: prajiti in ulei un piept de pui de 150 g, impreuna cu o jumatate de ceapa tocata si un pahar de boabe de struguri desfacute in doua si curatate de samburi. Lasati totul sa mijoteasca 5 minute sub un capac.


Read more....

10 kg in 2 luni

Principiul care sta la baza acestei cure este masura: mesele trebuie sa fie mici cantitativ, alcatuite dintr-un singur fel de aliment, succedandu-se la un interval de trei ore (minimum cinci mese pe zi) pana la ora 19.00. Intre mese, se consuma doar lichide neindulcite.

Alimente permise:

* Carne slaba de orice animal, fiarta sau la gratar, inclusiv mezeluri slabe (parizer, crenvursti, sunca slaba); * Lactate - lapte degresat, iaurt, sana, lapte batut, branza de vaci, cas, urda, telemea de vaca (slaba, desarata); * Oua fierte, tari - 2-4 pe saptamana; * Fructe; * Legume verzi, fierte sau inabusite (conopida, spanac, varza, fasole verde, dovlecei, vinete, sparanghel etc.); * Salate - de rosii, ardei, castraveti, salata verde, preparate cu ulei vegetal (15 ml); * Cartofi fierti sau copti (2-3 pe zi); * Orez fiert sau mamaliga (2-3 linguri pe zi); * Supe si ciorbe slabe - nu instant! * Ceaiuri, sucuri neindulcite, apa, apa minerala, sifon, zeama de compot si compoturi indulcite cu zaharina; * Condimente naturale - frunze de marar si patrunjel, ceapa, usturoi.

Alimente interzise:

* Alcoolul de orice fel - ingrasa la fix!; * Zaharul si mierea (cremele, inghetatele, prajiturile, gemurile, ciocolata, cacao), sosurile dulci - cresc glicemia!; * Grasimile animale (unt, untura, frisca, smantana, telemea grasa, cascaval, branza topita, carne si mezeluri grase, pestele gras) - cresc colesterolul!; * Fasolea, mazarea si lintea uscate; * Bananele, strugurii, prunele si perele dulci, nucile, alunele, fisticul, fructele zaharisite (stafide, curmale, smochine); * Painea si fainoasele (taitei, paste fainoase, biscuiti, aluaturi, sosuri cu faina), prajelile, rantasul; * Sarea si condimentele iuti - sporesc apetitul!
Exemplu: o masa poate fi compusa dintr-o bucata de carne sau de branza, dintr-un iaurt sau un fruct (150-200 g), sau supa (ciorba).


Read more....

Bitterul Suedez


A fost redescoperit în urmă cu două decenii, odată cu apariţia
extraordinarei cărţi „Sănătate din farmacia Domnului” a fitoterapeutei
de origine austriacă Maria Treben. Un remediu despre care
experimentata cunoscătoare a plantelor spunea că vindecă aproape orice
boală. Nu era departe de adevăr. Prin timp, miraculoasa tinctură - o
veritabilă „antologie” de ierburi tămăduitoare - a dovedit ca are efecte
benefice asupra sănătăţii, dobândindu-şi rapid o celebritate meritată.
Milioane de flacoane cu preţiosul elixir, în tot felul de formule şi diluţii,
au fost vândute anual pe tot mapamondul, bitterul suedez devenind între
altele şi un simbol al reînvierii tradiţiei de vindecare cu plante. Dar care
este, de fapt, originea acestui remediu? Care dintre zecile de formule
care se găsesc acum pe piaţă este cea bună? Îşi merită, oare, bitterul
celebritatea?
Originea bitterului suedez
Se pare ca această tinctură a fost descoperită în Evul Mediu de către
legendarul savant şi alchimist Theophrastus Bombastus Von
Hohenheim, zis Paracelsus, care a vrut să creeze un elixir din plante
care să prelungească tinereţea. După un succes fulminant, elixirul-
minune a căzut în uitare, fiind păstrat şi transmis din tată în fiu doar
într-o familie de medici suedezi, pe nume Samst. Se pare că elixirul de
viaţă lungă al lui Paracelsus era cu adevărat eficient, pentru că toţi
membrii respectivei familii au ajuns la vârste impresionante. Klaus
Samst, rectorul facultăţii de medicină din Uppsala, căruia i se datorează
repunerea în circulaţie a tincturii, a ajuns, de pildă, la venerabila vârstă
de 104 ani, când a murit subit, din cauza... unei căzături de pe cal.
Repopularizat prin cartea Mariei Treben, bitterul suedez şi-a dovedit din
nou eficienţa într-o serie impresionantă de boli, de la indigestii şi
migrene la boala canceroasă şi maladiile de piele greu vindecabile. Au
apărut tot felul de versiuni ale bitterului suedez, în afara celei cu 32 de
plante: cu 16 plante, cu 12 plante, cu 8 plante
Ce este de fapt bitterul suedez?Este un extract hidroalcoolic sau, altfel spus, o tinctură din plante
medicinale amare. De altfel, este uneori numit şi „aperitiv amar
suedez”. De ce amar? Pentru că plantele şi gustul amar au o importanţă
deosebită în terapia naturistă. Remediile naturale amare sunt un drenor
puternic pentru ficat şi vezica biliară, stimulează procesele de eliminare
prin amplificarea peristaltismului digestiv, activează digestia prin
sporirea secreţiei de sucuri gastrice. Din punct de vedere psiho-mental,
gustul amar este asociat dezamăgirii - o sintagmă care, analizată din
punct de vedere etimologic, înseamnă descoperirea, eliberarea de
amăgire. De aceea, în medicina holistică, remediile amare au în plan
psihologic rolul foarte interesant de a ajuta la eliminarea convingerilor
şi ideilor false, cu alte cuvinte, a amăgirilor, care conduc la boală.
Practic, nu se poate vorbi în medicina naturistă de un proces de
dezintoxicare eficient şi complet în care să nu fie folosit gustul amar. Ei
bine, diferitele variante de bitter suedez sunt o colecţie fără egal de
plante amare, cu diferite nuanţe. Astfel, acest bitter conţine plante amare
pure (genţiana, ţintaura, anghinare), amare aromatice (pelin, coada-
şoricelului, coaja de portocal amar), amare saline (cicoare, păpădie),
amare mucilaginoase (lichen de Islanda) etc. Din acest motiv, acest
elixir amar este un drenor şi detoxifiant extraordinar, ceea ce şi explică
efectele sale vindecătoare într-o gamă extrem de mare de boli.
Formula cea mai bună de bitter suedez
În ciuda popularităţii sale ca leac, nici până în prezent nu se ştie cu
precizie care este reţeta originală de bitter suedez. De fapt, anumite
componente ale sale, cum ar fi theriacul veneţian, sunt chiar formule
obţinute prin procedee alchimice, procedee care nu mai sunt cunoscute
în prezent. Există, astfel, mari probabilităţi ca astăzi să nu mai poată fi
preparat bitterul original pe care l-a creat Paracelsus în Evul Mediu. Dar
asta nu exclude eficienţa lui. Revenind la una dintre întrebările puse la
începutul acestui articol: „Care este cea mai bună formulă de bitter
suedez?”, trebuie să recunoaştem că răspunsul este foarte dificil de dat.
Versiunile obţinute din plante româneşti sunt net mai puternice şi mai
nuanţate ca acţiune faţă de majoritatea importurilor. Cum este posibil
acest lucru? În primul rând, prin calitatea plantelor - mai ales flora
medicinală spontană a României este extrem de bogată în plante
medicinale amare şi aromatice, cu efecte foarte puternice, care, incluse
în reţeta acestui remediu, fac adevărate minuni. Apoi, concentraţiile de
principii active de la bitterurile româneşti sunt mult mai mari decât la
cele aduse din străinătate, unde, în mod curios, se pune mai mult accent
pe gustul plăcut al remediului decât pe acţiunea să terapeutică. În fine,
se pare că în domeniul terapiei cu plante, creativitatea autohtonă a găsit
un teren foarte bun de exprimare, aşa încât au fost găsite nişte reţete de
bitter care pun foarte bine în valoare principiile care stau la baza
alcătuirii acestui remediu.
Prepararea casnică a bitterului suedez
Iata o reţeta ceva mai simpla, compusa din doar douăsprezece
plante, dar care pune foarte bine în valoare principiile care stau la baza
alcătuirii bitterului suedez:
-într-un borcan cu filet, cu o capacitate de 2 l, se pun câte 2
linguriţe din următoarele plante sub formă de pulbere (obţinută prin
măcinare cu râşniţa electrică de cafea):

  • pelin (Artemisia absinthum),
  • anghinare (Cynara scolymus),
  • flori de salcâm (Robinia pseudoacaccia),
  • foi de dafin (Laurus nobilis),
  • iarbă de troscot (Polygonatum aviculare),
  • frunze de frasin (Fraxinus sp.),
  • rădăcină de angelică (Angelica archangelica),
  • boabe de ienupăr (Juniperus communis).
-se adaugă apoi câte 1 linguriţă de
  • pulbere de răşină de brad(Abies salba),
  • seminţe de fenicul (Foeniculum vulgare),
  • rădăcină de urzică (Urtica dioica)
-şi o jumătate de linguriţă de pulbere de şofran (Curcuma longa).
-după ce am pus toate plantele, adaugăm un litru şi jumătate de
alcool alimentar de 50-60 de grade şi lăsăm totul să macereze vreme de
minimum două săptămâni.
-la sfârşitul timpului de macerare, se filtrează preparatul prin tifon
şi se pune la păstrare într-o sticlă închisă la culoare, într-un loc
întunecos şi rece.
Se administrează de regulă 1-2 linguriţe din acest preparat, înainte
de mesele principale, diluate în apă plată sau ceai. În ce boli? Lista este
atât de amplă, încât ar ocupa probabil zeci de pagini. Vom urmări în articolul viitor cât mai bine acţiunile acestui remediu.


Read more....

OVAZUL

Într-o scriere antică se arată că dacii şi germanii erau printre
singurele popoare care foloseau această cereală ca aliment de bază. Mai
târziu, în Evul Mediu, populaţiile nordice din Europa au adoptat şi ele
ovăzul, care este un excelent energizant în perioadele cu vreme rece şi
umedă. În prezent, el este larg folosit sub forma de fulgi, care sunt mai
digerabili şi mai gustoşi decât cei de orz, fiind recomandaţi cu precădere
pentru:

Hipotiroidie - ovăzul este un excelent stimulent al funcţiei
tiroidiene. Fulgii de ovăz vor fi introduşi pe termen lung în dieta
persoanelor suferinde de această afecţiune. Suplimentar, se bea pe
parcursul unei zile un „ceai” obţinut din 7 linguri de boabe fierte vreme
de jumătate de oră într-un litru de apă. Acest preparat are efecte
stimulente foarte puternice, fiind recomandat şi în stările de astenie,
surmenaj şi somnolenţă, pentru tratarea pietrelor la rinichi, a gripei şi a
unor disfuncţii sexuale la bărbaţi.
Adjuvant în sterilitate şi impotenţă - studii recente arată că la
popoarele care consumă cantităţi mari din această cereală, vârsta medie
la bărbaţii care ajung la andropauză este mult mai ridicată, iar fertilitatea
se menţine până la vârste impresionante.
Sensibilitate la răceli la persoanele meteosensibile - consumul
regulat de fulgi de ovăz măreşte rezistenţa la variaţiile bruşte de climă,
mai ales la răcire, întărind sistemul imunitar şi conferind un tonus psihic
foarte bun.
Nisip (microlitiaza) la vezica biliară şi rinichi - 4 linguri rase de
fulgi de ovăz se fierb la foc mic într-un litru de apă vreme de 20 de
minute, după care se filtrează. Se consumă acest decoct pe parcursul
unei zile, o cură durând 14 zile. Acest tratament este util şi în diabet,
gută şi hepatită, ca adjuvant.


Read more....

ORZUL


Puţini ştiu că această cereală cu boabele tari şi cu gustul destul de
aspru este printre primele plante cultivate pe Terra, cu 4000 de ani în
urmă ea fiind întâlnită pe mari suprafeţe, din Egipt şi până în India. În
China, este considerată una dintre cele cinci plante sfinte, fiind folosită
atât ca aliment, cât şi ca bază pentru o gamă impresionantă de
medicamente naturiste. În Europa, orzul e consumat în cantităţi tot mai
mari în ultimii ani ca suc, obţinut prin centrifugarea plantelor tinere, şi
sub formă de fulgi, obţinuti prin presare la rece. Aceşti fulgi sunt foarte
digerabili şi pastrează practic nealterate proprietăţile terapeutice ale
boabelor de orz, proprietăţi care vom vedea ca nu sunt deloc de neglijat:
Hepatita de toate tipurile, sechelele posthepatice şi hepatita cronică evolutivă - fulgii de orz au efect drenor hepatic şi ajută la
regenerarea celulelor din ficat. Au un efect foarte bun mai ales preparaţi
cu miere de albine şi fructe, cum ar fi afinele, cătina, merele, gutuile.
Hipotensiunea - consumul regulat de fulgi de orz măreşte pe cale
naturală tensiunea arterială, fără a apărea riscul hipertensiunii, tensiunii
arteriale oscilante sau al palpitaţiilor. De asemenea, orzul este cunoscut
pentru efectele sale de prevenire a ischemiei cardiace.
Diaree, dizenterie şi febra tifoidă (adjuvant) - se consumă fulgi
de orz în amestec cu infuzii îndulcite din plante, cum ar fi menta,
busuiocul, ceaiul negru.
Atonia gastrică şi intestinală, probleme de digestie şi apetit la persoanele sedentare - se consumă dimineaţa şi seara câte o farfurie de
fulgi de orz combinaţi cu fructe acrişoare, tăiate mărunt (mere,
grapefruit, afine, cătină, coacăze) şi miere.
Tuberculoză, bronşita cronică - fulgii de orz sunt amestecaţi cu
lapte fierbinte, miere şi un vârf de cuţit de pudră de ghimbir. Se consumă această combinaţie uşoară, foarte hrănitoare şi cu efecte de
stimulare a imunităţii, la micul dejun şi cină.


Read more....

Porumbul


Planta adusă în urmă cu mai bine de jumătate de mileniu din
America de către primii exploratori spanioli a fost aclimatizată în
România abia în jurul anului 1700. Dar, deşi a fost cultivată târziu, s-a
răspândit extrem de rapid, devenind un aliment de bază mai ales în
lumea satelor, unde mămăliga a înlocuit pâinea. Este inutil să mai
spun cum se prepară mămăliga, ea fiind azi o specialitate a bucătăriei
româneşti. Ar mai trebui doar adăugate câteva dintre calităţile
terapeutice ale acestei mămăligi, calităţi care nu sunt deloc de neglijat,
ea putând fi un ajutor preţios în tratarea unor afecţiuni.
Obezitate - mai mult ca orice aliment, mămăliga conferă o senzaţie
de saţietate extrem de rapidă, datorită fibrelor alimentare din compoziţia
sa.
Hipotiroidie - studiile de specialitate au arătat că la cei care
consumă regulat porumb, anumite probleme generate de hipotiroidie,
cum ar fi îngrăşarea, somnolenţa, lipsa de tonus fizic şi mental, sunt
reduse considerabil.
Dischinezie biliară, dispepsie, colecistită - porumbul măreşte
secreţia de bilă şi facilitează evacuarea sa, având şi efecte
antiinflamatoare biliare. Consumul mămăligii în loc de pâine, asezonată
cu multe salate de crudităţi, duce la reducerea şi eliminarea în timp a
acestor probleme.
Gastrita hiperacidă şi ulcerul - sunt ameliorate de consumul de
mămăligă caldă în loc de pâine, mălaiul având, pe lângă efectul de
reducere a acidităţii, şi o acţiune uşor calmantă, sedativă. Studiile de
nutriţie şi biochimie alimentară au arătat ca mămăliga consumată
frecvent ameliorează şi afecţiuni cum ar fi reumatismul, diabetul,
menstruaţiile dificile cu sângerări abundente, anexita şi metroanexita,
litiaza renală, hepatita.
Cataplasmă cu mămăligă: în medicina populară românească se
ştie ca răcelile care nu cedează la nici un tratament se vindecă prin
aplicarea unei cataplasme cu mămăligă caldă. Pe pieptul bolnavului
se pune un ştergar subţire sau un tifon, iar pe acesta se întinde un
strat gros de mămăligă, atât de fierbinte cât se poate suporta
(atenţie, să nu apară opăriri!), după care se pune un material
impermeabil deasupra şi o pătură ca să păstreze căldura. Pacientul
se ţine astfel jumătate de oră, după care cataplasma se îndepărtează.
Acest tratament se aplică în bronşita acută şi gripă, pneumonie, tuse cronicizată. Aceeaşi aplicaţie se face în zona rinichilor pentru
tratarea colicilor renale şi a nefritelor, pe zona inferioară a
abdomenului, ca remediu rapid pentru anexite şi cistite.


Read more....

CEREALELE ŞI SĂNĂTATEA

Curate şi „adevărate”, aşa cum ni le-a dăruit Dumnezeu,
netratate chimic şi nefalsificate cu adaosuri otrăvitoare, cerealele
sunt cele mai complexe alimente-medicament pe care vara ni le
aşează în farfurii. Energia ascunsă în bobul care se pierde în palmă
e unul din marile miracole ale universului vegetal

TARATELE DE GRAU

Expresia „scump la tărâţe şi ieftin la făină” este pe cale să capete în
ultimele decenii cu totul alte conotaţii decât cele iniţiale şi aceasta din
cauza rezultatelor extraordinare obţinute prin tratarea cu tărâţe de grâu a
unor afecţiuni din cele mai variate şi grave, de la obezitate şi tulburări
digestive până la cancer şi alte boli incurabile. De „vină” sunt
vitaminele din complexul B, magneziul, fibrele alimentare şi enzimele
prezente într-o concentraţie atât de puternică, încât un kilogram de tărâţe
valorează mai mult decât un pumn de medicamente supersofisticate şi
scumpe. Dar să vedem câteva dintre întrebuinţările ei.

Maceratul la rece (apă de tărâţe)
2-3 linguri de tărâţe se pun într-un pahar cu apă şi se lasă la
temperatura camerei vreme de 8-10 ore, de seara până dimineaţa. După
trecerea intervalului de timp necesar macerării, preparatul nu se
filtrează, ci se consumă direct, atât partea lichidă (care este foarte
bogată în vitamine şi enzime), cât şi pasta de pe fundul paharului (care
este foarte bogată în minerale şi fibre alimentare). De regulă, se
consumă un pahar de macerat dimineaţa pe stomacul gol, doar în
anumite cazuri excepţionale doza ajunge la 2-3 pahare pe zi, luate
înainte de fiecare masă. O cură cu macerat cu tărâţe durează minimum
două săptămâni, putând fi prelungită până la două-trei luni, fără efecte
adverse.
Pulberea fină de tărâţe
Se obţine prin măcinarea cu râşniţa electrică de cafea a tărâţelor,
vreme de jumătate de minut, obţinându-se un praf care poate fi
administrat ca atare, cu apă - câte o linguriţă înainte şi după masă - sau
adaugat în mâncăruri (supe, ciorbe, salate de crudităţi etc.). De regulă se
iau câte două linguriţe din această pulbere de tărâţe la o masă, fiind
extrem de utilă pentru activarea şi uşurarea digestiei, dar şi în curele de
slăbire. Tratamentul poate fi de lungă durată (6-12 luni), fără a apărea
efecte adverse.
Indicaţii ale curei cu tărâţe
Îngrăşarea şi obezitatea - se ia înainte de fiecare masă pulbere fină
de tărâţe, câte o lingură minimum. În stomac, fibrele conţinute de coaja
bobului de grâu îşi vor mări foarte mult volumul, „tăind” pur şi simplu
foamea şi dând senzaţia de saţietate. În plus, ele ajută procesele de
eliminare, importante în tratamentul obezităţii.
Digestia dificilă, indigestia - enzimele conţinute de tărâţele de grâu
sunt un neîntrecut activator al digestiei, ajutând la mistuirea alimentelor.
Câte o jumătate de linguriţă de pulbere de tărâţe luată înainte şi după
masă „atacă” alimentele care cad greu şi elimină indigestiile, balonarea
şi anumite forme de colită.
Litiaza biliară (prevenire, adjuvant în tratament) - se
administrează pulbere de tărâţe, câte jumătate de linguriţă înainte şi
după masă.
Constipaţia şi colita de putrefacţie - în fiecare dimineaţă se
consumă câte un pahar cu macerat de tărâţe, care are un efect laxativ şi
de curăţire a intestinului. În cazurile cronicizate, refractare la tratament,
se consumă încă un pahar de macerat seara, înainte de ultima masă.
Acneea, pielea cu sensibilitate alergică mărită - se face cura cu
macerat la rece de tărâţe, câte un pahar pe zi, vreme de minimum 30 de
zile.
Prevenirea cancerului - o dată pe luna se face o cură de 10 zile cu
macerat la rece de tărâţe, vreme în care se consumă un pahar de preparat
pe zi. Fibrele alimentare, vitaminele şi mineralele din compoziţia sa sunt
un preventiv excelent pentru cancerul la stomac, ficat, intestin şi rect,
putând fi un adjuvant valoros şi în tratarea acestor forme de cancer.
Aplicaţii externe cu tărâţe
Pielea uşor iritabilă - se pun comprese cu apă de tărâţe (obţinută
prin filtrarea maceratului descris mai sus) de două ori pe zi, dimineaţa şi
seara, vreme de 10 minute minimum.
Psoriazisul - pasta rezultată în urma macerării tărâţelor se înveleşte
în tifon şi se aplică sub formă de cataplasmă pe plăgile psoriazice. Se
face o aplicaţie pe zi şi îşi sporeşte eficienţa dacă e corelată cu
tratamentul intern pe baza de crudităţi şi plante depurative.
Tumorile benigne (chisturi, fibroame, adenofibroame) - tărâţele
amestecate cu apă se lasă 4 ore să macereze la temperatura camerei,
după care se învelesc într-un strat de tifon şi se aplică pe piele în zona
afectată, unde se lasă minimum trei ore. După îndepărtarea cataplasmei,
pielea se lasă să se usuce, după care se aplică un unguent de tătăneasă.


Read more....
Blog Widget by LinkWithin