Crema antireumatica "Puterea Calului"

APOPLEXIA:TRATAMENTE

Se va începe cu o cură de ceai de vâsc, se beau 3 căni
de ceai, zilnic, timp de 45 zile, apoi 3 săptămâni câte 2 căni, iar timp de
2 săptămâni, câte 1 cană. Se prepară un ceai din următoarele plante:
sunătoare, ventrilică, levănţică, roiniţă, rozmarin, salvie, care se
amestecă în părţi egale. Se opăreşte 1 linguriţă din amestecul de plante
la 250 ml de apă clocotită şi se lasă câteva minute în repaus. Se bea o
cană dimineaţa şi una seara. Se pot aplică comprese cu biter suedez pe
regiunea occipitală, partea superioară a corpului se fricţionează cu
esenţe de coada şoricelului, sunătoare, traista ciobanului sau cimbru,
precum şi frecţii cu ulei de cimbru, sunătoare, făcute pe zonele
paralizate.

Se fac băi de şezut cu coada şoricelului şi coada calului, sau
băi complete cu cimbru (200 gr la o baie). Pentru băi se lasă plantele
peste noapte la macerat, se încălzeşte totul a două zi, se strecoară şi se
toarnă ceaiul în apa de baie. Durata băii este de 15-20 minute. Se va
folosi săptămânal numai o singură plantă pentru baie. Zonele paralizate
se înviorează cu comprese calde cu frunze de tătăneasă. Noaptea
bolnavul va dormi pe o pernă umplută cu frunze de ferigă uscate, fără
tulpini. Se ţine o dietă cu sucuri de legume şi fructe, grâu încolţit, cură
cu boabe de ienupăr, se beau ceaiuri din următoarele plante: 40 gr
creţisoară, 30 gr salvie, 30 gr coada şoricelului, 20 gr ciuboţica cucului,
40 gr coada calului, 30 gr urzică, 30 gr cimbrişor, 20 gr sunătoare. Se
infuzează 1 linguriţă din amestecul de plante la 250 ml de apă clocotită,
timp de 2 minute, se beau 4 ceşti pe zi, cu 1 linguriţă de tinctură
suedeză. Se mai poate pune suc proaspăt de măcrişul iepurelui, care se
administrează câte 5 picături la fiecare cană de ceai. Altă reţetă de ceai:
30 gr tătăneasă, 30 gr trifoi roşu, 20 gr sunătoare, 10 gr ventrilică, 10 gr
lavândă, 20 gr roiniţă, 10 gr rozmarin, 20 gr salvie, 10 gr isop. Se
prepară ca mai sus, se beau 2 căni pe zi, una dimineaţa şi una seara, cu 1
linguriţă de biter suedez, alternativ cu prima reţetă. Se face baie de trunchi de 2 ori pe zi timp de 25 minute, o baie generală caldă cu lut, de
3 ori pe săptămână timp de 15-30 minute, o baie caldă de sezut timp de
20 minute, o dată pe săptămână, cu muguri de pin, sunătoare, salvie,
muşeţel, cimbrişor, coada calului, urzică. Este indicat duşul scoţian
alternant, de 2 ori pe zi, duşul rece general sau frecţie cu apă rece, de 3
ori pe săptămână. Se aplică o compresă cu tinctură suedeză, timp de 30
minute pe coloana vertebrală, sau o cataplasmă cu lut lombo-
abdominală, de 3 ori pe zi. Membrele se fricţionează cu tinctură de
arnică, sunătoare, cimbrişor sau traista ciobanului, de 2-3 ori pe zi. Este
indicată baia de soare, gimnastica medicală de recuperare,
reflexoterapia, prin masarea zonelor hipofiză - suprarenale - rinichi -
uretră - vezică urinară - paratiroide - organele de metabolism - sistemul
limfatic - zona afectată.


Read more....

APNEEA ÎN SOMN (SFORAITUL)

APNEEA ÎN SOMN SFORĂITUL):este oprirea voluntară sau involuntară a respiraţiei. Această se poate produce în circumstanţe foarte variate,de la traumatisme,aspiraţii de corpi străini,până la apneea din cadrul stopului cardiorespirator,ce necesită măsuri speciale de tratament.

Sindromul apneei în somn (SAS), această entitate patologică este definită ca fiind oprirea repetată a respiraţiei în somn (peste 10 opriri într-o oră de somn), asociată cu sforăit sonor şi somnolenţă marcată în timpul zilei. Practic, boala poate afecta până la 9% din populaţia adultă.
Oprirea respiraţiilor normale în timpul somnului are ca urmare o proastă aprovizionare cu oxigen a tuturor organelor, putând duce, în timp, la afectări importante ale funcţiilor acestora.

Studiile efectuate pe pacienţi cu SAS netratat anterior au arătat o creştere a incidenţei cazurilor de hipertensiune arterială,infarct de miocard şi accidente vasculare cerebrale.Pe de altă parte, alterarea calităţii somnului duce la somnolenţă în timpul zilei. Această,la rândul ei,are numeroase urmări cum ar fi:scăderea capacităţii de concentrare la volan, până la adormitul la volan
(ceea ce produce accidente de circulaţie),scăderea capacităţii de concentrare la locul de muncă cu alterarea calităţii muncii depuse de pacient.Nu orice persoană care sforăie noaptea suferă de SAS. În general,motivul prezentării la medic este oboseala exagerată din timpul zilei. Un rol important îl are partenerul (partenera) de somn,care poate da relaţii despre numărul şi durata pauzelor de respiraţie din cursul nopţii.
Există o serie de condiţii care pot predispune un individ la apariţia SAS:boala are tendinţa la "agregare" familială şi consumul de alcool predispune la dezvoltarea acestei suferinţe.În general pacienţii sunt supraponderali,ei asociază tulburări endocrine sau metabolice importante.Tot un element de diagnostic clinic este şi nicturia(necesitatea de a merge des la toaletă pe timpul nopţii), un alt motiv pentru alterarea calităţii somnului,o altă explicaţie posibilă pentru somnolenţa exagerată din timpul zilei.
Examenul pacienţilor are poate evidenţia obezitatea, valorile crescute ale tensiunii arteriale, examenul ORL, care pune în evidenţă modificările din sfera cavumului (văl palatin, lueta, amigdale, faringe),este absolut necesar pentru un diagnostic corect al SAS.
Există mai multe remedii terapeutice, în funcţie de cât de avansată este afectarea organică determinată de SAS. Multi pacienţi vin târziu la medic, atunci când boala este deja visceralizată (au apărut modificări în organ).
Prin scăderea în greutate, evitarea consumului de alcool, a fumatului, precum şi prin simple măsuri medicamentoase de scădere a presiunii din căile respiratorii, se poate ameliora calitatea vieţii bolnavului.Alte remedii terapeutice sunt mai complexe, necesită intervenţii chirurgicale (cel mai adesea excizia cu laser a unei părţi din valul palatin) sau utilizarea unor dispozitive speciale în timpul nopţii, care asigură permeabilitatea căilor respiratorii prin menţinerea unei anumite presiuni a aerului la nivelul lor.Se pot face inhalaţii cu ceai de muşeţel, muguri de pin, pentru a usura respiraţia. Camera se aeriseşte bine, nu trebuie să fie supraîncălzită dar nici prea rece. Iarna se recomandă aşezarea unui vas cu apă pe sursa de căldură pentru a se umezi aerul. Înainte de culcare se bea un pahar cu lapte, eventual îndulcit cu miere, călduţ, sau ceai de tei,
muşeţel. Se va evita mâncarea grea seara, mai ales înainte de culcare.Este recomandat ca masă de seară să fie luată cu cel puţin 2-3 ore înainte de culcare.


Read more....

CEAIURI DÎNTR-O SINGURĂ PLANTĂ SI AFECTIUNILE PE CARE LE COMBAT


1. CEAI DE BRUSTURE: 1 linguriţă rasă de rădăcină de brusture
se pune peste noapte la macerat în 1 litru de apă, se încălzeşte dimineaţa
şi se strecoară. Se foloseşte în caz de febră, insuficienţă respiratorie,
artrită, gută, epilepsie. Se beau zilnic 2-3 ceşti cu ceai.
2. CEAI DE COŞUL POPII (NALBĂ): se foloseşte numai ca
extract rece. Se pune 1 linguriţă cu vârf de plantă la 1 litru de apă, se
lasă peste noapte la macerat,iar dimineaţa se încălzeşte uşor.Se recomandă îninflamaţiile mucoaselor gastro-intestinale,gastrite,inflamaţiile mucoaselor vezicale, ale cavităţii bucale, în caz de secreţie pulmonară abundentă,bronşite,tuse,răguşeală puternică,amigdalită,laringită,gură uscată, emfizem pulmonar. Se beau 2-3 ceşti de ceai pe zi.

3. CEAI DE CIMBRU: 1 linguriţă cu vârf de plantă opărită în 250
ml de apă, se lasă să stea puţin. Se foloseşte în stimularea fluxului
diuretic şi ciclului lunar, accelerează avorturile şi naşterea normală,grăbind ieşirea fătului din trupul mamei. Este un bun leac împotriva leprei, a paraliziei, a bolilor de nervi. Băut dimineaţa în loc de cafea are un efect binefăcător, o prospeţime a spiritului, o senzatie plăcută la stomac, lipsa tusei de dimineaţă, o stare generală bună. Se foloseşte şi în crampele abdominale, stomacale şi menstruale, ca şi în spasmele organelor pelviene (genitale). Asociat în părţi egale cu patlagină îngustă, cimbrul şi-a dovedit eficacitatea în combaterea afecţiunilor căilor respiratorii, a secreţiilor abundente bronşice, a astmului bronşic, în tusea
convulsivă. Se beau 2-3 ceşti pe zi, iar în crizele de epilepsie se beau 2 ceşti pe zi, timp de 3 săptămâni, cu întrerupere de 10 zile.
4. CEAI DE CIUBOTICA CUCULUI: se prepară ca mai sus. Este recomandat împotriva insomniei, în tulburările nervoase, are efecte liniştitoare asupra inimii şi a nervilor, are efect depurativ, elimină substanţele toxice, calmează migrena, cefaleea, elimină calculii vezicii urinare. Se beau 2-3 ceşti pe zi.
5. CEAI DE COADA CALULUI: 1 linguriţă cu vârf de plantă la 1 litru de apă clocotită, se opăreste, se lasă să stea puţin să se infuzeze, se
strecoară şi se beau câte 2-3 ceşti pe zi, călduţ, cu înghiţituri mici. Este recomandat în dureri reumatismale, artrite şi nevralgii, hemoragii şi
vărsături cu sânge, în cazul răcelilor vezicale, a durerilor spastice, ajută în retenţiile de apă în pericard, în pleură sau în tulburările renale de după scarlatină şi alte boli infecţioase grele cu dereglări în eliminarea apei. Se mai foloseşte în erupţii de piele însoţite cu mâncărimi. Coada calului amestecată cu sunătoare, opărită şi consumătă 1-2 ceşti pe zi, în timp ce seara se consumă hrană solidă, ajută în inconţinenţa urinară. Se recomandă gargara de coada calului în amigdalite, inflamaţii ale mucoasei bucale, stomatite ulceroase, sângerări ale gingiilor, gingivite, fistule şi polipi în cerul gurii şi gât, în tumori maligne, acestea din urmă putând fi stopate.
6. CEAI DE COADA ŞORICELULUI: se prepară ca mai sus. Se recomandă în cazul ciclului neregulat, menopauzei, cancerului la organele pelviene, în cazul inflamării ovarelor, în inconţinenţa urinară, leucoree. Se fac băi de şezut şi se beau 1-2 ceşti pe zi. În prolaps uterin se fac băi de şezut şi se beau 4 ceşti pe zi, împreună cu creţişoară. Este
recomandat şi în congestii cerebrale însotite de dureri, împotriva
ametelilor, a greturilor, a bolilor de ochi însoţite de lăcrimări, a durerilor acute de ochi, a hemoragiei nazale, în migrena cauzată de schimbarea vremii.
7. CEAI DE CREŢIŞOARĂ: se face o infuzie din 1 linguriţă cu
vârf de plantă la 1 l apă clocotită. Se beau 2-3 ceşti pe zi şi este indicat
în febra pricinuită de răni purulente, leziuni, abcese neglijate, în urma
extracţiilor dentare, îndepărtează slăbiciunile musculare (adinomiile,
miopatiile) şi articulare, ajută în anemii, în leziunile postnatale, în
relaxarea organelor pelviene la femeile care au avut naşteri grele sau
predispoziţia spre avort (pentru fixarea sarcinii) şi fortifierea fibrelor
uterine în toate bolile de femei. În asociere cu traista ciobanului se
foloseşte în histeroptoză (prolaps uterin) şi hernii inghinale. În aceste
cazuri se beau 4 ceşti pe zi. În obezitate se beau 2-3 căni de ceai.
8. CEAIUL DE DRĂGAICĂ (SÂNZIENE): se prepară ca mai sus.Se foloseşte în bolile de ficat, rinichi, pancreas, splină, este indicat
pentru cei care suferă de tulburări ale sistemului limfatic, în cloroză,hidropizie, junghiuri intercostale, epilepsie, isterie, boli ale nervilor,retentie urinară, nisip şi piatră (calculi) la rinichi, vezica urinară, în bolile guşei, a glandei tiroide, cancerul limbii, ulceraţii canceroase, boli de piele de natură canceroasă. Se beau până la 4 ceşti de ceai pe zi, iar în afecţiunile de piele se foloseşte şi alifia.
9. CEAI DE FILIMICĂ (GĂLBENELE): se face infuzie din 1
linguriţă de flori la 250 ml de apă clocotită, timp de 2-3 minute, se strecoară, se beau 3 căni pe zi, cu înghiţituri rare. Este recomandat pentru icterul infecţios, are efect de curăţire, stimulează circulaţia sângelui, vindecarea rănilor, în boli gastro-intestinale, în crampe şi ulcere stomacale, în inflamaţii ale colonului, hematurie, viroze şi infecţii
bacteriene.
10. CEAI DE MĂCRIŞUL IEPURELUI: se opăreşte 1 lingură de frunze proaspete cu 1 l apă clocotită. Înlătură pirozisul (arsurile la stomac), tulburările hepatice şi digestive uşoare. Se beau 2 căni pe zi,încălzite, contra icterului, nefritei, erupţiilor cutanate, viermilor.
11. CEAI DE MĂTASE DE PORUMB: se opăreşte 1 linguriţă cu vârf la 250 ml de apă clocotită, se lasă puţin în repaus, nu se îndulceşte.
Se recomandă în bolile căilor urinare cu formaţie litiazică (formare de calculi), în edeme, nefrite, catar vezical, artrite, reumatism, în inconţinenţa urinară, în colicile renale. Se bea la fiecare 2-3 ore câte 1 lingură plină de ceai.
12. CEAI DE MUŞEŢEL: se face infuzie din 1 linguriţă de flori la 250 ml de apă clocotită, timp de 2 minute, se strecoară şi se beau 2-3 căni pe zi. Este indicat în crampe şi dureri abdominale (colici), balonări,diaree, erupţii, dureri de stomac, secreţii stomacale abundente, tulburări menstruale, alte afecţiuni ale organelor pelviene, insomnii, epididimită,febră, dureri de pe urma rănilor, dureri de dinţi. Se fierbe 1 l vin cu 1 pumn de muşeţel, se bea dimineaţa 1 pahar şi unul seara, în caz de retenţie urinară, maxim 8 zile.
13. CEAI DE NUC: 1 linguriţă cu vârf de frunze tăiate mărunt se opăresc cu 250 ml de apă clocotită. Se foloseşte în caz de tulburări digestive, constipaţii, inapetenţă, în curăţirea sângelui, diabet, contra
icterului.
14. CEAI DE OBLIGEANĂ: 1 linguriţă rasă de rădăcină se lasă
peste noapte la macerat în 250 ml de apă rece. Dimineaţa se încălzeşte şi se strecoară. Se bea câte o înghiţitură înainte şi după fiecare masă. Este indicat în cazul slăbirii generale a organismului, a organelor digestive,în balonări stomacale, intestinale, colici, dereglări glandulare, artrită, la curătirea mucozităţilor intestinelor şi stomacului de secreţiile abundente,în hipometabolism, hipotonie intestinală, cloroză şi hidropizie.
15. CEAI DE PĂPĂDIE: se prepară ca mai sus. Se bea cu
înghiţituri mici, cu 1 oră înainte şi după micul dejun. Este recomandat
ca depurativ, pentru stimularea digestiei, sudorific, diuretic, stimulent,
face sângele mai subţire, ajută bolile biliare şi hepatice.
16. CEAI DE PATLAGINĂ ÎNGUSTĂ: se face infuzie din 1 linguriţă de plantă la 250 ml de apă clocotită, timp de 3 minute, se strecoară şi se beau 2-3 căni pe zi. Este recomandat împotriva maladiilor
aparatului respirator, secreţii abundente, tuse, astm bronşic, tuberculoză pulmonară, curătă stomacul de toxine, pentru bolnavii de ficat, rinichi,cei cu înfăţişare palidă, care fac erupţii, eczeme, la copiii firavi,bolnăvicioşi, care nu se dezvoltă normal, deşi sunt hrăniţi în condiţii bune.
17. CEAI DE PEDICUŢĂ: 1 linguriţă rasă de pedicută se opăreşte în 250 ml de apă clocotită timp de 2 minute. Se bea 1 ceaşcă pe zi,
dimineaţa, pe stomacul gol, cu 1 oră înainte de micul dejun, înghiţitură cu înghiţitură. În cazul cirozei hepatice sau cancerului hepatic se beau zilnic 2 ceşti. Este indicat pentru reumatici şi bolnavii de artrită, chiar dacă prezintă modificări ale articulaţiilor, în caz de constipaţie cronică şi hemoroizi. Este recomandat în toate bolile căilor urinare, a organelor genitale, la dureri şi tumefieri ale testiculelor, în colicile renale, hepatite,
tumori ale ţesutului conjunctiv al ficatului, chiar dacă sunt deja maligne.
18. CEAI DE PODBAL: se foloseşte 1 linguriţă de flori şi frunze amestecate în părţi egale la 1 litru de apă clocotită, care se opăreşte şi se lasă la răcit. Se recomandă în bronşite, laringite, faringite, astm bronşic,
pleurezie, tuberculoză pulmonară, tuse, răguşeală. Se beau mai multe căni pe zi îndulcite cu miere de albine.
19. CEAI PENTRU TUSE: se amestecă podbal, lumânărică,
cuscrişor (mierea ursului sau plămânărică), patlagină îngustă în părţi egale. Se iau 2 linguriţe din amestecul de plante la 250 ml de apă clocotită şi se opăresc. Se beau zilnic 3 ceşti, calde, îndulcite cu miere,înghiţitură cu înghiţitură.
20. CEAI DE PUFULIŢĂ CU FLORI MICI: se opăreşte 1 linguriţă
cu vârf de plantă la 250 ml de apă clocotită, se lasă să stea puţin. Se
beau 2 căni pe zi, prima dimineaţa, pe stomacul gol, iar a două seara, cu
1 oră înainte de cină. Se recomandă pentru prostatită cronică, în
hipertrofie a prostatei, în cancer vezical sau la prostată.
21. CEAI DE ROSTOPASCĂ: se prepară ca mai sus. Are leac în bolile hepatice grave, curăţă sângele şi ficatul, are influenţă benefică asupra metabolismului, este folosit cu succes în afecţiunile biliare,renale şi hepatice. În combinaţie cu urzică şi mlădiţe de soc, este indicat în leucemie.
22. CEAI DE SALVIE: prepararea ca mai sus. Recomandare sub formă de gargară în gingivite, paradontoze. Băut ca ceai, are efecte asupra paraliziilor, apoplexiei, în combaterea transpiraţiei nocturne,spasmelor, în afecţiunile măduvei spinării, în dereglări glandulare, întremurul membrelor, asupra ficatului bolnav, a balonărilor. Are acţiune depurativă, elimină mucozităţile prea abundente din aparatul respirator,stimulează pofta de mâncare, combate diareea şi tulburările intestinale.Se mai poate recomandă în amigdalite, boli de gât, abcese dentare,inflamaţii ale laringelui şi cavitătii bucale, ajută dinţii care se mişcă,gingiile care sângerează.
23. CEAI DE SPLINUŢĂ: de regulă se prepară împreună cu drăgaică, urzică moartă, în părţi egale. Se ia 1 linguriţă de plante la 250 ml de apă clocotită, se lasă să stea puţin, se beau 3-4 ceşti pe zi. Se recomandă în bolile şi hemoragiile intestinale, în afecţiuni renale, în
racordarea la rinichiul artificial, în stări sufleteşti după un şoc de ordin
depresiv, decepţii, stări sufleteşti stresante.
24. CEAI DE SUNĂTOARE: se opăreşte 1 linguriţă cu vârf la 250
ml de apă clocotită, timp de 1-2 minute. Se consumă 2-3 căni pe zi. Se
recomandă în leziuni nervoase, boli nervoase, răni de pe urma unor lovituri şi vătămări prin ridicat, în diaree, în nevralgia trigemenului,astenie însoţită de insomnii, în tulburări de vorbire, somn agitat, accese
de isterie, somnambulism, inconţinenţă urinară, depresii, dereglări ale ciclului menstrual.
25. CEAI DE TĂTĂNEASĂ: se pun peste noapte, la rece, 2 linguriţe de rădăcină tăiată mărunt, în 250 ml de apă rece. Dimineaţa se încălzeşte uşor şi se strecoară. Se beau 3 căni pe zi, cu înghiţituri mici.Este indicat în ulcerul gastric, combinat cu 50 gr gălbenele, 50 gr troscot. Se foloseşte în bronşite, afecţiuni ale aparatului digestiv,hemoragii stomacale, pleurezii.
26. CEAI DE TRAISTA CIOBANULUI: se opăreşte 1 linguriţă de plantă la 250 ml de apă clocotită, timp de 2-3 minute. Se beau zilnic 2-3
ceşti. Se recomandă în hemoragii nazale,stomacale, intestinale,metroragii, hipermenoree, în răni sângerânde. În bolile de femei se beau
cu 8-10 zile înainte de venirea ciclului câte 2 ceşti. Acest ceai se
foloseşte şi în reglarea ciclului în perioada pubertăţii. Pe timpul
menopauzei se beau câte 2 ceşti timp de 30 de zile, cu pauză de 21 de
zile, repetându-se periodic.
27. CEAI DE TURIŢĂ MARE: se prapară o infuzie din 1 linguriţă de plantă la 250 ml de apă clocotită, timp de 2 minute. Se beau zilnic 2 ceşti. Se recomandă în inflamaţiile gâtului şi ale gurii, cum ar fi laringita, stomatita ulceroasă, de asemenea în caz de anemie, răni,
reumatism, lumbago, tulburări digestive, ciroză hepatică, în bolile
splenice, emfizem pulmonar, cord mărit, dilatarea stomacului şi a
intestinelor, în bolile renale şi vezicale.
28. CEAI DE URZICĂ: se prepară ca mai sus. Recomandat în eczeme, dureri de cap, eliminarea nisipului de la rinichi şi în bolile renale, fiind depurativ şi hematopoetic, are influenţă pozitivă asupra
pancreasului, scade glicemia, vindecă bolile şi inflamaţiile căilor
urinare, are şi efect laxativ, fiind indicat în cura de primăvară.
29. CEAI DE URZICĂ MOARTĂ GALBENĂ: se prepară ca mai sus şi se beau 2 ceşti pe zi. Are efecte benefice în caz de tulburări şi dureri menstruale, asupra glandelor pelviene, în retenţie urinară, în boli ale căilor urinare şi renale grave, în tulburări digestive, contra ulceraţiilor şi a varicelor.
30. CEAI DE VENTRILICĂ: se face o infuzie, se beau 2 ceşti pe zi, neîndulcite. Îndepărtează secreţiile stomacale abundente, tulburările
intestinale, combate nervozitatea care provine din suprasolicitarea intelectuală, îndepărtează senzaţiile de ameţeală, are efect asupra memoriei, asupra secreţiilor şi eczemelor cronice. Amestecat cu ţelină înlătură debilităţile nervoase şi stările melancolice. Are rezultate bune şi în cazul reumatismului, artritelor, icterului, nisipului în urină.
31. CEAI DE VÂSC: se pregăteşte doar ca extract rece, din 1
linguriţă de plantă la 250 ml de apă rece, lăsat la macerat peste noapte.Dacă este necesară o cantitate mai mare, se poate păstra cald în termos.Se recomandă în epilepsie, împotriva spasmelor cronice, a acceselor de isterie, influenţează pozitiv funcţionarea întregului sistem glandular,stimulând metabolismul, are acţiune asupra pancreasului, diabetului,tulburărilor hormonale. În aceste cazuri se beau 2 ceşti pe zi. Împotriva arterosclerozei, apoplexiei are efect hemostatic. Tras rece pe nas opreşte hemoragiile nazale. Consumăt ca ceai, opreşte hemoragiile pulmonare şi
intestinale din timpul tifosului şi dizenteriei. Scade tensiunea arterială la hipertensivi şi creşte tensiunea la hipotensivi. Are acţiune în cazul congestiei cerebrale, a senzaţiilor de ameteală, vâjâitului în urechi,tulburările de vedere, cardiace şi circulatorii.


Read more....

PELINUL CA MEDICAMENT

TRATAMENTE INTERNE

Digestie dificilă, gastrită hipo-acidă, senzaţie de greaţă sau
deranjamente stomacale frecvente - nici o altă plantă nu se poate
compara cu pelinul, atunci când este vorba de stimularea activităţii
stomacului şi a digestiei. Se administrează, cu 5-10 minute înainte de
masă, câte cincizeci de picături de tinctură de pelin, diluate într-un sfert de pahar de apă. Se fac cure de 3 săptămâni, cu zece zile de pauză, după
care se poate relua tratamentul.
Hepatita, ciroza - pulberea de pelin este un extraordinar tonic şi
protector al ficatului. Se administrează câte un sfert - o jumătate de
linguriţă de 3 ori pe zi, în cure de două săptămâni, cu o săptămână de
pauză. Cercetări de ultimă oră făcute în China au arătat ca pulberea de
pelin este eficientă chiar şi în cazurile persoanelor care au ficatul grav
afectat după otrăviri sau după consumul îndelungat al unor substanţe
toxice, cum ar fi alcoolul.

Indigestie, balonare - se iau înainte de masă 2-3 linguri de vin
de pelin sau o jumătate de linguriţă de tinctură. Este un tratament care
activează puternic secreţia de sucuri digestive şi peristaltismul
(mişcarea) tubului digestiv, normalizând digestia şi împiedicând apariţia
balonării şi a altor tulburări digestive. Este un tratament foarte eficient şi
contra dispepsiei, dischineziei biliare, colecistitei şi pentru profilaxia
litiazei biliare.
Giardia, viermi intestinali - cel mai eficient remediu din flora
noastră în această categorie de afecţiuni este pelinul, care pe lângă
faptul că secretă substanţe extrem de toxice pentru viermi şi alţi paraziţi
intestinali, are şi o puternică acţiune de activare a peristaltismului
tubului digestiv, ceea ce îl face să acţioneze în profunzime. Se
administrează câte 4 linguriţe de tinctură, în cure de 14 zile, cu 10 zile
de pauză. Poate fi administrat singur sau în combinaţie cu medicamente
de sinteză, a caror acţiune o potenţează foarte mult.
Lipsa poftei de mâncare la copii - se administrează sirop de
pelin, câte o linguriţă, cu 15 minute înaintea meselor principale. Este
recomandat să nu se folosească în cure mai lungi de 21 de zile, cu 14
zile de pauză. Acest remediu este foarte eficient, atât pentru copii, cât şi
pentru adulţi, şi în tratarea constipatiei atone şi a atoniei gastro-
intestinale. De asemenea, are efecte benefice în tratarea bronşitei, a
astmului şi a pneumoniei.
Intoxicaţii alimentare, otrăviri - după acordarea ajutorului de
urgenţă şi stabilizarea pacientului, pentru revigorarea organismului şi
îndepărtarea cât mai rapidă a sechelelor, se face o cură de 2 săptămâni
cu pulbere de pelin, din care se iau câte două linguriţe pe zi. Pelinul este
depurativ, stimulează şi tonifiază ficatul, stimulează eliminarea
toxinelor rămase în organism.
Retard mental la copii, incapacitate de concentrare şi de
memorare - Se face o cura de 3 saptamani cu o combinatie de tinctura de pelin si de chimen in proportii egale care se administreaza astfel:cate 4 lingurite din acest amestec de tincturi la orele 8,12,16 si 22.
Dureri de cap, vomismente, migrene - se tratează prin
administrarea de tinctură de pelin, din care se iau câte 50 de picături de
4-6 ori pe zi. Pelinul ajută la normalizarea circulaţiei cerebrale, combate
voma, înlătură tulburările digestive şi în special biliare, care adesea sunt
asociate şi stau la baza migrenelor.

TRATAMENTE EXTERNE

Limbrici şi oxiuri - se face în fiecare dimineaţă clismă cu infuzie
combinată de pelin, vreme de 7 zile. Pelinul este unul din cele mai
puternice vermifuge din flora noastră, folosit atât intern, cât şi extern.
Anexita, metroanexita şi complicaţiile lor - se fac băi de şezut
fierbinţi, cu infuzie combinată de pelin. Această procedură are un
puternic efect antiinflamator şi antiinfecţios, acţionând totodată ca un
puternic stimulent al activităţii ovarelor. În trecut, femeile care aveau
anexită corelată cu amenoree (absenţa ciclului menstrual) făceau
asemenea băi fierbinţi cu pelin şi luau intern peliniţa (surata pelinului
despre care am vorbit la începutul acestui articol), ceea ce le redeclanşa
numaidecât menstruaţia.
Contra reumatismului şi paraliziei - se fac băi cu infuzie
combinată de pelin (5 litri la o cada de apă), de două ori pe săptămână.
Extern, pelinul acţionează ca tonic nervos, ameliorând local circulaţia
impulsurilor nervoase. În tratamentul reumatismului, suplimentar se pun
plasturi cu pelin pe locurile afectate, remediu indicat şi în tratarea
luxaţiilor şi a entorselor.
Candidoza vaginală, adjuvant în infecţia cu trichomonas - se
fac, cu ajutorul irigatorului, spălături vaginale zilnice cu infuzie
combinată de pelin, în tratamente de câte 7 zile, urmate de 7 zile de
pauză (pentru refacerea florei normale la acest nivel). Pelinul este un
puternic antiinfecţios şi antiinflamator, reduce secreţiile anormale,
calmează senzaţia de mâncărime sau usturime.
Două indicaţii de medicină magică
Contra îmbolnăvirilor la copii - se pune o cunună cu frunze de
pelin la capul patului în care dorm copiii. În unele sate, există obiceiul
să se treacă, în nopţile cu lună nouă, pruncii printr-un cerc făcut din
tulpini proaspete de pelin. Se crede că această plantă fereşte copiii de
epilepsie, de friguri, de felurite boli de plămâni, precum şi de
posesiunile demonice.
Pentru purificarea locuinţei - se mătură vreme de şapte
săptămâni, în fiecare sâmbătă dimineaţa, cu o mătură simbolică din
frunze de pelin, fiecare colţ al casei. Astfel, se spunea, erau alungate
spiritele rele, erau curăţate seminţele vrajbei şi ale certei din casă,
lăsând ocupanţii să trăiască în pace şi armonie. Frunzele de pelin puse
sub perne şi prin aşternuturi alungau, de asemenea, duhurile necurate, şi
mai aveau şi o altă utilitate de ordin practic: îndepărtau insectele, care
nu suportă aroma acestei plante.

Precauţii la tratamentul intern cu pelin

O anumită substanţă din compoziţia pelinului dă dependenţă
pacienţilor care îl folosesc vreme de mai mult de o lună. În plus, atunci
când este supradozat (se iau peste opt grame pe zi), pelinul produce
reacţii adverse, traduse prin tremurături ale membrelor, convulsii şi
halucinaţii.Din aceste motive, tratamentele cu pelin nu vor fi mai lungi de două, maximum trei săptămâni, urmate de 10-14 zile de pauză. De
asemenea, nu se vor lua mai mult de şase grame pe zi din această plantă.

Contraindicaţii!!!

Pelinul este contraindicat femeilor însărcinate sau care alăptează şi
bolnavilor foarte slăbiţi.


Read more....

PELINUL (Artemisia absinthium)


Amăreala care vindecă
În satele de câmpie, pelinul creşte pe mai toate marginile de drum.
Verde-nisipiu la culoare, nu l-ai băga în seamă dacă n-ar umple lumea
fierbinte a verii cu o aromă puternică, dulce-amăruie şi ameţitoare. Nu-i
pasă de căldură şi soare. Creşte viguros şi năvalnic, în veritabile lanuri, în timp ce în jurul
sau plantele se usucă sub arşiţă. E uimitoare vitalitatea acestei plante, ce
pare să se hrănească direct din soare, fără a mai avea nevoie de apă şi de
pământ. De altfel, în medicina populară românească, pelinul are un loc
privilegiat, fiind considerat plantă magică, de simbol solar, care alungă
spiritele rele, curăţă fiinţa umană de impurităţi şi îi redă vigoarea şi
vioiciunea. Pelinul este cel mai puternic tonic amar de la noi. În
industrie, planta este folosită la prepararea vinului, a vermutului şi a
lichiorului de absint. Ca remediu de sănătate, tocmai principiile amare
ale pelinului (uleiul eteric pe care-l conţine, de culoare verde-albastră) îl
fac să aibă efecte vindecătoare excepţionale. Dar atenţie maximă: în
exces, pelinul e toxic, dă agitaţie, halucinaţii, pierderea cunoştinţei, iar abuzul de băuturi de pelin duce la tulburări psihice, pierderea memoriei,
greaţă.

Unde găsim şi cum culegem pelinul

Este o plantă înăltuţă, cu o tulpină care poate ajunge la peste un
metru înălţime. Are frunzele verzi-argintii, cu un peduncul lung, flori
gălbui, iar în vârf, face nişte bobiţe (fructe) mici, de asemenea
albicioase. Se aseamănă foarte bine cu o surată de-a sa, peliniţa
(Artemisia vulgaris), cele două deosebindu-se în principal prin culoarea
tulpinii: cea a pelinului are nişte peri foarte fini albicioşi, în timp ce
tulpina peliniţei este brun-roşiatică. De la pelin se culege prin tăiere
vârful tulpinii, pe la sfârşitul lui iulie - începutul lui august. După
recoltare planta se foloseşte proaspătă, pentru aplicaţii externe, pentru
prepararea vinurilor şi a unor siropuri terapeutice, ori se usucă în strat
subţire la umbră, după care se depozitează în locuri întunecoase şi
uscate. Termenul său de valabilitate este de 2 ani.

Câteva reţete pe bază de pelin

Pulberea

Se obţine prin măcinare cât mai fină cu râşniţa electrică de cafea.
Depozitarea pulberii de pelin se face în borcane de sticlă închise
ermetic, în locuri întunecoase şi reci, pe o perioadă de maximum 2
săptămâni (deoarece uleiurile sale volatile se evaporă foarte rapid). De
regulă, se administrează de 3-4 ori pe zi câte un sfert - o jumătate de
linguriţă rasă, pe stomacul gol.

Tinctură

Se pun într-un borcan cu filet cincisprezece linguri de pulbere de
pelin, peste care se adaugă două pahare (400 ml) de alcool alimentar de
50 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă să macereze vreme
de două săptămâni, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune
în sticluţe mici, închise la culoare. Se administrează din acest remediu,
de patru ori pe zi, câte 50 de picături diluate în puţină apă.

Vinul de pelin

Într-un litru de vin natural alb se pun zece tulpini proaspete de pelin,
zdrobite în prealabil, şi se lasă să macereze vreme de trei săptămâni,
după care se strecoară. Se iau 1-3 linguri din acest vin, înainte sau după masă, pentru stimularea activităţii tubului digestiv, combaterea balonării
şi a indigestiei.

Siropul de pelin

Era foarte mult folosit de către călugării benedictini, care îl
considerau un panaceu pentru digestie şi eliminare. Iată reţeta sa de
preparare: un borcan de 400 ml se umple pe un sfert cu frunze fin tăiate
de pelin proaspăt, iar restul de trei sferturi se completează cu miere. Se
pune un capac şi se lasa vreme de o lună la macerat. Va rezulta un sirop
vâscos, amărui şi aromat, cu efecte tonice digestive, carminative (reduce
balonarea), laxative.

Infuzia combinată

Se pun 3-4 linguri de pelin mărunţit la macerat în jumătate de litru
de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se
pune deoparte, iar planta ramasă după filtrare se fierbe în încă jumătate
de litru de apă, vreme de cinci minute, după care se lasă să se răcească
şi se filtrează. În final se amestecă cele două extracte, obţinându-se
aproximativ un litru de preparat, care se foloseşte extern, sub formă de
comprese, spălături, clisme şi băi.

Plasturele cu pelin

Se amestecă 2 linguri de pelin mărunţit cu miezul proaspăt de la 4
felii de pâine şi cu vin sau oţet, până când se formează un fel de aluat.
Acest aluat se aplică pe zona afectată, după care se acoperă cu o
bucăţică de nailon şi se lasă vreme de patru ore. Această aplicaţie se
foloseşte contra luxaţiilor, reumatismului şi a nevralgiei.
VA URMA...


Read more....

REMEDII NATURALE CONTRA REUMATISMULUI

Printre bolile aţâţate de umezeală şi frig, la loc de frunte se află
reumatismul.Insa cu ajutorul naturii putem combate reumatismul si durerile groaznice provocate de acesta.Voi enumera in continuare cateva plante utile in lupta cu reumatismul si cateva retete in care se folosesc aceste plante:
Untul-Pamantului (Tamus communis)
Numele îi vine de la uriaşele rădăcini pe care această plantă
ierboasă le dezvoltă în pământurile pietroase pe care creşte. În ciuda
dimensiunilor, ele au însă o consistenţă moale, care aduce cumva cu cea
a untului, de unde şi numele.

O proprietate interesantă a acestei rădăcini
este că în contact cu pielea umană are un efect rubefiant, producând o
uşoară reacţie iritativă, stimulând circulaţia sanguină şi încălzind locul
tratat.

Modul de folosire:
se rad rădăcinile şi se pun într-o sticlă, în care se adaugă apoi ţuică de 30-
40 de grade, cât să le acopere şi să formeze o peliculă de 1-2 centimetri
deasupra. Se închide sticla şi se lasă la macerat vreme de 6 zile, timp în
care recipientul se scutură de 3-4 ori pe zi, pentru o mai bună extracţie a
principiilor active. În final, se filtrează preparatul, iar cu soluţia obţinută
se fac fricţionări ale zonelor dureroase, de 2-3 ori pe zi.
O altă reţetă pe bază de untul-pământului este combinarea sucului
de rădăcină cu lanolină, în părţi egale, obţinându-se o alifie cu care se
ung zonele dureroase. Toate aceste remedii pe bază de untul-pământului
încălzesc articulaţiile, stimulează circulaţia sanguină în această zonă,
după un tratament de 1-2 săptămâni apărând o reducere sensibilă a durerilor reumatice şi o creştere a elasticităţii articulaţiilor.
Nucul (Juglans regia)
Modul de folosire:
în zece litri de apă clocotită se pun frunze şi,
eventual, coji verzi de nuc cât cuprinde, se fierb vreme de 30 de minute,
apoi se adaugă în apa fierbinte de baie. Se fac săptămânal 2-3 asemenea
băi ale întregului corp. Procedeul are efect rapid, durerile dispărând ca
prin farmec.
Hreanul (Armoracia lapathifolia)
Este planta cea mai folosită în popor contra reumatismului, printre
altele şi pentru ca este pe cât de puternică, pe atât de accesibilă. Nu
există grădină unde să nu fie prezentă frunza lunguiaţă a hreanului şi să
nu fie scoase la iveală toamna, de sub brăzdarul plugului, rădăcinile sale
albe.
Mod de folosire
Extern: rădăcinile de hrean rase se pun într-o basma, care apoi se
aplică pe articulaţia dureroasă, cât timp se poate suporta, dar fără să
apară leziuni la nivelul pielii. Aplicaţia se repetă de 1-2 ori pe zi, până la
dispariţia inflamaţiei articulare. Este eficientă mai ales în cazul
bolnavilor la care puseele reumatice apar şi se agravează pe fondul
frigului şi al umezelii.
Intern: peste două linguri de rădăcini rase, se pune o cană de lapte
fierbinte, după care se lasă o oră pentru extragerea principiilor active şi
apoi se bea preparatul obţinut, cu înghiţituri rare. Tratamentul se face în
fiecare dimineaţă, vreme de minimum o lună.
Mesteacănul (Betula alba)
Putini ştiu ca în unele zone de munte din România, mesteacănul, cu
scoarţa sa alb-argintie şi portul sau zvelt, era considerat arbore sacru.
Aceasta, poate şi pentru că din toate părţile acestei plante se obţin
remedii dintre cele mai puternice, contra unui numar impresionant de
boli. De pildă, cel mai bun remediu contra reumatismului la persoanele
de vârsta a treia este seva de mesteacăn. În medicina populară
românească, se recomandă să se bea primăvara, în fiecare zi, câte o cană
- două de sevă de mesteacăn, obţinută prin crestarea tulpinii şi punerea unei ţevi colectoare în orificiul făcut. Numaidecât - se spune -
reumatismul „se trage din oase” după acest tratament.
Mod de folosire: în sezonul rece, se face un macerat la rece din
frunze uscate de mesteacăn: două linguriţe de plantă macinată se pun lamacerat într-o cană (300 ml) de apă, de seara până dimineaţa, când se
strecoară. Se bea acest preparat pe stomacul gol, înaintea micului dejun.
O cură durează minimum o lună şi are puternice efecte depurative şi
antitoxice, precum şi antiinflamatoare articulare.
Lemnul-dulce (Glycyrrhiza glabra)
Tinctura obţinută din el este un adevărat cortizon natural, care are
efecte antiinflamatoare comparabile cu substanţa farmaceutică de
sinteza, dar cu efecte adverse mult mai reduse.
Mod de folosire:
tinctura se obţine din 100 g de rădăcină măcinată
cu râşniţa electrică de cafea sau zdrobită în piuă, la care se adaugă o
jumătate de litru de alcool alimentar. Se lasă să macereze într-o sticlă
închisă, vreme de 10 zile. După trecerea acestui interval, se filtrează
preparatul, iar din tinctura obţinută se ia câte o linguriţă de 4-6 ori pe zi.
Tratamentul durează vreme de 14-20 de zile, după care obligatoriu se
face o pauză de 10 zile şi se poate relua. Lemnul-dulce administrat
intern reduce inflamaţia, împiedică apariţia proceselor degenerative,
protejează şi chiar ajută să se regenereze finele ţesuturi cartilaginoase
din zona articulaţiilor. Efecte excelente se obţin prin asocierea acestui
remediu cu un regim lacto-vegetarian, cu multe crudităţi.


Read more....
Blog Widget by LinkWithin