Crema antireumatica "Puterea Calului"

Cimbrul de gradina


Îl cunoaştem foarte bine din piaţă: are frunzele de un verde închis,înguste şi foarte aromate, florile sunt albe şi grupate câte 3-4. Înfloreşte la sfârşit de septembrie - început de octombrie, şi tot acum se culege cu tot cu tulpină şi se pune în mănunchiuri la uscat. Cimbrul de grădină a fost adus la noi cu mai bine de două mii de ani în urmă, din Imperiul Roman, unde era la mare cinste. În medicina populară românească este un adevărat panaceu pentru digestie şi pentru metabolism.

Aplicaţii terapeutice interne ale cimbrului de grădină

Indigestie şi tulburări digestive pe fond de stres, gastrita hipo-acidă - se pune în mâncărurile mai grele cimbru din belşug. În
plus, înainte de masă cu 5-10 minute se ia un vârf de cuţit de pulbere de
cimbru de grădină, pe stomacul gol.
Balonare, dispepsie - pentru efecte rapide se consumă infuzie
fierbinte de cimbru - o jumătate de pahar. Persoanelor care se confruntă
frecvent cu această problemă le este recomandată o cură de o lună cu
pulbere de cimbru de grădină: o jumătate de linguriţă de patru ori pe zi.
Dischinezie biliară - se fac tratamente succesive de 3 săptămâni,
cu o săptămână de pauză, timp în care se administrează o combinaţie în
proporţii egale de pulbere de cimbru de grădină şi de anghinare (Cinara
scolymus). Doza este de 1 linguriţă rasă, care se administrează de trei
ori pe zi, cu un sfert de oră înaintea meselor principale.
Atonie gastro-intestinală - se consumă zilnic 1-2 căni de
macerat la rece de cimbru de grădină. Suplimentar se administrează
plante amare (anghinare, pelin, ţintaură) pentru activarea mai puternică
a digestiei şi a funcţiei de eliminare. De altfel, în medicina populară
combinaţia dintre cimbrul de grădină şi plantele amare este imbatabilă
în tratarea bolilor digestive.
Amenoree, frigiditate - se face un tratament de două luni, în
care se administrează extract alcoolic de cimbru de grădină, câte 4
linguriţe pe zi. Cimbrul de grădină are efecte emenagoge (declanşează
ciclul menstrual) şi este un afrodiziac de intensitate medie.
Crampe stomacale, contracţii şi dureri abdominale pe fond nervos - ca remediu de prim ajutor, se bea cu înghiţituri mici o cană cu
infuzie fierbinte de cimbru de grădină. Pentru tratament de lungă durată,
se consumă zilnic câte o jumătate de litru de macerat la rece de cimbru
de grădină.

Aplicaţii externe

Nevralgii - se pun pe locurile afectate comprese fierbinţi cu
infuzie concentrată (3 linguriţe la jumătate de cană de apă) de cimbru de
grădină.
Răni - se fac spălări cu infuzie concentrată (3 linguriţe la o cană
de apă) de cimbru. Are efecte antiinfecţioase şi cicatrizante uşoare.
Crampe musculare (cârcei) - se fac băi locale cu infuzie cât mai
caldă de cimbru de grădină. Aplicaţia durează 15-20 de minute şi are
efecte relaxante şi decongestionante.
Precauţii şi contraindicaţii
Bolnavii de ulcer gastric şi de gastrita hiperacidă vor folosi în doze
mici această plantă, întrerupând imediat tratamentul dacă apar semne ale
agravării bolii.


Read more....

Cimbrul de cultura


Cine nu-i cunoaşte aroma, care la vremea toamnei şi a conservelor se răspândeşte peste bucătării şi cămări? Imposibil de confundat,mireasma lui iute şi piperată e legată în amintire, mai ales de bunicile stăpânind peste putinile cu varză şi borcane de murături. Dar la fel ca toate ierburile bune de hrană, cimbrul este totodată şi una din cele mai puternice plante medicinale, despre care egiptenii spuneau că dăruieşte invulnerabilitate faţă de boli.

Cele două specii de cimbru

Sub aceeaşi denumire se ascund, de fapt, două plante diferite,
înrudite prin miros şi prin proprietăţile lor terapeutice, dar foarte clar
delimitate din punct de vedere botanic: cimbrul de cultură (Thymus vulgaris), cu un miros înţepător şi mai aspru, care îl face să fie folosit
doar ca remediu de sănătate, şi cimbrul de grădină (Satureja hortensis),
cu o aromă mai blândă şi foarte plăcută, care îl face foarte apreciat,
deopotrivă în bucătăria şi în medicina populară românească.

Cimbrul de cultură

Este o plantă originară din Grecia, de nici patruzeci de centimetri
înălţime, cu flori mici, de culoare roz-pal, care apar de la mijlocul verii
şi până toamna târziu. Se folosesc tulpinile înflorite, care se recoltează
acum, în octombrie, şi se pun la uscat pentru a fi folosite tot timpul
iernii. Cimbrul de cultură este un adevărat antibiotic natural, care nu
numai că distruge majoritatea bacteriilor şi microorganismelor
dăunătoare, dar întăreşte şi capacitatea organismului de a se autoapăra,
făcându-l mai puternic. Este un remediu ideal pentru sezonul rece fiind - aşa cum vom vedea - o adevărată pavăză împotriva tuturor bolilor şi neplăcerilor pe care sfârşitul de toamnă şi
apoi iarna le vor aduce.

Aplicaţii terapeutice interne ale cimbrului de cultură

Bronşita acută şi cronică, tuse convulsivă - ca remediu de
urgenţă se administrează câteva înghiţituri de infuzie fierbinte, cu efecte
bronhodilatatoare, expectorante şi calmante rapide. Pentru un tratament
de lungă durată se recomandă pulberea, din care se ia de trei ori pe zi
câte o linguriţă rasă. Tratamentul durează 4 săptămâni. Suplimentar se
fac băi fierbinti cu infuzie de cimbru, care au efecte puternice de întărire
a imunităţii.
Astm, pneumonie, infecţii respiratorii recidivante - se
administrează uleiul volatil, câte 2 picături de 3 ori pe zi, în cure de 10-
20 de zile. Este un antibiotic şi bronhodilatator redutabil. Administrat în
acelaşi fel, este şi un extraordinar adjuvant în tratamentul tuberculozei.
Colita de fermentaţie şi de putrefacţie - se ia o linguriţă rasă de
pulbere de cimbru de cultură de patru ori pe zi. Tratamentul durează
între 10 şi 21 de zile, putând fi reluat de câte ori este nevoie.
Infecţii renale şi urinare - cimbrul de cultură se poate lua la
întrecere în această categorie de afecţiuni cu cele mai puternice
antibiotice. Se foloseşte uleiul volatil, din care se iau 2-3 picături, în
miere, de trei ori pe zi. Pentru tratarea bolilor renale cronice se foloseşte
extractul alcoolic de cimbru de cultură, din care se administrează de
patru ori pe zi câte o linguriţă diluată în jumătate de pahar de apă, în
cure de 60-90 de zile. Acest extract alcoolic nu numai că distruge
microorganismele care afectează rinichii şi vezica, ci şi stimulează
activitatea renală.
Viermi intestinali, infecţii cu Giardia lamblia - o combinaţie
imbatabilă în tratarea acestei categorii de boli este cea dintre cimbrul de
cultură şi pelin. Pulberea celor două plante se amestecă în părţi egale şi
se pune apoi într-un borcan care se închide ermetic. Se administrează
câte o linguriţă din acest amestec, pe stomacul gol, de patru ori pe zi. Tratamentul se face vreme de trei săptămâni, iar dacă mai este necesar,
se poate relua după 10-12 zile de pauză.

Aplicaţii externe


Răni, ulcere pe piele - se fac spălături cu extract alcoolic de
cimbru. Acest extract are un efect antiinfecţios foarte puternic şi este, de
asemenea, un cicatrizant destul de bun.
Circulaţie periferică deficitară - se fac băi fierbinţi cu infuzie
de cimbru (5 litri la o cada cu apă). Aceste băi făcute săptămânal
activează puternic circulaţia, măresc căldura organismului şi întăresc
sistemul imunitar.
Reumatism - se pun cataplasme fierbinţi cu cimbru pe locul
afectat. Are efecte calmante şi antialgice.

Precauţii şi contraindicaţii
Supradozat, cimbrul de cultură, şi mai ales uleiul volatil extras din
el, dă reacţii adverse extrem de puternice: convulsii, vărsături, dureri
abdominale puternice, delir.
În general, cimbrul de cultură este contraindicat în cazurile de colon
iritabil, ulcer gastric şi gastrita hiper-acidă.


Read more....

Uleiul de ricin


Ricinul este un arbust adus din India în Europa cu milenii în urmă.Prima extracţie a uleiului de ricin a avut loc, se pare, acum nu mai puţin de şase mii de ani şi tot de atunci este folosit şi în terapie, fiind probabil cel mai vechi medicament de semisinteză din lume. Care sunt proprietăţile sale? În primul rând, deblochează tranzitul intestinal şi intensifică eliminarea materiilor toxice din organism. Apoi, folosit extern, este un adevărat elixir pentru piele, păr şi mucoase, având proprietăţi trofice, antimicrobiene, antitumorale. Atât în farmacia, cât şi în medicina populară românească, era un leac de căpătâi, având foarte multe aplicaţii.
Iată-le pe cele mai importante dintre ele:
Constipaţie, constipaţie atonă - În cazurile uşoare se ia o
lingură pe zi, dimineaţa. În cazurile cronice se iau 3-4 linguri pe zi, pe
stomacul gol. Tratamentul se face vreme de două săptămâni, urmat de
una-două săptămâni de pauză, pentru a nu da dependenţă. Este un
remediu eficient şi în cazul persoanelor sedentare sau imobilizate la pat.
Viermi intestinali - Se consumă dimineaţa 100-200 g de seminţe
de dovleac, după care se iau 1-2 linguri de ulei de ricin. Tratamentul se
repetă şapte zile la rând.
Lipoame - se unge în fiecare zi zona afectată cu
ulei de ricin vreme de un sfert de oră, atât cât poate absorbi pielea. Se
face tratamentul vreme de 3-4 săptămâni sau, dacă este nevoie, şi mai
mult. Lipoamele scad gradat, cu timpul ajungând să se resoarbă.
Aluniţe (nevi) - Se ung nevii cu ulei de ricin de 2-3 ori pe zi.
Tratamentul durează 2-3 luni.
Negi, condiloame - Se pun pe zona afectată comprese cu ulei de
ricin, care se ţin minimum o jumătate de oră în fiecare zi. Aplicaţiile se
fac până când formaţiunile se retrag.
Pete pe piele la persoanele cu probleme hepatice - Se
fricţionează uşor zona cu tulburări de pigmentaţie, câte un sfert de oră în
fiecare zi. În câteva săptămâni pielea îşi recapătă coloraţia normală.
Alopecie (chelie) - Se fac fricţionări energice cu ulei de ricin în
zonele unde a căzut părul. Tratamentul se face zilnic, câte un sfert de
oră, vreme de minimum o lună.
Prevenirea crăpării pielii şi a degerăturilor - După baie se
masează corpul cu ulei de ricin din abundenţă, după care se lasă pielea
la aer să se zvânte vreme de o jumătate de oră. Ca preparat de masaj,
mai ales pentru persoanele cu pielea uscată, uleiul de ricin este
neîntrecut, singurul neajuns fiind mirosul său destul de neplăcut. Pentru
a rezolva acest inconvenient se adaugă la uleiul de ricin câteva picături
de ulei de lămâie, care va da o aroma plăcută şi înviorătoare.


Read more....

ARŢARUL (Acer platanoides)

Aria de răspândire: Arţarul se întâlneşte frecvent pe tot
continentul european. Este deseori plantat în parcuri, pentru umbra generoasă a frunzişului său.
Perioada de înflorire: martie - mai.
Aspectul: Artarul este un arbore viguros, însă rareori depăşeşte 20 m în înălţime. El formează o coroană arcuită simetric, pe un trunchi mai degrabă scurt. Scoarţa netedă, cenuşie, se desprinde de trunchi sub formă unor solzi alungiţi. Frunzele sunt lobate, având practic aceeaşi culoare şi acelaşi luciu pe ambele feţe. Lobii sunt ascuţiţi şi puţin zimţaţi pe margini. În lunile de primăvară, arţarul poartă flori alb-gălbui, dispuse în inflorescenţe umbeliforme. Fructele sunt prevăzute cu două aripioare îmbinate, astfel încât descriu un unghi obtuz. Între ele, în vârful acestui unghi, se găseşte sămânţa, o mică nucă turtită. Fructele verzi pot fi văzute încă din mai, atârnând în ciorchini grei pe crengi.Mai târziu, îşi schimbă culoarea în maroniu şi se lasă duse de vânt,rotindu-se prin aer ca nişte elice. Toamna, frunzele arţarului se colorează în nuanţe strălucitoare de roşu şi galben.
Istoric: Arţarul apare deja în scrierile istoricului roman Plinius
Secundus (23-79 d.Hr.), dar îl aflăm menţionat şi în papirusuri, ca unul din cele mai importante remedii folosite în medicina Egiptului antic. În
secolul XII, călugăriţa Hildegard von Bingen îl caracterizează drept un
arbore „uscat şi rece”. Ea îl recomandă pentru combaterea febrei
prelungite, fie punând frunzele în baia bolnavului, fie pregătind o
licoare ce se amestecă în vin. Şi alţi vindecători ai Evului Mediu au
cunoscut foarte bine arţarul. Toţi l-au prezentat ca pe un remediu cu
acţiune antifebrilă.
În zilele noastre, arţarului i se acordă din nou atenţie, mai ales
datorită calităţilor sevei sale. Deşi recoltarea sevei de arţar are o
îndelungată tradiţie, ea a fost practic uitată pentru mult timp. Astăzi,
seva este foarte apreciată ca sirop, respectiv ca îndulcitor. Ea se obţine
la fel ca răşinile sau cauciucul, prin crestarea scoarţei. E regretabil
faptul că în prezent s-a renunţat aproape cu totul la utilizarea arţarului în
scopuri medicale, deşi până la începutul secolului XIX se preparau
remedii atât din crengile şi frunzele lui, cât şi din trunchi şi sevă. Acum,
nu se mai foloseşte decât siropul, ca edulcorant în diete. Extragerea
sevei se face după anumite reguli. Manevrele brutale, executate de
oameni nepricepuţi, pot duce la uscarea copacului, dacă el pierde prea
multă sevă.
Arţarul în medicina populară: Ca leac întrebuinţat în medicina
populară, arţarul continuă să-şi păstreze o anume însemnătate. Sunt
preţuite în special proprietăţile sale antipiretice şi dezinflamatoare.
Bucăţile de scoarţă şi frunzele proaspete se strivesc bine, se aşează pe o
pânză curată şi se înfăşoară în jurul încheieturilor umflate, ori se pun pe
ochii obosiţi. Şi atunci când ne simţim labele picioarelor grele şi
înfierbântate, putem conta pe efectul răcoritor al frunzelor de arţar,
introduse în şosete. Înţepăturile de insecte se pot trata, de asemenea, cu
scoarţă şi frunze proaspete. Bolnavilor cu febră le ajută frunzele strivite,
puse la tălpi.
Însemnătatea în ezoterism: Arţarul ocupă locul al şaselea în seria
simbolică a celor şapte arbori cosmici. El corespunde planetei Jupiter,
zilei de joi, culorii albastre, iar dintre metale, zincului. Este copacul care
linişteşte orice fierbinţeală şi spaimă. Lăsând să ardă mocnit puţin lemn
de arţar pe mangal încins, el degajă un fum plăcut mirositor, ce
calmează şi răcoreşte mânia şi agitaţia.
Fizioterapie astrologică: Arţarul se află în relaţie cu planeta
Jupiter.
Efect stimulator: în disfuncţiile hepatice, în special în stazele
biliare, ce pot influenţa negativ procesele metabolice.
Efect de atenuare: contra secreţiei prea abundente de bilă, pentru
normalizarea funcţiilor ficatului şi colecistului.
Remediul se practică fie prin aplicarea de cataplasme cu frunze şi
scoarţă, fie prin consumarea siropului. La cataplasme, se pot întrebuinţa
atât scoarţa, cât şi frunzele proaspete sau uscate.
Vindecări energetice: Arţarul le este indicat mai cu seamă celor pe
care un eveniment sau o împrejurare i-a zguduit şi i-a înspăimântat,
astfel încât ei nu mai reuşesc să-şi recapete liniştea şi echilibrul.
Modalitatea cea mai rapidă de contracarare a acestei stări neplăcute şi
de limpezire a sentimentelor este aceea de a se odihni şi răcori zilnic
câteva minute la umbra unui arţar. Terapia poate fi completată cu
prepararea unui ceai din frunze proaspete.
Utilizarea în medicina veterinară: Frunzele de arţar constituie un
furaj hrănitor şi fortifiant, ce se poate adăuga ca supliment la hrana
zilnică a animalelor.
În bucătărie: Mugurii foarte fragezi de arţar, încă nedesfăcuţi, se
pot folosi ca adaos în salate. Siropul obţinut primăvara serveşte ca un
îndulcitor bine tolerat, cu efect uşor laxativ. Din aceeaşi sevă se poate
prepara şi un oţet.
Utilizarea în cosmetică: Infuziile ajută la curăţarea tenului, iar
frunzele proaspete, strivite, au o acţiune dezinflamatoare şi calmantă
asupra pielii iritate.


Read more....

Pastilele de slabit - bune sau rele?

Reclamele pentru pastile de slabit sunt peste tot: la Tv si radio, in reviste si ziare, pe internet; ele ne seduc cu marturii sincere, imagini inainte si dupa tratament, garantii, etc.
Cine mai are nevoie de diete si programe de exercitii fizice din moment ce o pilula mica va poate ajuta sa aveti silueta ideala fara pic de efort?
Dar, cu toate ca producatorii pastilelor de slabit promit o scadere drastica in greutate intr-o perioada foarte scurta, se pot tine de promisiune? Va pot ajuta sa pierdeti in greutate?
Si daca este asa, va pot ajuta si sa va pastrati silueta proaspat dobandita pe termen indelungat?
Exista multe motive pentru care trebuie sa fiti extrem de prudente atunci cand doriti sa apelati la pastilele pentru slabit. Pierderile in greutate, dietele de mai multe tipuri, in special cele legate de pastilele de slabit, au fost asociate in decursul ultimului deceniu cu grave probleme de inima, probleme de sanatate si chiar cu un numar de decese.
Restul articolului poate fi citit AICI


Read more....

Boli ce se trateaza cu ajutorul socului

Gripa, guturai, sensibilitate la epidemiile de gripă -
vaccinurile antigripale cele mai sofisticate au acum o concurentă
serioasă: tinctura de fructe de soc. Cel puţin aşa susţin cercetătorii, care
au testat extractul pe zeci de tipuri de virusuri care produc gripa.
Concluzia: substanţele conţinute de fructele de soc blochează infectarea
celulelor sănătoase de către virusurile gripale şi, ca atare, stopează
boala, atât în fazele incipiente, cât şi în cele avansate. Acţiunea fructelor
de soc este deocamdată unică în lume, nici un alt medicament de sinteza
sau natural neajungând la asemenea performante. Preventiv, în timpul
epidemiilor de gripă care se fac deja simţite la începutul toamnei, se fac
cure de două săptămâni, timp în care se iau 2-3 linguri de tinctură de soc
pe zi. Dacă gripa v-a „prins” deja, luaţi pe parcursul unei zile 2-4 linguri
de tinctură diluată în apă, timp de 7-10 zile la rând. Vindecarea se va
face mult mai rapid, iar în plus, vor fi mult diminuate anumite
simptome, cum ar fi febra, durerile musculare, stările de slăbiciune.
Obezitate, îngrăşare - Schema de administrare folosită în acest tratament
este cea prezentată la modul de obţinere a tincturii de soc.
Constipaţie, constipaţie cronică, colita de putrefacţie - se
administrează dimineaţa, pe nemâncate, una-trei linguri de tinctură de
soc, diluate într-o cană de apă. Tratamentul se face vreme de patru
săptămâni la rând şi se poate relua, la nevoie, după o pauză de 5-7 zile.
Herpes - atunci când apar primele simptome ale unei erupţii
herpetice (uşoară febră, nervozitate, usturime sau mâncărimi), se ia câte
o lingură de tinctură, diluată în jumătate de pahar de apă, din oră în oră,
în total 3-4 doze. Se menţine tratamentul vreme de o săptămână.
Anumite principii active din fructele de soc anihilează mecanismul
enzimatic prin care virusurile pătrund în celulele sănătoase, stopând
astfel boala ori grăbind vindecarea. Un fenomen similar se petrece şi în
cazul infecţiei cu temutul virus HIV, despre al cărei tratament vom vorbi
în continuare.
Adjuvant în tratamentul infecţiei cu HIV - se fac tratamente de
lungă durată cu tinctură de fructe de soc. Se administrează 2-4 linguri pe
zi, pe stomacul gol, în cure de 45 de zile, cu o săptămână de pauză, după
care se reia.
Pentru îmbunătăţirea vederii nocturne, adjuvant în tratarea
bolilor oculare - se iau zilnic 3-4 linguriţe de pulbere de fructe uscate
de soc. Administrarea se face pe stomacul gol, în cure de 3-4 săptămâni.
Anumiţi pigmenţi (care dau culoarea neagră boabelor), vitaminele şi
mineralele din compoziţia acestor fructe au un efect excepţional asupra
ochilor.
Adjuvant în tratarea tumorilor maligne şi benigne - o cură de
treizeci de zile cu tinctură de fructe de soc, administrată câte 2 linguri pe
zi, are efecte surprinzător de puternice, prin activarea sistemului
imunitar, element extrem de important în tratarea acestei categorii de
afecţiuni.
Psoriazis, alergie cutanată, sclerodermie, boli de piele
rezistente la tratamentele clasice - mai ales în lunile octombrie-
noiembrie, când multe boli de piele, cum ar fi psoriazisul sau
sclerodermia, tind să recidiveze sau să se agraveze, cura cu suc sau tinctură de fructe de soc este cât se poate de binevenită. Se
administrează zilnic 1-2 linguriţe de suc sau 3-4 linguriţe de tinctură, pe
o perioada de minimum patru săptămâni.
Precauţii şi contraindicaţii
Întrucât are un efect laxativ şi purgativ puternic, tinctura din
fructe de soc va fi administrată cu prudenţă în doze mari (peste 2 linguri
pe zi), pentru a nu accelera prea mult tranzitul intestinal. Cu excepţia
cazurilor în care se foloseşte tinctură de fructe de soc pentru slăbire
rapidă sau contra constipaţiei, este indicat să se ia zilnic şi câte una-
două linguriţe de pulbere de creţişoară (Alchemilla vulgaris) sau de
scoarţă de stejar (Quercus sp.), pentru a ţine sub control tranzitul
intestinal.
Preparatele obţinute din fructele de soc proaspete, mai ales
tinctură şi sucul, sunt contraindicate în cazurile de diaree acută şi
cronică, precum şi în cazul colitei de fermentaţie.
Persoanele care au un colon sensibil sau suferă frecvent de
balonare ar fi bine să consume în paralel cu preparatele din fructe de soc
şi anumite condimente cu rol carminativ şi antiinflamator intestinal:
seminţe de fenicul, seminţe de chimen, busuioc, mentă.
Atenţie la toxicitatea socului
Fructele de soc sunt foarte puternice ca remediu, fiind mai degrabă
medicament decât aliment. Şi ca orice medicament ingerat în doze prea
mari, poate da reacţii adverse cât se poate de neplăcute: vomă, arsuri la
stomac, inflamarea gâtului, dificultăţi în respiraţie.
Dozele periculoase sunt de 200 de grame de fruct sau de suc şi de
300 de grame de tinctură pe zi.






Read more....
Blog Widget by LinkWithin