Gastrita consta in afectiunea mucoasei gastrice reprezentata de procese inflamatorii, degenerative, metaplazice, alergice. Aceste leziuni pot avea o evolutie autolimitanta ducand la cicatrizare sau dimpotriva pot duce la complicatii grave reprezentate in special de hemoragii sau perforatii.
Gastritele sunt clasificate, din punct de vedere al evolutiei, in acute si cronice. Din punct de vedere clinic ele pot fi asimptomatice sau insotite de anumite simptome clinice. Acestea uneori pot fi nespecifice, diagnosticul fiind dificil de stabilit, in aceste cazuri impunindu-se investigatii paraclinice precum: endoscopia, examenul histopatologic si investigarea bacteriologica a mucoasei gastrice.
Gastrita acuta este cauzata frecvent de ingestia unor medicamente (aspirina, antiinflamatorii - gastrita postconsum de AINS), de abuzul de bauturi alcoolice - gastrita etanolica, meselor copioase, condimentelor sau alimentelor dificil de digerat. In unele cazuri se instaleaza secundar ingestiei de substante caustice precum acidul sulfuric, clorhidric, acetic, substante care provoaca rani pe diferite portiuni ale mucoasei gastrice - gastrita acuta postingestionala. In alte cazuri poate fi provocata de refluxul bilei din duoden in stomac, in special dupa anumite interventii chirurgicale la nivelul stomacului ce favorizeaza refluxul bilios.
Gastritele acute pot fi clasificate in: gastrita acuta simpla, coroziva si alergica.
Evolutia gastritei acute poate fi de scurta durata cu tendinta rapida spre vindecare dupa administrarea tratamentului adecvat sau dupa indepartarea cauzelor. Neglijarea gastritei acute poate duce la cronicizare sau complicatii severe.
Gastritele cronice se caracterizeaza prin prezenta unor simptome dispeptice de lunga durata resimtite de bolnav la nivelul abdomenului superior si sensibilitate dureroasa epigastrica moderata. Gastrita cronica are o evolutie indelungata de obicei progresiva si poate duce in timp la atrofia mucoasei gastrice.
O complicatie severa a oricarei forme de gastrita este reprezentata de hemoragia de la nivelul mucoasei gastrice, manifestarile clinice fiind diferite in functie de cantitatea sangelui pierdut - de la usoara anemie, la scaune melenice si soc hemoragic.
Semnele clinice ale gastritei cronice sunt caracterizate prin senzatii de presiune si arsura in epigastru, dureri surde permanente, uneori cu iradieri dorsale ce pot fi influentate mai ales de schimbarea de pozitie sau de miscari.
Gastrita cronica de multe ori, este nemanifesta si se descopera intamplator. Unele cercetari medicale au aratat ca numai o treime din adulti au o mucoasa gastrica absolut normala, restul de doua treimi prezentand semne de gastrita.
Atunci cand sunt prezente simptomele, acestea sunt reprezentate la debut de dureri epigastrice de intensitate variabila si initial fara ritmicitate, care apar de obicei dupa mese mai condimentate, dupa consumul alimentelor mai acide sau mai greu digerabile, alcool, etc. Durerile sunt insotite de senzatie de balonare, satietate, mai rar apar chiar varsaturi postprandiale.
Printre cauzele gastritei cronice se mai numara infectia cu Helicobacter Pylori, refluxul biliar, utilizarea pe termen lung a medicamentelor de tip aspirina si auto-imunitatea (boala Biermer).
Frecvent se manifesta printr-o senzatie de arsura in partea superioara a abdomenului numita pirozis, dar poate evolua si fara simptome.
Exista numeroase cauze, cele mai frecvente fiind reprezentate de consumul de alcool, anumite medicamente (spre exemplu aspirina, analgeticele, AINS - antiinflamatoarele nesteroidiene, dar si cele steroidiene, pot genera iritatii ale mucoasei gastrice pina la gastrita si uneori complicatii ale acesteia chiar administrate in doze uzuale la cei sensibili), abuzul de cafea, consumul alimentelor prea reci sau prea fierbinti, infectia cu Helicobacter Pylori, ingurgitarea unor substante caustice, anumite boli infectioase, stresul, etc.
Pentru prevenirea gastritei, exista cateva principii de alimentatie ce pot fi aplicate si adaptate necesitatilor fiecaruia. Este utila eliminarea zaharul si alimentelor cu aditivi sintetici - explozia de cazuri de gastrita din ultimii ani este cauzata in buna masura si de alimentele imbogatite cu „E"-uri, intrucat ele pot afecta digestia, favorizeaza (in special zaharul) dezvoltarea bacteriei Helicobacter Pylori in stomac, sensibilizeaza, in timp, intreg sistemul digestiv si produc perturbari digestive in lant. Mai ales cei care au predispozitie sau sufera deja de gastrita trebuie sa evite strict zaharul si alimentele cu aditivi sintetici (in primul rand cei pentru gust, aroma si colorantii).
Se recomanda renuntarea la consumul de alcool - indiferent de provenienta sau de tarie - acesta alaturi de tutun este marele inamic al stomacului.
Gustul dulce, picant, acru sau amar puternic poate sa declanseze pusee de gastrita printr-un mecanism simplu: stimularea gustativa intensa produce o secretie puternica de sucuri gastrice care nu sunt suportate de stomacul sensibilizat.
Fumatul joaca un rol extrem de important in etiologia gastritei si ulcerului - se recomanda renuntarea cit mai rapida la fumat in cazul suferintei gastrice.
Gastrita
Porumbul

Planta adusă în urmă cu mai bine de jumătate de mileniu din
America de către primii exploratori spanioli a fost aclimatizată în
România abia în jurul anului 1700. Dar, deşi a fost cultivată târziu, s-a
răspândit extrem de rapid, devenind un aliment de bază mai ales în
lumea satelor, unde mămăliga a înlocuit pâinea. Este inutil să mai
spun cum se prepară mămăliga, ea fiind azi o specialitate a bucătăriei
româneşti. Ar mai trebui doar adăugate câteva dintre calităţile
terapeutice ale acestei mămăligi, calităţi care nu sunt deloc de neglijat,
ea putând fi un ajutor preţios în tratarea unor afecţiuni.
Obezitate - mai mult ca orice aliment, mămăliga conferă o senzaţie
de saţietate extrem de rapidă, datorită fibrelor alimentare din compoziţia
sa.
Hipotiroidie - studiile de specialitate au arătat că la cei care
consumă regulat porumb, anumite probleme generate de hipotiroidie,
cum ar fi îngrăşarea, somnolenţa, lipsa de tonus fizic şi mental, sunt
reduse considerabil.
Dischinezie biliară, dispepsie, colecistită - porumbul măreşte
secreţia de bilă şi facilitează evacuarea sa, având şi efecte
antiinflamatoare biliare. Consumul mămăligii în loc de pâine, asezonată
cu multe salate de crudităţi, duce la reducerea şi eliminarea în timp a
acestor probleme.
Gastrita hiperacidă şi ulcerul - sunt ameliorate de consumul de
mămăligă caldă în loc de pâine, mălaiul având, pe lângă efectul de
reducere a acidităţii, şi o acţiune uşor calmantă, sedativă. Studiile de
nutriţie şi biochimie alimentară au arătat ca mămăliga consumată
frecvent ameliorează şi afecţiuni cum ar fi reumatismul, diabetul,
menstruaţiile dificile cu sângerări abundente, anexita şi metroanexita,
litiaza renală, hepatita.
Cataplasmă cu mămăligă: în medicina populară românească se
ştie ca răcelile care nu cedează la nici un tratament se vindecă prin
aplicarea unei cataplasme cu mămăligă caldă. Pe pieptul bolnavului
se pune un ştergar subţire sau un tifon, iar pe acesta se întinde un
strat gros de mămăligă, atât de fierbinte cât se poate suporta
(atenţie, să nu apară opăriri!), după care se pune un material
impermeabil deasupra şi o pătură ca să păstreze căldura. Pacientul
se ţine astfel jumătate de oră, după care cataplasma se îndepărtează.
Acest tratament se aplică în bronşita acută şi gripă, pneumonie, tuse cronicizată. Aceeaşi aplicaţie se face în zona rinichilor pentru
tratarea colicilor renale şi a nefritelor, pe zona inferioară a
abdomenului, ca remediu rapid pentru anexite şi cistite.
Cura cu grâu verde
La început de aprilie, pe câmp, grâul deja a crescut, mlădiţele sale
arătând ca o perie deasă, de un verde viu, care clocoteşte parcă de viaţă.
Sucul obţinut din ele este o adevărată colecţie de vitamine, enzime şi
minerale, cu efecte benefice asupra întregului organism, dar mai ales
asupra tubului digestiv.
Desfăşurarea curei
Pentru a face tratamentul cu grâu verde, trebuie în primul rând să ne
asigurăm „materia primă”. Pentru această, vom pune într-o tăviţă de
plastic un strat de pământ fertil de flori, netratat chimic, cu o grosime de
doi-trei centimetri, şi îl vom însămânţa cu boabe de grâu (se găsesc la
magazinele naturiste) puse des, la 1-2 mm una de cealaltă. Vasul se pune
apoi pe pervazul ferestrei şi se udă la un interval de timp de 2-4 zile. În
două săptămâni grâul verde va răsări şi va creşte la o înălţime de 15-20
cm. Atunci este momentul potrivit pentru recoltare. Se taie tulpinile
(rădăcinile care rămân, dacă sunt udate, vor mai răsări de 1-2 ori), se
spală bine, după care se dau prin maşina de tocat. Tocătura se pune în
storcătorul electric centrifugal şi se obţine sucul de grâu verde - un
adevarat elixir de sănătate. Administrarea lui se face în cure de 10-21 de
zile, timp în care se ia câte un sfert de pahar (50 ml) de trei ori pe zi,
înainte de mesele principale.
Efectele curei cu grâu verde
Sucul obţinut din mlădiţele de grâu are un efect puternic, de curăţire
a întregului tub digestiv. Mai mult, el are o acţiune reparatoare,
favorizând regenerarea epiteliilor lezate de feluritele boli, calmând
durerile, cicatrizând leziunile şi normalizând procesele digestive.
Câteva recomandări terapeutice
Cura cu grâu verde este recomandată într-o multitudine de afecţiuni
digestive specifice primăverii. În cazurile de gastrită hiperacidă şi de
ulcer, în măsura în care sucul de grâu este tolerat (pentru că nu toţi
pacienţii suportă acest remediu), are o acţiune calmantă, favorizează
cicatrizarea şi regenerarea ţesuturilor afectate de boală. În colita de
putrefacţie, care apare sau se agravează invariabil la sfârşitul iernii, din
cauza consumului exagerat de proteine, cura cu suc de grâu verde ajută
la modificarea florei (devenită patologică) şi favorizează eliminarea
reziduurilor din colon. În multe cazuri de enterită sau de colon iritabil,
cura cu mlădiţe de grâu are efecte calmante şi determină vindecarea
gradată a acestor afecţiuni.


