PELINUL (Artemisia absinthium)

Amăreala care vindecă
În satele de câmpie, pelinul creşte pe mai toate marginile de drum.
Verde-nisipiu la culoare, nu l-ai băga în seamă dacă n-ar umple lumea
fierbinte a verii cu o aromă puternică, dulce-amăruie şi ameţitoare. Nu-i
pasă de căldură şi soare. Creşte viguros şi năvalnic, în veritabile lanuri, în timp ce în jurul
sau plantele se usucă sub arşiţă. E uimitoare vitalitatea acestei plante, ce
pare să se hrănească direct din soare, fără a mai avea nevoie de apă şi de
pământ. De altfel, în medicina populară românească, pelinul are un loc
privilegiat, fiind considerat plantă magică, de simbol solar, care alungă
spiritele rele, curăţă fiinţa umană de impurităţi şi îi redă vigoarea şi
vioiciunea. Pelinul este cel mai puternic tonic amar de la noi. În
industrie, planta este folosită la prepararea vinului, a vermutului şi a
lichiorului de absint. Ca remediu de sănătate, tocmai principiile amare
ale pelinului (uleiul eteric pe care-l conţine, de culoare verde-albastră) îl
fac să aibă efecte vindecătoare excepţionale. Dar atenţie maximă: în
exces, pelinul e toxic, dă agitaţie, halucinaţii, pierderea cunoştinţei, iar abuzul de băuturi de pelin duce la tulburări psihice, pierderea memoriei,
greaţă.

Unde găsim şi cum culegem pelinul

Este o plantă înăltuţă, cu o tulpină care poate ajunge la peste un
metru înălţime. Are frunzele verzi-argintii, cu un peduncul lung, flori
gălbui, iar în vârf, face nişte bobiţe (fructe) mici, de asemenea
albicioase. Se aseamănă foarte bine cu o surată de-a sa, peliniţa
(Artemisia vulgaris), cele două deosebindu-se în principal prin culoarea
tulpinii: cea a pelinului are nişte peri foarte fini albicioşi, în timp ce
tulpina peliniţei este brun-roşiatică. De la pelin se culege prin tăiere
vârful tulpinii, pe la sfârşitul lui iulie - începutul lui august. După
recoltare planta se foloseşte proaspătă, pentru aplicaţii externe, pentru
prepararea vinurilor şi a unor siropuri terapeutice, ori se usucă în strat
subţire la umbră, după care se depozitează în locuri întunecoase şi
uscate. Termenul său de valabilitate este de 2 ani.

Câteva reţete pe bază de pelin

Pulberea

Se obţine prin măcinare cât mai fină cu râşniţa electrică de cafea.
Depozitarea pulberii de pelin se face în borcane de sticlă închise
ermetic, în locuri întunecoase şi reci, pe o perioadă de maximum 2
săptămâni (deoarece uleiurile sale volatile se evaporă foarte rapid). De
regulă, se administrează de 3-4 ori pe zi câte un sfert - o jumătate de
linguriţă rasă, pe stomacul gol.

Tinctură

Se pun într-un borcan cu filet cincisprezece linguri de pulbere de
pelin, peste care se adaugă două pahare (400 ml) de alcool alimentar de
50 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă să macereze vreme
de două săptămâni, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune
în sticluţe mici, închise la culoare. Se administrează din acest remediu,
de patru ori pe zi, câte 50 de picături diluate în puţină apă.

Vinul de pelin

Într-un litru de vin natural alb se pun zece tulpini proaspete de pelin,
zdrobite în prealabil, şi se lasă să macereze vreme de trei săptămâni,
după care se strecoară. Se iau 1-3 linguri din acest vin, înainte sau după masă, pentru stimularea activităţii tubului digestiv, combaterea balonării
şi a indigestiei.

Siropul de pelin

Era foarte mult folosit de către călugării benedictini, care îl
considerau un panaceu pentru digestie şi eliminare. Iată reţeta sa de
preparare: un borcan de 400 ml se umple pe un sfert cu frunze fin tăiate
de pelin proaspăt, iar restul de trei sferturi se completează cu miere. Se
pune un capac şi se lasa vreme de o lună la macerat. Va rezulta un sirop
vâscos, amărui şi aromat, cu efecte tonice digestive, carminative (reduce
balonarea), laxative.

Infuzia combinată

Se pun 3-4 linguri de pelin mărunţit la macerat în jumătate de litru
de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se
pune deoparte, iar planta ramasă după filtrare se fierbe în încă jumătate
de litru de apă, vreme de cinci minute, după care se lasă să se răcească
şi se filtrează. În final se amestecă cele două extracte, obţinându-se
aproximativ un litru de preparat, care se foloseşte extern, sub formă de
comprese, spălături, clisme şi băi.

Plasturele cu pelin

Se amestecă 2 linguri de pelin mărunţit cu miezul proaspăt de la 4
felii de pâine şi cu vin sau oţet, până când se formează un fel de aluat.
Acest aluat se aplică pe zona afectată, după care se acoperă cu o
bucăţică de nailon şi se lasă vreme de patru ore. Această aplicaţie se
foloseşte contra luxaţiilor, reumatismului şi a nevralgiei.
VA URMA...