Lavanda sau levantica

„Spaima moliilor”, îmbătătoarea floare de levănţică este
totodată un remediu de sănătate, prea puţin cunoscut
Sfârşitul de vară şi începutul de toamnă este o perioadă privilegiată pentru plantele aromatice, care acum sunt în plină maturitate parfumând cu miresme întreg văzduhul.
Ce sunt plantele aromatice? Sunt specii care conţin o categorie cu totul specială de substanţe, aşa-numitele uleiuri aromatice (numite şi volatile sau eterice) care au, pe lângă calitatea lor de odorizant extrem de puternic, virtuţi terapeutice cu totul speciale. Multe din uleiurile volatile sunt mai puternice decât antibioticele în combaterea infecţiilor de tot felul, mai eficiente decât
remediile de sinteză în reglarea activităţii nervoase şi hormonale, fiind pe bună dreptate considerate adevărate medicamente ale viitorului.
Lavanda este prin excelenţă o plantă europeană, originară din zona Alpilor, unde creşte spontan, pe pajişti întinse de la poalele munţilor şi până la altitudini de 1700 de metri, îmbălsămând aerul cu un miros de neconfundat. Răspândirea acestei plante în întreaga Europa s-a făcut cu
sute de ani în urmă, când a patruns, prin Marea Britanie, până în zonele
îndepărtate ale Rusiei orientale.
Cum arată şi unde găsim lavanda
Lavanda (Lavandula angustifolia) este un subarbust cu o înălţime de
până la cincizeci de centimetri, cu tulpini subţiri şi lemnoase, frunze
mici, de un verde-cenuşiu, şi flori liliachii-roşietice. Întreaga parte
aeriană înflorită degajă o mireasmă puternică datorită uleiurilor volatile
secretate din abundenţă. La noi, ea este o plantă de cultură, cerinţele ei
faţă de climă (în special faţă de căldură) împiedicând-o să crească
spontan. O găsim cultivată în zona de deal şi de şes, în locuri unde
temperaturile, mai ales pe timpul verii, sunt mai ridicate. Din păcate, la
noi în ţară, în ultimii zece ani, suprafeţele pe care este cultivată lavanda
s-au restrâns tot mai mult, zeci şi sute de hectare de soiuri ameliorate de
lavandă fiind distruse sau lăsate în părăsire. Din acest motiv, o veţi găsi
destul de greu în magazinele naturiste, şi la preţuri ceva mai mari decât
cele obişnuite. Însă, veţi vedea, eforturile pentru a o achiziţiona merită
din plin, pentru că subtilele sale efecte vindecătoare sunt unice printre
plantele de la noi.
Reţete pe baza de lavandă
Pulberea de lavandă
Planta se macină fin cu râşniţa electrică de cafea sau în piuă, după
care se pune într-un borcan de sticlă închis ermetic, care se pastrează la
întuneric şi răcoare. Se ia o linguriţă de pulbere de 3-4 ori pe zi. Planta
se ţine sub limbă vreme de 10-15 minute, după care se înghite cu apă. În
ciuda parfumului său dulce, veţi remarca faptul că are un gust
surprinzător de amar, motiv pentru care adesea este preferată tinctura.
Tinctură de lavandă
Se obţine prin măcinarea părţilor aeriene uscate, cu râşniţa electrică
de cafea, după care pulberea obţinută se pune într-un borcan care va fi
umplut până la o treime, restul fiind completat cu alcool de 70 de grade.
După adăugarea alcoolului peste pulberea de plantă, borcanul se închide
ermetic şi se lasă la macerat vreme de 14 zile, agitând din când în când
conţinutul pentru o mai bună solubilizare a principiilor active. După
trecerea intervalului de timp necesar macerării, preparatul se filtrează
prin tifon, iar tinctura obţinută se păstrează în sticluţe mici şi închise la
culoare. Se administrează pe stomacul gol, de trei-patru ori pe zi, câte o
linguriţă dizolvată în jumătate de pahar de apă.
Uleiul volatil de lavandă
Este preparatul cel mai puternic din lavandă, ce nu poate fi însă
obţinut casnic, ci numai prin procedee industriale (de obicei prin
distilare cu aburi). Îl găsim în magazinele şi farmaciile naturiste de la
noi. Intern: se iau amestecate cu miere sau pe o bucăţică de zahăr 2-3
picături de trei ori pe zi. Extern: uleiul se foloseşte amestecat în
unguente, adăugat la apa de baie, pentru aromatizarea aerului
încăperilor.

Atenţie: înainte de a folosi un ulei volatil pentru uz intern, citiţi cu
atenţie eticheta şi prospectul. Există şi uleiuri volatile numai pentru uz
extern, care sunt semisintetice şi foarte dăunătoare organismului,
administrate intern. În cazul în care în timpul tratamentului apar
simptome cum ar fi ameţeala, durerea de cap, greaţa, usturimea la
urinare, se întrerupe administrarea.
Oţetul aromatic de lavandă
Într-o sticlă cu gâtul larg se pun 10 linguri de lavandă mărunţită,
peste care se adaugă jumătate de litru de oţet de mere. Se lasă să se
macereze vreme de 10 zile la temperatura camerei, după care se
filtrează. Se foloseşte pentru fricţionări şi comprese.
Uleiul gras de lavandă
La jumătate de litru de ulei de floarea-soarelui rafinat se adaugă 5
linguri de lavandă uscată şi mărunţită. Se pune într-un borcan închis
ermetic şi se lasă să se macereze la soare sau în apropierea unei surse de
căldură vreme de 5 zile, după care se filtrează. Uleiul uşor aromatizat
obţinut se mai pune la macerat cu alte 5 linguri de lavandă vreme de
încă 5 zile, după care se filtrează ş.a.m.d., până când capătă un miros
foarte puternic de lavandă. Se foloseşte pentru masaje şi fricţionari.
Baia cu lavandă
Două mâini de lavandă se lasă la macerat în 2 litri de apă, vreme de
8-10 ore (de dimineaţa până seara), după care se filtrează. Planta rămasă
după filtrare se opăreşte cu încă 2 litri de apă clocotită, după care se
acoperă, se lasă să se răcească şi se filtrează. În final, se combină cele
două extracte, preparatul obţinut fiind adăugat în apa din cada de baie.