Crema antireumatica "Puterea Calului"

Frunzele de telina


În medicina chineză se spune ca nu există aliment mai eficient pentru întinerirea corpului şi a minţii ca frunzele de ţelină. Ele dau vioiciune, calmează „focul interior” care mistuie resursele vitale, dau vigoare trupului şi, nu în ultimul rând, retrezesc virilitatea şi erotismul.Aceeaşi părere o aveau şi medicii greci şi romani, care puneau frunze proaspete de ţelină în vin, pentru mărirea puterii fizice şi a capacităţii de procreare. Vindecătorii populari romani foloseau ţelina verde ca pe un mic panaceu, util copiilor (pentru a-i face să crească repede şi a-i feri de boli), adulţilor (contra bolilor de rărunchi şi a oboselii), bătrânilor (contra reumatismului, senilităţii şi a altor neajunsuri). Deopotrivă aliment şi medicament, frunzele de ţelină au o serie de proprietăţi terapeutice remarcabile, recunoscute şi de medicina modernă, după cum vom afla în continuare.
Ţelina şi bolile de piele
Frunzele de ţelină sunt un excelent diuretic şi depurativ, precum şi
un fin reglator hormonal, întrunind multe din calităţile necesare tratării unor boli de piele cu o cauzalitate complexă, cum ar fi: psoriazisul,
sclerodermia, vitiligo, anumite forme de acnee, dermatozele alergice. Se
ţin cure de 2-3 săptămâni, timp în care se consumă la fiecare masă salate
asezonate cu ţelină verde din belşug.
Ţelina şi bolile cauzate de intoxicaţii
Zece-cincisprezece linguri de suc de ţelină consumate zilnic, în cure
de două săptămâni, sunt un excelent depurativ de primăvară, care
accelerează puternic procesul de eliminare a substanţelor toxice din
corp. Acest tratament este indicat în mod special persoanelor care
lucrează într-un mediu poluat, celor care au consumat sau consumă
carne, alimente cu aditivi alimentari, tutun sau medicamente de sinteză
cu efecte adverse puternice.
Ţelina şi echilibrul hormonal la femei
Studii făcute în China, Japonia, Rusia au pus în evidenta faptul că o
dietă în care se consumă multe legume şi zarzavaturi proaspete, în
special ţelină, în cantităţi mari prelungeşte tinereţea biologică a femeii,
combate foarte eficient dismenoreea şi infertilitatea. Sucul de ţelină este
un puternic remediu contra menopauzei premature, precum şi contra
tulburărilor care apar la debutul climaxului.
Ţelina şi potenţa
Nu există în medicina populară românească un remediu sexual mai
răspândit ca sucul proaspăt de ţelină. Putini ştiu însă că cel mai eficient
nu este sucul obţinut din rădăcină, ci din frunze. Din acesta se consumă
câte o jumătate de pahar pe zi, în cure de 3-4 săptămâni.
Ţelina şi reumatismul
Salatele cu multă ţelină tăiată mărunt sunt un excelent preventiv şi
adjuvant în tratamentul reumatismului şi al gutei. Ele au efect
antiinflamator, depurativ şi chiar uşor calmant pentru durere. Extern, se
face următorul tratament contra reumatismului: frunzele de ţelină
opărite cu apă clocotită se lasă să se răcească un pic şi se pun pe
articulaţiile dureroase, se învelesc cu un celofan şi pe deasupra cu o
ţesătură de lână. Se ţine această cataplasmă vreme de două ore. Este un
tratament valabil şi în vitiligo şi în cancerul de piele.

0 Responses to "Frunzele de telina"

Blog Widget by LinkWithin