Crema antireumatica "Puterea Calului"

Regimul Forking

Regimul Forking nu se înscrie în rândul dietelor care promit pierderea unei greutati impresionante în numai câteva zile prin înfometare si frustrare. Cura în discutie este mai degraba o modalitate de educatie nutritionala, o adoptare a unui stil sanatos de alimentatie prin care sa pastram o silueta armonioasa, a scapa de obiceiurile nesanatoase si a fi rationali mai presus decât pofticiosi.
Regimul Forking are la baza un principiu conform caruia ceea ce consumam la cina este esential în mentinerea unei greutati optime. De aceea, se propune o schimbare de optica astfel încât sa preferam ingerarea unei cantitati mai mari de hrana la micul dejun, mergând descrescator spre un prânz modest si ajunând ca la cina sa ciugulim câte ceva doar cu ajutorul furculitei. Nu ne cere nimeni sa ne privam de ceea ce ne place cel mai mult, nu se fac sacrificii majore ci se recurge doar la o ponderare.
Regimul Forking ne permite sa mâncam orice dar fara excese pâna în momentul cinei, când vom avea voie sa consumam doar acele elemente pe care le putem culege cu furculita, renuntând la sosuri, grasimi sau orice ar necesita sa fie uns pe pâine de exemplu.
Regimul Forking are doua variante: una severa si alta permisiva, fiecare dintre ele cu regulile si promisiunile sale. Varianta stricta impune pentru masa de seara a nu se consuma alimente care au nevoie sa fie taiate cu cutitul. Ambele variante au niste alimente interzise cu desavârsire în pregatirea cinei: alune, nuci cajou, migdale, chipsuri si alte saratele, pizza, salam, supa, oua fierte, avocado, tarte, humus, pate, sandwich, hamburger, cartofi prajiti, friptura, mustar, ketchup, brânzeturi, iaurt, fructe, prajituri, ciocolata, compot, înghetata, cereale, pâine, unt, margarina, sosuri.
Alimentele recomandate în varianta stricta a regimului sunt: legumele, orezul, grâul si pestele, iar varianta permisiva mai adauga la lista: salate, carne alba, crustacee, oua. Repet, restrictiile sunt valabile doar pentru cina, la celelalte mese poti mânca ce vrei dar fara exagerari si evitând acele alimente despre care stim ca nu sunt tocmai sanatoase.

Articol preluat de pe site-ul egirl ro.


Read more....

Corpul uman - Chimia organismelor







Read more....

Rasina si cetinile de brad - partea 2

Tratamentul cu cetini de brad

In acele bradului este secretată o foarte mare cantitate de uleiuri aromatice cu efecte vindecătoare excepţionale. Aflate la îndemână, e păcat să nu le folosim.

Siropul de ace de brad

Se prepară din acele de brad desprinse de pe cetini cu ajutorul unui cuţit, spălate şi strivite ulterior pe o planşetă de lemn, cu un sucitor. Se umple un borcan pe un sfert cu aceste ace de brad, după care se adaugă deasupra miere, până se umple complet. Se închide ermetic. Se ţine pe
calorifer sau în apropierea unei surse de căldură vreme de trei săptămâni, după care siropul obţinut se filtrează. Are un miros foarte puternic de brad (mult mai puternic decât cel preparat din muguri). Se va folosi în următoarele afecţiuni:
Tuse persistentă, imunitate scăzută a segmentului respirator - se administrează câte o jumătate de linguriţă de sirop de ace de brad, de 6 ori pe zi. Tratamentul durează minimum 7 zile şi are efecte antiinfecţioase, imunostimulente şi regenerative puternice.
Apetit alimentar excesiv - se administrează cu cinci minute înainte şi după masă câte o lingură de sirop de ace de brad, fără apă. Acest preparat este foarte bun şi ca desert, întrucât inhibă pentru o perioadă destul de mare apetitul pentru dulciuri.
Oboseala intelectuală - se iau 1-2 linguriţe de sirop de ace de brad, atunci când trebuie făcut un efort mental prelungit. Mierea din sirop redresează rapid glicemia şi hrăneşte creierul, în timp ce uleiul volatil din ace are efecte tonice psihice şi cerebrale.
Sterilitate la femei - se face o cură de 1-2 luni cu sirop de ace de pin (se prepară întocmai ca şi cel din ace de brad). Acele de pin au efecte puternice de stimulare şi de reglare a activitatii glandelor sexuale la femei.
Baia aromatică din cetini de brad

5 mâini de cetini de brad mărunţite (ace cu crenguţe cu tot) se pun la macerat în doi litri de apă, la temperatura camerei, vreme de opt-zece ore (de dimineaţa până după-amiaza). După trecerea acestui interval de timp, preparatul se strecoară, maceratul rezultat punându-se deoparte, în
timp ce planta ramasă se pune în alti doi litri de apă clocotită şi se lasă să stea acoperită până se răceste, după care se filtrează. În final, se combină cele două preparate (maceratul şi infuzia racită) şi se vor pune în apa de baie, care va fi la o temperatura de 38-39 de grade Celsius.
Baia durează 20-30 de minute, după care pacientul se va usca puţin prin tamponare cu prosopul şi va rămâne să se odihneasca, la loc foarte călduros, vreme de o jumătate de oră. Iată câteva recomandări ale acestei băi:
Artrita, poliartrita reumatoidă - se fac de 2-3 ori pe săptămână aceste băi cât mai fierbinţi, care au efecte foarte puternice, mai ales în perioadele reci ale anului.
Prevenirea răcelilor şi gripelor - se fac de 1-2 ori pe săptămână băi cu cetini de brad. Uleiurile volatile degajate din acele de brad au efecte excepţionale asupra întregului aparat respirator, fiind un excelent mijloc profilactic, dar şi pentru tratarea în faza incipientă a gripei şi
guturaiului.
Oboseala fizică şi psihică - se fac băi calde cu cetini de brad, la sfârşitul zilei. Medicul Bach (fondatorul terapiei florale) spunea despre cetinile de brad ca sunt un excelent tonic psihic, util în stările de oboseală, epuizare, dar şi împotriva... descurajării, auto-condamnării şi deznădejdii.


Read more....

Rasina si cetinile de brad - partea 1

În pădurile de la munte, brazii şi pinii secretă spre
sfârşitul lui ianuarie, maximul de uleiuri aromate şi volatile - care îi
vor ajuta să treacă cu bine prin iarnă. Dincolo de încremenirea aparentă
a anotimpului, lumea vegetală are „abilitatea” de a se menţine într-o
continua transformare, mereu atentă la primejdiile din exterior. Din
acest proces continuu de adaptare şi de transformare a plantelor rezultă
şi o multitudine de remedii puternice, pe care noi, oamenii, le putem
folosi pentru a ne ocroti sănătatea. Două dintre ele, răşina şi cetinile de
brad - sunt cele mai accesibile medicamente vegetale proaspete ale
iernii.

Unde găsim şi cum recoltăm răşina

Răşina de brad se acumulează pe trunchiul arborelui, acolo unde
acesta a fost rănit, ea având un rol de dezinfectant şi de cicatrizant. Ca
atare, o vom putea recolta de pe orice traseu turistic montan, deoarece -
veti vedea - în aceste zone, brazii sunt, din pacate, adesea scrijeliţi şi au
scurgeri mari de răşină.
Răşina se desprinde de pe trunchi cu ajutorul unui cuţitaş, doar de
acolo unde stratul este gros şi nu mai este nevoie să răzuim trunchiul,
pentru a nu-l răni în plus şi pentru a nu lua şi bucăţi de scoarţă, care
ulterior ne vor deranja în procesul preparării. Răşina se poate depozita
în pungi de plastic, dar nu mai mult de câteva zile, deoarece le va
dizolva, sau în cutii metalice, în cazul în care vrem să o ţinem o
perioadă mai lungă de timp (termenul sau de valabilitate este de 3-4
ani).

Preparate pe bază de răşină

Tinctura

Se obţine foarte simplu, amestecând un pahar (200 ml) de alcool
alimentar tare, de 80-90 de grade, cu 3-4 linguri de răşină. Amestecul se
pune într-un borcan care se va închide ermetic şi se lasă minimum 3 zile
într-un loc călduţ, agitându-l periodic, aşa încât răşina să se dizolve cât
mai bine. Apoi preparatul se filtrează, iar tinctura rezultată se
depozitează în sticluţe care vor fi închise şi ele ermetic. Tinctura de
răşină de brad este un remediu cicatrizant, antiinfecţios şi antiinflamator
comparabil cu propolisul, dar mult mai bine tolerat de către organism.

Unguentul

Se prepară din şapte linguri de untură, o lingură de răşină de brad
cât mai curată şi câte o linguriţă de miere zaharisită şi de ceară de albine
(ambele le găsim în pieţe, la apicultori). Mai întâi se pune într-un vas la
foc mic untura şi se lasă până devine lichidă, după care se adaugă răşina
şi ceara, care se lasă şi ele să se dizolve complet, după care se ia vasul
de pe foc, se adaugă mierea şi se lasă să se răcească. Cât mai este cald,
unguentul se toarnă într-un borcan, care va fi închis şi lăsat în frigider,
unde se poate păstra până la trei luni.

Uleiul cu răşină

Într-o oală cu apă clocotită, ţinută pe foc mic, se pune un vas cu 100
ml (jumătate de pahar) de ulei de măsline, care se lasă să se încălzească.
După ce uleiul a devenit fierbinte, se pune o lingură de răşină şi se
amestecă bine până se dizolvă complet, după care se filtrează, se lasă să
se răcească şi se pune într-o sticlă care va fi închisă ermetic. Cu acest
ulei se fac fricţionări pentru combaterea afecţiunilor respiratorii şi se
aplică pe arsuri de gravitate mică şi pe contuzii, pentru o vindecare
rapidă.

Răşina în tratamente interne

Cistitele, cistitele cu hemoragie, infecţiile renale - se ia de 3 ori
pe zi câte o linguriţă de tinctură de răşină de brad, dizolvată în jumătate
de pahar de apă. Preparatul se administrează pe stomacul gol, în cure de
minimum 14 zile, având efecte antiinfecţioase, cicatrizante şi
regenerative epiteliale foarte puternice. De asemenea, răşina de brad (şi
într-o măsură şi mai mare cea de pin) are efecte de stimulare a diurezei
şi a activităţii rinichilor similare tincturii de ienupăr, dar fără acţiunea
iritativă a acesteia.
Tusea - se ia de 3-4 ori pe zi câte o linguriţă de tinctură de răşină,
amestecată cu o lingură de miere lichidă. Este un excelent calmant,
dezinfectant şi stimulent imunitar pentru zona gâtului.
Tabagismul - se administrează, o dată la patru ore, o jumătate de
linguriţă de tinctură de răşină de brad, amestecată cu o linguriţă de
miere de salcâm. Acest preparat decongestionează arborele bronşic de
secreţii şi, se pare, reduce dorinţa de a fuma, fiind de ajutor celor care
vor să renunţe la acest viciu extrem de periculos pentru sănătate.
Balonare şi colici abdominale care apar în contact cu frigul -
se administrează înainte de a ieşi din casă o linguriţă de tinctură pusă pe
o bucăţică de pâine uscată.
Infecţii intestinale, colita de fermentaţie - vreme de trei
săptămâni se administrează înainte de fiecare masă o bucăţică de pâine
uscată, pe care s-a pus o linguriţă de tinctură de răşină. Se iau minimum
trei doze pe zi.

Răşina în tratamente externe

Răcelile de tot felul - se face un masaj al întregului corp,
insistându-se asupra zonei toracice, cu ulei de răşină preparat după
metoda de mai sus. Este un remediu popular, care se foloseşte atât
pentru prevenirea îmbolnăvirilor, cât şi pentru vindecarea rapidă.
Amigdalita - se face gargară cu două linguriţe de tinctură de
răşina dizolvată în puţină apă. Această procedură are un efect
antimicrobian şi stimulent imunitar rapid, fiind recomandată şi în
faringită, traheită, faringo-amigdalită etc.
Negii - o bucăţică de răşină se pune pe locul afectat şi se acoperă
cu un plasture care să o fixeze. Răşina se ţine 24 de ore, după care se
schimbă, tratamentul făcându-se 7 zile la rând.
Rănile - se cicatrizează mult mai repede şi fără urme, dacă se
tratează cu tinctură de răşină. Aceasta se aplică folosind un tampon de
vată, cu care se înmoaie locul afectat, curăţat bine în prealabil.
Arsurile - atunci când sunt de gravitate mică, se tratează cu
unguentul de răşină, a cărui reţetă am prezentat-o anterior. Arsurile de
gravitate mai mare se tratează într-o primă fază cu tinctură de răşină,
pentru a preveni infecţia, după mai multe zile folosindu-se unguentul.
Eczemele infecţioase uscate - se tratează cu comprese cu
tinctură de răşină, care se ţin vreme de un sfert de oră, pentru a înmuia
tegumentele, după care se lasă să se usuce, iar deasupra se pune o
pelicula de ulei de răşină. Acelaşi tratament se aplică în cazul
contuziilor (vânătăilor), efecte mai bune obţinandu-se prin utilizarea
unguentului în locul uleiului.

Precauţii şi contraindicaţii

La anumite persoane, răşina poate provoca reacţii alergice, atât
administrată intern, cât şi în contact cu pielea. Din acest motiv, înainte
de a începe un tratament cu acest produs, este necesar să facem un test,
administrând intern sau aplicând pe piele câteva picături de tinctură şi
văzând care este reacţia. Dacă apar senzaţii neplăcute de iritaţie,
inflamaţie, dacă se declanşează catar respirator sau apare înroşirea
pielii, nu va fi făcut tratament cu răşina. Răşina dizolvă substanţa din
care este alcătuită dantura, motiv pentru care nu se administrează pe
cale bucală decât sub formă de tinctură.



Read more....

10 sfaturi pentru a slabi fara regim

Cu toti stim de existenta regimurilor alimentare ca te ajuta sa slabesti rapid, insa, acestea te lasa flamand si lipsit de putere. Cea mai buna metoda de a slabi si a va mentine greutatea este de slabi treptat. Specialistii sustin ca poti face acest lucru fara fi nevoie de un regim, doar prin cateva schimbari in viata de zi cu zi.

1. Mancati zilnic micul-dejun. Acesta este un obicei comun in randul persoanelor care au slabit si au reusit sa isi mentina greutatea. Foarte multe persoane cred ca a sari peste micul-dejun le ajuta sa scape de calorii, dar, in realitate acestea ajung sa manance mult mai mult in cursul zilei. Pentru micul-dejun este recomandat un castron cu cereale si fructe sau produse alimentare cu continut scazut de calorii.

2. Nu mai intrati in bucatarie seara. Stabiliti o ora incepand cu care sa nu mai mancati; astfel veti evita "gustarile" din timpul serii. Beti o cana cu ceai, mancati o bomboana sau un iaurt daca aveti pofta de ceva dulce dupa masa. Apoi spalati-va pe dinti pentru a nu fi tentati sa mai mancati si altceva.

3. Alegeti cu grija bauturile. Bauturile cu adaos de zahar sau indulcitor contribuie la cresterea valorilor calorice si nu reduce foamea, asa cum o fac mancarurile solide. Potoliti-va setea cu apa (sau apa cu lamaie), lapte degresat sau sucuri de fructe 100% naturale. Daca va incearca o senzatie de foame intre mese incercati ca consumati un pahar de suc de legume. Daca obisnuiti sa consumati un pahar de vin sau un cocktail seara, incercati sa limitati consumul de alcool la zilele de week-end, astfel veti reduce consumul caloric.

4. Consumati legume si fructe. Consumul ridicat de legume si fructe este deseori umbrit de consumul de mancaruri cu continut caloric foarte ridicat. Incercati ca primul fel de mancare sa fie o salata sau o portie de supa. Aprovizionat-va cu fructe si legume si consumati la fiecare masa. Astfel, va veti imbogati dieta cu vitamine, minerale, fitonutrienti, fibre si nu veti mai fi tentati sa consumati dulciuri sau alte produse cu foarte multe calorii.

5. Consumati cereale. Substituind cerealele integrale cu cereale rafinate precum paine alba, prajituri, biscuiti si covrigi, beneficiati de fibra si va veti satura mult mai repede ceea ce va va determina sa mancati in proportii rezonabile.

6. Controlati spatiul din jur. Controlarea spatiului din jur, de la dotarea bucatariei cu alimente sanatoase pana la alegrea restaurantului potrivit, reprezinta o medota buna de a scadea consumul de calorii.

7. Consumati portii mici. Daca ati redus cu doar 10-20% portia de mancare, nu veti pierde in greutate. Majoritatea portiilor de mancare servite atat la restaurant cat si acasa sunt mult mai mari decat este necesar. Pentru a reduce portiile de mancare folositi castroane, farfurii si pahare mai mici.

8. Faceti mai multa miscare. Pe parcursul zilei faceti tot ce puteti pentru a fi mai activi: urcati si coborati pe scari (evitati folosirea scarilor rulante sau a liftului), mergeti pe jos cat se poate de mult, faceti jogging si cateva exercitii usoare care nu necesita deplasarea la sala.

9. Consumati proteine. Adaugarea proteinelor fara grasimi la fiecare masa va ajuta sa va simtiti satul si va impiedica sa mancati mai mult decat va este necesar. Consumati iaurt, nuci, unt de arahide, oua sau fasole. De asemnea, specialistii recomanda mese scurte si dese (la un interval de 3-4 ore), pentru a va mentine glicemia la un nivel normal.

10. Consumati produse fara grasime. Folositi variantele fara grasime (light) a sosurilor pentru salate, a maionezei si a altor produse. Ca substituenti folositi: mustarul in locul maionezei la sandwichuri, laptele degresat in loc de frisca la cafea, un pic de otet la salate in loc de sosuri cu continut caloric ridicat.


Read more....

Frunzele de telina


În medicina chineză se spune ca nu există aliment mai eficient pentru întinerirea corpului şi a minţii ca frunzele de ţelină. Ele dau vioiciune, calmează „focul interior” care mistuie resursele vitale, dau vigoare trupului şi, nu în ultimul rând, retrezesc virilitatea şi erotismul.Aceeaşi părere o aveau şi medicii greci şi romani, care puneau frunze proaspete de ţelină în vin, pentru mărirea puterii fizice şi a capacităţii de procreare. Vindecătorii populari romani foloseau ţelina verde ca pe un mic panaceu, util copiilor (pentru a-i face să crească repede şi a-i feri de boli), adulţilor (contra bolilor de rărunchi şi a oboselii), bătrânilor (contra reumatismului, senilităţii şi a altor neajunsuri). Deopotrivă aliment şi medicament, frunzele de ţelină au o serie de proprietăţi terapeutice remarcabile, recunoscute şi de medicina modernă, după cum vom afla în continuare.
Ţelina şi bolile de piele
Frunzele de ţelină sunt un excelent diuretic şi depurativ, precum şi
un fin reglator hormonal, întrunind multe din calităţile necesare tratării unor boli de piele cu o cauzalitate complexă, cum ar fi: psoriazisul,
sclerodermia, vitiligo, anumite forme de acnee, dermatozele alergice. Se
ţin cure de 2-3 săptămâni, timp în care se consumă la fiecare masă salate
asezonate cu ţelină verde din belşug.
Ţelina şi bolile cauzate de intoxicaţii
Zece-cincisprezece linguri de suc de ţelină consumate zilnic, în cure
de două săptămâni, sunt un excelent depurativ de primăvară, care
accelerează puternic procesul de eliminare a substanţelor toxice din
corp. Acest tratament este indicat în mod special persoanelor care
lucrează într-un mediu poluat, celor care au consumat sau consumă
carne, alimente cu aditivi alimentari, tutun sau medicamente de sinteză
cu efecte adverse puternice.
Ţelina şi echilibrul hormonal la femei
Studii făcute în China, Japonia, Rusia au pus în evidenta faptul că o
dietă în care se consumă multe legume şi zarzavaturi proaspete, în
special ţelină, în cantităţi mari prelungeşte tinereţea biologică a femeii,
combate foarte eficient dismenoreea şi infertilitatea. Sucul de ţelină este
un puternic remediu contra menopauzei premature, precum şi contra
tulburărilor care apar la debutul climaxului.
Ţelina şi potenţa
Nu există în medicina populară românească un remediu sexual mai
răspândit ca sucul proaspăt de ţelină. Putini ştiu însă că cel mai eficient
nu este sucul obţinut din rădăcină, ci din frunze. Din acesta se consumă
câte o jumătate de pahar pe zi, în cure de 3-4 săptămâni.
Ţelina şi reumatismul
Salatele cu multă ţelină tăiată mărunt sunt un excelent preventiv şi
adjuvant în tratamentul reumatismului şi al gutei. Ele au efect
antiinflamator, depurativ şi chiar uşor calmant pentru durere. Extern, se
face următorul tratament contra reumatismului: frunzele de ţelină
opărite cu apă clocotită se lasă să se răcească un pic şi se pun pe
articulaţiile dureroase, se învelesc cu un celofan şi pe deasupra cu o
ţesătură de lână. Se ţine această cataplasmă vreme de două ore. Este un
tratament valabil şi în vitiligo şi în cancerul de piele.


Read more....

Varicela

Este o boala infectioasa acuta, contagioasa, cunoscuta si sub numele de varsat de vant produsa de virusul varicelo-zosterian si manifestata prin eruptie polimorfa, pruriginoasa, aparuta in valuri. Virusul varicelo-zosterian determina varicela ca infectie primara si herpes zoster ca infectie recurenta. Sursa de infectie o constituie bolnavii de varicela sau de herpes zoster care sunt infectiosi prin leziunile tegumentare si mai ales prin cele ale mucoaselor. Poarta de intrare a infectiei este mucoasa nazofaringiana si cea conjunctivala.

Mod de transmitere

Transmiterea este respiratorie, prin picaturile de secretie nazofaringiana raspandite aerogen sau foarte rar prin obiecte proaspat murdarite cu secretii ale mucoaselor sau leziuni tegumentare. Boala este mai frecventa la copii intre 2-14 ani, iarna si la inceputul primaverii. Contagiozitatea este foarte mare, in special in stadiul initial, durata perioadei de contagiune incepand cu 1-2 zile inainte de aparitia eruptiei si dureaza aproximativ 6 zile dupa ultimul val eruptiv. Practic, sursa de infectie este omul bolnav. Crustele de varicela nu sunt contagioase. Desi imunitatea dupa varicela este de lunga durata se admite ca la unele persoane virusul poate persista ani in stare latenta in celulele nervoase, provocand la adulti tabloul de herpes zoster.

Simptome

Incubatia variaza intre 10-21 de zile, in medie fiind de 14-15 zile iar carantina dureaza 3 saptamani. Formele severe apar numai la copii si adultii cu rezistenta scazuta. La copii, simptomele care preced eruptia pot fi minore (febra moderata, cefalee, mialgii) care dureaza 7-10 zile. La interval de 1-2 zile apar elemente eruptive noi.
Perioada preeruptiva dureaza 2-3 zile cu dureri de cap, febra si dureri musculare si rareori o eruptie trecatoare de tip scarlatiniform. In perioada eruptiva, care dureaza 7-10 zile, eruptia apare mai intai pe corp unde domina, apoi pe fata si membre fiind insotita de febra si mancarime, cu aspect de vezicule comparate cu picatura de roua - de mentionat ca eruptia poate aparea si pe palme, pielea capului, pe mucoase, mai ales in cavitatea bucala, laringe si tesuturi conjunctive. Intre valurile eruptive starea generala este buna, fiind influentata doar de caracterul pruriginos al eruptiei (care poate determina neliniste, agitatie) sau de durerea ulceratiilor de la nivelul mucoaselor. La sfarsit vezicula se usuca, formand o crusta, fara sa lase cicatrice, cu exceptia unei usoare pigmentatii trecatoare. Stadiul de cruste poate dura 10-20 de zile; febra insoteste fiecare puseu eruptiv, nefiind insa foarte crescuta. Evolutia bolii este de obicei usoara, spre vindecare urmata de o imunitate durabila. Este posibila suprainfectia bacteriana a elementelor eruptive. Complicatiile neurologice (menigo-encefalita) apar mai ales la copii imunodeprimati. Pneumonia este rara la copii.


Read more....

Sanatate cu frunze verzi - Mararul

Este probabil zarzavatul cu cea mai lungă „carieră” din lume,
folosirea sa ca adaos în mâncăruri, dar şi ca medicament fiind
menţionată într-un papirus egiptean vechi de peste 4000 de ani. Mărarul
a fost intens folosit şi în medicina tibetană (Unani) şi în cea indiană
(Ayurveda), unde era administrat ca tonic digestiv, antiinfecţios şi
antiinflamator. În Antichitate, romanii preţuiau în mod special mărarul,
care era un remediu de prim ajutor contra tulburărilor digestive şi a
durerilor de cap ce apăreau după petrecerile prea îmbelşugate. În
medicina populară românească sucul proaspăt sau decoctul obţinut din
tulpinile de mărar se dădea contra bolilor de inimă şi contra tusei, dar şi
pentru diverse „boli femeieşti” ori pentru „boli de pântece”.
Secretul frunzelor sale fine, de un verde ambrat, este constituit de
uleiul aromat pe care îl conţin, o substanţă cu proprietăţi terapeutice
excepţionale. Uleiul aromatic din mărar acţionează în special asupra
sistemului digestiv şi a acelui nervos, dar are şi alte acţiuni, aşa cum
vom vedea în cele ce urmează:
Mărarul şi bolile digestive
Mărarul verde are darul de a ne feri de o mulţime de probleme, cum
ar fi: indigestia, hipoaciditatea sau balonarea. Mărarul este de un real
folos şi în colite, întrucât substanţele aromate pe care le conţine
împiedică bacteriile să se dezvolte în intestin. Persoanele care se
confruntă cu aceste probleme ar trebui să consume mâncăruri
condimentate cu mult mărar sau să mănânce salate de mărar, cu ulei de
măsline şi suc de lămâie, iar vara, să adauge în compoziţie şi roşii.
Mărarul şi sistemul nervos
În medicina tradiţională a multor popoare europene, mărarul este
renumit pentru efectele sale echilibrante asupra sistemului nervos.
Mestecarea câtorva tulpini de mărar verzi combate eficient durerile de
cap (inclusiv cele însoţite de ameţeală şi vărsături), redă acuitatea şi
claritatea simţurilor celor surmenaţi, combate astenia nervoasă.
Mărarul şi aparatul urinar
Consumarea a patru linguri de suc proaspăt de mărar (obţinut prin
centrifugare), de 3-4 ori pe zi, în cure de două săptămâni, este un
puternic stimulent al activităţii rinichilor, ajută la prevenirea şi
combaterea calculozelor, fiind şi un bun adjuvant în combaterea
cistitelor şi a infecţiilor renale. Acest remediu este cu atât mai indicat cu
cât nu are reacţii adverse şi poate fi administrat pe perioade lungi.
Mărarul şi stările post-graviditate
Frunzele de mărar proaspete, mestecate zilnic de femeile care au
născut de curând, sunt un excelent tonic fizic şi nervos, ajutând la
recăpătarea apetitului, stimulând secreţia lactică, îmbunătăţind calitatea
laptelui, favorizând recăpătarea tonusului psihic.
Mărarul şi feminitatea
Frunzele de mărar conţin mici cantităţi de estrogen, hormonul
feminin care catifelează pielea, face ca pilozităţile să crească mult mai
lent, ajută la creşterea naturală a sânilor, încetineşte foarte mult
procesele de îmbătrânire. Salatele asezonate cu mult mărar sunt aşadar
recomandate în această perioadă, când planta are maximum de forţă
terapeutică, fiind un adevărat elixir de frumuseţe.


Read more....
Blog Widget by LinkWithin