Crema antireumatica "Puterea Calului"

GENŢIANA (Gentiana cruciata)

Numele îi vine din Antichitate, de la Gentius, regele Iliriei, care a
descoperit şi a menţionat pentru prima oară într-un tratat această plantă
medicinală. De mai bine de două mii de ani, genţiana este folosită în
toata Europa ca tonic amar, ca anti-toxic şi stimulent al funcţiilor
ficatului. În medicina populară românească, ocupă un loc de cinste,
fiind denumită de către vindecătorii populari din nordul ţării „căpitanul
buruienilor de leac”. Este folosită ca tonic digestiv şi al întregului
organism, precum şi ca remediu împotriva diferitelor otrăviri. Are
tulpinile lungi, de până la jumătate de metru, şi arcuite, flori superbe -
albastru-mov, rădăcinile sunt lungi ca nişte fire şi extrem de amare,
motiv pentru care planta mai este numită la noi şi fierea-pământului. Se
recoltează la fel ca şi cerenţelul, în noiembrie, prin dezgropare. Uscarea
şi condiţionarea rădăcinii acestei plante se face întocmai ca şi la
cerenţel.
Iată în continuare câteva utilizări terapeutice ale genţianei:
Crize biliare, dischinezie biliară, prevenirea litiazei biliare -
se administrează rădăcina de genţiană sub formă de tinctură, din care se
ia câte o linguriţă, diluată într-un sfert de pahar de apă, de 3-4 ori pe zi.
Cele mai bune momente pentru administrare sunt dimineaţa, imediat
după trezire, şi cu un sfert de oră înaintea meselor principale.
Boli de ficat - rădăcina de genţiană are efecte tonice hepatice,
adică stimulează funcţia şi ajută la regenerarea celulei hepatice, inhibă -
conform unor studii recente - dezvoltarea virusurilor care afectează
ficatul. Se administrează contra hepatitei cronice şi acute, contra
sechelelor post-hepatice. De regulă, se administrează sub formă de
pulbere, din care se ia o jumătate de linguriţă de 3-4 ori pe zi, în cure de
6-12 săptămâni.
Balonare, dispepsie, constipaţie atonă - rădăcina acestei plante
excepţionale conţine un principiu activ numit amarogentina, care este
considerată cea mai amară substanţă din lume. Ea stimulează foarte
puternic secreţia şi eliberarea sucurilor gastrice şi a bilei necesare
procesului de digestie, stimulează peristaltismul, eliminând majoritatea
tulburărilor digestive. Se fac cure de câte 3-6 săptămâni cu macerat la
rece de genţiană, din care se ia câte un sfert de pahar de patru ori pe zi,
de preferinţă cu un sfert de oră înainte de masă.
Indigestii frecvente, gastrita hipo-acidă - un studiu german
condus de dr. Franz Goetzl a arătat ca tinctura de genţiană măreşte
simţitor puterea de digestie şi elimină senzaţia de greutate în stomac sau
de greaţă de dinainte şi de după masă. Se administrează o linguriţă de
tinctură de genţiană diluată în puţină apă, cu 10-15 minute înainte de
fiecare masă.
Lipsa poftei de mâncare la copii - se pun 10-15 picături de
tinctură de genţiană într-o linguriţă de miere şi se administrează cu un
sfert de oră - douazeci de minute înainte de a mânca. Acest remediu
simplu va declanşa prompt o poftă de mâncare sănătoasă.
Hipotiroidie şi tulburări conexe - se administrează ca adjuvant
în tratamentul acestei afecţiuni tinctură de genţiană, câte o linguriţă de
patru ori pe zi, în cure de trei luni, cu 15-30 de zile de pauză. Are
puternice efecte de stimulare a metabolismului şi favorizează - se pare -
secreţia normală de hormoni tiroidieni.

O APLICAŢIE EXTERNĂ:

Leziuni ale pielii cu risc de malignizare - se pun zilnic cataplasme
cu rădăcină de genţiană preparate astfel: se ia pulberea de rădăcină şi se
pune într-un vas în care se adaugă progresiv apă călduţă, amestecând
încontinuu, până se formează o pastă. Se înveleşte în tifon şi se aplică
pe locul afectat, unde se ţine vreme de 1-3 ore.

Medicina magică: rădăcina de genţiană împreună cu cea de
angelică scot - se spune - răul din trup şi din suflet. Despre Pintea
Viteazu se spunea că purta mereu cu el o ploscă umplută cu plămădeala
celor două rădăcini, pe care o folosea contra „răului la inimă”. Se
credea, chiar, că rădăcina de genţiană administrată nouă sau şapte zile la
rând are proprietăţi exorcizante, scoţând demonii care produc feluritele
boli, precum şi orice rău din trup.

Modul de preparare al rădăcinilor

Maceratul la rece

Se pun două linguriţe de pulbere de rădăcini (obţinută prin
măcinarea cu râşniţa electrică de cafea) într-un pahar (200 ml) de apă şi
se lasă vreme de 8-10 ore la temperatura camerei, după care se
strecoară. Se consumă 1-3 pahare pe zi din acest macerat, întotdeauna
pe stomacul gol, cu minimum 15 minute înainte de masă. În funcţie de
afecţiunea tratată, cura cu astfel de macerate din flori durează 3-6
săptămâni.

Infuzia combinată

Se pun două linguriţe de pulbere de rădăcină într-un pahar de apă şi
se lasă să macereze vreme de 6-8 ore la temperatura camerei, după care
se strecoară. Extractul obţinut se pune deoparte, iar planta ramasă după
filtrare se opăreşte cu încă un pahar de apă, după care se lasă să se
răcească. În final, se combină cele două extracte, iar preparatul obţinut
se va administra pe parcursul unei zile.

Tinctura

Se pun într-un borcan douăzeci de linguri de pulbere de rădăcină,
care se acoperă cu alcool alimentar de 50 de grade, amestecând
încontinuu. Când întreaga masă de pulbere a fost acoperită, rămânând
deasupra un strat de alcool de două degete, se închide borcanul ermetic
şi se lasă conţinutul la macerat vreme de 12 zile, după care se strecoară.
Extractul obţinut se pune în sticluţe mici, închise la culoare, şi se
păstrează vreme de maximum 2 ani. Se administrează de regulă o
linguriţă de 4 ori pe zi, în tratamente de 1-3 luni.

0 Responses to "GENŢIANA (Gentiana cruciata)"

Blog Widget by LinkWithin