Sanatate cu frunze verzi - Patrunjelul

Când rupi o frunză de pătrunjel ca s-o pui în oala cu supă, un fir de
leuştean ca să boteze ciorba cu aromă sau o rămurea de mărar ca să
parfumeze o salată de castraveţi, nu te gândesti niciodată că verdeţurile
pe care le-ai cumpărat la piaţă ascund în ele comori cu mult mai
nepreţuite decât aromarea bucatelor. Ei bine, modestele frunze pe care le
tocăm fără milă cu ghilotina cuţitului sunt zăcăminte absolut fabuloase
de principii vitale, medicamente verzi, pe care natura le umple de forţă
în luna mai. Reconsiderate cu demnitatea care li se cuvine, scoase din
rolul de Cenuşărese ale bucătăriei, ele vă pot dărui remedii de sănătate
nepreţuite. Folosiţi-le! Costă puţin şi pot mai mult decât tonele de
medicamente pe care le înghiţim.

PĂTRUNJELUL

Îl ştim atât de bine ca aliment, încât ideea că ar putea fi şi medicament ni se pare mai mult o figură de stil. Ba fiert în supe, ba tocat în salate, s-a banalizat prea tare, ca să-l mai poţi privi cu respect. Şi totuşi, va trebui să reconsiderăm pătrunjelul, acordându-i importanţa
pe care o merită. Puţine medicamente din lume se pot compara ca eficienţă cu această legumă, care, corect preparată şi administrată, are o acţiune terapeutică extrem de intensă. Atât de intensă, încât laboratoarele unor universităţi şi firme farmaceutice prestigioase din lume l-au luat în studiu pentru a-i afla tainele. Iar ceea ce s-a descoperit despre el merită toată atenţia. De aceea, îl vom scoate din supă şi-l vom pune acolo unde-i e locul: între miracolele naturii, care cresc până şi în grădină cu zarzavat.
Ce folosim de la pătrunjel
Totul! Rădăcina este un excelent remineralizant, stimulent al rinichilor, drenor al ficatului şi antiviral. Frunzele şi tulpinile neutralizează şi ajută la eliminarea toxinelor din organism,
împrospătează respiraţia, dizolvă şi ajută la eliminarea pietrelor la rinichi şi la ficat. Fructele (seminţele) de pătrunjel sunt un puternic tonic digestiv, stimulează puternic glandele sexuale şi au efecte afrodiziace uimitor de puternice, combat alcoolismul. Iată, în continuare, câteva
preparate din pătrunjel.
Sucul de frunze
Pentru a obţine sucul de pătrunjel verde se mixează o mână de frunze proaspete, la care s-au adăugat patru linguri de apă, după care se lasă jumătate de oră la macerat, apoi se filtrează. Licoarea obţinută este bine să se consume imediat sau să fie păstrată la frigider, dar nu mai
mult de 4 ore. Sucul proaspăt obţinut din frunze de pătrunjel este un puternic medicament, care de obicei nu se administrează singur, ci diluat în puţin suc de rădăcină de morcov. De regulă, se iau de 4 ori pe zi, câte 4-6 linguri de suc de frunze de pătrunjel, diluate în câte un sfert
de pahar de suc de morcov.
Sucul de rădăcină
În funcţie de mijloacele avute la dispoziţie, se poate prepara în două
moduri:

Varianta I - cu storcătorul centrifugal: Este cea mai simplă metodă şi presupune să avem un storcător de fructe centrifugal (cum se găsesc în comerţ). Rădăcinile de pătrunjel se spală bine, eventual frecându-le cu o perie aspră, dar fără a le râzui cu cuţitul, întrucât astfel s-ar pierde
anumite vitamine şi enzime preţioase conţinute de coaja subtire de la suprafaţă. După spălare, se taie bucăţi, apoi se pun în centrifugă (nu se ţin înainte în apă sau la frigider). Sucul care rezultă se consumă imediat sau se pune într-o sticlă cu dop şi se lasă la răcoare. Se bea în maximum
30 de minute de la preparare, diluat în proporţia de 1:3 în suc de morcov.

Varianta II - prin tocare urmată de filtrare manuală: Rădăcinile de pătrunjel se spală şi se taie mărunt, după care se trec prin maşina manuală de tocat carne. Pasta astfel obţinută se filtrează printr-un tifon pus în două, aşa încât sucul obţinut în final să fie cât mai limpede. Sucul
se pune deoparte, iar reziduul rezultat se foloseşte în scopuri culinare sau se aruncă. Administrarea se face, de asemenea, la scurtă vreme (maximum 30 de minute) după obţinerea sucului.
Pulberea
Se obţine din seminţe de pătrunjel, prin măcinarea cu râşniţa electrică de cafea sau prin sfărâmarea în piuă (urmată de cernere prin sita pentru făină albă). După măcinare, pulberea se păstrează la frigider într-un borcan bine închis, pentru a nu se evapora uleiurile volatile. Se
administrează jumătate de linguriţă rasă, de 2-3 ori pe zi.
Cataplasmă
Rădăcina de pătrunjel se da prin răzătoarea fină şi apoi se înveleşte într-un tifon. Se aplică pe locul afectat vreme de 30-60 de minute, după care se îndepărtează şi se lasă pielea să se usuce la aer. De regulă, aplicaţiile se fac zilnic, vreme de minimum 7 zile.
Boli care se vindecă prin tratamentul intern cu pătrunjel
Hepatita virala - studii recente au arătat că pătrunjelul are un neobişnuit efect de combatere a virusurilor care atacă ficatul. Se recomandă aşadar bolnavilor de hepatită A, B şi C să facă vreme de 4 săptămâni o cură cu suc proaspăt de frunze de pătrunjel, câte
cincisprezece linguri pe zi, luate de preferinţă pe stomacul gol, înainte de masă.
Alcoolism - într-un litru de apă se pun patru rădăcini de pătrunjel, coaja de la o lămâie şi coaja de la un grepfruit. Se fierbe tot acest amestec până scade la jumătate, se ia de pe foc şi se adaugă două linguri de seminţe de pătrunjel. Se lasă acoperit să se răcească şi apoi se filtrează. Se pastrează la frigider şi se ia de patru ori pe zi câte o lingură din acest preparat, până la epuizarea întregii cantităţi. Acest remediu reduce nevoia de alcool, înlătură unele sechele hepatice şi nervoase ale alcoolismului, dând chiar o intoleranţă la acest drog. Ca paleativ contra intoxicaţiei alcoolice acute (beţiei) şi a urmărilor ei, se consumă mari cantităţi de pătrunjel frunze, care se mestecă bine, înainte de înghiţire.
Celulita, acumulare de apă în ţesuturi - se face o cură de suc de rădăcină de pătrunjel, minimum trei săptămâni, timp în care se bea un pahar pe zi. Suplimentar, se face un masaj energic pe zonele afectate cu suc de pătrunjel proaspăt.
Litiaza renală şi biliară - se bea de trei ori pe zi, înainte de masă cu 1-2 ore, câte un sfert de pahar de suc de pătrunjel (rădăcină şi frunze), diluat cu trei sferturi de pahar de suc de morcovi.
Anorexie - câteva frunze de pătrunjel mestecate înainte de masă trezesc pofta de mâncare şi activează digestia, fiind un excelent remediu contra anorexiei. De asemenea, acest zarzavat combate greaţa, fiind de un real ajutor celor cu boli grave, care nu pot mânca din cauza stărilor
de greaţă persistente.
Halena - pătrunjelul verde mestecat îndelung dă un miros plăcut respiraţiei, acţionează ca un dezinfectant excelent asupra căilor respiratorii medii şi superioare. Se recomandă ca tratament celor care suferă de halenă, precum şi celor cu boli respiratorii cronice.
Infecţii recidivante, imunitate slabită - în medicina arabă, pătrunjelul verde tăiat fin, amestecat cu suc de lămâie, ulei de măsline şi puţin usturoi (eventual câteva felii de roşii), este folosit ca salată ce se administrează celor care au boli infecţioase recidivante. Studii recente
făcute la universitatea din Ankara (Turcia) au pus în evidenţă că acest remediu culinar făcut din pătrunjel activează puternic sistemul imunitar şi, în plus, combate direct foarte multe specii de bacterii şi ciuperci parazite.
Boala canceroasă - salatele cu mult pătrunjel şi sucul de frunze şi rădăcină de pătrunjel sunt un excelent adjuvant în tratamentul cancerului. Acest zarzavat proaspăt menţine pofta de mâncare, activează sistemul imunitar, susţinând organismul să lupte cu boala, ajută la
restabilirea echilibrului hormonal. În plus, pătrunjelul verde combate multe dintre reacţiile adverse ale citostaticelor şi ale radioterapiei.
Sterilitate masculină, impotenţă - se face un tratament de 40 de zile, timp în care se administrează, de patru ori pe zi, câte o jumătate de linguriţă de pulbere de seminţe de pătrunjel, înainte de masă. Pentru efecte rapide, se ia o doză unică din următorul preparat: două linguriţe de pulbere de pătrunjel şi un vârf de cuţit de piper negru se amestecă bine până când se omogenizează. Remediul se ia pe stomacul gol. Acelaşi tratament este extrem de eficient contra frigidităţii.
Tratamentul extern cu pătrunjel
Hernie - o sută de grame de rădăcini de pătrunjel se fierb vreme de 15 minute într-o jumătate de litru de borş. Se scot apoi rădăcinile, se zdrobesc, se pun într-un tifon şi se aplică sub formă de cataplasmă pe zona afectată. Zeama rezultată în urma fierberii pătrunjelului în borş se
bea pe parcursul unei zile.
Inflamaţii ale pleoapelor şi ale ochilor - se aplică o compresă cu suc de frunze de pătrunjel, care se ţine vreme de 20 de minute. Frunzele de pătrunjel au efecte antiinfecţioase, antiinflamatoare şi regenerative.
Contra inflamaţiilor sânilor (la femeile care alăptează) - se pune pe locul afectat o cataplasmă cu frunze şi rădăcini de pătrunjel, fierte câteva minute în apă. Aplicaţia durează 30 de minute şi se repetă zilnic. Cataplasma din frunze de pătrunjel proaspete, nefierte, ajută la
oprirea lactaţiei.
Nevralgie - se combină sucul de rădăcină de pătrunjel în proporţie egală cu alcool de 70 de grade. Se înmoaie degetul arătator în acest preparat şi se ung traseele nervoase afectate, precum şi gingiile.
Precauţii:
Sucul de pătrunjel (rădăcină sau frunze) are o acţiune terapeutică atât de intensă, încât nu se foloseşte niciodată nediluat, ci doar amestecat cu suc de morcov, cu care se combină foarte bine.
În doze mai mari de 200 ml la adulţi şi de 60 de ml la copii, sucul de pătrunjel poate da reacţii adverse, cum ar fi hiperexcitabilitate nervoasă, anumite deranjamente digestive.
O doză mai mare de 8 grame de seminţe produce vertij, spasme, deranjamente digestive puternice.
Contraindicaţii
Pătrunjelul nu va fi utilizat în scopuri terapeutice de către femeile însărcinate, întrucât are efecte abortive (produce avortul). Cel mai puternic efect abortiv îl au seminţele (câteva grame determină începerea contracţiilor uterine), dar nici efectul similar al rădăcinii şi mai ales al
frunzelor nu este de neglijat.

Read more....

Prepararea fructelor în scop terapeutic

Fructele uscate - se obţin prin tăierea în felii, cu o grosime de 1
cm, a fructului bine spălat în prealabil şi nedecojit. Feliile se pun pe o
aţă care se plasează în preajma unei surse puternice de căldură (sobă de
teracotă, calorifer). După 2-3 zile de uscare, feliile de fruct se pun în
cuptor, care se dă la foc mic şi se lasă cu uşiţa întredeschisa, aşa încât
fructele să se usuce rapid, dar fără să se ardă. Când feliile de pere sau de
gutui sunt tari şi aspre la pipăit, pierzându-şi în mare măsură
elasticitatea, procesul de uscare s-a încheiat, iar produsul obţinut se
depozitează în pungi de plastic bine închise.
Decoctul de fructe uscate - aproximativ 40 de grame de fruct
uscat se fierb vreme de 10 minute, după care se lasă să se răcească şi se
filtrează. Preparatul astfel obţinut se consumă de regulă îndulcit cu
miere, fiind un excelent astringent şi antiinfecţios digestiv. Acelaşi
decoct poate fi obţinut din jumătate de kilogram de gutui sau de pere
proaspete, date în prealabil prin răzătoare. Decoctul de gutui este cel
mai cunoscut şi folosit. Denumirea să în limbaj de specialitate este de
„Decoctum Cydoniae”, fiind un preparat oficial inregistrat în
farmacia britanică, belgiană, franceză, şi recomandat a se consuma
în cantităţi mari contra: dizenteriei, diareei, gonoreei, stărilor de iritare
ale mucoaselor, durerilor de gât.
Fructele proaspete - se consumă bine spălate şi, important, fără
a li se îndepărta coaja (care este foarte bogată în vitamine şi minerale).
Întrucât gustul gutuilor nu este întotdeauna agreat, ele se consumă rase
şi amestecate cu miere (eventual amestecate şi cu mere şi cu coaja de
lămâie rasă).
Sucul - se obţine din fructele proaspete, cu storcătorul electric
centrifugal. Se consumă la câteva minute după preparare, când
potenţialul sau terapeutic este maxim. La frigider se poate păstra într-o
sticlă foarte bine închisă, vreme de cel mult 6 ore.
Nectarul - se obţine în blender (mixer electric), în care se pun un
litru de apă, 3-4 pere de mărime medie sau 2 gutui nedecojite şi 2
linguri de miere. Toate ingredientele se mixează vreme de 5 minute,
după care se pune preparatul obţinut într-o sticlă cu dop, care se
păstrează la frigider. Se consumă nectarul pe parcursul unei zile.

Read more....

Para - fructul sperantei

Sunt printre primele fructe cultivate pe pământ. Mai întâi, perii au crescut spontan la poalele munţilor Himalaya, în urmă cu 6000 de ani.
Apoi au fost cultivaţi şi a început răspândirea lor gradată în Asia şi pe continentul european, având un loc privilegiat în grădinile regale din întreaga lume. Se spunea despre pere că aduc în sufletul fiinţei umane blândetea şi iertarea, fiind recomandate în alimentaţia persoanelor cu porniri colerice, care se enervează foarte uşor. Plinius considera că perele sunt fructele speranţei, care readuc optimismul şi favorizează pornirile generoase.
Despre valoarea terapeutică a acestor fructe nu s-a ştiut multă vreme
mai nimic. Studii recente au arătat, însă, ca perele se disting prin câteva
calităţi vindecătoare, rar întâlnite la alte alimente, fiind excepţionale în
tratarea afecţiunilor renale şi urinare, a bolilor cardio-vasculare, precum
şi în intoxicaţii şi în bolile care apar pe fondul deficienţelor imunitare.
Colita de putrefacţie - este eliminată într-o săptămână cu
următorul tratament: înaintea fiecăreia dintre cele trei mese principale se
consumă câte o jumătate de kilogram de pere proaspete. Regimul
alimentar în această perioadă şi 2 luni după tratament va fi exclusiv
lacto-vegetarian, fără nici un fel de carne, fără ouă, fără majoritatea
lactatelor (se pot consumă doar unt, smântână de fermentaţie şi iaurt).
Anemia (inclusiv cea care apare la copii) - se consumă zilnic
minimum un kilogram de pere, ca atare sau sub formă de nectar. Perele,
pe lângă faptul că sunt destul de bogate în fier, stimulează hematopoeza,
adică procesul de formare a globulelor roşii.
Infecţii asociate cu febra, deficienţe imunitare - se face o cură
de 1-2 săptămâni cu nectar de pere, din care se consumă minimum un litru pe zi. Aceste fructe favorizează producţia de celule cu rol imunitar,
ameliorează stările febrile, hrănesc organismul, ajutându-l să lupte cu
boala.
Hipertensiune, aritmie cardiacă, boli cardio-vasculare în general - studii recente au arătat ca un consum ridicat de polifenoli
(substanţe organice prezente mai ales în fructe) din surse naturale este în
strânsă legătură cu un risc mult mai scăzut de apariţie a bolilor cardio-
vasculare. Perele şi piersicile sunt cele mai bogate în aceste substanţe
naturale, mai ales când nu sunt tratate cu pesticide. Mai ales persoanele
cu predispoziţie spre această categorie de afecţiuni, sau la care bolile
cardio-vasculare sunt deja instalate, ar trebui să consume în timpul
toamnei mari cantităţi din aceste fructe, în special pere, netratate chimic.
Litiaza renală (mai ales cu uraţi) - se consumă zilnic, vreme de
2-3 săptămâni, câte 1-2 litri de suc de pere pe zi. Acest remediu nu
numai că dizolvă şi mărunţeşte pietrele, ci şi favorizează eliminarea lor
promptă, prin marirea diurezei. De altfel, perele sunt un excelent
stimulent al activităţii rinichilor, fiind folosite şi în scop profilactic,
împotriva litiazelor de orice fel.

Read more....

Preparate din cimbru (de cultură şi de grădină)

Pulberea

Se obţine prin măcinare cât mai fină cu râşniţa electrică de cafea.
Depozitarea pulberii de cimbru se face în borcane de sticlă închise
ermetic, în locuri întunecoase şi reci, pe o perioadă de maximum 2
săptămâni (deoarece uleiurile sale volatile se evaporă foarte rapid). De
regulă se administrează de 3-4 ori pe zi câte un sfert - o jumătate de
linguriţă rasă, pe stomacul gol.

Uleiul volatil

Se obţine doar prin procedee industriale, în magazinele şi farmaciile
naturiste fiind disponibil gata preparat uleiul volatil de cimbru de
cultură. Se administrează de regulă câte 3 picături de ulei de cimbru
dizolvate într-o linguriţă de miere, de 2 ori pe zi, în cure de 5-10 zile. La
copiii între 8 şi 10 ani doza se înjumătăţeşte, iar la cei între 5 şi 8 ani se
administrează o singură picătură, de două ori pe zi.

Extractul alcoolic

Se pun într-un borcan cu filet cincisprezece linguri de pulbere de
cimbru, peste care se adaugă două pahare (400 ml) de alcool alimentar
de 50 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasa să macereze
vreme de două săptămâni, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se
pune în sticluţe mici, închise la culoare. Se administrează din acest
remediu câte 50 de picături diluate în puţină apă, de patru ori pe zi.

Maceratul la rece

Se pune seara într-un pahar (200 ml) de apă o linguriţă rasă de
cimbru şi se lasă să macereze până dimineaţa, când se filtrează. Se
administrează zilnic 2-3 pahare din aceste preparat.

Infuzia fierbinte

Se foloseşte foarte rar, cele mai puternice proprietăţi avându-le
pulberea şi uleiul volatil. Se prepară prin opărirea unei linguriţe de
pulbere de cimbru cu o cană de apă, după care amestecul se lasă
acoperit să infuzeze vreme de 10-15 minute şi apoi se filtrează. De
regulă, se administrează cât mai caldă posibil.

Read more....

Cimbrul de gradina

Îl cunoaştem foarte bine din piaţă: are frunzele de un verde închis,înguste şi foarte aromate, florile sunt albe şi grupate câte 3-4. Înfloreşte la sfârşit de septembrie - început de octombrie, şi tot acum se culege cu tot cu tulpină şi se pune în mănunchiuri la uscat. Cimbrul de grădină a fost adus la noi cu mai bine de două mii de ani în urmă, din Imperiul Roman, unde era la mare cinste. În medicina populară românească este un adevărat panaceu pentru digestie şi pentru metabolism.

Aplicaţii terapeutice interne ale cimbrului de grădină

Indigestie şi tulburări digestive pe fond de stres, gastrita hipo-acidă - se pune în mâncărurile mai grele cimbru din belşug. În
plus, înainte de masă cu 5-10 minute se ia un vârf de cuţit de pulbere de
cimbru de grădină, pe stomacul gol.
Balonare, dispepsie - pentru efecte rapide se consumă infuzie
fierbinte de cimbru - o jumătate de pahar. Persoanelor care se confruntă
frecvent cu această problemă le este recomandată o cură de o lună cu
pulbere de cimbru de grădină: o jumătate de linguriţă de patru ori pe zi.
Dischinezie biliară - se fac tratamente succesive de 3 săptămâni,
cu o săptămână de pauză, timp în care se administrează o combinaţie în
proporţii egale de pulbere de cimbru de grădină şi de anghinare (Cinara
scolymus). Doza este de 1 linguriţă rasă, care se administrează de trei
ori pe zi, cu un sfert de oră înaintea meselor principale.
Atonie gastro-intestinală - se consumă zilnic 1-2 căni de
macerat la rece de cimbru de grădină. Suplimentar se administrează
plante amare (anghinare, pelin, ţintaură) pentru activarea mai puternică
a digestiei şi a funcţiei de eliminare. De altfel, în medicina populară
combinaţia dintre cimbrul de grădină şi plantele amare este imbatabilă
în tratarea bolilor digestive.
Amenoree, frigiditate - se face un tratament de două luni, în
care se administrează extract alcoolic de cimbru de grădină, câte 4
linguriţe pe zi. Cimbrul de grădină are efecte emenagoge (declanşează
ciclul menstrual) şi este un afrodiziac de intensitate medie.
Crampe stomacale, contracţii şi dureri abdominale pe fond nervos - ca remediu de prim ajutor, se bea cu înghiţituri mici o cană cu
infuzie fierbinte de cimbru de grădină. Pentru tratament de lungă durată,
se consumă zilnic câte o jumătate de litru de macerat la rece de cimbru
de grădină.

Aplicaţii externe

Nevralgii - se pun pe locurile afectate comprese fierbinţi cu
infuzie concentrată (3 linguriţe la jumătate de cană de apă) de cimbru de
grădină.
Răni - se fac spălări cu infuzie concentrată (3 linguriţe la o cană
de apă) de cimbru. Are efecte antiinfecţioase şi cicatrizante uşoare.
Crampe musculare (cârcei) - se fac băi locale cu infuzie cât mai
caldă de cimbru de grădină. Aplicaţia durează 15-20 de minute şi are
efecte relaxante şi decongestionante.
Precauţii şi contraindicaţii
Bolnavii de ulcer gastric şi de gastrita hiperacidă vor folosi în doze
mici această plantă, întrerupând imediat tratamentul dacă apar semne ale
agravării bolii.

Read more....

Cimbrul de cultura

Cine nu-i cunoaşte aroma, care la vremea toamnei şi a conservelor se răspândeşte peste bucătării şi cămări? Imposibil de confundat,mireasma lui iute şi piperată e legată în amintire, mai ales de bunicile stăpânind peste putinile cu varză şi borcane de murături. Dar la fel ca toate ierburile bune de hrană, cimbrul este totodată şi una din cele mai puternice plante medicinale, despre care egiptenii spuneau că dăruieşte invulnerabilitate faţă de boli.

Cele două specii de cimbru

Sub aceeaşi denumire se ascund, de fapt, două plante diferite,
înrudite prin miros şi prin proprietăţile lor terapeutice, dar foarte clar
delimitate din punct de vedere botanic: cimbrul de cultură (Thymus vulgaris), cu un miros înţepător şi mai aspru, care îl face să fie folosit
doar ca remediu de sănătate, şi cimbrul de grădină (Satureja hortensis),
cu o aromă mai blândă şi foarte plăcută, care îl face foarte apreciat,
deopotrivă în bucătăria şi în medicina populară românească.

Cimbrul de cultură

Este o plantă originară din Grecia, de nici patruzeci de centimetri
înălţime, cu flori mici, de culoare roz-pal, care apar de la mijlocul verii
şi până toamna târziu. Se folosesc tulpinile înflorite, care se recoltează
acum, în octombrie, şi se pun la uscat pentru a fi folosite tot timpul
iernii. Cimbrul de cultură este un adevărat antibiotic natural, care nu
numai că distruge majoritatea bacteriilor şi microorganismelor
dăunătoare, dar întăreşte şi capacitatea organismului de a se autoapăra,
făcându-l mai puternic. Este un remediu ideal pentru sezonul rece fiind - aşa cum vom vedea - o adevărată pavăză împotriva tuturor bolilor şi neplăcerilor pe care sfârşitul de toamnă şi
apoi iarna le vor aduce.

Aplicaţii terapeutice interne ale cimbrului de cultură

Bronşita acută şi cronică, tuse convulsivă - ca remediu de
urgenţă se administrează câteva înghiţituri de infuzie fierbinte, cu efecte
bronhodilatatoare, expectorante şi calmante rapide. Pentru un tratament
de lungă durată se recomandă pulberea, din care se ia de trei ori pe zi
câte o linguriţă rasă. Tratamentul durează 4 săptămâni. Suplimentar se
fac băi fierbinti cu infuzie de cimbru, care au efecte puternice de întărire
a imunităţii.
Astm, pneumonie, infecţii respiratorii recidivante - se
administrează uleiul volatil, câte 2 picături de 3 ori pe zi, în cure de 10-
20 de zile. Este un antibiotic şi bronhodilatator redutabil. Administrat în
acelaşi fel, este şi un extraordinar adjuvant în tratamentul tuberculozei.
Colita de fermentaţie şi de putrefacţie - se ia o linguriţă rasă de
pulbere de cimbru de cultură de patru ori pe zi. Tratamentul durează
între 10 şi 21 de zile, putând fi reluat de câte ori este nevoie.
Infecţii renale şi urinare - cimbrul de cultură se poate lua la
întrecere în această categorie de afecţiuni cu cele mai puternice
antibiotice. Se foloseşte uleiul volatil, din care se iau 2-3 picături, în
miere, de trei ori pe zi. Pentru tratarea bolilor renale cronice se foloseşte
extractul alcoolic de cimbru de cultură, din care se administrează de
patru ori pe zi câte o linguriţă diluată în jumătate de pahar de apă, în
cure de 60-90 de zile. Acest extract alcoolic nu numai că distruge
microorganismele care afectează rinichii şi vezica, ci şi stimulează
activitatea renală.
Viermi intestinali, infecţii cu Giardia lamblia - o combinaţie
imbatabilă în tratarea acestei categorii de boli este cea dintre cimbrul de
cultură şi pelin. Pulberea celor două plante se amestecă în părţi egale şi
se pune apoi într-un borcan care se închide ermetic. Se administrează
câte o linguriţă din acest amestec, pe stomacul gol, de patru ori pe zi. Tratamentul se face vreme de trei săptămâni, iar dacă mai este necesar,
se poate relua după 10-12 zile de pauză.

Aplicaţii externe

Răni, ulcere pe piele - se fac spălături cu extract alcoolic de
cimbru. Acest extract are un efect antiinfecţios foarte puternic şi este, de
asemenea, un cicatrizant destul de bun.
Circulaţie periferică deficitară - se fac băi fierbinţi cu infuzie
de cimbru (5 litri la o cada cu apă). Aceste băi făcute săptămânal
activează puternic circulaţia, măresc căldura organismului şi întăresc
sistemul imunitar.
Reumatism - se pun cataplasme fierbinţi cu cimbru pe locul
afectat. Are efecte calmante şi antialgice.

Precauţii şi contraindicaţii
Supradozat, cimbrul de cultură, şi mai ales uleiul volatil extras din
el, dă reacţii adverse extrem de puternice: convulsii, vărsături, dureri
abdominale puternice, delir.
În general, cimbrul de cultură este contraindicat în cazurile de colon
iritabil, ulcer gastric şi gastrita hiper-acidă.

Read more....

Uleiul de ricin

Ricinul este un arbust adus din India în Europa cu milenii în urmă.Prima extracţie a uleiului de ricin a avut loc, se pare, acum nu mai puţin de şase mii de ani şi tot de atunci este folosit şi în terapie, fiind probabil cel mai vechi medicament de semisinteză din lume. Care sunt proprietăţile sale? În primul rând, deblochează tranzitul intestinal şi intensifică eliminarea materiilor toxice din organism. Apoi, folosit extern, este un adevărat elixir pentru piele, păr şi mucoase, având proprietăţi trofice, antimicrobiene, antitumorale. Atât în farmacia, cât şi în medicina populară românească, era un leac de căpătâi, având foarte multe aplicaţii.
Iată-le pe cele mai importante dintre ele:
Constipaţie, constipaţie atonă - În cazurile uşoare se ia o
lingură pe zi, dimineaţa. În cazurile cronice se iau 3-4 linguri pe zi, pe
stomacul gol. Tratamentul se face vreme de două săptămâni, urmat de
una-două săptămâni de pauză, pentru a nu da dependenţă. Este un
remediu eficient şi în cazul persoanelor sedentare sau imobilizate la pat.
Viermi intestinali - Se consumă dimineaţa 100-200 g de seminţe
de dovleac, după care se iau 1-2 linguri de ulei de ricin. Tratamentul se
repetă şapte zile la rând.
Lipoame - se unge în fiecare zi zona afectată cu
ulei de ricin vreme de un sfert de oră, atât cât poate absorbi pielea. Se
face tratamentul vreme de 3-4 săptămâni sau, dacă este nevoie, şi mai
mult. Lipoamele scad gradat, cu timpul ajungând să se resoarbă.
Aluniţe (nevi) - Se ung nevii cu ulei de ricin de 2-3 ori pe zi.
Tratamentul durează 2-3 luni.
Negi, condiloame - Se pun pe zona afectată comprese cu ulei de
ricin, care se ţin minimum o jumătate de oră în fiecare zi. Aplicaţiile se
fac până când formaţiunile se retrag.
Pete pe piele la persoanele cu probleme hepatice - Se
fricţionează uşor zona cu tulburări de pigmentaţie, câte un sfert de oră în
fiecare zi. În câteva săptămâni pielea îşi recapătă coloraţia normală.
Alopecie (chelie) - Se fac fricţionări energice cu ulei de ricin în
zonele unde a căzut părul. Tratamentul se face zilnic, câte un sfert de
oră, vreme de minimum o lună.
Prevenirea crăpării pielii şi a degerăturilor - După baie se
masează corpul cu ulei de ricin din abundenţă, după care se lasă pielea
la aer să se zvânte vreme de o jumătate de oră. Ca preparat de masaj,
mai ales pentru persoanele cu pielea uscată, uleiul de ricin este
neîntrecut, singurul neajuns fiind mirosul său destul de neplăcut. Pentru
a rezolva acest inconvenient se adaugă la uleiul de ricin câteva picături
de ulei de lămâie, care va da o aroma plăcută şi înviorătoare.

Read more....

ARŢARUL (Acer platanoides)

Aria de răspândire: Arţarul se întâlneşte frecvent pe tot
continentul european. Este deseori plantat în parcuri, pentru umbra generoasă a frunzişului său.
Perioada de înflorire: martie - mai.
Aspectul: Artarul este un arbore viguros, însă rareori depăşeşte 20 m în înălţime. El formează o coroană arcuită simetric, pe un trunchi mai degrabă scurt. Scoarţa netedă, cenuşie, se desprinde de trunchi sub formă unor solzi alungiţi. Frunzele sunt lobate, având practic aceeaşi culoare şi acelaşi luciu pe ambele feţe. Lobii sunt ascuţiţi şi puţin zimţaţi pe margini. În lunile de primăvară, arţarul poartă flori alb-gălbui, dispuse în inflorescenţe umbeliforme. Fructele sunt prevăzute cu două aripioare îmbinate, astfel încât descriu un unghi obtuz. Între ele, în vârful acestui unghi, se găseşte sămânţa, o mică nucă turtită. Fructele verzi pot fi văzute încă din mai, atârnând în ciorchini grei pe crengi.Mai târziu, îşi schimbă culoarea în maroniu şi se lasă duse de vânt,rotindu-se prin aer ca nişte elice. Toamna, frunzele arţarului se colorează în nuanţe strălucitoare de roşu şi galben.
Istoric: Arţarul apare deja în scrierile istoricului roman Plinius
Secundus (23-79 d.Hr.), dar îl aflăm menţionat şi în papirusuri, ca unul din cele mai importante remedii folosite în medicina Egiptului antic. În
secolul XII, călugăriţa Hildegard von Bingen îl caracterizează drept un
arbore „uscat şi rece”. Ea îl recomandă pentru combaterea febrei
prelungite, fie punând frunzele în baia bolnavului, fie pregătind o
licoare ce se amestecă în vin. Şi alţi vindecători ai Evului Mediu au
cunoscut foarte bine arţarul. Toţi l-au prezentat ca pe un remediu cu
acţiune antifebrilă.
În zilele noastre, arţarului i se acordă din nou atenţie, mai ales
datorită calităţilor sevei sale. Deşi recoltarea sevei de arţar are o
îndelungată tradiţie, ea a fost practic uitată pentru mult timp. Astăzi,
seva este foarte apreciată ca sirop, respectiv ca îndulcitor. Ea se obţine
la fel ca răşinile sau cauciucul, prin crestarea scoarţei. E regretabil
faptul că în prezent s-a renunţat aproape cu totul la utilizarea arţarului în
scopuri medicale, deşi până la începutul secolului XIX se preparau
remedii atât din crengile şi frunzele lui, cât şi din trunchi şi sevă. Acum,
nu se mai foloseşte decât siropul, ca edulcorant în diete. Extragerea
sevei se face după anumite reguli. Manevrele brutale, executate de
oameni nepricepuţi, pot duce la uscarea copacului, dacă el pierde prea
multă sevă.
Arţarul în medicina populară: Ca leac întrebuinţat în medicina
populară, arţarul continuă să-şi păstreze o anume însemnătate. Sunt
preţuite în special proprietăţile sale antipiretice şi dezinflamatoare.
Bucăţile de scoarţă şi frunzele proaspete se strivesc bine, se aşează pe o
pânză curată şi se înfăşoară în jurul încheieturilor umflate, ori se pun pe
ochii obosiţi. Şi atunci când ne simţim labele picioarelor grele şi
înfierbântate, putem conta pe efectul răcoritor al frunzelor de arţar,
introduse în şosete. Înţepăturile de insecte se pot trata, de asemenea, cu
scoarţă şi frunze proaspete. Bolnavilor cu febră le ajută frunzele strivite,
puse la tălpi.
Însemnătatea în ezoterism: Arţarul ocupă locul al şaselea în seria
simbolică a celor şapte arbori cosmici. El corespunde planetei Jupiter,
zilei de joi, culorii albastre, iar dintre metale, zincului. Este copacul care
linişteşte orice fierbinţeală şi spaimă. Lăsând să ardă mocnit puţin lemn
de arţar pe mangal încins, el degajă un fum plăcut mirositor, ce
calmează şi răcoreşte mânia şi agitaţia.
Fizioterapie astrologică: Arţarul se află în relaţie cu planeta
Jupiter.
Efect stimulator: în disfuncţiile hepatice, în special în stazele
biliare, ce pot influenţa negativ procesele metabolice.
Efect de atenuare: contra secreţiei prea abundente de bilă, pentru
normalizarea funcţiilor ficatului şi colecistului.
Remediul se practică fie prin aplicarea de cataplasme cu frunze şi
scoarţă, fie prin consumarea siropului. La cataplasme, se pot întrebuinţa
atât scoarţa, cât şi frunzele proaspete sau uscate.
Vindecări energetice: Arţarul le este indicat mai cu seamă celor pe
care un eveniment sau o împrejurare i-a zguduit şi i-a înspăimântat,
astfel încât ei nu mai reuşesc să-şi recapete liniştea şi echilibrul.
Modalitatea cea mai rapidă de contracarare a acestei stări neplăcute şi
de limpezire a sentimentelor este aceea de a se odihni şi răcori zilnic
câteva minute la umbra unui arţar. Terapia poate fi completată cu
prepararea unui ceai din frunze proaspete.
Utilizarea în medicina veterinară: Frunzele de arţar constituie un
furaj hrănitor şi fortifiant, ce se poate adăuga ca supliment la hrana
zilnică a animalelor.
În bucătărie: Mugurii foarte fragezi de arţar, încă nedesfăcuţi, se
pot folosi ca adaos în salate. Siropul obţinut primăvara serveşte ca un
îndulcitor bine tolerat, cu efect uşor laxativ. Din aceeaşi sevă se poate
prepara şi un oţet.
Utilizarea în cosmetică: Infuziile ajută la curăţarea tenului, iar
frunzele proaspete, strivite, au o acţiune dezinflamatoare şi calmantă
asupra pielii iritate.

Read more....